Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fiul muzelor (Festivalul Artelor I)


Oltea Şerban-Pârâu, Virgil Oprina

16.09.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Inventat ca alternativă pentru anii de pauză dintre festivalurile „George Enescu” (care doar din 2001 şi-a părăsit periodicitatea trianuală, ce data din 1958, fiind programat, spre bucuria melomanilor, în anii impari, în fiecare septembrie), Festivalul Artelor a pornit - ca idee - de la muzicieni.

Deşi Ioan Holender, preşedintele acestuia, împinge generos „vina” înfiinţării acestuia către clasa politică românească, cei care au urmărit fenomenul ştiu că ideea a fost a lui Ioan Holender, aşa că faptul că muzica este regină nu trebuie să mire pe nimeni. La fel, poziţia baletului, a dansului, ca rudă apropiată şi inseparabilă a acesteia. Ne-a mirat slaba prezenţă a teatrului, dar imediat ne-am gândit câte festivaluri cu adevărat naţionale şi internaţionale are acest domeniu în România (număr evident superior faţă de cele muzicale), aşa că i-am lăsat pe specialiştii artei teatrale să comenteze acest aspect, îndreptându-ne atenţia asupra muzicii.

Tot din categoria ideilor care îl atrag pe Ioan Holender face parte reunirea muzicii şi poeziei pe scena Ateneului. Aceasta s-a petrecut într-un concept regizoral gândit de Alice Barb, în trei după-amieze ce i-au avut ca protagonişti pe Ionel Voineag, Andreiana Roşca, Florina Cercel şi Marius Bodochi, apoi pe Leontina Văduva, Ilinca Dumitrescu, Ilinca Goia şi Claudiu Bleonţ şi în final pe Sylvia Greenberg, David Aronson, Maia Morgenstern şi Adrian Pintea. Deşi acest tip de spectacol poate fi considerat oarecum demodat, iată că el şi-a găsit destui spectatori dispuşi să se lase fascinaţi de „poezia muzicii” şi de „muzica poeziei” în interpretări pline de farmec şi profesionalism.

În acest festival de o săptămână, cele mai importante trei instituţii muzicale bucureştene - Filarmonica, Opera şi Formaţiile Muzicale Radio - au avut ocazia de a fi reprezentate. Filarmonica „Geogre Enescu” a evoluat oarecum pe teren cunoscut cântând Brahms - compozitor de predilecţie atât al orchestrei, cât şi al dirijorului Cristian Mandeal, avându-l ca solist pe Radu Lupu (cu care s-a mai întâlnit în turnee în ultimii ani), pianistul neaflându-se, din păcate, într-una din zilele lui faste. Opera Naţională din Bucureşti (al cărei director, Ludovic Spiess, a fost şi responsabil din partea organizatorilor cu partea muzicală a festivalului, aşa cum Laurenţiu Guinea s-a ocupat de balet, iar Dinu Săraru de teatru) a fost prezentă cu două spectacole - unul de balet (Lacul lebedelor) şi altul de operă (Aida). Fosa Sălii Palatului, care nu mai fusese folosită din 1989, probabil de la ultimul spectacol omagial, a fost „reanimată” cu această ocazie, orchestra dându-şi silinţa să realizeze interpretări cât mai aproape de litera partiturii, ceea ce la sediu i se întâmplă din ce în ce mai rar. În Lacul lebedelor, ansamblul autohton a contrastat printr-o oarecare lipsă de supleţe cu cei doi remarcabili solişti invitaţi de la Royal Opera House din Londra, Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, dintre soliştii casei remarcându-se Vlad Toader (Bufonul) şi Ovidiu Matei Iancu într-un superb Pas de trois.



Tot Opera bucureşteană a prezentat în festival şi Aida de Verdi, lucrare a cărei structură se potriveşte cu spaţiul festivist al Sălii Palatului. În funcţie de care au fost aşteptările fiecăruia, spectatorii au plecat mulţumiţi sau dezamăgiţi. Personal, recunosc că nu am înţeles de ce era nevoie de patru voci străine invitate (cu un CV impresionant, dar cu apariţii fade sau doar neconvingătoare). Pompei Hărăşteanu în rolul Ramfis rămâne un reper, chiar dacă numele său se găseşte pe ştatele de plată ale Operei din Bucureşti şi nu ale altui titrat teatru liric din Europa. Orchestra Naţională Radio a semnat închiderea festivalului, cu un concert dirijat de legendarul Mstislav Rostropovici şi avându-l ca solist pe remarcabilul violonist Vadim Repin, într-un atractiv program Ceaikovski (vom reveni cu amănunte săptămâna viitoare).



Serile eveniment ale festivalului au fost, după părerea noastră, deschiderea cu o superbă Simfonie a III-a de Mahler dirijată de Zubin Mehta şi spectacolul de flamenco susţinut de Compania de dans „Antonio Marquez” din Madrid sub titlul Depues de Carmen/Boda Flamenca. Nu am avut ocazia să văd şi alte spectacole care să pună atât de complex în valoare disponibilităţile expresive ale unui singur dans, popular la origine, în cazul nostru flamenco. Firesc şi poftă de a dansa, o inedită alternanţă între tensiune şi relaxare evoluând pe un ritm interior propriu, un dans profund legat de pământ, solo-uri, duete şi ansambluri debordând de culoare... dansul flamenco mi s-a părut unul dintre fenomenele artistice cel mai greu de redat în cuvinte. Iar patima cu care dansa liderul companiei şi coregraful spectacolului, Antonio Marquez, demonstra parcă ideea că aşa cum se spune că nu poţi cânta blues cu adevărat dacă nu eşti negru american, la fel se pare că nu poţi dansa flamenco dacă nu eşti spaniol.



Totuşi, fenomenul cel mai interesant al acestui Festival al Artelor rămâne Piaţa Artelor, spaţiu ce fusese inventat şi la ediţiile anterioare ale Festivalului „Enescu”, dar care în anii trecuţi fusese afectat de condiţii meteorologice mai puţin favorabile. Dacă nu toată ziua, în mod sigur seara, de la ora 20 până la „închiderea programului” scaunele din piaţă erau ocupate de un public divers, atras şi de concertele şi spectacolele muzicale (a fost Opera comică pentru copii, un recital cameral Romanian Piano Trio, ansamblurile Teatrului de operetă „Ion Dacian” etc.), dar şi de proiecţiile scenetelor cu Amza Pellea şi Toma Caragiu pe care generaţia celor care au acum 20 de ani le descopereau cu entuziasm, râzând copios în faţa unui tip de umor de acum aproape trei decenii, de a cărui actualitate probabil că noi, cei care le-am văzut în direct, nu ne mai putem da seama.

Şi-a dorit acest festival să demonstreze că arta nu este numai pentru elite, ci poate sensibiliza şi un public mai larg, cu sau fără un trecut şi o experienţă în domeniu. Greu de spus dacă se poate face primăvară cu o singură floare. Totuşi, dacă nimeni nu se străduieşte să o „planteze” nici pe aceasta, speranţele tind să devină din ce în ce mai palide. Au fost săli pline şi chiar arhipline (Lacul lebedelor cu Alina Cojocaru) la Sala Palatului, cu mulţi tineri şi cu aceiaşi bucureşteni care, majoritatea, în stagiune nu vin la concerte sau la spectacole. Totuşi, dacă evenimentul i-a atras anul trecut, la Festivalul „Enescu” şi acum i-a readus la Sala Palatului, tind să cred că în această toamnă sau în alta vor încerca să vină şi la Sala Radio sau la Ateneu, să vadă cum e... Măcar o dată.

Acest festival apărut brusc, din raţiuni pe care mulţi le consideră electorale (în acelaşi timp, i-aş da dreptate şi lui Dinu Săraru care spunea că nu aduci votanţi la urne cu Zubin Mehta şi Rostropovici) s-a bucurat de un succes popular incontestabil. Indiferent care este adevărul, întrebarea pe care şi-o pune oricine este: va exista oare şi o ediţie a doua în 2006, poate mai în linişte şi cu mai puţine lacune organizată? Ni se promite că da. În fond, atunci am putea fi în ajunul aderării la Uniunea Europeană. Motiv suficient pentru ca acest „fiu al muzelor” care a fost Festivalul Artelor să crească în doi ani cât alţii în şapte şi să închidă gurile celor mulţi care au lansat comentarii fel şi fel la această primă ediţie.


De toate despre festival...

Festivalul artelor - ediţia I s-a desfăşurat la Bucureşti între 5 şi 12 septembrie. În program s-au aflat trei concerte simfonice, o operă, un balet, un spectacol de flamenco, două de teatru, patru recitaluri camerale (dintre care trei de poezie şi lied), un concert pop în aer liber, un simpozion In memoriam „George Georgescu” însoţit de o expoziţie comemorativă şi o succesiune paralelă de manifestări diverse, de toate genurile (de la film sau scenetă de televiziune şi dansuri populare, până la concert de arii sau de jazz), desfăşurate în Piaţa Artelor, spaţiu localizat între Biblioteca Centrală Universitară şi Ateneul Român.

Concertul de deschidere al festivalului, de la Sala Palatului, cu Orchestra de stat din Bavaria şi Zubin Mehta a fost singurul care a avut în program o lucrare vocal-simfonică ce nu se încadrează în zona „şlagărelor” clasico-romantice aflate pe placul publicului de operă şi concert de pretutindeni. Simfonia a III-a de Mahler este un opus dificil de receptat, pe care spectatorii de la Sala Palatului l-au urmărit unii cu plăcere, alţii cu stoicism (mulţi invitaţi venind doar pentru a fi văzuţi la acest concert de gală). Pentru 2005, Zubin Mehta promite o nouă „probă de foc” publicului bucureştean, aducând la Festivalul „Enescu” Simfonia a VIII-a de Bruckner cu Filarmonica din Israel.



Organizatorii festivalului raportează 50.000 de spectatori la concertul Sarah Brightman din Piaţa Constituţiei. Greu de spus. Oricum, doar o mică parte dintre locurile pe scaune au putut fi ocupate de publicul căruia i se promisese „intrarea liberă” sau „acces gratuit”, majoritatea fiind rezervate celor cu invitaţii. Interesantă a fost reacţia tinerilor care frecventează concertele gratuite din Piaţa Constituţiei, veniţi cu grăbire din cartier, fie el apropiatul Rahova sau altul. Mulţi au plecat precum au venit, frapaţi de tipul de muzică un pic prea elaborat pentru gustul amatorilor de muzică vulgară, simplă şi repetitivă, care se dansează într-un singur fel, „din buric” indiferent ce nume poartă. Titlul albumului promovat de artistă, Harem, era înşelător... Sarah Brightman avea ce căuta într-un Festival al artelor. Iar publicul nostru de cartier mai are de evoluat până să poată savura astfel de spectacole rafinate de sunet şi lumină.

Reprezentanţii organizatorilor sau mai precis oamenii de ordine aflaţi în sălile de concert mai degrabă au creat tapaj, decât să lămurească lucrurile, evident deranjând publicul. Tropăind pe culoare pentru a opri fotoreporterii să facă poze şi cameramanii să filmeze (deşi toţi aceştia făceau ce li se permisese cu 10 minute înainte de către alţi „organizatori”), contrazicându-se reciproc, epatau şi printr-o ţinută casual de la tricou portocaliu şi cercel în ureche (el), la blugi ponosiţi (ea), în contrast flagrant cu fracurile de pe scenă, dar şi cu domnişoarele înalte care ofereau flori, cu costume garnisite cu galben citron, reprezentante ale aceloraşi (sau altor) organizatori. Explicându-le fotografilor că ar fi bine să apese pe buton când spun ei (organizatorii) şi apoi să plece repede, s-au dovedit de un amatorism cel puţin ilar.

Accidentele de sonorizare de la Sala Palatului s-au transformat în „cuiul lui Pepelea” al acestui festival, culminând cu microfoniile de la concertul lui Radu Lupu, care au generat un veritabil duel al declaraţiilor între reprezentanţii Filarmonicii „George Enescu” şi Ioan Holender, preşedintele festivalului (duel care a făcut deliciul cotidienelor, dar care nu-şi avea rostul). Se ştie că Bucureştii nu au o sală de concert performantă suficient de mare pentru cerinţele anului 2004 şi pentru apetenţa publicului pentru astfel de evenimente. Din păcate, din câte ştim o astfel de sală nu se află nici măcar în proiect. La Sala Palatului, pentru a face audibil ceea ce se cântă pe scenă unui număr de 4000 de spectatori, amplificarea este esenţială. Iar în România se pare că nu avem încă acea capacitate (tehnică şi umană) de a realiza astfel de performanţe fără accidente evidente chiar şi pentru un ascultător profan sau neatent.

(Fotografii: Eugen Oprina)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer