Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Până când moartea vă va despărţi...


Ana Damian

02.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mereu mi s-a părut că această formulă este macabră, în sine în orice situaţie, dar, mai ales, spusă chiar într-un moment de maximă fericire (sau presupus a fi aşa). Stau cei doi miri cu coroanele acelea grele pe cap, între două lumânări uriaşe, aprinse şi în loc să li se spună că vor fi fericiţi, pac îi lovesc termenii contractului prin care îşi iau, fără să realizeze prea bine ce fac, angajamentul de a sta unul cu celălalt până când moarte va veni să-l ia pe unul dintre ei.

Şi îmi spun că fără îndoială niciunul dintre miri nu înţelege exact ce se întâmplă acolo! Poţi spune, pentru cei cu adevărat credincioşi, că îşi iau un angajament în faţa lui Dumnezeu dar oare câţi în ziua de azi mai simt căsnicia în aceşti termeni sacrii, absoluţi?

Ok, sunt cinică, dar pot fi şi mai şi...

Majoritatea fetelor văd în căsnicie logodna (inel, admiraţie, invidie în ochii prietenelor fără logodnic, etc.) apoi nunta - pregătiri întinse uneori pe ani, rochie care poate costa cât o maşină (second hand sau nouă, depinzând de buget), clipa supremă de împlinire când eşti singura actriţă principală.

Din păcate căsătoria nu e clipă, câte fete îşi dau seama că după nuntă va veni traiul cu bărbatul care nici până atunci nu şi-a amintit vreodată data în care v-aţi cunoscut (va uita, sigur, şi data nunţii. Cei mai întreprinzători sau organizaţi o vor salva imediat după nuntă în telefon, cu semnal sonor anual!), şi nu pentru că bărbatul este uituc sau dezinteresat ci pentru că ei, băieţii, bărbaţii nu înţeleg rostul de a ţine minte o zi. Upsi, s-ar putea zice, cel care cu o zi înainte de nuntă reprezenta esenţa fericirii este tot acelaşi cu cel care se va repezi la computer imediat ce veţi sosi acasă, în noua casă, mândria ta. Asta dacă nu locuiţi cu părinţii miresei, ai tăi adică, şi atunci se va ascunde sigur şi de soacră în realităţile cunoscute şi iubite ale videogame-ului.

Majoritatea băieţilor se căsătoresc pentru că au ajuns la vârsta aceea fatală când trebuie să o facă. Habar nu au de ce trebuie dar acel trebuie este înscris cu litere de foc şi te arde dar nu îţi dă vreo altă înţelegere asupra fenomenului. Şi se trezeşte la realitate, bietul, cu coroana pe cap, se uită în jur cu disperare dar faza aceea cu Cine se împotriveşte acestei uniuni... e doar în filme, în realitate după câteva ture de masă (încă speră că e un joc) înţelege că trebuie să plece acasă cu fata, unii se uită după mamă şi speră că îi va salva aşa cum a făcut-o în toate împrejurările din ultimii 25-30 de ani, dar mama zâmbeşte şi îi face un semn mic aşa cum i-a făcut mereu când era gata să renunţe, un semn de încurajare doar că acum acel semn este complet insuficient.

Îmi veţi spune că oamenii se căsătoresc / trăiesc împreună de mii de ani şi că niciodată nu au fost atâtea divorţuri ca acum.

Aici sunt de acord, dar nici nu au existat sms-rile, skype-urile, FB-urile care leagă tiranic şi spornic fiecare bărbat de sute şi mii de femei şi la fel fiecare femeie de...

Înainte, în primul rând, femeia stătea acasă şi nu avea niciun venit, soţul aducea banii, avea toate drepturile şi o singură interdicţie - divorţul, putea avea tone de amante sau o viaţă paralelă (şi mulţi aveau în ciuda a ce vă spun nostalgicii de peste 80 de ani despre timpurile de altădată) important era să trăiască până la moarte cu aceeaşi femeie. Şi moartea venea... mult mai repede decât azi când speranţa de viaţă este de peste 70 de ani. La 40-45 de ani, după 20 de ani de căsătorie unul murea iar celălalt era liber.

Dar ia gândiţi-văv-aţi căsători la 25 de ani şi că veţi trăi amândoi până la 85.

60 de ani este un termen mic pentru univers, dar imens pentru un om. Cum veţi face faţă când secretarele (dacă sunteţi director) rămân de 25 de ani, studentele la fel (dacă sunteţi profesor) şi tot aşa. Strada pe care altădată locuia bunicul (25 case, 30 familii) este acum internetul cu miliarde de suflete dintre care jumătate de sex opus indiferent ce sex ai avea.

Şi nu pot să nu mă gândesc că schimbările profunde din jurul nostru ai impresia că sunt doar exterioare zburăm în cosmos, facem copii în eprubetă, dezvoltăm realităţi virtuale, digitale sau nu, şi totuşi nimic din relaţiile noastre interumane nu s-a schimbat. Vedem căsătoria exact ca acum 30, 40, o sută de ani, o mie... oare de când există acest mod de a îţi contracta viaţa până moartea ne va despărţi?

Am vrut mereu să scriu va urma aşa că acum, când simt că trebuie, e chiar justificat:

Va urma
Ana
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer