Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Preumblare la cimitir


Radu Părpăuţă

03.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am luat hotărîrea împreună cu Maria să mergem la cimitir - să văd mormîntul tatei, să ne mai reculegem. De multişor nu mai fusesem şi vine o vreme cînd... deh! te preocupă mai mult treburile astea. Şi-ntr-o duminică am plecat la drum. E un fel de-a spune "plecat la drum", cimitirul e aproape, la vreo două sute de metri, pe coasta dealului dimpotrivă. Aproape de cimitir îl vedem în curte pe Gicuţă, văru-meu de-al doilea, al treilea, nu mai ştiu. Locuieşte la doi paşi de poarta cimitirului. Ne oprim şi discutăm peste gard de una, de alta. Pomenim cu regrete de recentul deces al socrului lui văru-meu, iar el conchide ca un fel de consolare:
- Măcar nu ne-am opintit mult să-l cărăm pînă la groapă.

Pe urmă Gicuţă schimbă vorba şi mă întreabă cu respect - odată ce-s om cu carte, de! - dacă ar fi bine să-şi facă în curte o fîntînă, ţinînd cont de proximitatea cimitirului. Şi-mi explică:
- Acuma, că bătrînu' a dat colţu', adică a făcut loc în casă, cum se zice, ne-am gîndit să ne extindem. Vasăzică, să facem o verandă aici, pe urmă să dărîmăm coşmelia moşnegilor de colo, dacă tot au mierlit, şi să facem o vilişoară pentru Costeluş, că trebuie, na!
- Azi sînt alte pretenţii - intervine şi Sofica, soţia lui Gicuţă - nu mai e ca înainte.
- Da. Mai punem noi, mai pune Costeluş din Anglia - şi facem. Trebuie, dom'le! Ne-am gîndit să săpăm şi de-o fîntînă. Avem apă curentă, dar nu se ştie cînd te lasă ăştia cu buza umflată.
- Că se tot sparge conducta, dă explicaţii Sofica. Fonduri europene, cică, da' primarul a pus conductă mai subţire, ca să... ştii matale, adaugă Sofica, frecînd degetul arătător de degetul mare de la mîna dreaptă. Că nu se mai satură.

Apoi Gicuţă îmi expune pe larg dubiile sale în privinţa posibilei incompatibilităţi între proiectata fîntînă şi cimitirul aflat chiar deasupra, gard în gard cu grădina lor. Că cimitirul cauzează: strică apa, o-mpute, infectează pămîntul, aerul, cum devine la o adică cînd tragi vînturi. Ce mai! Orice mort după ce e băgat în groapă nu mai este mort, e ucigaş, dom'le! Omoară oamenii vii, fiindcă se-mpute, putrezeşte şi p-ormă alimentează pămîntul, rădăcinile, vegetaţia copacilor cu tot felul de germeni, care se transmit, pîş-pîş trec la om carevasăzică. Spune şi la televizor. Şi chestia asta îl pune pe gînduri. N-are el carte multă, dar atîta lucru pricepe: Cadavrele moarte e lucru dracului, dom'le! Infectează apele cu germeni de... asta... de putoare, cum să spună, de putrezeală...
- De putrefacţie, zic.
- Da, de putrefacţie, se luminează Gicuţă la auzul cuvîntului. Da' nu numai de putrefacţie, care e-un proces normal carevasăzică, ci şi de germenii specifici ai mortului, că omul nu moare aşa, de-a'mboulea, moare de-o boală, de ceva, cu germenii ei specifici, înţelegi? Pe urmă gazele care se ridică din cadavrele moarte la suprafaţa pămîntului, trec prin pămînt, prin piatră, prin tot. Şi prin ciment trec, că degeaba face ăştia capace şi cavouri, şi urcă la suprafaţă, dom'le, exact ca gazul metan, cînd uiţi aragazul deschis. Că Sofica l-a uitat o dată şi era să ne facă îngeraşi.
- Da, confirmă Sofica, am nişte boale de cobării, m-am inervat cu ele şi am uitat să...
- Bun! o întrerupe Gicuţă şi abordează peroraţia. Nimica nu poate opri emanaţia asta. Spune şi la televizor, că are germenii specifici. Cel mai mult mă tem de infectarea apei.
- Infestarea, îl corectez.
- Infectarea, infestarea - tot aia. Fincă vreau să fac fîntînă şi morţii sînt ai dracu' de aproape. Te înconjoară şi p-ormă te omoară cu zile carevasăzică. Morţi, da' ucigaşi, dom'le. Cum arată şi la televizor. Deci, ce părere ai matale? Să-mi fac sau să nu-mi fac fîntînă?

Încerc să-i răspund cît mai doct, conform cu statutul meu de om cu carte. Dar nu prea reuşesc. Mă învîrt în jurul cozii argumentelor şi văd în acest timp dezamăgirea de pe faţa lui Gicuţă - nu vorbesc ca la televizor, ce mai!

În fine! Îl lăsăm pe Gicuţă înnodat în dubiile sale şi intrăm în cimitir. Găsim mormîntul tatei, smulgem cîteva buruieni rebele de pe el, îndreptăm candela. Am fi vrut s-o aprindem, dar am uitat chibriturile acasă. Ah, uitarea asta! Într-o zi o să uităm toate şi... şi gata!

E linişte aici. Oamenii, de cei vii vorbesc, şi-au făcut băncuţe pe lîngă morminte - să se odihnească lîngă cei morţi. Au pus pomi: cireşi, vişini, nuci. Eu, cititor de Mircea Eliade, Vasile Lovinescu sau Gh. Muşu, cuget că ar fi o reminiscenţă autohtonă aici, mioritică, conformă cu versul: "Şi la cap să-mi pui..." E drept, sătenii mei n-au plantat brazi, stejari sau alţi arbori mitici, ci pomi fructiferi. Sîntem totuşi într-un sat de oameni practici, semiorăşenizaţi. Unii mai romanţioşi, sensibilizaţi pesemne de telenovele turceşti, au pus la capul răposaţilor arbori şi arbuşti exotici: tuia, aronia, buxus, un arbore catalpa tuns sub formă globulară. Uite şi-un molid, dar de Colorado. Mioriţa s-a globalizat, are fiţe neo-internaţionaliste, o miofiţă care face Turcia şi alte meleaguri exotice.

Sînt şi flori plantate pe morminte. Mîinile pioase ale rudelor vii au adus şi buchete de flori pentru rudele moarte. Dar astea se vestejesc repede - de buchete vorbesc. Alţii mai firoscoşi au pus imortele galbene şi roz-purpurii. Astea durează mult. Le uzi, nu le uzi, ele rămîn neclintite pe mormînt. Portolacul sau stînjeneii sînt frumoşi, nimic de zis, dar se trec repede. Imortelele nu. Oamenii lasă imortelele pe mormînt şi ele se îngrijesc de durerea lor. Aduc prinos celui cîndva apropiat mai bine decît oamenii, îs mai rezistente în durere.

La drept vorbind, astea toate sînt pentru pentru cei vii. Cei morţi nu au nevoie de nimic. Stau cuminţi acolo sub iarbă, sub stînjenei şi imortele, ba şi sub ciment. În definitiv, trebuie că se simt bine aici - în linişte, în curăţenie şi ordine. Asta dacă nu cumva "se simt" e cam abuziv spus. Cînd ne îndreptam spre cimitir, în zgomotul şi mirosul de benzină de pe şosea, pritre baligile turtite de pe carosabil, mi-a venit fără să vreau în minte gîndul că ordinea şi liniştea de care se bucură cadavrele moarte, cum zicea Gicuţă, ar fi de preferat şi pentru cei vii. Curăţenia, eleganţa şi graţia căsuţelor-cavou stau drept model pentru casele de pe coasta cealaltă de deal. Acolo se vede şi casa noastră. Ne uităm înspre ea.
- Aici o să ne înmormînteze şi pe noi, zice Maria. Nu e departe.
- Mda. Vorba lui Gicuţă: N-o să se opintească prea tare să ne care pînă aici.
- E linişte, spune împăciuitor Maria.
- Da. Aş avea linişte şi timp să citesc, să scriu...

Totuşi, liniştea cimitirului nu e chiar deplină, este spartă de nişte lucrători. Lucrează la un nou cavou. De după plăcile de marmură de acolo apare Mitică Boambă, fostul meu coleg de la V-VIII. Îl cheamă de fapt Codău, dar de mic copil a primit porecla de Boambă şi Boambă a rămas pentru noi, foştii lui colegi.
- Salut, Mitică! Ce dracu' faci pe aici, bre?
- Salut, Răducule. Sărîmîna, doamnă! zice Mitică scoţîndu-şi şapca şi lăsînd încet jos un săculeţ. Pare greu. Ce-o fi avînd în el?
- Lucrezi aici?
- Nuuu! Am venit să dau o mînă de ajutor lui fi-meu. Are o firmă, face cavouri, cruci, chestii de astea. Şi, fiind eu în zi liberă, m-am gîndit vin pe aici, că fi-meu e ocupat azi cu alte chestii. Că dacă nu stai cu ochii pe puturoşii ăştia (îmi arată înspre lucrătorii de la cavou), îşi fac de cap.
- Zi liberă zici? Dar parcă erai la pensie, nu?
- Sînt în concediu.
- Cum, domnule? Doar eşti de vîrsta mea. Ar trebui să fii la pensie.
- Sînt în concediu premortal, Răducule!

Se bate cu palmele pe burtă, gest pe care i-l cunoşteam din copilărie, adică "te-am păcălit". Rîdem cu toţii. Mitică adaugă:
- Concediul ăla lung-lung, ştii tu. Nimeni nu are habar cînd se termină. E ca la tratativele eşuate dintre marile puteri - se amînă sine die. Asta-i, toţi trebuie să dăm în primire într-o bună zi. Se zice "bună", dar, mă rog, numai bună nu e.
- Tot glumeţ ai rămas, Mitică. Mă, da' ce bine arăţi - vesel, înfloritor. Ultima oară cînd te-am văzut erai mai pierit.

Mitică rîde încîntat. Se vede că i-au plăcut spusele mele. Se aşază pe placa de marmură de pe mormîntul din apropiere şi îşi împinge satisfăcut şapca spre ceafă.
- Cînd ne-am văzut ultima dată, Răducule, era nasolit, bre. Mai aveam vreo cinci-şase ani de tîrîit cu şcoala şi simţeam că-mi dau duhul la clasă. Dracii obraznici, fără nici un fel de respect, nu-nvăţau, nu veneau la şcoală. Mă trimitea directoarea după ei, că mi se desfiinţa postul fără les élèves. Lungeam salariul de la o lună la alta ca o gumă de mestecat, jucam ca prostu' la pariuri, sperînd, dobitocul de mine, să mă îmbogăţesc... Vai de capu' meu! Eram cum zice italianul ăla, un uomo finito. Acuşi-acuşi, îmi ziceam, o să mergi la export, Miticuţă, ş-o să-ţi crească repede şi degrabă grădiniţă pe piept. Buuun! Am ieşit la pensie. Anticipat. Dar iar nasolie, frate: n-aveam ce face, bre, mă plictiseam, parcă eram cheaun, începusem să pup paharul, trăiam ca un golan de pe drumuri, ce mai! Asta de cînd pe propriu-zisa mea o văzuse Ăl-de-sus.
- Propriu-zisa?
- Respectiva adică... remorca... titulara, mă înţelegi? (văzîndu-mă nedumerit) Nevastă-mea, bre! A dat ortul popii. Şi, uite aşa, muream cu zile, cum se spune. Mi-am zis: "Mitică, vezi că te cureţi cît ai zice peşte. Trebuie să faci ceva." Şi-ntr-o zi mi-a venit ideea cu afacerea asta. Dacă am văzut că nu m-am descurcat în viaţă cu viii, mi-am zis: Hai să încerc cu morţii! Cu repauzaţii e mult mai bine, frăţioare. Nu-s mofturoşi ca pezevenghii de les élèves, nu-ţi fac probleme ca loazele astea, nu vorbesc porcos sau mai ştiu eu ce. Ei stau cuminţi şi rabdă la infinit, ca să zic aşa. Aveam ceva bănişori strînşi, i-am pus la bătaie şi, încet-încet, treaba a început să meargă ca-n Texas. Acuma nu mai umblu eu după elevi, clienţii vin după mine. Foştii elevi încă nu-s clienţii mei, ce-i drept, dar hi-hi! o să ajungă şi rîndul lor să fie la cheremul meu.
- N-o mai face pe bufonul. Ce afacere, omule?

Mitică scoate din buzunarul de la piept al salopetei o hîrtie tipărită, cu chenar negru.
- O afacere care n-are moarte, he-he! Uite oferta firmei mele (citeşte). Societatea de pompe funebre "Morfeu" Codău. Prestări servicii non-stop. Servicii garantate, discrete, pline de evlavie şi duioşie în suflet. Pentru răposaţi bogaţi şi răposaţi săraci. Calitatea deservirii. Promptitudine. Înţelegi? (Mitică face cu ochiul) Adică nici nu-l pupă bine mă-sa rece şi noi huştiuluc! în groapă. Ca-n Texas! Hi-hi-hi! Eficienţă şi... (Mitică se îneacă de rîs)
- Eficienţă, ai? întrerup rîsul ca un pîrîit de gard de nuiele al lui Mitică.
- Daaa! Eficienţă şi garanţie! Plus o gamă cît mai variată de sortimente funebre, ca să fim la înălţimea exigenţelor oricărui răposat. Poftim - sicrie! Oferim sicrie de toate tipurile: de la cele din lemn de brad pînă la cele din lemn de mahon pentru îndoliaţii bogaţi.
- Pentru morţii bogaţi vrei să zici.
- Ce contează! Indoliaţii bogaţi plătesc... Sicrie model "Boston" cu saltea şi pernă de talaş, ca să-i asigure un grad ridicat de confort pe lumea cealaltă, hi-hi, cu mînere aurite şi cu două capace, acoperite cu cele mai scumpe tipuri de lac. 'Zda mă-sii, ăştia nu se uită la preţuri. Un sicriu de import de două mii şase sute de euroi e un fîs pentru ei.
- Două mii şase sute de euro? Doamne! Mă sperii, omule!
- Asta-i treaba, bre! Se acţionează ca-n comunism, cum zicea Bărbosu': De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi. Hi-hi-hi! Dar avem şi sicrie sociale - mai ieftioare, şi sicrie economice, şi sicrie ergonomice.
- Cum dracu' ergonomice?
- Sincer, nu prea ştiu. Cred că sicrie mai confortabile, făcute să se simtă mortul mai bine în ele. Se ocupă adjuncţii mei de chestiile astea. Am nişte băieţi prima-ntîi: tineri, culţi, manieraţi. Să tot mori! Cu costurile de rigoare, bineînţeles.
- Totuşi, bre, atîţia bani pentru un sicriu!
- Clientul, sigur, poate apela la racla tradiţională: mai ieftină, clasică, în patru colţuri. Cu toate astea, eu, deşi sînt un bun român, prefer sicriele stil italian, în şase colţuri. Fineţe, domnule! Costă, ce-i drept, multişor... Şi cînd te gîndeşti că, dacă ar fi fost făcute să pui ceva folositor înăuntru, nu un mort, ar fi costat mult mai puţin, cîţiva leuţi... Mda, costurile... Da' gîndeşte-te la cîte servicii sînt: sicriul complet echipat, cu capitonajul capacului, cu garnitura pentru interior, cu perna pentru decedat, cu voalul pentru faţă.
- Vălul, nu voalul.
- A intrat în uz voal, aşa spunem. Trebuie să mai renunţăm la unele lucruri tradiţionale, bre: ţinutul mortului în casă trei zile, cu capacul deschis, de o pildă. Se încăpăţînează unii să nu-l ducă la capelă. Troglodiţi.... Dar să lăsăm! Ziceam de costuri: crucea de lemn inscripţionată, de brad, de fag, de plop, dar poate fi şi cruce metalică plus felinar. Fiecare după cum vrea. Pe urmă lumînări albe, maro, înveliş plastic, candele de plastic şi de sticlă. După aceea colive, pomană de post sau de dulce, colacii... Eh, sînt multe! Avem costuri căcălău: pentru transport funerar, pentru constatare deces şi alte documente, pentru îmbălsămare, spălarea tradiţională, că doar n-o să-l spălăm cu duşul, oameni sîntem! Apoi bărbierirea, batiste cu lumînări, dolii, prosoape, vin...
- Vin? Cine vine?
- Nu, vin... băuturică... la praznic... Pe urmă jerbele naturale sau artificiale, icoana, toiagul. Toate costă ca-n Texas: meniul de parastas, cumpărarea locului de veci care costă în unele cazuri cît o garsonieră. Noi o facem pe-a intermediarii, hi-hi-hi! Apoi cincizeci lei de căciulă pentru gropari, eliberarea certificatului de deces...
- Ai mai spus asta. Numeri steagurile, Mitică: Două la Prefectură, două la şcoala de băieţi...
- Păi, ăsta-i schepsisul: să umflăm costurile. Uite, la îmbălsămare se iau vreo trei sute de saiele. Oferim o gamă largă de îmbălsămări. Pe dracu! Există o îmbălsămare şi atît, una singură! Şi aia costă de te lasă mască, fiindcă aici poţi să-l încarci la socoteală pe client cît încape. În general, la durere omul se pierde, nu mai judecă şi dă bani la greu. Bunăoară, există un tarif pentru slujba de înmormîntare, dar popa ia de la două sute de lei în sus. Roni. Şi aici, fii atent, nu popa impune tariful, îţi spun eu. Oamenii, bre! Plusează şi plusează! Cică în faţa morţii sîntem egali. Da, dar fiecare vrea să fie egal cît mai în faţă, dacă mă înţelegi. Şi dacă în faţa morţii propriu-zise nu poate, măcar la înmormîntare să se burice cît mai în faţă. Aşa e omul, nu se schimbă. Ş-atunci vine unul ca mine, Codău de la "Morfeu", şi speculează chestia asta. Acţionez asupra factorului ăsta psihologic - trufia, semeţia omenească.
- Totuşi, aud că toată lumea se plînge de costurile mari de înmormîntare, vuiesc ziarele şi televizoarele.
- Aiurea! Una zice lumea şi alta face. Puţini sînt cei care strîng gura la pungă cînd vine vorba de înmormîntare. Cum a zis un american: Un singur lucru pe lumea asta nu e niciodată prea scump şi nu stă nimeni să se tocmească în cazul său - coşciugul; şi, adaug eu, la toate angaralele pentru înmormîntare. Că clienţii vin ei, nu trebuie să-i caut, cum spuneam. Adevărul este că afacerea asta e o comoară. Nu trebuie să-l lămureşti pe om ca să moară şi să cîştigi tu din chestia asta - omul moare singur. Este singura afacere în care nu trebuie să-ţi baţi capul cine ştie ce, să te agiţi ca peştele pe uscat ca să iei banii oamenilor. Ei singuri dau banii şi tac mîlc, nu fac scandal pentru preţ şi nu vin cu marfa înapoi s-o schimbe sau să le returnezi banii. Poţi să-i arzi la plată, că nu stă nimeni să se certe cu tine, să se tocmească. E ruşine.
- Păi, m-aş apuca şi eu de asemenea afacere, măi Mitică. Am şanse?
- În primul şi în primul rînd trebuie să vezi dacă ai clienţi. Ştiu că sună cam morbid, dar aşa stă treaba. Deci să nu ai timpi morţi, bre, ziua şi mortul; ziua şi morţii ar fi şi mai bine. Pe urmă să ai clientelă bogată, adică să deserveşti cît mai mulţi noi îmbogăţiţi. Aşa că alegeţi o parohie cît mai bogată în care vrei să-ţi desfăşori activitatea, cu bogaţi ascunşi în vile ca popîndăii; scot capetele cînd şi cînd ca să depisteze posibilităţile de hrană şi să acumuleze, domnule! se umflă-se umflă şi pe urmă, fără să-şi dea seama că viaţa a trecut pe lîngă ei, îi apucă frica de moarte, chiţcăie îngroziţi. Pe umflaţi îi recunoşti uşor după aroganţa buricată, după înfumurare şi semeţie. Unde mai pui că ăştia pornesc cel mai repede repede pe ultimul drum - se îmbuibă ca sparţii şi trăiesc în stresul să nu fie prinşi cu fofîrlica. Zice în Azilul de noapte, trebuie să ştii, că sîntem de-un leat şi pe vremea noastră toate teatrele jucau piesa asta; zice Luca în Azilul: "Omul! Ce mîndru sună acest cuvînt!" L-au văzut pe Caragiu în rolul ăsta. Zicea cu deznădejde şi îngreţoşare: Mîhîîîndru! Vax! Şi mîhîîîndria asta a omului cît de stupid sună, adaug eu, ce de căcat e! O să-ţi dai seama de chestia asta, dacă te apuci de afacere, cînd o să vezi cîte o văduvă îndurerată, cu aere de mare madamă. Vine la tine, stă cu batista la nas sau la ochi şi hîc-hîc suspină, iar cu celălalt ochi se binoclează la sicrie: care-i mai baban, care-i mai fălos! Ăsta-i omul, bre!

Mitică îşi aprinde o ţigară. Tăcem şi ascultăm vîntul care şuşuie printre vişini. Cum zice poetul: "Prin vişini vîntul viu vuia." Dar şi prin tuia. Apoi Mitică se ridică cu un aer bine dispus, de clovn care a făcut o şotie, se scutură de praful de pe salopetă şi, cu o grimasă de zîmbet, înmînează Mariei o carte de vizită:
- Stimată doamnă, dacă o să aveţi nevoie vreodată... adică, înţelegeţi... dacă cineva din familia dumneavoastră s-a îmbolnăvit... de deces, ca să zic aşa (în momentul ăsta Mitică se uită înspre mine), şi vrea să treacă în lumea drepţilor ca-n Texas, vă rugăm să apelaţi la noi, societatea de pompe funebre "Morfeu" Codău, eu sînt ăla. Servicii garantate. Aveţi aici adresa... Acuma mă scuzaţi, trebuie să plec. Avem un client nou, trebuie servit cu promptitudine. Vă stau oricînd la dispoziţie, cu amănunte despre...
- Lasă, lasă, ce să mai! Am aflat destule şi aşa. Sănătate, Mitică!
- Nu, nu, fără sănătate. În branşa noastră sănătatea dăunează şi clientela slăbeşte. Hi-hi-hi!

Mitică ridică săculeţul greu şi-l aburcă în spate.
- Ce ai acolo, bre?
- Nişte pietre.
- Pentru construcţia la cavou?
- Nuuu, ezită Mitică, am strîns nişte pietre frumoase.
- Colecţionezi pietre?
- Cam aşa ceva. Hai, pa!

Şi dispare după morminte de parcă nici n-ar fi fost.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Matinală
    Stăvaru Viorica, 03.07.2017, 11:12

    E tare faină,în stilul dvs caracteristic. Citit acum,în dimineața asta cu nori grei,dar indecişi,mi-a înflorit zâmbete în colțul gurii...

    • RE: Matinală
      Radu P., 20.07.2017, 22:19

      Mulțumesc! Citesc și eu abia acum comentariul D-voastră, într-o seară neagră ca păcura, cu cîini plictisiți lătrînd dinspre, bineînțeles, cimitir.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Locul sfinţeşte omul - însemnări despre o călătorie cu trenul guvernamental, Radu Părpăuţă (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rahatul vrăjit, Radu Părpăuţă (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maria Munteanca, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cauzalităţi, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Goroneanu, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer