Nesinuciderea lui Pipirig

- Dă-te, mă, omu' lu' Dumnezeu, jos d-acolo, dă-te că or s-audă toate satele, ne faci de râs, striga nervoasă bătrâna Consuela la Pipirig, care se suise de cu dimineaţă pe cea mai înaltă casă din sat şi tot ameninţa cu sinuciderea.
- Dacă nu v-a făcut de râs Iolanda, cu gabonezu' ei, cum să vă fac eu?, striga şi Pipirig din vârful casei, refuzând să coboare. Eu când îmi pun în cap un lucru, mă ţin de el, nu ca alţii. Şi azi mi-am pus în cap să mă sinucid, să scrie ziarele de mine, s-ajung erou, iac-aşa!

Prima care îl văzu sus pe casă fu Despia, cu câteva zile înainte de nuntă, care rămase trăznită privindu-l, fiindcă nu pricepea ce caută Pipirig pe casa lui Nae Umflatu' şi prima întrebare care-i veni în minte fu dacă Nae o fi la curent cu faptul că Pipirig e pe casa lui. Umflatu dormea bine mersi în patul lui când auzi o hodorogitură pe casă şi se gândi că vântul iar îi luase o ţiglă, abia apoi ieşi la geam şi o zări pe Despia privind în sus.
-La ce ţi-ai priponit privirea, fată, aşa dis de dimineaţă, o întrebă văzând că fata întârzie cu ochii-n cer.
- La nebunu' de Pipirig care tocmai stă bine mersi pe acoperişu' matale, răspunse fata nedezlipindu-şi ochii de la nebun.

Auzind aşa, Nae Umflatu'ieşi repede în curte fără să-i mai pese că e doar în izmene.
- Auzi, mă! Parascovenia mă-tii, dă-te jos de pe casa mea, ce dracului cauţi acolo cu noaptea-n cap?

Dar Pipirig nu se învrednici să răspundă.


În 10 minute o mulţime de oameni se adunaseră la casa lui Umflatu', care tot în izmene rămăsese, motiv pentru unele cucoane de a chicoti pe ascuns.
- Dacă suie vreunu', eu mă arunc în cap, ameninţă Pipirig, drept care oamenii stăteau nemişcaţi, fără să îndrăznească vreun gest. De altfel, nimeni nu se înghesuia să-l salveze pentru că toţi ştiau că-i lipseşte o doagă.
- Şi de ce vrei, mă, să te sinucizi?, îndrăzni Dovlecel.
- Iac-aşa, s-ajung erou la gazetă, spuse omul deja mândru.
- Păi bine mă, nebunule, dar care-i motivul?, întrebă tot Dovlecel, moment în care Emcaterina sări ca arsă, şuşotindu-i la ureche, să nu fie auzită de Pipirig.
- Auzi, Dovlecel, nu-l mai face nebun, într-o situaţie ca asta e periculos să-l jigneşti astfel. Probabil că are Oedipul neîncheiat, spus fata, clipă în care Dovlecel îşi dădu ochii peste cap pentru că pricepea ce tot îndruga terapeuta satului cu Oedipul.
- Da' ce-i acela, fă, Emcaterino?
- Ei, e complicat tare, nu pricepi tu.

Adevărul e că Pipirig nu se gândise că are nevoie şi de un motiv ca să ajungă erou, credea că sinuciderea în sine îi va asigura posteritatea şi nu motivul, drept care îşi tot chinuia mintea să găsească ceva valabil. Trecuse cinci ore şi Pipirig tot nu găsise motivul. La un moment dat, lui Felie i se făcu milă de om şi vru să urce să-i ducă o cană cu apă, dar Pipirig refuză categoric
- Vreau să mor însetat, ca un adevărat erou, şi nu cu burta plină de apă, clamă el.
- Probabil c-a făcut o fixaţie la ta-su, cu care vrea să se identifice, spuse tot în şoaptă Emcaterina, tobă de psihoterapie.
- Lasă-ne, fată, cu teoria, mai bine dă o soluţie, negociază cu el, se răsti înţeleapta Maria Luiza, nu vezi că numa' teoria e nedeajunsă?
- „Insuficientă”, se auzi o voce din spate.
- Tot aia e, se răţoi din nou bătrâna.

Deodată, în liniştea mormântală, se auzi un chiot.
- Am găsit, popor! Am găsit motivul sinuciderii mele care vrea să fie ca mine şi eu ca ea, şi prinse a juca tontoroiul pe ţiglele şi aşa şubrede.

După vreo 10 minute de aşteptare înfrigurată, tot pe înţeleapta Maria Luiza o lăsă nerăbdarea.
- Da' spune-ne, omule, şi nouă, care e motivul acela?
- Ei, acesta-i secretu' meu, răspunse mândru Ţipirig.
- Păi noi ce-om spune la gazetari când or veni cu reportoanele?, întrebă tot Maria Luiza.
- „Reportofoanele”, se auzi aceeaşi voce, dar nimeni n-o auzi pentru că toţi erau atenţi la Pipirig, care ajunse la concluzia că bătrâna are dreptate. Cu oarece părere de rău se văzu nevoit să deconspire secretul, pe care-l urlă în gura mare, însă cu oarece veselie.
- Pentru că viaţa n-are sens, d-aia. Pentru că trăim doar ca să murim, ăsta-i sensul, nici unul altul nu există, adevărul ăsta e, că existenţa nu are rost, ne ducem dracului cu toţii şi trăim degeaba. Trăim ca să crăpăm.

I se păru lui Emcaterina că mai auzise vorbele astea, sau poate doar le citise dar nu mai ştia unde, oricum nu le dăduse importanţă pentru că nu credea în ele. Ea ştia una şi bună, că ea are sens. Încă nu era ghicise prea bine care e, dar credea că e pe drumul cel bun.
- Du-te naibii de nebun, strigă iar Maria Luiza, că nu ajungi erou doar cu atâta lucru. Mai bine dă-te jos de-acolo, că strici casa omului, că chiar dacă te sinucizi tot nu face doi bani. Bunică-tu a murit în război iar tu o să-l faci de râs cu prostia asta.
- Am spus eu că se identifică cu o figură paternă, şopti încântată Emcaterina, deci nu cu ta-su s-a identificat, ci cu bunică-su, vrea să fie erou ca el şi crede că va ajunge dacă se va sinucide. Auzi, Pipirige, dă-te, mă, jos de-acolo, că nu ţine. Nici o gazetă nu va scrie despre tine, te omori degeaba, mai bine mai stai până găseşti altceva mai bun.

Pipirig se întristă tare când auzi că nici o gazetă nu îl va băga în seamă, drept care coborî amărât, moment în care Nae Umflatu îi cără câţiva pumni pentru ţigla stricată. Apoi cu toţii merseră la cârciuma „La cocoşul galic” ca să sărbătorească nesinuciderea lui Pipirig.