Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (XIII)


Dan Recheşan

28.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Filimon e un orfan ciudat. Corpul lui nu are miros şi nici boala, nici jegul nu se prind de el. Privirea sa e verzuie, neliniştitoare şi îi face pe unii să îl creadă posedat. Trece de la un tutore la altul şi de la fiecare Filimon învaţă ceva: să scrie, să citească, să argăsească pielea, să ţină contabilitatea. De la începutul vieţii îşi descoperă o pasiune pentru mirosuri şi îşi rafinează mereu capacitatea de a le deosebi. Mirosurile din spiţeria unui neamţ, Jupîn Heilung, îl atrag. Se angajează la spiţer şi îl uimeşte pe acesta cu capacitatea de a crea pomezi doar cu ajutorul mirosului, fără reţete şi fără a măsura ingredientele. Cucerit de o mireasmă dintr-o casă alăturată, Filimon află că acolo locuieşte Adnana Kevrosian, fata unui văduv, neguţător de mirodenii. În spiţerie, Filimon îl cunoaşte pe Ianis Saramandru, vînător de zestre, care caută o pomadă pentru vindecarea unei boli lumeşti. Filimon porneşte în căutarea unei plante rare, necesară pentru această pomadă. Între timp, Ianis decide să o seducă pe Adnana Kevrosian, atras de înfăţişarea fetei şi mai ales de zestrea ei. Ca să îl amăgească pe tatăl Adnanei şi să dea impresia că e avut, împrumută cinci mii de piaştri de la un cămătar, punînd ca garanţie zestrea fetei. Filimon găseşte planta căutată după ce o ţigăncuşă îi face o vrajă care să îi aducă noroc.

13.

Heilung privi îndelung tulpinile de ţintaură, le pipăi, le mirosi şi le compară cu ilustraţia din cărţoiul legat în marochin.
- Außerordentlich, mormăi el, ai găsit-o... este chiar die pflanze descrisă de Paracelsus!

Băiatul se aplecă şi el deasupra cărţii:
- Mă bucur, meştere, că ţi-am putut face pe plac!
- Paracelsus ne-nvaţă că pentru orice boală există o plantă de leac. Trebuie doar să o dibuim pe cea potrivită şi să preparăm remediul!

Lovi cu arătătorul foaia şi începu să citească, rar şi apăsat:
"Dacă am arde un copac şi am pune cenuşa, fumul, vaporii şi toate elementele care alcătuiesc copacul într-o sticlă mare, şi am planta o sămînţă vie a aceluiaşi copac în această cenuşă, noi am putea să reînviem copacul din cenuşa lui, fiindcă acolo există un centru de viaţă spre care sunt atrase din nou toate elementele (care înainte formau acest copac) pentru a alcătui un nou copac, avînd aceleaşi caracteristici cu ale primului. Dar dacă n-ar exista sămînţa, nu va mai apărea un alt copac, deoarece caracteristicile copacului nu rezidă nici în cenuşă, nici în vapori, nici în fum, ci în Mysterium magnum, veşnicul rezervor de viaţă din care poate fi atrasă din nou o sămînţă, şi făcută să trăiască într-o formă nouă, înzestrată cu mai multe calităţi şi puteri decît acelea pe care le-a avut înainte."

Se opri din citit şi oftă:
- Înţelegi cîtă putere poate să conţină cea mai neînsemnată plantă?

Ucenicul ridică din umeri, fiindcă pentru el veşnicul rezervor al vieţii era oceanul de mirosuri în care se scălda zi de zi.
- Dacă zici dumneata, meştere, aşa o fi!
- N-o spun eu, Paracelsus a spus-o înaintea mea... Acum, rămîne doar să aflăm în ce fel putem să folosim ţintaura. Pentru început am s-o pun la macerat în apă încropită. Pe urmă ar trebui să distilăm extractul în alambic, vreme de o zi întreagă... fireşte, intuiţia ta ne va fi de folos. Ce zici?

Filimon îşi frecă pleoapele şi căscă:
- Nu ştiu, meştere, ce să zic... fă aşa cum ştii că e mai bine şi te-nvaţă ştiinţa dumitale!

Plăsmuiri aprinse îi jucau în ochii împăienjeniţi de nesomn. Muncit de gînduri neliniştitoare nu putuse să închidă un ochi toată noaptea. De cum se întorsese din călătorie, alergase într-un suflet la casa lui Kevrosian. Era seară şi boarea mirodeniilor îi tăie calea. Sus, în iatacul ei de fecioară, Adnana se pregătea de culcare. Îi adulmecă parfumul îngeresc cu nesaţ dar deodată nasul său ager prinse şi damful greu, bărbătesc a unui trup încins de pofte şi recunoscu în el duhoarea de putreziciune a sfrenţiei care-i măcina carnea lui Saramandru. Inima i se chirci de ură şi se întoarse în coşmelia lui de sub acoperiş întrebîndu-se ce caută filfizonul acela beteag şi desfrînat în preajma fetei. O presimţire rea îi trecu prin minte şi plănui să se afle cît mai degrabă în preajma ei.
- Bine, spuse Heilung, destupînd un şip gol. Acum du-te degrabă în Lipscani şi cumpără un sfert de livră de ulei de rosmarin dar vezi să fie din cel făcut din frunze proaspete, nu uscate!

Filimon mirosi în fugă sticluţa şi porni să tîrguiască ce i se ceruse. În capătul uliţei dădu de o procesiune ciudată. Pe tot latul caldarîmului se scurgea o mulţime de oameni cu feţele pămîntii, bărbaţi, muieri şi copii deopotrivă, desculţi şi îmbrăcaţi în cămeşoaie din cînepă nealbită, care se tînguiau şi cîntau rugăciuni. În fruntea lor păşeau cinci bătrîni împovăraţi de ani, purtînd pe pletele lor cărunte nişte coşelniţe din papură aprinsă. Erau clăcaşii de pe moşiile vel vistiernicului Farmuzaki care se îndreptau cu jalba-n proţap spre Curtea Veche, unde se ţineau divanurile de judeţ, ca să se plîngă dinaintea lui vodă de împilările şi urgisirile fără capăt. O parte dintre tîrgoveţii strînşi pe uliţă îi căinau, dar se aflau printre ei destui care să-i suduie şi să-i huiduie, scuipînd a scîrbă, în nemernicia lor. Se feri de lumea întărîtată şi trecu de jălbaşi luînd-o cu paşi repezi spre dugheana lui Kevrosian, acolo unde-l îndrepta, fără greş, nasul.

În prăvălie dădu peste Adnana, care rînduia pe rafturi nişte lădiţe cu confeturi şi fructe uscate. Purta o rochie din barşon braşovenesc, în culoarea brînduşelor de toamnă, care-i subţia şi mai mult talia mlădioasă, iar cosiţa roşcată ca arama era împletită într-o coadă groasă ce-i atîrna pe un umăr. Filimon se cufundă fericit ca-ntr-o scaldă parfumată în boarea minunată ce se revărsa din făptura ei şi pipăi cu încîntare fuşteii scării feluritelor miresme împrăştiate de pielea ei catifelată.

Ea se întoarse şi-l privi curioasă, văzînd dinainte un băietan nu prea înalt şi slăbuţ, nu prea arătos, îmbrăcat în straie simple, din stofă cafenie, cu obrazul palid şi ochii ca frunza de plop, fără doar şi poate un ucenic sau o slugă în casă.
- Spune-mi, ce pofteşti să cumperi? îl întrebă cu un glas plăcut şi binevoitor, ca pe orice muşteriu obişnuit care intra în dugheană.

El îşi stăpîni cu greu tulburarea. Era întîia oară cînd se afla atît de aproape de fată, iar miresmele ei minunate îl ameţeau şi bîigui:
- Dă-mi jumătate oca din apă de rosmarin, dacă aveţi!

Adnana se răsuci spre un dulap mare, cu nenumărate uşiţe şi policioare.
- Da, fireşte, c-avem... ultima oară se afla aici, dar trebuie să caut bine!

Filimon îşi drese glasul şi spuse limpede:
- E-acolo, pe-al doilea raft de sus!

Ea dibui o butelcă din sticlă neagră şi dădu s-o destupe cînd îl auzi zicînd:
- Nu, acela-i sirop de naramze... celălalt clondir!

Găsi, în cele din urmă, ce-i ceruse şi-şi arcui a mirare sprîncenele negre, trase parcă cu un penel:
- Cum de-ai ştiut?

Ridică din umeri, stingherit şi neştiind ce să-i spună:
- Am ştiut... fiecare miroase în felul lui!
- Nimeni nu poate simţi asta şi încă de departe!

Îi răspunse bucuros că se poate mîndri cu harul său nemaiîntîlnit:
- Eu pot... şi fac prinsoare cu dumneata că-ţi ghicesc, chiar legat la ochi, numele fiecărei mirodenii, fruct sau lucru aromitor ce se află în dugheană!

Adnana bătu din palme ca un copil căruia îi arăţi un joc nou. Scoase din sîn o năframă din mătase şi-l întrebă:
- Mă prind! Care-i rămăşagul?

Pipăi firfiricul de argint, darul agăi Niţă, atîrnat mereu la grumaz cu un şnur din piele:
- Un firfiric, mai mult n-am!

Se lăsă legat la ochi cu băsmăluţa care mirosea copleşitor a petale de garofiţă şi a piersică dulce, încălzită de soare, dar mai presus de toate a trup îngeresc şi curat de fecioară, iar ea îi apropie de obraz o smochină.
- E prea uşor, zîmbi băiatul. Ăsta-i fructul smochinului ce creşte-n ţările calde din răsărit!

Atunci, pufnind a rîs, fata îi puse sub nas o scrumbie afumată. Nu apucă să răspundă nimic, căci se auziră treptele scării scîrţîind sub paşi grei şi vocea oţărîtă a lui Kerosian zicînd:
- Adnana, treci în cămara din spate şi dă cu mătura că s-a pus colbul de-o palmă... mă ocup eu de muşterii!

Filimon îşi scoase basmaua de la ochi. I-o înapoie fetei, deşi ar fi vrut s-o păstreze mereu asupra sa, ca un semn de aducere aminte a fericirii lui depline din acele clipe, apoi plăti apa de rosmarin şi ieşi.

Spiţerul îl aştepta nerăbdător. Tocase, mărunţindu-le bine în mojar, cinci tulpini de ţintaură, le aruncase într-un athanor mare şi turnase apă fiartă deasupra, iar acum răsfoia din nou cartea lui Paracelsus.
- Nu pot pricepe dacă proporţia dintre elementul curativ şi cel disipativ e bună, adică de patru măsuri la una!

Ucenicul se aplecă peste buza alambicului de aramă, ştănţuit cu pecetea lui Asclepios, un toiag înfrunzit pe care se încolăcea un şarpe gros. Adulmecă repede şi adăugă încă o litră de uncrop. Amestecă soluţia cu o baghetă de sticlă, o mirosi din nou şi spuse laconic:
- Patru la una!

Heilung dădu din cap, pe jumătate nedumerit, pe jumătate mulţumit. Aprinse o mînă de aşchii în cuptorul aflat sub pîntecul anthanorului şi mormăi:
- Foc lent, fără să dea în clocot... o zi întreagă!
- Am înţeles, meştere, mergi şi te odihneşte, că stau eu lîngă alambic.

Spre miezul nopţii, cînd pe uliţe se auzeau numai paşii grei ai caraulelor şi glasurile lor dogite strigînd: "dormiţi fără griji, oamenii agiei veghează", meşterul îl găsi picotind lîngă alambic. Flacăra plăpîndă se stinse, iar în vasul de colectare se strînseseră cam jumătate de uncie de clei negru-verzui duhnind a frunze arse.
- Am dat greş, meştere? întrebă Filimon.
- Nu, eu am greşit. Esenţa din ţintaură e prea gingaşă ca să o extragi cu foc!
- Şi-atunci, ce-i de făcut?

Celălalt se scărpină sub peruca ţeapănă din păr de cal.
- Ar mai fi o cale, dar n-am folosit-o demult, din vremea cînd învăţam să-mi dau examenul de calfă... un procedeu tare anevoios, pe care parfumerii din Provence îl folosesc să extragă miresma florilor de iasomie care este una foarte volatilă şi greu de păstrat... se ia cîte-o uncie de seu de vită la fiecare dram de plantă, se amestecă bine şi se presează între rame din lemn de paltin. După două săptămîni se scoate unsoarea aceea macerată şi se extrage din ea principiul activ cu spirt curat sau alt diluant potrivit!
- Să-i dăm drumul atunci! strigă ucenicul. Mîine dimineaţă, de cum se luminează de ziuă dau fuga la casapi şi cumpăr seu de vită cît trebuie!

Aşa cum promisese, dimineaţa devreme, înainte de a răsări soarele, dădu fuga la zalhana şi cumpără toate cele trebuincioase. Lui Heilung îi merse la inimă devotamentul său. Lăsă deoparte toate treburile şi-i arătă pe îndelete cum să aleagă grăsimea, cum să o topească şi să o purifice înlăturînd sîngele închegat şi firicelele de tendoane. Din cînd în cînd se cobora din odăile de sus şi-l privea cum se mişcă îndemînatic prin officina, mînuind mojarul, spatulele şi cazanul, topind şi distilînd tot felul de unsori, apoi se culca înapoi în aşternut, scăldat de sudori reci fiindcă frigurile îl încercau tot mai des slăbindu-l de puteri.

În curînd, apotheca se umplu de aburi grei şi unsuroşi de seu care invadară toate încăperile. Picurii graşi se sleiau pătînd mobilele şi pereţii, le intrau în haine îmbîcsindu-le pînă la piele şi umplînd casa de o putoare persistentă. La capătul a trei săptămîni, în care trudi neostenit zi şi noapte, mixînd, macerînd, presînd şi fierbînd la foc mic tulpinile de ţintaură, Filimon îi aduse un şip plin de o licoare galben-verzuie ca fierea.
- Mda, spuse spiţerul, acum trebuie să ne încredinţăm dacă extractul are însuşirea de a vindeca boala sau dimpotrivă, face rău... este principiul primordial, admis de toţi medicii, de la Hipocrate pînă la cei din zilele noastre!
- Şi cum vom ştii dacă e unul care tămăduieşte lumea de friguri? îl descusu ucenicul.
- Uşor... am să-l încerc chiar eu!
- Să nu-ţi facă mai mult rău decît bine!
- N-am încotro, alt leac nu cunosc! zise Heilung.

Luă un pocal cu apă curată şi picură în el cinci stropi din sucul de ţintaură. Bău cu înghiţituri mari tot conţinutul cupei şi-l bătu părinteşte pe umăr:
- Dacă Arzneimittel este bun îmi va trece tusea şi fierbinţeala... dacă nu, mai mult rău de-atît n-are cum să-mi facă!

Spre seară, cînd Filimon urcă din nou să-l vadă îl găsi vesel, întremat şi pufăind dintr-o luleaua scurtă din porţelan.
- Erstaunlich, strigă el, cred că m-am vindecat, ţintaura a învins frigurile de baltă. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine dacă nu preparai leacul, iar pentru acesta Ich bin ewig dankbar, rămîn recunoscător pînă la moarte. Şi-acesta este doar începutul... de-acum ştim ce mission avem! Mîine luăm la rînd toate plantele şi buruienile de leac, de la cea mai neînsemnată, pînă la cea mai semeaţă!

Părea peste măsură de bucuros şi-i mărturisi ucenicului, că-n felul acesta putea să-şi ducă la capăt năzuinţa şi-anume aceea de a fabrica leacuri şi remedii ieftine, la îndemîna tuturor. Luă de pe raft un sul legat în mucava groasă şi-l desfăcu:
- Ce vezi aici este De herbarum virtutibus un pergament foarte rar al lui Pseudo-Apuleius scris acum două milenii în care-s descrise toate plantele ce creşteau pe vremuri în Dachia. Sarcina ta este să le găseşti pe unde cresc şi să le aduci ca să le cercetăm împreună!

Filimon îşi aruncă ochii peste manuscris şi îşi frecă ochii înceţoşaţi de oboseală:
- Nu pot citi slovele astea, meştere!
- Fireşte că nu poţi, sunt în latină... limba tuturor ştiinţelor, folosită de filosofi, literaţi şi medici... dacă ai răbdare şi eşti dornic, te pot învăţa acest grai!

Obrazul ucenicului, de obicei palid şi fără expresie, se înroşi, iar ochii tulburi ca o apă verzuie sclipiră de entuziasm:
- Mai încape vorbă, meştere? Învaţă-mă tot ce ştii şi n-o să mă dau în lături să-şi arăt supunere şi recunoştinţă!

De-acum, viaţa sa părea orînduită după un făgaş neclintit. Ziua trudea în officina, făcînd mai toate muncile, iar seara urca scările şi se aşeza împreună cu Heilung la masa de scris, cu condeie, hîrtie şi terfeloage la îndemînă, nerăbdător să înveţe ceea ce alţii scriseseră cu mult timp înainte de naşterea lui.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XIX) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXVIII) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXVII) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXVI) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXV)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata De-a baba-oarba
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer