Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe drum, în traducere


Bogdan Ghiu

11.06.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îmi place mult să călătoresc, dar cui nu-i place? Cînd spun însă că îmi place să călătoresc vreau să spun că-mi place nu atît (sau nu numai) să plec dintr-un loc cunoscut şi să ajung în altul cunoscut sau mai puţin cunoscut, să plec de acasă, să mă "depeizez", nu. Cînd spun că-mi place să călătoresc, şi încă mult, accentul cade nu pe componentele "a pleca", "a ajunge", "a vizita" ale actului de a călători, ci pe "călătorirea" în sine. Vreau să spun că îmi place drumul ca atare, să-l trăiesc ca atare.
 
Faptul că-mi place drumul în sine mi s-a arătat de multă vreme, dintotdeauna, şi mi se arată de fiecare dată cînd am ocazia s-o fac, sub forma unei enigme intime: aceea a faptului că atunci cînd călătoresc propriu-zis, literal, în sens restrîns, adică atunci cînd sînt pe drum, nu fac nimic altceva. Adică, indiferent dacă mă aflu în avion, în tren sau maşină, nu citesc, nu ascult muzică, nu mă uit la filme, nu mă arunc în somn sau în conversaţii. Nu: cînd călătoresc chiar asta fac şi atît: călătoresc. Trăiesc drumul. Cum spuneam: sînt pe drum, încerc să fiu drumul.
 
Multă vreme mi-am zis, autocritic, că drumul este pentru mine un alibi, că mă folosesc de călătorie, de deplasarea dintre două puncte - care, nu-i aşa, este o pierdere de vreme strict utilitară care trebuie folosită, umplută - ca de un alibi ca să nu fac nimic, cînd, ia uite, de jur-împrejur toată lumea, abia instalată în scaune, se cufundă, evadează în cîte ceva, face ceva, se apucă de muncă, trece la acţiune, ca şi cum drumul n-ar fi deja cufundare şi evadare, face ceva, ca şi cum drumul, parcurgerea n-ar însemna nimic. Lumea nu fuge doar de acasă, ci pare a fugi chiar de drum.  
 
Fuga de acasă şi fuga de drum.
 
În sfîrşit cred că am început să am un răspuns pentru această "ciudăţenie" a mea (faptul de a nu sări, de a nu oculta, de a nu uita, ignora drumul). Faptul că-mi place (să trăiesc) drumul ca atare, în sine - adică să experimentez ceva care, tocmai, ca relaţie, nu poate fi un "sine", nu are "sine", chiar şi atunci cînd, ca în avion de exemplu, nu e nimic de văzut, de "fotografiat" cu ochii minţii -, are legătură, în cazul meu (şi, prin mine, în cazul Omului), cu faptul că (îmi place să) traduc.
 
A fi pe drum e la fel cu a traduce. Cine traduce este pe drum, în drum. Este şi mai ales face drumul ca atare: devenire-drum. Căci orice carte tradusă este şi o destinaţie atinsă, un punct terminus, dar şi - mai ales - un drum: proces şi procesiune.
 
Traducerea este drum, nu ajungere, ea re-deschide opera care tinde să fie închisă nu atît de utilizatorii ei, care nu încetează (intim, privat) s-o deschidă, cît de complexul economico-industrial global al cărţii.
 
Cartea e stream, şi traducerea este cea care arată, care re-dezvăluie asta, care re-deschide, re-procesualizează scrierea, pe care politicile societale tind s-o închidă.
 
Faptul că îmi place să trăiesc drumul în sine, nu doar ca pe o deplasare utilitară între două individualităţi teritoriale fixe, stabile, are legătură structurală cu faptul că traduc, dar şi mai ales cu faptul că nu-mi place să disimulez traducerea, ci s-o arăt, s-o dezvălui, tocmai ca drum. Adică cu faptul că, traducînd, refuz să mă înclin în faţa imperativelor "pieţei" şi să mă prefac că traducerea nu există, că eu însumi, ca traducător, nu exist, că nu sînt, altfel spus, decît un drum, strict utilitar şi, deci, plictisitor în sine, de umplut cu adevărate fapte.
 
Pe cine disimulează traducerea nu-l poţi crede pe cuvînt atunci cînd spune că vrea să încurajeze lectura şi scrierea: literatura. Cultura. Cultura e tocmai drumul în sine spre ceilalţi, dar şi, atenţie, printre ceilalţi, de la un punct la altul dar prin lume, fiecare carte este un drum şi o conversaţie, adică o carte poştală (cum ar fi spus romanticii, prin Jean Paul, de pildă), faptă haptică.
 
Lectura şi traducerea sînt drum, iar cine tinde să sară sau să umple cu altceva drumul ca pe o pierdere utilitară de vreme nu ştie nici să citească, nici să traducă, nici să călătorească. Se mişcă degeaba. Dar să nu devenim normativi...
 
Cînd călătoresc nu doar traduc, ci sînt tradus, mă las tradus, mă traduc: sînt (pe) drum, (în) traducere.
 
Drum, traducere, traducere la vedere: încep să mă înţeleg. Şi mai ales să înţeleg că sînt reprezentativ. Polemic-reprezentativ. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer