Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Poveştile Petrícicăi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capsula spaţială şi agenţii FBI


Ioana Scoruş

04.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cu puţină vreme înainte ca frumoasei Maria Perdita să-i crească în jurul capului aura orbitoare, se întâmplă ca pe plaja pustie pe care oamenii din Petrícica rareori coborau, să aterizeze forţat capsula unei navete spaţiale lansate cu trei zile în urmă de ruşi, de la un centru de lansare aflat în Siberia. Tocmai în ziua aceea, la 8 dimineaţa, Bandito coborî pe plajă de pe colina înaltă pe care era ridicat satul pentru a culege cochilii de melci, scoici şi silexuri japoneze pentru ţiganii care veneau an de an să le cumpere pentru a face din ele mărgele, brăţări şi cutii de bijuterii pentru turişti. Şi tot mergând Bandito prin ceaţa uşoară şi rece, i se păru că vede o formă mai înaltă şi rotundă zăcând pe plajă. Apropiindu-se, se convinse că nu se înşela iar faţa i se lumină când dădu cu ochii de un lucru pe care nu ştiu cum să-l numească.

Era ceva rotund, făcut dintr-un material care în soare părea strălucitor, avea şi o vizieră ca la căştile de motociclist şi, la o privire mai atentă, descoperi şi o uşă, pe a cărei clanţă improvizată apăsă. Plăcut surprins, Bandito se urcă în capsulă şi luă loc pe scaunul care presupunea că trebuia să fie al pilotului, îşi puse centura de siguranţă şi se prefăcu, precum un copil, că pilotează capsula care nu semăna cu nimic din ceea ce văzuse până atunci, până ce începură să-l chinuiască gândul: ce ar putea face cu ea astfel încât să scoată bani, că doar capsula era a lui de vreme ce el o găsise. Cel mai bine era s-o ducă în sat şi să ceară oamenilor un tarif fix pentru a se urca cinci minute în capsulă, numai că era atât de grea încât oricât se strădui Bandito s-o urnească, nu reuşi.

Spre seară, tot satul coborî pe plajă dă viziteze minunea. Bandito se instalase deja pe un scaun lângă capsulă, cu o pungă de plastic în mână, în care aduna banii. Probleme întâmpină numai cu Dovlecel, căruia atât de tare îi plăcuse înăuntru încât nu se mai îndura să coboare, lucru care stârni oprobriul oamenilor pentru că deja se făcuse amiaza şi coada încă era lungă, mulţi punându-şi în minte să vină şi a doua zi s-o viziteze, spre bucuria lui Bandito care strânse deja o sumă frumuşică. Numai că tocmai atunci când afacerea mergea mai bine, după ce reuşise să-l smulgă pe Dovlecel din capsulă, îşi făcură apariţia trei oameni într-o maşină mare, de teren, cum nimeni nu mai văzuse vreodată. Semăna cu un tanc. Maşina opri lângă Bandito, care stătea pe scaun cu picioarele încrucişate, strângând cu nădejde într-o mână punga cu bani. Cei trei coborâră din maşină şi arătară nişte legitimaţii ruseşti, pe care erau scrise nişte litere necunoscute de nimeni.

- Vreţi să vizitaţi capsula?, întrebă Bandito, după ce află de la Emcaterina cum se numeşte obiectul picat pe plajă.
- We take it, spuse unul dintre ei şi toţi trei se îndreptară spre capsulă.
- Ne, ne, ne, stai aşa, nenicule, nu fără să plătiţi, se enervă Bandito care şi aşa era iute la mânie. Mai întâi banu, apoi restu'. Hai, scoateţi banu' şi aveţi voie cinci minute fiecare, dar cei trei nu ştiau limba română.
- Băi, fraţilor, încercă Bandito să le explice din nou, scoateţi 10 parai de căciulă şi vă suiţi, că vă ia mama naibii altfel, dar bărbaţii nici nu auziră.

Văzând cât sunt de neînţelegători străinii, la un semn al lui Bandito tot satul se năpusti asupra celor trei, care scoaseră imediat automatele, moment în care ţăranii împietriră pe poziţii. Oamenii încărcară capsula în maşină şi, după un „Spasiva.” din care iarăşi nimeni nu pricepu nimic, demarară în trombă.

Seara, la cârciuma „La cocoşul galic” evenimentul fu reluat şi repovestit în toate variantele posibile, lumea blestemându-i pe cei trei americani care le furaseră minunea de capsulă spaţială cu care unii dintre ei, în taină, visaseră să ajungă în cosmos.
- Ia să vedeţi când va veni toamna anul ăsta, spuse înţeleapta Maria Luiza, dacă nu ne-or trimite-o ai naibii americani din iunie, să-mi spuneţi mie cum oţi vrea.
- Ba, eu cred că nu toamna ne-or trimite-o mai devreme, ci radiaţiile. Eu zic că înţelept este să ne mutăm cu toţii o vreme, îşi dădu cu părerea şi bătrâna Consuela, în timp ce-şi frământa mâinile de grijă.
- Şi unde propui să ne mutăm, Consuelo?, întrebă Maria Luiza.
- Păi propun să cerem ajutor împotriva radiaţiilor de la guvern, răspunse mândră femeia care avea în cap şi rezolvarea. Că ai dracu' guvernanţi ajutoare nu ne dau, pensii nu ne dau, curent nu ne pun, vreo fabrică s-avem locuri de muncă nu ne construiesc, măcar atât, să ne apere de radiaţii or putea.

Dar tocmai atunci băteau orele 17 şi radioul fu repede deschis. Ştirile tocmai cu asta începură, cu vestea că un grup de trei specialişti sovietici recuperaseră capsula navetei spaţiale de la malul mării. Nimic, însă, despre Petrícica, clipă în care pe Bandito aşa îl cuprinse furia că luă aparatul de radio şi dădu cu el de pământ, sub privirile îngrozite ale oamenilor care-l obligară să cumpere aparat de radio în locul celui distrus, lucru pe care Bandito îl şi făcu, din banii strânşi pe vizitarea capsulei.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer