Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nea Valeriu


Radu Părpăuţă

17.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Parcă se uita cu un ochi la făină şi cu unul la slănină. Aşa era nea Valeriu. Nu că ar fi avut vreun defect de vedere, doar îi umblau ochii albaştri în cap ca nişte rotiţe dintr-un ceas care a luat-o razna. Era o uimire şi o mirare perpetuă pe chipul lui, de parcă tocmai văzuse o mare minune. Şi gesturile lui erau repezite, de năuc, de zăpăcit. Oamenii spuneau că asta i se trage din timpul războiului, când Valeriu şi fratele lui mai mic Ionel au rămas singuri acasă şi o bombă a căzut chiar pe casa lor. Fiind mai mare şi mai conştient, avea vreo paisprezece ani, Valeriu a rămas cu zăpăceala asta perpetuă în urma sperieturii. Alţii spuneau că zăpăceala i se trage de la trasul clopotelor: l-o fi pălit vreun clopot în cap!

Nea Valeriu era cristiac, cum se zice pe la noi, ţârcovnic, cantor, crâsnic, pălimar, cum se zice prin alte părţi: făcea curat în biserică, pregătea cele trebuitoare pentru botez, pregătea cădelniţa popii, trăgea clopotele şi bătea toaca. Ei, aici voiam să ajung. Nea Valeriu era mare meşter la bătut toaca. Când începea duruirea aceea măruntă, care urmau după primele lovituri rare şi tari de păpuşă, lumea se lumina la faţă şi exclama mândră: "E Valerică al nostru!" "Când îl auzi pe Valerică, ţi se taie genunchii!" spunea vecina noastră, Rusanda.

De când se ştia se trezise la biserică. Taică-său murise în război, iar maică-sa era mai mult bolnavă, aşa că era sărăcie lucie în casa lor. Surorile mai mari s-au măritat şi au plecat în lume. Pe Valerică îl trimitea maică-sa la biserica din apropiere. Fiind cuminte, slăbuţ şi cu figura lui năucă, împuşca repede colacul de la oameni. Moş Ion, cristiacul cel vechi, care abia mai câsâia şi avea mâinile an de an tot mai neputincioase, l-a învăţat rânduiala tragerii clopotelor şi cum se bate toaca. Lui Valerică toaca i-a inundat sufletul de bucurie din prima zi când a pus mâna pe păpuşile (ciocănelele) din lemn tare, de corn. Intra în clopotniţa plină de găinaţ de la ciori, dar el nici nu-şi dădea seama de asta. Când simţea cum păpuşile acestea îi încălzesc palmele, asta până şi în miezul iernii, şi când vedea toaca din lemn de paltin - lucioasă, albă - îi creştea inima. Aici era viaţa lui!

Dar a trebuit să se lase de biserică. S-a însurat, a făcut un copil cu nevasta lui şi era nevoie de bani. Or, fiind cristiac, nu câştiga mare lucru. Îi dădeau, de pildă zece lei la botez pentru că aducea apă de la fântână, o încălzea, umplea coşcogea cristelniţa cu apă călduţă şi se îngrijea de tot ce mai trebuie. "Măcar un pol să-mi fi dat, bădie Jănică, că nu-s copil", se plângea tatei. Aşa că, pe la treizeci de ani, s-a angajat la o fabrică de nutreţuri combinate, numită de glumeţi fabrica de grăunţe. Făcea o navetă grea, se scula la cinci dimineaţa şi ajungea acasă pe la cinci seara.

Nici acasă nu-l aşteptau lucruri prea bune. Nevastă-sa îl înşela. Se găseau "binevoitori" să-l informeze. A iertat-o, că ea zicea că a fost un fost coleg de şcoală, care... şi numai o dată... Pe urmă l-a înşelat cu altul. A iertat-o şi de data asta. La al treilea n-a mai putut s-o ierte. Certurile au devenit tot mai dese şi au început bătăile. Cel mai dureros pentru Valeriu era că nevastă-sa a reuşit să-l atragă şi pe Petrică, băiatul lor, de partea ei. Într-o zi ea (era o femeie voinică) şi cu Petrică, care era adolescent acum, l-au bătut crunt chiar în casă, că nea Valerică a stat vreo săptămână internat în spital. Dar nu i-a reclamat nicăieri. După bătaia asta au trăit separaţi în aceeaşi casă, iar Petrică a plecat la Petroşani, la mină. Acolo a făcut tot felul de prostii şi l-au dat afară până la urmă. A început să bea şi a mers de vreo trei ori la dezalcoolizare. În rest umbla brambura prin ţară, muncind pe ici-colo cu ziua. Vreo douăzeci de ani nea Valeriu nu a mai ştiut nimic de el.

Singura lui mângâiere rămânea toaca. Uita de necazurile de acasă, de cele de la serviciu... Că şi la serviciu era greu. Lucra necalificat, "la hâială", cum spunea: încărca şi descărca maşini cu porumb, cu grâu, cu nutreţuri. Se cocoşase şi mereu îl durea spatele de câţi saci căra zi de zi. Dar s-a ţinut cu dinţii de serviciul ăsta. A venit odată un şofer având camionul plin, dar nu avea oameni de la CAP cu care să descarce maşina. I-a rugat pe câţiva muncitori să-l ajute, printre care şi nea Valeriu. L-au ajutat. La sfârşit şoferul a scos o sticlă de vin şi le-a dat câte-un pahar. Directorul a văzut scena de sus, de pe estacadă. Gata - afară toţi! Era pe timpul Scorniceşteanului şi se dăduse atunci ordin de reducere a personalului din întreprinderi, iar directorii - ce să facă? - dădeau afară pe cei pe care-i prindeau cu abateri disciplinare. Nea Valeriu însă nu s-a lăsat. S-a dus la uşa directorului: "Tovarăşe director, nu mă lăsaţi pe drumuri, am un copil de crescut. Eu nu mă mişc de aici până nu mă iertaţi şi mă primiţi înapoi." Până la urmă directorul l-a iertat.

Nu venea în fiecare duminică la biserică, fiindcă nu avea timp întotdeauna, însă când venea parcă atunci era adevărată sărbătoarea. Când începea duruirea măruntă a toacăi, care îţi picura dulceaţă în suflet, tata ridica un deget să ne facă atenţi: "Ia! A venit Valerică! Toaca "în cruce" numai el poate s-o bată aşa." Venea la sărbătorile mari. După ce s-au făcut reparaţii capitale, biserica a fost resfinţită. La sfinţire a venit mitropolitul şi o grămadă de popime. Mitropolitul a invitat şi nişte călugări greci, care erau în vizită frăţească pe aici. Auzind toaca bătută de nea Valeriu, unul din greci, care o rupea puţin pe româneşte, a zis: "Ţe frumos ziţe! Numai părintele Tarasie de la schitul Prodromu de la Athos ţe mai bate aşa." Bineînţeles că părintele Pătraşcu al nostru i-a zis cele spuse de grec lui nea Valeriu, aşa că acesta era în al nouălea cer.

Iar la Paşti era nelipsit. Când bătea el toaca în noaptea de Înviere, simţeai până în adâncul sufletului baterea cuielor Crucii în mânurile lui Hristos. Iar spre dimineaţă, parcă îl aud, începea o bătaie uşoară, ezitantă, căutând parcă orbeşte drumul căci cu primele bătăi ale toacăi începe să bată şi inima noastră pentru Mântuitor: fricoase, căutătoare, abia îndrăznind să nădăjduiască. Apoi toaca suna tot mai tare şi mai tare. Toate clopotele cântau a bucurie. "Hristos a înviat!" spunea părintele. "Adevărat că a înviat!" ridicau glasuri bucuroase femeile. "Hristos a înviat!" "Adevărat că a înviat!" murmurau până şi cei din urmă veniţi - păcătoşii şi cei cu credinţă puţină. "Hristos a înviat!" "Adevărat că a înviat!" striga până la ceruri obştea satului. Şi oamenii se revedeau acum în lumină şi se sărutau. Iar clopotele şi toaca lui Valerică inundau biserica...

Într-o zi s-a întors Petrică acasă. Nea Valeriu era bătrân de-acuma. Petrică a venit direct la biserică. Era slab, scofâlcit, avea vreo patruzeci de ani, dar arăta de şaizeci. Era de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar nea Valeriu tocmai ieşise afară pe scări cu cădelniţa în mâini şi cădea: voia să aprindă mai tare cărbunii înainte de începerea polieleului de la Utrenie. Era după ploaie. O pâclă fumegoasă se târa pe dealuri şi totul mustea de apă. Boambele de Cotnari din cireşii de peste gard musteau şi ele în picuri sidefii. Rănile roz-roşietice pe pieliţa galbenă a cireşelor apăreau ici şi colo printre frunzele ude.

Şi Petrică l-a salutat pe taică-său, dar nea Valeriu nu l-a recunoscut, aşa de schimbat era. "Tată - i-a spus Petrică - eu sunt." S-au îmbrăţişat şi lui nea Valeriu au început să-i curgă lacrimile râu pe obraji. Aşa, pe tăcute. Arăta şi mai mirat, şi mai năucit ca de obicei "Se vede că nu mai are mult de trăit - şi-a zis nea Valeriu - dacă i-am ieşit cu cădelniţa să-l întâmpin." Parcă ştiind ce cugetă taică-său, băiatul a început să plângă şi el.

Au intrat amândoi în biserică ţinându-se de umeri. S-au deschis Uşile Împărăteşti şi părintele Pătraşcu a ieşit afară din altar. Nea Valeriu i-a dat cădelniţa şi părintele a cădit întreaga biserică. La polieleu se cântă Psalmul 135: "Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui." Şi după fiecare stih din psalm se repetă: "că în veac este mila Lui." Şi, după fiecare repetare, lui nea Valeriu îi izbucnea iarăşi râul de lacrimi de pe obraji. "... Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că în veac este mila Lui." "... Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui." Aliluia, Aliluia, Aliluia! cânta corul. Şi plângeau amândoi.

Petrică a murit după nici jumătate de an. După vreo doi ani a murit şi soţia lui nea Valeriu. Au rămas neîmpăcaţi. Şi nea Valeriu spunea la toată lumea, rotind năuc ochii în cap, că îi pare tare rău că nu a iertat-o înainte de a muri. Dar n-a ştiut că e pe moarte!

Nea Valeriu a murit după vreo zece ani - cum altfel? - în clopotniţă. S-a înmuiat dintr-odată şi a căzut ţinând păpuşile lui dragi în mâini. Era Postul Mare şi în biserică tocmai se cânta condacul care se cântă în aceste zile: "Suflete al meu, suflete al meu, ridică-te. Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie..."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Locul sfinţeşte omul - însemnări despre o călătorie cu trenul guvernamental, Radu Părpăuţă (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rahatul vrăjit, Radu Părpăuţă (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maria Munteanca, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cauzalităţi, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Goroneanu, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer