Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Ora de gimnastică


C.D. Zeletin

08.07.2017
Editura Spandugino
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe terasă, la cafeaua de dimineaţă, Tomy aşteaptă să-l limpezească licoarea amară şi-i lucesc deja ochii, în timp ce Maricica (aşa o alintă moldoveanul Tomy pe ardeleanca Mary) se leagănă în reflecţii:
- Dacă stau să mă gândesc, toată viaţa am respins resemnarea. Nu ştiu dacă am făcut bine. Noi, ăstea grasele, nu ne dăm uşor bătute. Trebuia să mă împac mai devreme cu ideea că sunt trupeşă de felul meu, şi gata! E o prejudecată şi chestia asta... Femeia scândură, femeia fitil, femeia şnur. Obsesii. Renoir le-a întors o viaţă spatele şi a pictat femei sănătoase. Şi ce-i sănătos e şi frumos.
- Frumoasele foci ale lui Renoir! îşi făcu intrarea Tomy în acest subiect-petardă.
- Foci, foci, dar le-ai văzut cum înoată în ocean? Graţia în forma cea mai pură! Cu siguranţă anticii tăi le-au luat drept prototip al sirenelor.
- Apăi, fiindcă vorbeai de prejudecăţi: şi cu castitatea fetelor mă întreb dacă nu-i o prejudecată. Nu ştiu dacă, de-a lungul timpului, erezia fecioriei a adus spor mai mult moralei ori mai mult suferinţei. Aş fi înclinat să cred că acesteia din urmă... Pe de altă parte, "cinstea" era - vai, era! - o normă care consolida schelăria morală a familiei. Un element comic însă tot există în polisemantismul acestei noţiuni privitoare la cel dintâi conflict sexual. Aveam zece ani când gazda mea de la Bârlad, aspra Madam Anton, făcea cu ochiul atunci când venea în discuţie gingaşa situaţie a unei fete care a greşit, folosind trei expresii pe care nu le-am înţeles atunci, dar cărora aveam să le descopăr mult mai târziu formidabila forţă sugestivă: a da boii pe gheaţă, domnişoară la cap şi a vedea lumina cea adevărată! Nu-i nevoie să le explic: îşi pierd savoarea. În fond, bieţii copii: victime ale fierberii hormonale. Ei, Podul verde, Podul verde! Şuieratul limbii de şarpe al informaţiei apocrife transmitea din generaţie în generaţie faptul că sub ocrotirea lui, în urmă cu mai bine de 100 de ani, liceanul Alexandru Vlahuţă şi Ida Pagano, fiica profesorului de italiană al tânărului de la Liceul Codreanu, s-au cunoscut de-adevăratelea! Urmarea a fost o căsătorie trecătoare şi nimic altceva, îşi încheie Tomy punerea în pagină bârlădeană a subiectului. Ida şi cu fata ei pe care avea s-o aibă cu alt bărbat au crezut toată viaţa în fantome, le întâlneau şi chiar vorbeau cu ele. Vezi ce scrie Gala Galaction în Jurnal.
- Se refugia probabil în suprarealităţi, zise Maricica, în realitatea imaginară. Eu, cu şuncile mele, sunt fixată în realitatea cea mai reală cu putinţă! Cineva mi-a spus odată că sunt multă. Auzi, multă! Sunt, ce să-i faci, sunt multă.
- Maricico, multă ăsta e cam pervers: te consacră cantităţii ca să te sustragă aprecierii calitative, reflectă măgulitor Tomy, sorbind o gură de cafea şi amintind indirect că e filozof.
- E bun şi monstrul ăsta la ceva. Geniul omenesc descoperă sau inventează utilizări la orice. Ar fi izbutit oare, în demersurile lui, Harap-Alb dacă nu s-ar fi asociat cu monştri ca Setilă, Ochilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Flămânzilă ori Păsări-Lăţi-Lungilă?! glisă Maricica în rolul de avocat al osânzii.
 
Bine că veni vorba de monstruozitatea necesară.
 
Să-ţi povestesc, dragă Tomy, una nemaipomenită cu dolofanele grupei, pe vremea studenţiei mele, în preajma şi-n tensiunile unui congres al tineretului comunist. Cum ştii, eu am urmat facultatea la Cluj. E vorba de o anumită oră de gimnastică. Noi, planturoasele, coborâm din şerpariul din care ardeleanul îşi scoate custura şi taie tacticos din slană şi din pită, aşa că profesoara avea destule fete rotofeie pe care să le aleagă dintre silfide, pentru o gimnastică specială de slăbire. Exerciţii cam stranii, deoarece am aflat ulterior că, în ascuns, ele o vizau doar pe Tullia, care chiar că nu era prea grasă, fiică a unei prietene de familie a profesoarei. Ai cunoscut-o şi tu, precis, în anul pe care l-ai urmat la Cluj. Ea, întâi de toate, trebuia să facă această cură: noi, celelalte corpolente fuseserăm alese ca acoperire. Manta... Atletă de tip ascetic şi nezâmbind niciodată, profesoara era lipsită de grozava putere a zâmbetului de a deschide sufletele. Un geniu al mecanicii corporale şi atât.
- Zâmbetul! Zeu al comunicării dintre oameni: completă Tomy, filozof ca toţi moldovenii.
 
Maricica parcă nu-i auzi reflecţia.
- Şi frecuş, soro, frecuş până la năduşeală, până la sleire, până la lehamite, până în apropierea nebuniei. Şi iar de la capăt. Late. Leoarcă. Disperare. Nedumerire. Şi iar de la capăt, de data asta punându-ne să alergăm cu câte un halter în fiecare mână.
- Un fel de lampadedromia, alergarea cu torţe din palestrele Eladei! Numai că torţele erau de data asta alergătoarele, torţe vii! Le mai lipsea lopăţica de bronz, strigilis-ul, cu ajutorul căreia să-şi dea jos amestecul înfierbântat de ulei, sudoare şi praf, adevărate cruste! completă literar şi erudit Tomy. Aşa-s moldovenii.
 
Ceas cu toate rotiţele angrenate într-o singură mişcare, Maricica era furată de apa iute a povestirii:
- Când am terminat, vreau să spun când ne-a terminat, toate am rămas contrariate de ceea ce se întâmplase, afară de Tullia, care a zbughit-o la duşuri şi dusă a fost. N-a mai stat să-şi dea jos crustele de pe trup cu strigilis-ul tău, Tomy, căci în jos altceva pornise, marele ei secret, al prietenei de familie şi al profesoarei de gimnastică: sângele şi sarcina...
 
Un frison scurt îl scutură pe Tomy, făcându-l rapid să pălească. Din colţul liniştii lor, strigă către chelnerul care tocmai străbătea în diagonală terasa:
- Nota de plată, vă rog!
 
(Schiţă din volumul Rămânerea trecerii, Editura Spandugino, 2011)


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer