Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (II)


Dan Recheşan

12.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolului precedent: Se naşte Filimon, băiatul Aniţei din Crîngaşi, precupeaţă în Obor. Scapă de înec în gârlă, mama îi e omorâtă în bătaie de un ipistat şi e adoptat de Rada, o chivuţă. Rada creşte alţi 5 orfani între 2 şi 5 ani, pe care îi hrăneşte prost şi îi pregăteşte pentru cerşit. Filimon e un băiat ciudat, nu se amestecă cu ceilalţi copii, nu zice nimic cînd e bătut. De pielea lui nu se lipeşte jegul şi are o privire verzuie, neliniştitoare. Îngrijorată, Rada decide să se ducă cu el la biserica Sfînta Vineri.

2.

Tocmai se isprăvise vecernia, cînd părintele ieromonah Paisie Râmneanţu, paroh la Sfînta Vineri, ieşi în tinda bisericii şi-şi plimbă ochii peste acoperişurile aurite de razele calde ale asfinţitului. Lîngă scările frumos durate din piatră dădu cu ochii de chivuţă şi de copil. O ştia din vedere pe femeie căci, în fiecare an, înainte de Paşti, se tocmea să văruiască gardul de zid ce împrejmuia sfîntul lăcaş. De obicei, o plătea cu colaci uscaţi ori cu cîte-o oca de grîu, şi-acela plin de neghină. Banii nu se ajungeau pentru astfel de plăţi, fiindcă daniile celor bogaţi mergeau în teşchereaua episcopului Lycostratos, de baştină din ostrovul Samosului, un afanisit şi-un zgîrie-brînză cum rar s-au mai pomenit. Odată cu schimbarea domnilor pămînteni, odraslele Fanarului, suite samavolnic în fruntea ţării, aduseseră cu ele toată scursura Balcanilor, toţi potlogarii, neisprăviţii şi netrebnicii care nu-şi găseau un rost în ţările lor de baştină, astfel că toate dregătoriile mari şi cinurile bisericeşti înalte erau ocupate de greci, pentru pămînteni rămînînd numai cele neînsemnate sau fără folos.
- Sara bună, femeie... dar ce te-aduce pe-aici, căci slujba s-a gătat? se miră călugărul, ştiind că spoitorii, potcovarii şi şetrarii nu prea se îmbiau la cele sfinte.
- Săru-mîna, părinte, să-ţi dea Dumnezeu sănătate... Năcazul m-aduse, iaca! spuse Rada împingîndu-l pe Filimon în faţă.

Paisie privi ţîncul şi întrebă îngîndurat:
- Altă odraslă din flori care plăteşte pentru păcatele părinţilor lui neştiuţi?

Rada îşi făcu cruce:
- L-am luat la mine de milă, îndată după naştere, că pe mă-sa o omorîră-n bătaie haidamacii agiei... tată-su habar n-am cine-i, creştin, turc ori ovrei, numai Cel-de-sus ştie!
- Mare e slava Lui şi nemărginite sunt puterile Sale! se închină şi ieromonahul, apoi continuă: Spune-mi, dară, femeie, de ce ai adus pruncul ăsta aici?
- Nu pot să-l mai ţin... sunt beteagă, n-am bărbat şi mai am cinci ca el acasă!
- Dacă ai venit pentru miluire, aşteaptă pînă duminică, cînd se împart pomenile şi-ai să capeţi împreună cu ceilalţi nevoiaşi niscai parale şi de-ale gurii!
- Nu-l mai ţin nicio zi, părinte, căci mi-e o frică de mor!
- Cum să-ţi fie frică de un prunc nevinovat?

Vocea chivuţei se coborî în şoaptă:
- Io crez, Doamne apără şi păzeşte, că pruncul ăsta-i blestemat!

Monahul zîmbi în barbă şi se întoarse spre Filimon privindu-l cu luare aminte. Copilul îl aţinti cu apele verzi şi-ngheţate ale ochilor săi. Clipi nedumerit, obrazul palid îi luci în penumbră şi sfîrcîi întrebător din nările largi şi cîrmite în sus. Bărbatul în sutană întinse dreapta să facă semnul crucii peste fruntea lui, dar şi-o retrase înfiorat cînd îi atinse pielea jilavă.
- Primit-a sfînta taină a botezului?
- A primit-o... doi piaştri, din sărăcia şi-amarul meu, am plătit să-l bage-n cristelniţă!
- Păi vezi! N-are cum să fie blestemat, dacă-i botezat... ucigă-l toaca fuge de agheasmă şi de taina botezului!
- Mă jur pe viaţa mea că-l are pe dracu-n el!

Călugărul îşi atinse crucea din lemn agăţată la grumaz:
- De ce crezi una ca asta? I-ai găsit niscaiva semne diavoleşti pe trup?
- Niciunul... numa' că-i altfel decît ăilalţi plozi...
- Cum altfel?
- Nu plînge şi nu rîde niciodată, ca alţi copii... e tare tăcut şi-am băgat de samă că pielea lui e jilavă, ca de broscoi, mai tot timpul, iar uneori, cînd doarme, scoate un soi de orăcăieli pe nas!
- Astea nu-s semne de îndrăcire!

Chivuţa îl împinse pe Filimon spre rantia monahului:
- Miroase-l cu luare aminte, sfinţia ta!
- De ce să-l miros? Are cumva iz de pucioasă?
- N-are niciun miros, părinte, să-mi sară ochii din cap dacă te mint!
- Fiindcă-l speli şi-l primeneşti cum se cuvine!
- Nu-ţi rîde de mine, părinte! Am crescut destui prunci la viaţa mea şi ştiu prea bine cum trebuie să miroasă unul!

Din biserica venea un iz răcoros cu arome de busuioc veşted şi de apă curată. Paisie ridică din umeri neîncrezător:
- Spune-mi, cum trebuie să miroase?!
- A pelinci mînjite... iar după ce-i îmbăiezi şi-i curată, pielea tuturor pruncilor din lume miroase a lapte dulce şi a floare de untişor!

Omul bisericii se trase de barbă:
- Hai, bre muiere, că m-ai ameţit îndestul cu bălmăjelile şi închipuirile tale! Am să-i citesc ţîncului din Sfînta Scriptură, tu ai să rosteşti, după tipic, un Tatăl Nostru şi, după aceea, valea, să nu vă mai văd pînă-n Duminica Orbului!

Rada îşi aplecă fruntea dar mormăi încăpăţînată:
- Io nu-l mai duc acasă, părinte, să moară ăla care te minte... că mi-e şi groază să mai înnoptez alăturea de unul ca el!
- Şi eu, ce să fac cu un prunc de trei ani? Că-i prea mic să-mi fie slujitor, ori să ucenicească-n schimnicie!
- Fă ce crezi de cuviinţă, io-l las în grija sfinţiei tale, că m-am săturat să-l văd în bordeiul meu!
- Îţi plătesc jumate de piastru pe lună ca să-l grijeşti mai departe!
- Nici dacă-mi plăteşti toate paralele strînse în vama ţării!
- N-ai ruşine de Dumnezeu?! Doi groşi... mai mult nu pot, că aşezămîntul nostru-i sărman!
- Nici dacă-mi dai toată averea lui vodă şi luna de pe cer pe deasupra!

Zicînd aceste vorbe, chivuţa îşi roti sumnele şi plecă spre ale ei. Filimon nu schiţă nici un gest c-ar dori s-o urmeze. Rămase-n pridvorul lavrei, lîngă preot, aţintindu-l curios cu ochii săi de culoarea ierbii.

Chiar şi voinţa unui bărbat care a îmbrăcat straiele monahale se pleacă în faţa îndărătniciei muiereşti! Lucrurile se petrecură aidoma şi cu ieromonahul nostru care, biruit de împrejurări, cu toată duhovnicia şi răbdarea de care dădea, cel mai adesea, dovadă, se văzu silit să cedeze în faţa unei chivuţe şi-aşa rămase Filimon în grija bisericii Sfînta Vineri.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXI) (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XX) (3.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XIX) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XVIII) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XVII) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata De-a baba-oarba
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer