Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bunica


Radu Părpăuţă

01.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(poveste de Radu Şterpelescu Dăpaicea)

Parcă o văz: cu părul alb, cu paşii mici, cu cojocelul pe care mama îl rupsese la schi şi nu voise să-l mai poarte.
- Bunico, ce mi-ai adus?
- Ghici.
- Kinder cu surprize?
- Nu.
- Hubba Bubba?
- Nu.
- Snacksuri?
- Nu.
- Dar ce?
- Bomboneleee!
- Ăăă, iar dropsuri!
- Vrei să stai cu capul în poala mea?
- Vreau.
- Da' nu aici că sfârâie.
- Fusul?
- Nu, calculatorul.
- Nu calculator, bunică. Se spune cămpiută.
- Ei, calculator, căpută, tot un drac. Ce să-ţi povestesc, voi le ştiţi pă toate!
- Ce să-mi povesteşti? Despre Ştefan cel Mare.
- Nu, 'ceam aşea ce să-ţi povestesc, nu întrebai ce să-ţi povestesc.
- Povesteşte-mi atunci despre Barabuleşti.
- Îţi mai povestii.
- Mai vreau o dată. Bunică, de unde ştii tu povestea asta?
- Păi, aşa apucai dă la muica.
- Şi muica?
- Muica de la muică-sa.
- Şi muică-sa?
- Muică-sa de la muică-sa lu' muică-sa.
- Şi muică-sa lu' muică-sa?
- Nu ştiu, că eu le citii într-o carte.
- Dar ziceai că de la muica.
- Da, dintr-o carte de la muica.
- Şi de unde avea cartea?
- De la muică-sa.
- Şi muică-sa?
- De la muică-sa lu' muică-sa.
- Şi muică-sa lu' muică-sa?
- Nu ştiu, că ierea dă dămult. Nu dăşchisesem ochii pă lume.
- Dămult-dămult?
- Dămult-dămult.
- Cât dă dămult?
- Olio-lio! Dupe vremea lu' Ştefan cel Mare.
- Şi-a Barabuleştilor?
- Şi-a lor. Dupe când ierea ei băgaţi la bulău.
- Ca nea Mărin?
- Ca nen'tu Mărin.
- Şi de ce ierea la bulău?
- Că stricatu' ăla de Stanciu avu peste treizeci dă zile dă spitalizare.
- Nu nea Mărin, Barabuleştii!
- A, Barabuleştii! Îi închise Ştefan vodă, că ierea nişte zărpălateci. Ierea muieratici şi bea ca apucaţii.
- Ca nea Mărin?
- Ca nen'tu Mărin. Şi când veniră tătarii în ţară, Ştefan cel Mare nu avea armată neam. Trebui s-o refacă dupe luptele cu turcii. Şi veni el într-o ocnă de sare şi văzu nişte oameni voinici.
- Cât dă voinici?
- Voinici-voinici dă spărgeau tampoanele cu capu'. Iereau aşa: fraţii Barabuleşti şi Chizdea haiducul cu dănacii lui. Şi cum săpau ei la sare, îi întrebă Ştefan vodă: "Vă e greu, bă?" "Greu, Măria Ta". "Mă, uitaţi acilea la mine. Vă iert pedeapsa şi vă liberez din bulău, numai să mă ajutaţi să bat pă tătari. Că nu pot scăpa dă ei: nu vor să scoaţă bani dă impozit şi se ţin numai dă furăciuni". "Mergem unde ordoni Măria Ta, numai să scăpăm dă bulău", ziseră Barabuleştii şi Chizdileştii. Pe urmă se suiră pă cai şi plecarăăă.
- Şi plecarăăă.
- Şi se duserăăă.
- Şi se duserăăă.
- Şi luptară cu vitejie şi îi bătură pe tătari. Iar Ştefan cel Mare drept răsplată, recompensă cum ar veni, le dădu moşii să-şi facă sate. Se aşezară ei pă locurile lăsate libere de tătari, îşi făcură case înconjurate de hindichiuri, cum se vede şi în ziua de azi.
- Ce-s alea hindichiuri, bunico?
- Ştie drăcea, aşea-i legenda. Iar tătarii lăsară herghelii dă cai, turme dă oi, tamazlâcuri dă vite...
- Ce-s alea tamazlâcuri?
- Ştie drăcea, aşea-i legenda. Da' Ştefan cel Mare le luă caii, oile şi vitele. Le lăsă numai dă sămânţă, ca să aibă cu ce-şi porni gospodăriile.
- Numai dă sămânţă?
- Numai, că Măria Sa avea o casă de copii, başca ibovnicili, miniştrii, cumetrii, finii. Dă! Ca la case mari.
- Şi pă urmă?
- Şi pă urmă văzu vodă că Barabuleştii şi Chizdileştii cu cetele lor n-aveau femei, aşea că le opri cu anasâna şi câte-o tătăroaică mai potrivită, ca să aibă cine-i spăla, cine le face o ciorbă, o pâine coaptă-n ţăst; şi să le miroase a femeie în casă. Căci prin pustietăţile alea nu ierea nici ţipenie dă româncă. Dar nu ajunseră tătăroaicele pentru toţi voinicii. Şi bărbaţii rămaşi fără întrebară: "Măria Ta, da' noi ăştia rămaşi pă din afară ce să facem?" Se gândi vodă, se gândi: "Vouă - 'ce - am să vă fac o mânăstire şi-am să vă fac călugări". Şi-aşea şi făcu. "Bine-bine, Măria Ta, da' cum să trăim noi făr' de muieri, că noi aşea am fost deprinşi - cu muieri". "Ei, când vă vine, mergeţi şi voi pă la cele măritate". Şi-atuncea mintea lor să dăşteptă şi aşea şi făcură.
- Şi pă urmă?
- Pă urmă întemeiară satele Chizdileşti şi Barabuleşti în marginea aia dă ţară. Iar urmaşii şi urmaşii lor le stăpânesc până în ziua de azi, numai că azi se făcură ruşi.
- Ba nu.
- Ba da.
- Ba nu.
- Ba da.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer