Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (XVIII)


Dan Recheşan

02.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Filimon e un orfan ciudat. Corpul lui nu are miros şi nici boala, nici jegul nu se prind de el. Privirea sa neliniştitoare îi face pe unii să îl creadă posedat. Trece de la un tutore la altul şi învaţă să scrie, să citească, să ţină contabilitatea. De la începutul vieţii îşi descoperă o pasiune pentru mirosuri şi îşi rafinează mereu capacitatea de a le deosebi. Se angajează la spiţeria Jupînului Heilung şi îl uimeşte pe acesta cu capacitatea de a crea pomezi doar cu ajutorul mirosului şi intuiţiei. Cucerit de o mireasmă dintr-o casă alăturată, Filimon o cunoaşte pe Adnana Kevrosian, fata unui văduv, neguţător de mirodenii. În spiţerie, Filimon îl întîlneşte pe Ianis Saramandru, vînător de zestre. Ianis, atras de înfăţişarea fetei şi mai ales de zestrea ei, se logodeşte cu Adnana, Filimon îşi jură sieşi să îl omoare pe Ianis dacă i-o ia pe Adnana, dar nu strecoară otravă într-o pomadă pregătită pentru Ianis. Spiţeria prosperă, iar Filimon e făcut partener egal în drepturi, dar inima sa e rănită de căsătoria Adnanei. O panglică din rochia acesteia de nuntă e luată de vînt şi ajunge la Filimon, care se hotărăşte să încerce să distileze mireasma Adnanei. Încearcă în felurite feluri, dar nu reuşeşte. Izbucneşte ciuma şi tatăl Adnanei moare, Adnana e bolnavă, iar Ianis fuge speriat de boală, Filimon o veghează pe Adnana pînă la moartea ei şi o îngroapă, păstrînd doar o şuviţă din părul ei.

18.

Peste trei săptămîni, de Blagoveştenie, puterea molimii se mai domoli. Înfloriră iarăşi cireşii şi-şi scuturau ninsoarea de flori albe peste mormîntul Adnanei. Încet-încet, oamenii îşi veneau în fire şi-şi reluau treburile, iar cînd numărul morţilor scăzu la mai puţin de o sută pe zi, vătăşeii şi ispravnicii începură a umbla pe la casele celor scăpaţi de molimă, însemnînd şi socotind numărul celor răposaţi. Scrie un conţopist dintre aceştia care mergea pe urmele cioclilor într-un zapis către vornicie: "Azi am adunat 15 morţi, dar n-am putut îngropa decât 14, fiindcă unul a fugit şi nu l-am putut prinde!"

Se întoarseră şi cei fugiţi de spaima molimii în conacele şi culele de sub munte, iar domniţa Ralu, fiica cea mică a lui Caragea deschise la "Cişmeaua roşie" lîngă podul Mogoşoaiei o sală de benchetuială unde ea, împreună cu o seamă de cuconiţe fandosite şi de juni zurlii jucau scene din piesele lui Goethe, Schiller şi Eschil spre desfătarea publicului simandicos al capitalei. După ce gătau fandoseala şi erau răsplătiţi cu ovaţii se întrunea în odăile de din dos unde puneau ţara la cale. Printre cei mai firoscoşi care se dădeau în stambă pe-acolo era un tinerel, Costache Aristia, care vorbea despre dezrobirea Eladei de sub jugul turcesc şi le dădea veşti despre capii mişcării filoelene numite "Eteria". Momentul era prielnic căci de cînd "Căpcăunul corsican " fusese surghiunit pe insula Elba puterea turcilor scădea şi niciun sprijin din afară nu-i venea sultanului. Vodă ştia de toate acestea, însă rămînea neputincios, sfîşiat fiind între dorinţa de a-şi ajuta compatrioţii şi grija de a-şi plăti zarafilor turci, datoriile. Ca să le poată acoperi dăduse în marele Divan un ucaz prin care birurile creşteau, iară plugarii erau mai abitir legaţi de moşie, la voia ispravnicilor de plasă, mai rău ca vitele de mezat.

Filimon îşi petrecea zilele fără chef, de parcă din trup i s-ar fi scurs esenţa binefăcătoare a vieţii. În spiţerie nu mai intrau decît cîte doi-trei inşi pe zi şi-aceia împinşi mai mult de frică decît de trebuinţa unor leacuri vindecătoare. Heilung stătea şi el cu mîinile în sîn şi tot mai des urca după-amiaza sus în camerele de locuit unde se odihnea ore-n şir, cu cîte o carte în mînă.

Într-o dimineaţă de aprilie, îl chemă pe ucenic la căpătîiul patului şi-i spuse răsuflînd cu greu:
- Mein junge, a sosit ceasul să-mi închei socotelile cu viaţa. Am toate semnele bolii: fierbinţeală, sudori reci, umflarea gîlcilor şi înnegrirea pielii... în curînd vor apărea şi buboaiele pline de puroi, aşa că sfîrşitul meu este aproape!

Cumplita veste îl năuci pe ucenic care îngăimă speriat:
- Nu se poate, meştere, dumneata te-ai ferit tot timpul de boală... dar poate nici nu e ciumă, doar o slăbiciune din pricina aerului închis şi a hranei proaste! Cobor să-ţi prepar de îndată o poţiune întăritoare!
- E prea tîrziu... ascultă-mă bine şi nu te teme, fiindcă am avut grijă de tine!

Întinse mîna şi scoase din sertarul noptierei un pergament:
- Acesta este mein wille, testamentul meu, întărit cu pecetea mea. N-am urmaşi, aşa că îţi las ţie tot ce am, apotheka, cărţile despre leacuri şi banii strînşi de cînd vînd Arzneimittel, cam trei mii de piaştri. Tot ce-ţi cer este ca după meine tod să nu mă îngropi ci să-mi arzi trupul, aici, în spiţerie, iar cenuşa s-o arunci într-un rîu!

Deşi nu prea se împăca cu treburile bisericeşti băiatul tresări amintindu-şi anii petrecuţi cu ieromonahul de la Sfînta Vineri:
- Meştere, acesta nu-i un lucru prea creştinesc şi pe placul lui Dumnezeu!

Spiţerul zîmbi cu amărăciune:
- Cu Dumnezeu sunt demult împăcat. Tu, fă ce te-am rugat şi pe urmă trăieşte-ţi viaţa... Tod mit dem Tod, das Leben mit dem Lebeden!

Filimon îi făgădui să facă întocmai. La un ceas după miezul nopţii, Heilung îşi pierdu cunoştinţa şi nu-şi mai veni în fire niciodată. Îi dădu să bea siropuri întăritoare, îi unse pustulele supurînde cu alifii răcoritoare dar spiţerul nu-l mai recunoştea. Gemea fără contenire şi bolborosea ore în şir numai vorbe nemţeşti ca şi cum apropierea morţii i-ar fi şters din minte orice alt grai în afara celui matern.

Muri după trei zile, în Duminica Floriilor, cînd clopotele prinseră să bată în toate mahalalele vestind intrarea Domnului în Ierusalim. Ucenicul făcu întocmai cum îi făgăduise. Întinse mortul pe comptoarul mare din marmură, îl înveli în cearşafuri groase îmbibate în terebentină şi le dădu foc, înteţind din cînd în cînd pălălaia cu toate aromaticele care se aflau la îndemînă pe rafturi: aloe, tămîie, extracte de flori, uleiuri esenţiale, balsam indian şi nard. Fumul înecăcios umplu apotheca lăsînd dîre întunecate pe pereţii daţi cu var. Îşi întipări în minte acea duhoare caldă, amestecată şi recunoscu în sinea sa că era un rit funerar potrivit pentru un spiţer iscusit. După ce trupul arse complet adună cenuşa într-o urnă pe care o puse-n desagă. Luă cu el o sută de piaştri, restul banilor îi îngropă sub pragul casei, iar cărţile le înveli într-un sac şi le ascunse sub grinzile acoperişului, după care îşi luă desaga şi ieşi fără să încuie uşa.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XIX) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXVIII) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXVII) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXVI) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXV)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata De-a baba-oarba
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer