10.04.2017
PasiLiberi.ro, iulie 2016
Dacă vă place sălbăticia încă neatinsă de gunoaie şi de tăierile disperate de copaci, dacă vă plac drumurile pe care nu încape decât omul, nu şi maşina, dacă vă plac peisajele-surpriză şi spaţiile crude pe care nu le uiţi tocmai pentru cruditatea lor, atunci mergeţi la Cascada Vârciorog. La prost promovata, dar splendida Cascadă Vârciorog din Apuseni. E locul încă frumos, încă bun, dar care îşi va pierde, treptat, virginitatea, aşadar e locul în care trebuie să ajungeţi toţi cei care luptaţi (prin petiţii online, prin postări pe Facebook sau prin proteste mentale, tăcute, nerostite) pentru păstrarea naturii.

O cascadă cât un vis frumos

Dacă nu sunteţi în concediu, în drum spre concediu sau pur şi simplu undeva cu burta la soare - ceea ce e valabil atât pentru mine, cât şi pentru mulţi din cei care citesc aici -, atunci o să vă fie uşor să vă imaginaţi un loc în care v-ar plăcea să evadaţi, fix acum. Un loc pentru care ar merita să vă smulgeţi de la tastatură şi să renunţaţi la atribuţiile de serviciu, în favoarea umblatului pe munte. Ei bine, dragi visători la vacanţe bruşte, iată mai jos un loc la care e fain să visaţi, tocmai pentru că e locul care întruneşte, ca prin minune, toate însuşirile raiurilor pe care le avem toţi în cap: acces pe cărări de piatră, natură verde de te arde pe retină, păduri încă netăiate, încă superbe. Pe scurt, Cascada Vârciorog, din Apuseni.

Ca în cazul majorităţii rezervaţiilor neamenajate din România, mai mult o să vă placă accesul decât destinaţia. De cum veţi intra pe drumul de ţară care porneşte din şoseaua Arieşeni - Nucet, se modifică tot contextul călătoriei. Nu vă mai aflaţi pe valea largă a Arieşului, ci pe un drum de ţară, noroios, pietros şi uneori îngust. E lung de peste 3 km şi nu aveţi cum să-l parcurgeţi integral cu maşina, aşa că vrând-nevrând o să mergeţi pe jos. Partea bună e că, odată ce vă porniţi pe jos, o să vreţi să fi făcut tot drumul pe jos. Priveliştile cu brazi şi cărări de piatră, cu pârâu şi punţi de lemn sunt exact ceea ce aveaţi în minte, acasă, când speraţi să ajungeţi într-o zonă de munte virgină, verde, vie.

Mergând pe jos, cascada vă va părea mai departe decât este ea, de fapt. Veţi crede, poate, că v-aţi rătăcit. Abia în clipa în care sunteţi gata să vă pierdeţi răbdarea, pe cărarea care se îngustează tot mai mult sub brazi, veţi auzi, "la capăt de linie", zgomotul unei cascade care practic închide traseul turistic. Iar fotografii, mai ales cei care caută pot părea neimpresionaţi de această cascadă micuţă, vor avea de lucru inclusiv aici: cele mai bune cadre vor fi close-up-urile cu pietre umede, apă învolburată, vegetaţie luxuriantă, peşti şi copii jucându-se în apă. Într-un cuvânt, nu are cum să nu placă oricui.

Studiile geografice, făcute aici, spun că rezervaţia - de tip geologic şi peisagistic - se află în masivul Biharia din Munţii Bihor, împrejmuită de culmi cu altitudini de peste 1.500 m. Cascada e situată la cota 1.140, pe Valea Vârciorog, o vale tânără cu multe rupturi de pantă, între care cea mai mare o constituie cascada, înaltă de 15 m. Aici, apa cade dintr-o singură săritură, săpând la bază o mare scobitură, evident impresionantă şi atrăgătoare mai ales pentru cei care vor să se răcorească.

  

Chestiuni de principiu. Chestiuni româneşti

Sunt convins că nu aţi (prea) auzit de cascada asta, la fel cum nici eu nu auzisem până să lucrez în turism. Ceea ce, din păcate, e simptomatic pentru "strategia" de promovare a majorităţii locurilor pe care merită să le vezi în România: habar n-ai că există, până ce nu le vezi tu, din greşeală, cu coada ochiului, din maşină. Deşi vorbim despre o rezervaţie naturală, nu există table indicatoare, nu i se asigură paza şi nici nu există vreun plan de amenajare. Nici măcar pădurea din jur nu are statut protejat, deci nu beneficiază de grija brigadierului silvic. Ceea ce există, în schimb, sunt trei pericole mari şi late pentru starea rezervaţiei: tăierile de păduri din amonte de cascadă, o galerie de prospectare pentru uraniu din apropiere şi construcţia de case de vacanţă roz, mov şi albastre.

Pe de altă parte, oricât ar fi de frumoasă, pentru ochiul turistului, şi unică, pentru acela al fotografului, cascada e genul de loc pe care îl vezi... şi gata; eventual o bălăceală în apa cascadei, dar cam atât. Mai mult de o oră n-ai ce face acolo, iar această realitate a lipsei de produs turistic este pe deplin comună majorităţii spaţiilor turistice de la noi. Practic, direct proporţională cu splendoarea locului e întotdeauna imposibilitatea de a face acolo ceva mai mult decât simpla admirare, cu sau fără binoclu. Din păcate până şi cele mai optimiste statistici spun că în judeţul Alba - ca aproape peste tot, în România - nu poate fi vorba decât rar, foarte rar de turism de weekend (cât despre cel de săptămână, să fim serioşi). În cele mai multe cazuri, turismul e de o zi, ba uneori de câteva ceasuri, din care mai mult petreci pe drum decât la destinaţie.

Credeţi-mă, nu contest calitatea stărilor sufleteşti (entuziasm, veselie, tihnă, etc.) pe care le poţi avea exclusiv pe drum, mai ales că sunt unul dintre cei care ar merge oriunde, doar pentru drum. Dar una e să umbli în neştire, petrecând 90% pe drum şi 10% la destinaţie, şi cu totul altceva e să petreci 30% pe drum, şi 70% la destinaţie. Da, ne plac potecile şi aventura de urcare, dar am fi mai bucuroşi dacă, dincolo de umblatul pe poteci, ar exista o aventură a serviciilor turistice. O închiriere de biciclete, o tiroliană, un balcon de belvedere bine amenajat, un loc de picnic cu adevărat decent, un ghidaj turistic deştept, ne-copy-paste şi neplictisitor.

Poate visăm cai verzi pe pereţi, însă tare mă tem că şi aici, la fel ca oriunde în ţară, potenţialii antreprenori se feresc să ofere produs turistic tocmai pentru că, la noi, o mică afacere în turism înseamnă 1) impozite greu de suportat în primul an de activitate; 2) încasări mici, având în vedere slaba promovare a locurilor şi proasta infrastructura rutieră; 3) politica guvernamentală de descurajare a micilor investitori, în favoarea celor mari; 4) necesitatea de a face evaziune fiscală, pentru a putea rămâne cu ceva, pe lângă banii de impozite; 5) controale draconice din partea ANAF, pentru stârpirea evaziunii care, pentru mulţi, înseamnă o sursă de supravieţuire. Şi etc.
În concluzie, lăsând deoparte realitatea lucrurilor româneşti, vă recomand acest loc. E cu adevărat bun, frumos, liniştitor.

Acces la Cascada Vârciorog
Accesul spre rezervaţie porneşte din DN 75, la ieşire din Arieşeni înspre Ştei (Bihor), pe un drum industrial care o ia la stânga. Drumul continuă preţ de 3,5 km până la rezervaţie şi este doar parţial accesibil pentru patru roţi, dat fiind că traversează de câteva ori pârâul. Drumul este noroios şi bolovănos, aşadar recomand parcarea maşinilor în oricare dintre refugiile de lângă aceste traversări peste vale. Accesul pe jos este abordabil de către orice tip de turist, indiferent de vârstă
.

Obiectiv turistic: Cascada Vârciorog
Localizare: Munţii Bihor, pe raza comunei Arieşeni, sat Vămvuceşti (judeţul Alba)
Coordonate: alt. 1.140 m, 46.480235 lat. N, 22.691461 long. E
Acces: cu maşina; pe jos
Surse de informaţie pentru acest articol: Academia Română
Credite foto: Florian-Rareş Tileagă

0 comentarii

Publicitate

Sus