Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă despre lucruri serioase


Alexandru-Radu Săvulescu

14.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- E curios cu câtă uşurinţă mă critică în necunoştinţă de cauză unii oameni de la care m-aş aştepta la mai mult discernământ.
- Trebuie să fie ceva cu care-i enervezi.
- Probabil. Încă nu m-am obişnuit să tac când vine vorba despre politică sau subiecte istorice. Mă trezesc vorbind critic de câte ori aud vreo enormitate (mă interesează în cel mai înalt grad istoria, cred cu tărie că oamenii sunt datori să-şi cunoască şi respecte trecutul). Când mă aud, mulţi mă acuză imediat că... nu sunt patriot. Ca şi cum a fi patriot ar însemna să înghiţi pe nemestecate (crede şi nu te îndoi) toate gogoşile care ţi se toarnă! La cel mai mic comentariu în afara liniei "patriotice", sunt gata să mă linşeze moral, sau cel puţin să mă persifleze moralizator.
- Ce-i supără de fapt?
- Vezi, sunt atât de multe tuşe groase în istoria "oficială", lucruri care nu se potrivesc. Mie-mi sar imediat în ochi, dar ei refuză să le vadă chiar şi când le sunt arătate cu degetul. De ce se feresc de evidenţă, încă nu mi-e clar. Excluzând prostia şi interesul, rămâne poate naivitatea, sau superficialitatea... Să luăm un exemplu: gândeşte-te ce învăţăm la şcoală (dar şi mai târziu, practic tot restul vieţii) despre stat - că este unitar, indivizibil, inalienabil, etc.
- Da, cuvinte cam pretenţioase, pe care cred că mulţi nici nu prea încearcă să le înţeleagă.
- Într-o oarecare măsură e firesc să crezi în ele. Cel puţin într-o fază iniţială, în care gândeşti totul în alb şi negru, fără nuanţe.
- Păi în chestiile astea e ori albă, ori neagră.
- Vezi? Nici n-aştepţi să-ţi spun ce am de spus şi te şi repezi să tragi concluzii. Poate ai dreptate, dar ce-ar fi să facem totuşi un mic exerciţiu de gândire? Te-ai întrebat vreodată cum se face că un stat atât de unitar şi de indivizibil ca România îşi împarte practic toate regiunile, mai mult sau mai puţin, cu vecinii?
- Ce vrei să spui?
- Nu e nevoie să fii expert în geografie ca să înţelegi. Trebuie doar să vrei să vezi realitatea. Încep cu Maramureşul, o regiune istorică cu sudul în România şi nordul în Ucraina. Practic graniţa dintre cele două state trece fix prin mijlocul regiunii. E sau nu adevărat?
- E.
- Acelaşi lucru cu Crişana - călare pe graniţa dintre noi şi unguri.
-...
- Banatul e-mpărţit în trei - o bucată la noi, alta-n Serbia, şi încă una, mai mică, în Ungaria.
- De acord, dar Muntenia e totuşi întreagă.
- Asta doar dacă faci abstracţie de Basarabia istorică (Părţile Tătărăşti sau Bugeacul, după numele turcesc), un teritoriu care a aparţinut Munteniei înainte să i-l ia Moldova; apoi a tot schimbat stăpânii, până ce acum a ajuns să facă parte din Ucraina.
-...
- Dobrogea e şi ea cu nordul în România şi sudul în Bulgaria.
-...
- De Moldova, ce să mai spun - o parte e-n România, alta-n Republica Moldova (să nu-i spunem Basarabia întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, pentru că Basarabii n-au stăpânit decât regiunea de la nord de Dunăre, nu şi Moldova), încă una în Transnistria şi ultima (Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa) în Ucraina.
- A rămas Transilvania.
- Aici geografia e mai darnică - e-n întregime în România. Dar Transilvania are o altă particularitate, şi anume include o masivă enclavă de populaţie ungurească în vest. Şi lor, şi nemţilor (care au cam dispărut, dar asta este o altă problemă, să nu divagăm acum de la ideea principală), Transilvania le este tot atât de patrie ca şi românilor. În acest fel se adaugă însă o altă variabilă, naţionalitatea, dar să fim atenţi să nu derapăm nici într-acolo, pentru că ar însemna să ne afundăm pe un drum din care cu greu am mai putea ieşi.
- Spui aşadar că fiecare regiune stă cu un picior în România, patria mamă (interesantă combinaţie lingvistică, ţara-tată mamă), dar cu celălalt picior într-o altă "patrie".
- Vezi, cam asta ar fi ideea. De aceea un "bun român" ar trebui să înţeleagă că ţara noastră are nu numai o lungă istorie comună cu statele din jur, ci şi interese comune cu ele. Şi atunci n-ar trebui să stea cu arma la picior, gata de luptă cu ucrainienii, cu ungurii, cu sârbii, cu bulgarii, cu moldovenii dintre Prut şi Nistru, sau cu cei de peste Nistru (unde şi-a cam băgat coada Ivan) - adică cam cu toţi vecinii, nici să le ofere acestora drepturi pe care nu le-au avut şi nici n-au de ce să le aibă (domnilor ucrainieni, nu doriţi să luaţi dumneavoastră şi jumătatea noastră de Maramureş, v-o oferim noi cadou, uite-aşa, ca să fie regiunea unită?). Dar pentru a rezolva o problemă trebuie mai întâi s-o (re)cunoşti. Nu degeaba spun matematicienii că o problemă înţeleasă e pe jumătate rezolvată.

(Bucureşti, februarie 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer