Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O întâlnire în lumini şi umbre - Dorin Goian


Iulia Hossu

14.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Uneori norii
Aduc odihna
Celor ce admiră luna!
(Bashō Matsuo)

Atunci când prietenul meu cel mai bun din liceu a plecat în America, ştiam amândoi că nu se va mai întoarce. Pe prima pagină a unui album de fotografii - ultimele rămăşiţe din ceea ce au fost anii noştri frumoşi - i-am scris aceste rânduri: Adevăratele victorii nu le avem pe un pământ sau altul, ci în sufletele noastre. Cu siguranţă aceste cuvinte nu îmi aparţin. Ele se află în paginile unei cărţi pe care am citit-o sau sunt o replică a vreunui personaj de film. Dar, sincer, nu mai ştiu exact... Acestea îmi sunt primele amintiri declanşate de întâlnirea cu fotografiile lui Dorin Goian. În ele am revăzut lumina unei amintiri dragi dar, în acelaşi timp, şi umbra unei clipe pline de tristeţe. Iar aceste rânduri sunt un Argument ca şi voi să-l descoperiţi.


Trebuie să recunosc că fiecare poveste pe care o ascult atunci când sunt pe teren lasă în sufletul meu amprente - mai mari sau mai mici. De fiecare dată încerc să înţeleg povestea omului dincolo de ceea ce îmi spune. Şi am cunoscut oameni pe care mi-aş fi dorit să-i întâlniţi şi voi. Asta e greu să se întâmple - trăiesc în sate de care nici nu aţi auzit, nu au conexiune la internet. Astfel, m-am regăsit în multe momente scriind despre acei oameni. Dar, în toate aceste momente, gândul că îi veţi cunoaşte doar din cuvintele mele m-a oprit. De această dată m-am hotărât însă să scriu despre omul pe care l-am întâlnit, fotograful Dorin Goian. Pe el îl veţi putea găsi mai uşor prin intermediul site-ului său sau a paginii de Instagram.


Pe Dorin l-am cunoscut într-o seară în Chişinău, acolo unde s-a întors după ce a trăit o vreme în Canada. Evident, printre primele mele întrebări s-a numărat şi De ce te-ai întors în Republica Moldova? Este o întrebare pe care o adresez tuturor celor pe care-i întâlnesc în România şi care se află în aceeaşi situaţie. O întrebare ce vrea să-mi lămurească curiozitatea născută de o cercetare la care lucrez acum - de altfel, cauza întâlnirii noastre. Vreau să ştiu de ce alegi să te întorci în locul din care ai plecat. Dar, dacă i-aş fi văzut fotografiile înainte de a-i adresa această întrebare, cred că nici nu mai avea sens să o fac.

Deoarece nu am cont de FB (o disfuncţie a mea, ar spune unii prieteni...), nu avusesem ocazia să-l întâlnesc până atunci. Iată şi motivul pentru care, după ce l-am cunoscut, am "dat o căutare" să văd ce mai pot găsi despre el pentru a vă putea ghida spre o întâlnire rapidă şi complexă. Atunci i-am descoperit site-ul. Site care, după cum el însuşi mi-a mărturisit la următoarea întâlnire, nu este updatat. Sincer, am dorit să-i spun atunci că pentru mine, om al cuvântului scris mai degrabă decât al imaginii, updatarea poate însemna multe, dar nu neapărat să fii activ non-stop. Am să recitesc oricând un roman bun fără să mă gândesc vreo clipă că a trecut atâta timp de când a fost scris. Fotografiile lui sunt la fel de actuale precum au fost şi în clipa realizării lor. Ele îmi spun o poveste şi acum, după ce au trecut ani de când le-a realizat. Mă veţi întreba care este motivul pentru care aceste fotografii trebuie văzute, iar eu vă voi spune: sunt fotografii vii, care pot fi simţite. Sunt acel tip de fotografii cărora vei dori să le ştii povestea.


Cred că ceea ce am găsit în fotografiile lui, dincolo de lumea Moldovei - lumea adevărată a Moldovei, cea mică, cea colorată, cea atât de bine îngheţată şi înfiptă în timp, dar cu problemele ei atât de mari -, a fost o fascinantă luptă între expresie, tumult, teluric, şi aerul, lumina unei zile obişnuite, o atmosferă reală a unui sat depopulat şi pierdut în lume... Cu siguranţă nu vă vor fi străine, căci veţi recunoaşte asemănări cu satele din România. Acele sate în care singurele semne că ar fi trăit cineva acolo cândva sunt casele în ruină şi fântânile cu apă. O apă ce nu mai este nici ea vie.

Cred că, cu sufletul, Dorin nu a plecat niciodată din Republica Moldova şi nici nu cred că o va mai face. Pentru a înţelege de ce, vă recomand să-i priviţi fotografiile făcute în satele moldoveneşti. Umbra şi lumina, tristeţea şi bucuria amestecându-se în aceeaşi fotografie... Eu una nu ştiu mulţi care să facă asta. Şi dacă găseşti un subiect care să-ţi dea acest cadru, mă întreb de ce tu, ca fotograf documentarist, ai mai pleca de acolo?


Dintr-un interviu (artploshadka) am aflat că s-a apucat de fotografie târziu. Trebuie să recunosc, m-a contrariat. Oare să fie aşa? Eu cred mai degrabă că imaginile erau acolo, în sufletul lui, găsindu-şi drumul mai târziu. Dar l-au găsit. Era o chestiune de timp, atâta tot.

Un profesor drag mi-a spus cândva, pe când încă visam că într-o zi îmi voi petrece viaţa pictând, să încerc să privesc arta prin ochii sufletului înainte de a-i înţelege culoarea, compoziţia, lumina sau tuşa, căci arta fără suflet nu e artă. Deşi am renunţat la pictură în favoarea cuvântului, nu încetez să fac un exerciţiu de privire atunci când am timp sau găsesc ceva nou de privit. Mă face să simt că trăiesc, mă face să simt că, indiferent de timpurile sau locurile în care suntem, dacă e să descoperim lecţii adevărate, le putem descoperi aproape în fiecare zi şi în fiecare om sau lucru pe care-l întâlnim. Ne pierdem zilnic între atâtea imagini ce ne asaltează, încât uităm să ne oprim şi să privim... pur şi simplu. Aşadar, dacă aveţi puţin timp, căutaţi-l pe Dorin şi fotografiile lui pe site-ul "neupdatat" (doringoian.com/) sau pe Instagram (instagram.com/remnants_moldova). Este o întâlnire plină de lumini şi umbre. O întâlnire ce poate fi de poveste pentru fiecare.


Notă de final: Am întrebat. Cu sufletul, Dorin nu a plecat niciodată din Republica Moldova. Fotografiile lui confirmă faptul că victoriile adevărate sunt în sufletele noastre.


(fotografii: Dorin Goian)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer