Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jaf la drumul mare


Alexandru-Radu Săvulescu

30.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sunt în mare criză de bani, şi colac peste pupăză, tocmai când am mai mare nevoie de el, Trabantul meu nu prea mai merge.

Îmi sun mecanicul. E liber, aşa că-mi fac o programare. A doua zi de dimineaţă mă trezesc devreme, cu gândul să plec de acasă cu ceva mai mult timp decât trebuie, ca să nu prind aglomeraţie. Aşa cum mă aştept însă, maşina nu porneşte. Nici n-ar fi avut cum, fiindcă bateria e descărcată. Altă cheltuială la orizont... Dar până una-alta, trebuie să mă descurc cu mijloacele de bord. Adică să pornesc împins. Am mai făcut-o în caz de nevoie, dar nu e bine, pentru că pot rămâne-n drum, iar circulaţia e destul de agitată, nu mai e ca pe vremurile când nu se găsea benzină sau când miliţia avea normă la luat carnetele. Chiar dacă Trabantul e uşor, singur nu-l pot împinge cât să pornească. Trebuie să fim cel puţin doi. Bine că m-am trezit mai devreme. Dar la ora asta pe stradă nu prea trece multă lume, abia mai târziu o să înceapă să iasă oamenii din casă. Când în fine apare un trecător răzleţ, îl rog să mă ajute, dar n-am noroc. "Îmi pare rău, mă grăbesc." Apoi altul: "Nu pot să împing, mă doare spatele." Am pierdut deja mai mult de o jumătate de oră, nu m-ar mira ca mecanicul să nu mă mai aştepte şi să se apuce de altceva, dacă mai întârzii mult. În sfârşit, un tânăr mă ajută. Maşina porneşte, dar greu, mai greu decât m-aş fi aşteptat, a trebuit să-mpingem serios la ea. Trebuie neapărat să-i reglez aprinderea. Aşa cum mă temeam, la primul semafor o bujie se ancrasează de la mersul în gol. Trabantul se târăşte acum fără vlagă, într-un singur piston, lăsând în urma lui un fum îngrozitor, de gaze nearse. În mod normal, ar trebui să curăţ bujia murdară, dar odată oprit cum o să mai repornesc? Mă decid să merg mai departe, doar-doar voi ajunge la mecanic. Într-un cilindru, în trei roţi, cum pot. Totul e să nu mă opresc. La fiecare semafor ambalez puternic, ca să nu mi se caleze motorul. Îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă m-aş opri în mijlocul drumului, acum, că s-a făcut ora de mers la serviciu, şi strada s-a umplut de maşini cu oameni grăbiţi... Şi aşa, cred că cei din spate mă suportă cu greu, pentru că-i umplu de fum. Dar scapă repede de mine, mă depăşesc de cum se face verde, pentru că eu abia mă mişc.

Ajung în fine la mecanic, nu fără emoţii. Îmi curăţă bujiile, îmi reglează aprinderea, şi-mi atrage atenţia că trebuie să-mi iau cât pot de repede o baterie nouă. Ştiu şi eu asta, dar de unde bani?

Deocamdată însă trebuie să duc maşina înapoi acasă. Sunt atent să nu mi se oprească motorul, îl turez mai mult decât e nevoie.

Ca de obicei la ora asta, pe Calea Moşilor e aglomeraţie. Pe trotuarul de vizavi, văd pe nişte pietoni care se pregătesc să treacă. Sunt la mare distanţă, pe celălalt sens de circulaţie. În timpul ăsta mă depăşesc cu viteză mai multe maşini care nu opresc. Nu opresc nici eu. Câteva zeci de metri mai departe, un poliţist îmi face semn să trag pe dreapta. Mă lipesc de trotuar fără să opresc motorul. Cât îi dau actele la control, nu pot să mă abţin să nu privesc lanţul gros de aur de la gâtul poliţistului, brăţara de la încheietura braţului, ghiulul enorm de la mână. Arată ca într-o reclamă pentru o casă de amanet. Îl aud ca prin vis cum mă informează că n-am cedat prioritate pietonilor la trecere. Nu-mi vine să cred că între atâtea maşini, m-a găsit numai pe mine.

Completează tacticos nişte hârtii. Nu se grăbeşte. Oricum, pare să scrie cu mare dificultate, ca şi cum l-ar chinui fiecare cuvânt pe care-l aşterne pe hârtie. Probabil că de asta şi face atâtea pauze, se salută cu diverşi care trec pe lângă noi, se opreşte să stea de vorbă cu ei. Pe lângă noi trec din când în când maşini care-l claxonează, şoferii lor par să-l cunoască pe poliţist, îi fac semne prietenoase cu mâna. El le răspunde. Un BMW opreşte chiar în faţa mea, în dreptul semnului de oprirea interzisă. Şoferul iese din maşină, vine la poliţist. Stau de vorbă. Râd, glumesc, sunt binedispuşi. În timpul ăsta eu mă perpelesc, fierb în suc propriu. Într-un târziu opresc motorul, pentru că-mi dau seama că dacă-l mai las mult să meargă o să-mi ancrasez din nou bujiile.

Prietenul poliţistului pleacă. Întoarce direct pe linia dublă de tramvai. Mă întreb ce-ar fi zis poliţistul dacă aş fi făcut aşa ceva.

Poliţistul revine cu actele completate. Aflu că mi-a dat o amendă, şi că mi-a reţinut carnetul. E gata să-mi dea restul actelor înapoi, când îi mai vine o idee. Dă un ocol Trabantului, vede stopul spart, lipit de mine, vede şi numărul din faţă ruginit acolo unde m-au lovit unii şi alţii dând înapoi şi decide să-mi reţină şi talonul. Va trebui să-mi fac şi verificare tehnică.
Am senzaţia că sunt jefuit. Îmi vine să-l întreb: "Nu vrei să-ţi dau şi ceasul?"

Poliţistul cu lanţ, brăţară şi ghiul de aur se suie în maşina lui, şi pleacă.

Eu mă uit abătut în jur după cineva care să mă ajute să-mi împing Trabantul, ca să pot să-l repornesc.

(Bucureşti, mai 2017 - prima versiune 2006)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer