Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zone de eschivă (fragmente)


Maggie Sawkins, traducere de Lidia Vianu

16.06.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citesc Confesiunile unui opioman englez -
vreau să înţeleg ce a împins-o pe fiica mea în zăpadă

fără haine pe ea ori ciorapi, ca să caute droguri.
Vreau să pricep ce divinitate a condus-o

să se refugieze în porumbarul părăsit
după ce a epuizat toate canapelele din casă în casă.

Dragoste severă. Mantra grupului de sprijin
pentru aceia loviţi de dependenţa de droguri a celor dragi.

Atunci când m-au prins la nouăsprezece ani , iar proprietarul garsonierei
mi-a zvârlit lucrurile în stradă, ultimul om

la care să mă duc ar fi fost mama.
Dormi cum ţi-ai aşternut. Exact aşa. Exact.

După părerea lui De Quincey, nimeni dintre cei care au gustat din desfătarea
divină a opiumului nu se va mai coborî

după aceea la bucuriile vulgare aduse de alcool muritorilor.
Acum e unica mea otravă.

A lui a fost
un pahar de laudanum negus, cald şi fără zahăr.

Sunt de-nţeles. Dependenţii de cocaină, de amfetamine, dipsomanii.
Nu este asta exact ce ne dorim cu toţii - să ne pornim, să oprim butonul după pofta inimii?

Noaptea fuge pe lângă mine. Zac sub povara ochilor mei
revăzând secvenţa cu fiica mea care adună chiştoace de ţigări

de pe trotuar, după matineul de ieri cu Cenuşăreasa.
Îmi construiesc un chip pentru Forţa Supremă.

Forţă Supremă. În ce peşteră trăieşti?
Ce fel de haine porţi?

Cu ce eşti mai presus decât restul de rachetă pe care l-am găsit în pragul casei
de Anul Nou?

Ce aş sacrifica, oare, ca să cred în tine? Să-mi pun mâna într-a ta
care stă suspendată peste comutatorul legat de miezul meu.

Mă trezesc întrebându-mă cum e când umbli după droguri.
De Quincey zicea că a încercat să se lase de acea distracţie excentrică

şi a simţit că-i rod şobolanii intestinele pe dinăuntru.
Cu toate că era copleşit de toropeală şi stagnare, animal şi mental,

a dus-o tot aşa până ce a fost silit să desfacă verigă cu verigă
lanţul blestemat care-l încătuşa.

Casa Morii. Refugiu pentru cei care s-au măcinat pe ei ca la moară.
Am venit să-mi văd fiica.

Merge înaintea mea pe coridor, în pantofi roşii cu toc.
Trăncăneşte atâta că nu e nevoie să zic eu nimic.

Ajungem la camera unde se ascunde noul ei prieten.
Are urechi minuscule şi o faţă mâncată de vechi cicatrici.

Waldo, care lucrează ca asistent social,
zice că Pablo Neruda e poetul lui preferat.

Medităm la Ode to a Conger Eel
când unul dintre pacienţi se prăbuşeşte pe coridor.

O sticlă se varsă şi se rostogoleşte la picioarele noastre.
Waldo se repede să-l ridice, ca şi cum ar putea ţine în braţe un val.

(în perioada 1 aprilie 2017 - 30 iunie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer