Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Cuvânt înainte la Prin deşert spre libertate. Fuga mea din Coreea de Nord


Alina Pavelescu, pe marginea unei cărţi de Eunsun Kim, Sebastien Falletti

07.06.2017
Editura Corint
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eunsun Kim, Sebastien Falletti
Prin deşert spre libertate. Fuga mea din Coreea de Nord
Editura Corint, 2017

traducere din limba engleză de Mihnea Gafiţa


Citiţi un fragment din această carte. // Citiţi o cronică a acestei cărţi.

***
Intro

Eunsun Kim s-a născut în Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive ţări din lumea modernă. Când avea unsprezece ani, tatăl şi bunicii ei au murit de foame, iar ea şi-a scris testamentul - convinsă că va sfârşi la fel. Ca urmare, în 1999, mama sa a hotarât să lase în urmă regimul dictatorial în care trăia şi să fugă din Coreea de Nord împreună cu cele două fiice ale sale - Eunsun şi sora ei −, fără să ştie că vor pleca într-o călătorie care avea să dureze nouă ani. Până să ajungă în Coreea de Sud, Eunsun şi familia ei au trăit pe străzi, au picat în mâinile unor traficanţi de persoane, au fost trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord şi au traversat pe jos deşertul Gobi. Cincisprezece ani mai târziu, Eunsun Kim s-a hotărât să scrie o carte despre experienţa ei, pentru ca întreaga lume să-i cunoască povestea. Însă ca ea mai sunt mii de bărbaţi şi femei care în fiecare zi încearcă să traverseze frontiera pentru a scăpa de foamete şi de regimul totalitar nord-coreean.

Cuvânt înainte

Dincolo de ştirile din jurnalele epocii Ceauşescu - pe care de regulă, ca mai toţi cetăţenii României socialiste, le ignoram - prima amintire "personală" despre Coreea de Nord este legată de păţania părinţilor unei foste colege de şcoală. Norocoşi lucrători în comerţul exterior, aceştia au avut şansa să viziteze Phenianul ca membri ai unei delegaţii oficiale româneşti, la jumătatea anilor 1980. În camerele de hotel în care erau cazaţi îi aştepta un teanc de cărţi, frumos legate în piele: operele complete ale tovarăşului Kim Ir Sen (Kim Il-Sung), cadou din partea gazdelor. Ceva mai mult de zece volume pentru fiecare membru al delegaţiei. Cadoul i-a amuzat, dar nu i-a surprins foarte tare. Exista şi în România un astfel de bestseller, operele complete ale lui Nicolae Ceauşescu, intitulate pompos România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, pe scurt "ssmd". Tot legate în piele, tot ceva mai mult de zece volume, tipărite în tiraj mare şi folosite în aceleaşi scopuri "de protocol". Totuşi la noi, pentru delegaţiile străine, se recurgea la păpuşile îmbrăcate în costum tradiţional şi la sticla de ţuică, îmbrăcată şi ea, dar în rafie. Oamenii au fost plimbaţi câteva zile printr-un Phenian frumos, dar pustiu, în care ochiul lor antrenat de traiul într-o altă societate socialistă a reuşit destul de uşor să identifice butaforia: clădiri moderne, însă practic nelocuite, străzi largi, curate şi frumos asfaltate, dar pe care nu trecea nicio maşină şi doar arareori se încumeta câte un pieton, ghizi stresaţi, care nu te scăpau nicio clipă din ochi şi care vorbeau tot timpul despre minunatele realizări ale regimului, ca să nu mai ai timp să îi întrebi ceva în mod spontan, restaurante elegante, în care delegaţii străini erau singurii consumatori.

Ei bine, la plecarea din Phenian - cam mofluzi, pentru că vizita se dovedise neprielnică mult speratelor cumpărături cu care îi aşteptau acasă, în România înfometată, rudele şi prietenii - oamenii au părăsit camerele de hotel fără să mai considere necesar să îşi burduşească bagajele şi cu voluminoasa operă a tovarăşului Kim Ir Sen. Au lăsat-o pentru următorii ocupanţi, cu gândul că, în felul acesta, chiar ajutau poporul prieten nord-coreean să facă o mică economie. S-au urcat în avionul românesc în aşteptarea permisiunii de decolare. Şi au tot aşteptat, vreo două-trei ore, tot mai neliniştiţi, de la un punct încolo chiar speriaţi, întrebându-se dacă nu cumva comiseseră vreo gafă diplomatică ori chiar ceva şi mai rău. Misterul s-a lămurit abia după ce pe pistă a apărut un grup de nord-coreeni alergând spre avion cu operele lui Kim Ir Sen în braţe. Au irumpt fericiţi în avion şi şi-au depus ofranda în braţele românilor sideraţi: "V-aţi uitat operele la hotel!" Oaspeţii s-au arătat cât au putut ei de recunoscători - emoţionaţi erau la modul sincer, tocmai trăseseră o spaimă zdravănă - şi s-au grăbit să preia genialele tomuri. Preţul unui bagaj supradimensionat li se părea unul mic dacă de el depindea întoarcerea în siguranţă acasă. Concluzia la această vizită aveau să o tot repete: "Frate, la ăştia e mult mai rău decât la noi! Mai rău şi decât în Albania, de acolo măcar am putut să aducem nişte smochine. Şi decât în Cuba, unde n-am găsit bomboane, dar măcar aveau ţigări şi rom. Nord-coreenii, săracii de ei, nu-l au decât pe Kim Ir Sen."

Această relatare, revelatorie pentru întâlnirea dintre două civilizaţii diferite, dar modelate pentru mai multe generaţii de constrângerile aceluiaşi experiment totalitar, mi s-a părut potrivită pentru introducerea cititorului din România de astăzi în povestea cutremurătoare a tinerei Eunsun Kim. Între timp, dictatura comunistă a devenit istorie în România, însă în Coreea de Nord a ajuns la a treia generaţie din dinastia Kim. Pentru tânărul cititor român din zilele noastre, căruia epopeea lui Eunsun i-ar putea părea exagerată, amintirile părinţilor şi bunicilor săi pot reprezenta o utilă cheie de lectură. Cartea este povestea unei mame care alege să îşi asume riscurile uriaşe ale fugii ilegale din Coreea de Nord pentru a-şi salva cele două fiice de la moartea prin inaniţie. Acţiunea începe la jumătatea anilor 1990, atunci când societatea românească tocmai ieşea, cu dificultate, din experimentul comunist. Este povestea unei familii coreene obişnuite, ai cărei membri nu şi-au propus să opună vreo rezistenţă regimului, ci, dimpotrivă, până la un punct au crezut în acesta şi în viitorul fericit pe care li-l promitea. Şi, realizează într-un târziu autoarea, propaganda în care au crezut a acţionat ca un anestezic asupra instinctului lor de supravieţuire. Să urmezi conştiincios regulile într-un stat care doar constrânge, fără a-şi respecta obligaţia faţă de indivizi, să rămâi în afara circuitului pieţei negre într-o societate ale cărei nevoi de consum nu se pot satisface din produsul economiei "albe", să fii, cu alte cuvinte, un cetăţean-model, aşa cum îţi cere regimul, înseamnă, în situaţiile în care acesta din urmă nu este în măsură - sau nu consideră important - să-şi ducă la îndeplinire propriile angajamente, să te plasezi într-o poziţie de maximă vulnerabilitate. Este ceea ce experimentează la modul dramatic familia Kim în timpul foametei din Coreea de Nord. Bunicii şi tatăl sunt răpuşi de lipsa hranei, mama se află în situaţia de a nu mai putea asigura supravieţuirea familiei, Eunsun, mezina, îşi scrie testamentul la unsprezece ani, convinsă că va muri de foame, abandonată de mama şi sora sa mai mare.

Scena de la începutul cărţii, în care cele trei femei se aşază pe podeaua casei pustiite aşteptându-şi cuminţi moartea, apoi revolta mamei care decide că niciun risc nu e prea mare pentru a-şi salva fiicele de la o moarte sigură reprezintă debutul unei înlănţuiri de evenimente care se petrec pe firul subţire ce desparte izbăvirea de dezastru, supravieţuirea de sfârşitul implacabil. Periplul celor trei femei prin China mai degrabă ostilă, lipsită de empatie faţă de victimele regimului nord-coreean, reîntoarcerea într-un lagăr din Coreea de Nord, de unde reuşesc să evadeze folosindu-se de haosul administrativ şi de ajutorul tacit al unor soldaţi excedaţi de misiunea lor, fuga din China spre Coreea de Sud prin Mongolia, dificultăţile de adaptare la viaţa din Seul - echivalentul traiului pe o altă planetă, pentru un fost cetăţean nord-coreean - descriu, în fraze simple şi discrete, drama reală a refugiatului dintr-un regim opresiv. Şi poate, extrapolând şi păstrând proporţiile, şi pe aceea a individului ieşit intempestiv din autarhia unui regim oprimant direct în aerul tare al capitalismului.

Cum au fost modelaţi psihologic oamenii pentru care lipsurile materiale şi constrângerile ideologice au reprezentat, în perioada decisivă a formării lor, principalele ingrediente ale cotidianului? Cum se explică amestecul de ură şi de nostalgie pe care încă îl vedem la cei care au trăit în regimul comunist? Care erau opţiunile de supravieţuire şi, eventual, de evadare de care se puteau prevala cetăţenii unui stat autoritar? Într-un stil sobru şi lipsit de patetism, cartea de faţă îi întinde cititorului român o oglindă în care uneori s-ar putea să i se pară dificil să se privească, dar dacă găseşte curajul să o facă, va sfârşi cu siguranţă prin a-şi înţelege mai bine propria societate.

Concluzia pe care am desprins-o din lectura cărţii şi din inevitabilele comparaţii cu propria mea experienţă de fost cetăţean al unui stat totalitar a fost că, din nou extrapolând, aceeaşi legătură amestecată, de ură şi iubire, o legătură imposibil de desfăcut, care te marchează pentru tot restul vieţii, se stabileşte între indivizi şi patriile confiscate de regimuri abuzive, oricare ar fi orientarea politică a acestora.

(Alina Pavelescu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer