Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gorsky


Ioana Bâldea Constantinescu

14.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La început, am crezut că-mi place pentru că e construit pe osatura lui Gatsby. Pe urmă, uşor, uşor, m-am convins că e livrescul. Necamuflat şi neostentativ. Şi ar mai fi şi povestea.

În Marele Gorsky, de Vesna Goldsworthy, New York-ul se mută la Londra, Nick Carraway e un refugiat sârb, Nikola Kimović, Jordan Baker e o fostă gimnastă bulgară, Gatsby însuşi e un interlop rus epatant, îndrăgostit de o Daisy mult mai puţin răsfăţată ca în orginal, dar la fel de căsătorită cu un altul. În principal, însă, e o poveste despre identitate. Despre tensiunea dintre emigranţi şi imigranţi, ale căror suflete atârnă de o infimă cantitate vocalică. Şi despre cărţi.

În cartea aceasta, care musteşte de aluzie intelectuală, se aud Coleridge şi T.S. Eliot la fel cum se simt, în subsolul unei fraze, umbre de Cehov şi de Tolstoi. Gorsky intră în librăria lui Kimović ca odinioară Julia Roberts în cea a lui Hugh Grant, în '99, când Notting Hill făcea furori pe ecrane. High culture meets pop culture. Dacă asta nu e o reţetă de succes, mă întreb, sincer, ce poate fi... E şi o poveste de dragoste cu cărţi, pentru că Gorsky/Gatsby doreşte să i se alcătuiască o bibliotecă într-atât de fastuoasă încât să o recucerească pe Natalia (actualmente Summerscale), de care, deloc întâmplător, şi Kimović e îndrăgostit. Un triunghi amoros aproape medieval, o bibliotecă deloc borgesiană, petreceri care nu mai sunt în grădini albastre, dar abundă în caviar, o Londră ca un puzzle lingvistic, literar, cultural, uman, în care piesele nu au stat niciodată la locul lor. Cam aşa arată lumea lui Gorsky. E un altfel de poem, adesea cu accente de pastişă, despre Est şi Vest, în care se insinuează, discret, şi Orientalismul lui Saïd, şi corespondenţa Zeldei cu Scott Fitzgerald, şi hachiţele lui Nabokov, şi eleganţa unui Oneghin şi fuziunea dintre cele două producţii cinematografice ale Marelui Gatsby, cea din '74, cu Mia Farrow şi Robert Redford, în regia lui Jack Clayton, şi cea din 2013, cu DiCaprio şi Carey Mulligan, în varianta Baz Luhrmann. Totul e condimentat cu umor, cu scene ca din Pretty Woman (Natalia cea atât de princiară a lucrat, cândva, pentru o agenţie londoneză de escorte iar episodul imaginat de Vesna Goldsworthy la Covent Garden, la o montare de Evgheni Oneghin cu două Tatiane, dintre care "cea mai bătrână cânta despre dragoste şi amărăciune; cea mai tânără dansa, fără cuvinte", e mai mult decât grăitor). E şi o poveste cu Jazz. Cu straturi, straturi de sunet, de fashion, de ilicit, de savoir-vivre etalat cu vioiciune, dar şi cu oblomovianism în varianta secolului XXI recreat, parcă, din tainiţele sufletului slav, într-un creuzet cultural încă neafectat de Brexit.

Ce-mi place, însă, cu adevărat în cartea aceasta e stilul. E faptul că erudiţia aceasta asumată nu e greoaie şi nu schimonoseşte în niciun fel prospeţimea narativă. E mixul de luciditate, ironie, voyeurism, cinema, vodevil şi coridoare de literatură, parcă mai lungi decât cele din filmările cu Umberto Eco. Vesna Goldsworthy are şarm, are verb, are frivolităţi postmoderne şi aleanuri răsăritene mestecate cu panaş genetic în aceeaşi frază suplă şi opulentă deopotrivă. Faptul că tot acest cocktail îşi păstrează savoarea în limba română se datorează, fără doar şi poate, traducerii excelente a Ioanei Avădani, în care fineţea, precizia şi creativitatea sunt notele de bază ale unei versiuni minunate.

Marele Gorsky e o carte pe care adoratorii lui Gatsby o vor devora în rând cu cei care abia dacă şi-l amintesc pe Redford sprijinit de o decapotabilă albă. O înţeleg pe autoare când încearcă să abată atenţia de la armătura narativă şi să se distanţeze de Fitzgerald. Sunt, la urma urmei, atâţia alţi scriitori de (re)vizitat între pagini, aşa cum e atâta anglofilie între volume de literatură rusă... "Povestea mea", spune Vesna Goldsworthy, "e, de fapt, o poveste de iubire cu cărţi." Frumos spus. Cea mai interesantă autoare, însă, din toată galeria aceasta de monştri sacri de pe raft, rămâne ea, Vesna Goldsworthy. Am admirat-o în fiecare frază.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer