Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Richard Meier (1)


Augustin Ioan

14.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Prin 2006, a venit la noi în şcoală Richard Meier. Şcoală săracă, invitam mari arhitecţi pentru a primi un titlu de doctor Honoris Causa şi a ţine o conferinţă, la schimb: era echitabil şi ne scutea de onorariile de obicei cuvenite, iar ei vedeau o ţară exotică în plus, pe gratis. Aşa au venit destul de multe nume importante ale decadei. Acum sunt firme de PR care le aduc cuviincios, cu plată, făcând în subtext reclamă câte unei firme internaţionale de materiale de construcţii.

De Richard Meier ne lega, pe câţiva dintre noi, câte o poveste personală, fără ca el, fireşte, să ştie asta. Nu învăţam mai nimic despre proiectare la şcoală (aia dinainte de 1989, cu 55 de studenţi români şi vreo 100 de străini, arabi de regulă, pe an de studiu, aia în care se intra după eliminatorii de desen, două, şi două examene de matematică, la o concurenţă infernală, când am dat eu am fost 1/9,5 şi am rămas, după eliminatorii, 1/3). La bibliotecă nu mai veneau cărţi, iar de reviste nici nu putea fi vorba. Doar câte un profesor avea abonament, dl. Takacs, de pildă, la Japan Architect. Aşa că am găsit drumul bibliotecii americane, din spatele Teatrului Naţional atunci. Cum veneam dinspre căminul de lângă cârciuma Izvorul Rece, sau, mai apoi, din Tei, dar trecând, invariabil, pe la cantina din Piaţa Rosetti, oprirea obligatorie era în faţă la American Library: citeam International Herald, afişat deschis la panou (mai mult caricaturile în serial, ca să fiu sincer), vizitam expoziţii parcă din altă lume (de atunci datează pasiunea mea pentru Jackson Pollock, în urma unei expoziţii de expresionism abstract). Şi citeam cărţi de arhitectură.

Întâi, am uitat să spun, am făcut cerere la decan, Gabriel Cristea pe atunci, precum că să ne dea voie să ne înscriem la American Library; decanul ne-a chemat în birou, ne-a întrebat dacă suntem sănătoşi la cap, că acolo e supravegheat de securitate şi că o să ni se facă dosare, apoi a rupt cererea şi ne-a dat afară din birou. Prea diferit de şcoală nu putea fi, şi acolo stătea conducerea în biroul secretarei şefe, dna Coman, cu securistul şcolii la cafea... În fine. Intrând la American Library, parcă intram în altă lume, la propriu. În prima sală, jos, citea ziarul tacticos însuşi Ascanio Damian, fostul rector, acum opozant. Sus, luam cărţi şi citeam, ca bureţii de mare, absorbind informaţie. Pe Richard Meier chiar îl înţelegeam cum proiectează, pentru că toate proiectele lui erau însoţite de diagrame ale geometriei aflate la baza conceptului. Meier nu e un filosof, un conceptor, ci un geometru în sensul cel mai clasic al termenului: trasee regulatoare, compoziţii de corpuri ideale, articulate în fel şi chip. Important era că înţelegeam cum se conduce un gest de proiectare. Şi, evident, făceam şi noi la fel, până la panourile de faţadă, din aluminiu glazurat cu porţelan alb, care sunt trademark, dacă ţi se strică unul, tot de la taica Meier îl cumperi.

Aşa de mare era influenţa bătrânului în România, încât, scăpaţi în şantiere, mulţi tineri arhitecţi de la finele anilor optzeci şi începutul anilor nouăzeci au cerut constructorilor să le traseze caroiaje în tencuiala încă umedă, ca şi când ar fi panouri din astea, care au apărut, deodată cu primele sedii de bănci ridicate din creditele nesustenabile, de la Bancorex citire. Meier prezenta o estetică limpede, mai limpede decât postmodernismul atunci aflat în vogă, culmea! - şi la noi: apăruse un număr din Viaţa Românească dedicat postmodernismului, unde profesorul Ioan Lucăcel scria despre arhitectură, referinţe clasice, ironie şi alte lucruri despre care nu ştiam exact ce să credem, mai ales că noi vedeam ilustraţiile la American Library. Meier era inteligibil şi putea fi predat; mai precis, noi puteam învăţa cum se face arhitectura, analizându-i proiectele.

Şi, văzând zorile, respectiv sfârşitul paginii alocate, Şeherezada, sfioasă, tăcu (dar va reveni săptămâna viitoare).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer