Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mediul independent este cel în care mă simt cel mai bine - 10 pentru FILM la TIFF, 2017


Silvia Dumitrache, un interviu cu Carmen Florescu

28.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

(foto: Adi Bulboacă, TIFF 2017)

Silvia Dumitrache: Care sunt primele tale amintiri legate de teatru?
Carmen Florescu: Prima dată am fost la teatru când aveam vreo 11 ani, am văzut Deşteptarea primăverii, în regia lui Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra. Îmi amintesc că am fost fascinată de tot ce se întâmpla pe scenă şi l-am revăzut apoi de vreo trei, patru ori. Apoi, la scurt timp, am văzut şi Visul unei nopţi de vară, tot în regia lui Liviu Ciulei, şi îmi amintesc perfect că am stat pe o scară fix lângă scenă, foarte aproape de actori, juca Victor Rebengiuc şi, la un moment dat, m-a privit... M-am emoţionat atât de tare, am simţit că fac parte din spectacol în momentul acela, plus că eram şi foarte aproape de el, aproape că eram în lumina reflectoarelor. Mi-a plăcut atât de mult emoţia aceea, mi-o amintesc perfect şi acum.

S.D.: Independent sau de stat? Unde te simţi mai bine şi care ar fi, pentru tine, avantajele şi dezavantajele fiecărui mediu în parte?
C.F.: Mediul independent este cel în care mă simt cel mai bine. Când am terminat facultatea, nu mă visam angajată într-un teatru de stat. Îmi doream să lucrez la Teatrul Act, la Green Hours, ceea ce s-a şi întâmplat. Îmi doream să continui să lucrez în proiecte independente cu colegii mei de la Actorie şi de la Regie, ceea ce s-a şi întâmplat, ne-am organizat într-o asociaţie, în 2004 am avut o microstagiune la Studioul Toacă, în 2005 am avut un spaţiu, Desant. Avantajele şi dezavantajele? Avantajul lucrului în mediul independent ar fi că îmi dă libertate sau măcar senzaţia de libertate. Şi ar mai fi sentimentul că cei din echipa spectacolului îmi sunt prieteni. Ştiu, sună patetic, dar pentru mine contează. În independent, oamenii se întâlnesc de plăcere, nu pentru că îi obligă un salariu, aşa cum există riscul într-un teatru de stat. Dezavantajele ar fi că lipseşte infrastructura, iar legislaţia este în defavoarea mişcării independente, ori prin lipsa ei, ori prin existenţa unor legi nefavorabile.

S.D.: Cum ţi-a schimbat / îmbogăţit experienţa maternităţii evoluţia în teatru? Erai însărcinată chiar când lucrai la spectacolul Habemus Bebe - cum a influenţat acest lucru construcţia rolului?
C.F.: Textul spectacolului Habemus Bebe este scris de Elena Vlădăreanu şi este despre experienţa maternităţii aşa cum a trăit-o ea. Evident că faptul că eram deja mamă m-a ajutat să înţeleg ce spune textul, să rezonez cu el şi să nu-l trădez, să reuşesc să-l interiorizez cât mai bine. Faptul că eram însărcinată cu cel de-al doilea copil în perioada repetiţiilor şi a primelor reprezentaţii cu acest spectacol nu a influenţat foarte mult mersul lucrurilor, dar îmi amintesc că a fost o perioadă specială, trăită intens. Poate şi datorită hormonilor care inundă orice femeie în astfel de situaţie, dar sigur datorită faptului că eram pur şi simplu fericită, urma să am al doilea copil, făceam ceea ce-mi plăcea, adică repetam, şi nu oricum, echipa spectacolului era chiar minunată. Cu regizorul Robert Bălan am fost colegă de facultate, mai lucraserăm împreună, aşa că m-am bucurat să-l reîntâlnesc, iar cu Dana Voicu şi Lala Misosniky a fost foarte uşor să comunicăm şi să ne împrietenim, chiar ne-am distrat şi am lucrat cu drag împreună.

S.D.: Ai făcut parte din cadrul Teatru Desant, la ateliere de dezvoltare creativă prin teatru pentru adolescenţi. Cât de mare a fost impactul acestui proiect? Crezi că este nevoie de şcoli "alternative" de teatru ca răspuns la sistemul rigid universitar?
C.F.: La Desant eram o gaşcă de actori şi regizori şi împreună am iniţiat aceste ateliere pentru adolescenţi, tocmai în ideea în care voiam să-i scoatem un pic din rigiditatea impusă de sistemul de învăţământ. Credeam şi cred în continuare că aceste ateliere ar putea intra în programa şcolară şi ar fi o modalitate de a resuscita un pic un sistem de învăţământ învechit şi lipsit de flexibilitate. Nu cred că un copil sau un adolescent are nevoie să înveţe roluri pe de rost sau poezii, pe care să le prezinte apoi într-un spectacol-serbare, dar să se joace mi se pare esenţial. Şi asta am încercat noi să facem la Desant. Jocurile de atenţie, coordonare, concentrare, memorie, imaginaţie nu fac altceva decât să dezvolte personalitatea şi să-l ajute să se exprime, exersându-şi libertatea.

S.D.: Există vreun rol pe care ţi-ar plăcea cu deosebire să-l interpretezi şi nu ai avut ocazia până acum?
C.F.: Sunt multe roluri. Nu pot alege unul. Aş vrea să joc tot ce se poate. Mi-ar fi plăcut, spre exemplu, ca atunci când aveam 24 de ani, să zicem, să joc într-un film un rol de tânără de 24 de ani. Sau ca la 29 de ani să fi jucat rolul unei tinere de 29 de ani. Şi tot aşa. Fiecare vârstă are farmecul experienţei ei, şi mi-aş dori să nu ratez asta, aşa că îmi doresc să joc cât se poate de mult la momentul potrivit. Deci da, există un rol, îmi doresc să joc rolul unei tinere de 36 de ani. Sau poate chiar 34. Sau 33, de ce nu?! Mi-ar fi plăcut să o joc pe Cercei din Game of Thrones, sau pe Carrie Mathison din Homeland, sau măcar un zombie din The Walking Dead, mai principal aşa, că doar am făcut o facultate.

S.D.: Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în mediul teatral?
C.F.: Toate proiectele din care am făcut parte până acum au fost provocări pentru mine.

S.D.: Care au fost cele mai importante întâlniri în cariera ta, care ţi-au marcat traseul profesional?
C.F.: Cele mai importante întâlniri de până acum au fost cele cu colegii mei de la Regie teatru: Adriana Zaharia, Alexandra Badea, Robert Bălan, Răsvana Cernat, Iulia Stănescu, cu care am continuat să lucrez şi după terminarea facultăţii. Cu ei am format echipe, eu şi colegii mei de la Actorie, iar faptul că ne cunoşteam foarte bine şi lucraserăm destul de mult şi în facultate ne-a făcut să ne simţim ca o mare gaşcă de prieteni. Aveam senzaţia aia mişto că numai împreună putem să facem teatru. Aşa că îi pup pe toţi colegii mei actori prieteni cu care am lucrat după terminarea facultăţii, în ideea în care întâlnirea cu ei a fost una importantă pentru mine: Virgil Aioanei, Adrian Anghel, Maria Obretin, Ioana Calotă, Rolando Matsangos, Ela Ionescu, Carmen Lopăzan, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Cătălina Harabagiu, Toma Dănilă.

S.D.: Cum percepi schimbarea în mentalitatea publicului de la începuturile carierei tale de actriţă până acum?
C.F.: În 2003, când jucam la Studioul de Teatru Casandra, majoritatea spectacolelor erau pe texte contemporane şi foloseau un limbaj care atunci a ridicat probleme de genul "Oare nu înjură cam mult personajul asta? Oare nu puteţi să mai renunţaţi la înjurături şi să mai cosmetizaţi un pic replicile, să nu cumva să se oripileze publicul?" Şi îmi amintesc că insistam să păstrăm textul aşa cum era el scris, considerând că sunt justificate toate vorbele. Acum, în 2017, am întâlnit în contexte diferite aceleaşi discuţii, ori venite din partea actorilor care înjurau că sunt prea multe înjurături, ori venite din partea unor spectatori care înjurau că sunt prea multe înjurături pe scenă. În schimb, publicul s-a obişnuit, în ultimii 15 ani, să consume teatru pe texte contemporane, şi asta e o schimbare.

S.D.: Te-ai numărat printre cei care au apărat cauza protestatarilor de la Teatrul din Braşov - cât de mult crezi că poate un artist să se implice şi să schimbe ceva efectiv într-o problemă de acest gen? Cât de solidari consideri că sunt oamenii de teatru în prezent?
C.F.: Părerea mea este că e bine ca un artist să-şi apere drepturile (pentru că dacă nu şi le apăra el, nu i le apăra nimeni), să se exprime şi să ia atitudine când e cazul, e ca un fel de antrenament care ajută la menţinerea dreaptă a coloanei vertebrale.

S.D.: Ce aşteptări ai de la participarea în programul 10 pentru FILM la TIFF? Cum crezi că îţi va schimba cariera?
C.F.: Vreau să cunosc oameni mişto, cu care să discut lucruri interesante. Sunt sigură că o să învăţ chestii noi de la oamenii care fac parte din programul TIFF-ului şi cu care ni s-au programat deja întâlniri pe toată perioada festivalului. Sper să văd multe filme şi abia aştept să mă invite Alain Delon la un dans. Iar după TIFF... castinguri, castinguri şi iar castinguri.

Carmen Florescu
Data naşterii: 11 decembrie 1980
Este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2003, clasa prof. Sanda Manu şi prof. Ion Cojar.
A avut numeroase roluri atât în spectacole din teatrul de stat, cât şi în cel independent: Love Zig-Zag (coordonator: Florin Fieroiu, Studioul de Teatru Casandra, 2002), K+M+R+L de Mattias Andersson (regia: Adriana Zaharia, Studioul de Teatru Casandra, 2002-2003), Maşinăria Cehov de Matei Vişniec (regia: Alexandru Jitea, Studioul de Teatru Casandra, 2002-2003), Fetele grase cîştigă întotdeauna de Madeleine George (regia: Iulia Stanescu, Studioul Toaca, în cadrul proiectului "5 spectacole cu atitudine", 2004), Ce tipe mişto! de Laura Cunningham (regia: Iulia Stanescu, Teatrul de Comedie, 2005), poimâine alaltăieri (regia: Gianina Cărbunariu, Teatrul Mic, 2008), 20/20 (regia: Gianina Cărbunariu, Studioul Yorick, Târgu Mureş, 2009), Atena-Moscova de Evdokimos Tsolakidis (regia: Adriana Zaharia, Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti, 2012), Cum vă place de William Shakespeare (regia: Anca Ciuclaru, Teatrul Municipal Târgovişte, 2012), Habemus Bebe de Elena Vlădareanu (regia: Robert Bălan, Wasp, 2014), Iubirea la oameni de Dmitryi Bogoslavskyi (regia: Evghenia Bercovici, Teatrul Nottara 2017).
Carmen Florescu a avut şi apariţii în filme (scurtmetraje, lungmetraje, seriale TV), printre care Jumătate de oraş face dragoste cu cealaltă jumătate (regia: Florin Şerban, 2002), Ideile bune vin de sus (regia: Marius Olteanu, 2003), La urgenţă (regia: Andrei Zinca, 2006), Aniela (regia: Iura Luncaşu, 2009), Ho ho ho (regia: Jesus del Cerro, (2009).
Carmen Florescu a fost selectată în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2017, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Naţional Bucureşti), Anca Loghin (Teatrul Naţional Târgu Mureş), András Korpos (Teatrul Naţional Târgu Mureş), Carmen Florescu (actor independent - Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studenţesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Naţional Timişoara).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2017


0 comentarii

Spacer Spacer