Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Great Again - (auto)portret în intimitate


Lorena Copil, Silvia Netedu, un interviu cu Lucia Mărneanu

21.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Lucia Mărneanu este o actriţă remarcabilă, cunoscută în special pentru rolul din Parallel, un performance produs de GroundFloor Group în colaborare cu Asociaţia ColectivA, care s-a bucurat de un succes major atât în peisajul teatral românesc, cât şi în cel internaţional, şi care i-a adus actriţei (precum şi co-regizoarei, Leta Popescu) premiul UNITER pentru debut în anul 2014. Selectată apoi în rândul celor 10 pentru Film în cadrul TIFF 2014, Lucia a intrat, încetul cu încetul, în atenţia oamenilor de teatru şi film.

Dacă ar fi să numim câteva trăsături ale intervenţiilor sale artistice, fie că vorbim despre cele teatrale, fie despre cele vizuale, acestea ar fi, fără doar şi poate: onestitatea, vulnerabilitatea şi curajul. Ele caracterizează fiecare partitură a actriţei, de la one-woman show-ul 10 studii despre iubire cu i mic, până la cel mai proaspăt performance al său, Great Again, realizat în colaborare cu artistul de origine albaneză Astrit Ismailii. Proiect al asociaţiei culturale clujene Reciproca, finanţat de către EEPAP (East European Performing Arts Platform), la iniţiativa culture.pl, şi organizat cu ajutorul celor de la Lublin City of Inspiration, Great Again, aflat încă în stadiul de work-in-progress, întruchipează trăsăturile sus menţionate, explorându-le prin prisma celor cinci capitole propuse: frică, iubire, sălbatic, război şi depăşire (fear, love, wild, war, and beyondness).

Graniţele dintre performeri şi spectatori dispar. În lumina reflectoarelor, pe scaune aşezate aleatoriu, stau deopotrivă şi unii, şi alţii. Numai Astrit Ismailii, a cărui prezenţă este redată virtual, se află în sală prin Skype (opţiune determinată de procesul de lucru, dar favorizată de o distanţă fizică reală, întrucât Astrit este stabilit în Amsterdam). În acest cadru, se instaurează treptat o atmosferă intimă, uşor stânjenitoare la început, în care sentimentul de vulnerabilitate devine din ce în ce mai acut, din ambele părţi. Nu se mai ţine cont de etichetele specifice actelor teatrale: sală/scenă, actor/spectator. Dimpotrivă, aici, actorul devine un simplu ghid al poveştii, iar spectatorul - interpretul principal.

Având forma unei lecturi-performative, Great Again îşi poartă spectatorii printr-un labirint emoţional puternic, în care individul se expune în faţa mulţimii cu toate temerile, frustrările, aspiraţiile şi întrebările sale. Spuneam că există cinci mari capitole, toate structurate în jurul unor teme complexe, care sapă în intimitatea oricui încearcă să le abordeze. Aşa au pătruns şi în intimitatea celor doi performeri, care au corespondat prin Skype timp de o săptămână, câte trei ore pe zi. Din conversaţiile lor s-a conturat textul actual, dat spre lectură (când în şoaptă, când cu voce tare, pe roluri) spectatorilor, text care urmează să fie publicat într-un material digital cu ilustraţii realizate de Lucia. Aşadar, am putea spune despre Great Again că este un performance-document, prin intermediul căruia spectatorul intră în contact cu un univers la care are rareori acces. Un univers al fragilităţii, al neliniştii, al expunerii, dar care nu este lipsit, totuşi, de o sensibilitate şi o gingăşie cu totul deosebite. (Lorena Copil)
*

Dorind să aflăm mai multe despre întregul proces de creaţie şi despre felul în care Great Again a fost primit de către cele două publicuri (cel din Amsterdam şi cel din Cluj-Napoca), i-am adresat Luciei câteva întrebări:

Silva Netedu: Cum a apărut ideea de a înregistra sau de a documenta conversaţia voastră?
Lucia Mărneanu: În momentul în care Astrit s-a mutat în Amsterdam, iar eu în Cluj, a fost clar că nu prea aveam ce altceva să facem, decât un proiect prin Skype. În timp ce făceam un brainstorming despre ce am putea face de fapt, scriam în Google Docs tot ce ne trecea prin cap, de la subiecte pe care ne-ar plăcea să le abordăm, până la formate de prezentare. Încet-încet s-a conturat o conversaţie scrisă care era interesantă în sine - deci ne-am decis s-o lăsăm aşa şi să continuăm să ne documentăm conversaţiile în Google Docs.

S.N.: Ai simţit că energia creată prin conversaţiile voastre s-a schimbat după această decizie?
L.M.: Nu chiar. Nu ştiam încotro se îndreaptă, de fapt, conversaţia, deci am încercat să ne lăsăm duşi de firul ei aşa cum era, să nu intervenim prea mult, ca să vedem unde ar merge în mod natural. Schimbarea pe care o menţionezi - poate un fel de autocenzură - a apărut mai mult în timpul editării. Cu siguranţă au fost lucruri pe care le-am lăsat afară.

S.N.: De ce?
L.M.: Pentru că au fost momente de blocaj, zile în care nu prea voiam să vorbim despre nimic, aşa că fie conversaţia a devenit prea mult despre acest blocaj în sine, fie se transforma într-un banal small talk... doar cu o grămadă de linkuri spre piese de muzică şi foarte multe pauze... Pe astea le-am scos. Apoi, era necesar să fim un pic atenţi când vorbeam despre detalii personale foarte intime; la unele am renunţat, de vreme ce nu voiam să ne expunem chiar până la capăt.

S.N.: Aţi urmat un program stabilit anterior în conversaţiile voastre?
L.M.: Cam o săptămână, de la 10 dimineaţa la 1 după-masa, în fiecare zi.

S.N.: Aţi păstrat anumite ritualuri sau aţi stabilit anumite reguli în legătură cu discuţiile?
L.M.: Nu. Doar vorbeam. Poate totuşi în ultimul capitol numit Dincolo de tine şi de mine, au fost câteva "urme" de reguli. E vorba despre capitolul în care am încercat să ieşim din sfera asta conversaţională şi să încercăm să scriem ficţiune împreună. Bineînţeles că ideea asta de coauctorialitate necesita câteva reguli minimale, dar nimic foarte specific, chestiuni de bun simţ, să ştii când poţi interveni în scriitura celuilalt...

S.N.: Cum aţi ales subiectele?
L.M.: Din cele cinci capitole, cred că Frică şi Iubire erau pe lista noastră de la bun început. Le-am ales pe acestea, pentru că - fie că proiectul nostru se transforma sau nu într-o conversaţie înregistrată - ele erau atât de ofertante în largheţea lor, că puteam să abordăm, prin ele, o serie întreagă de alte subiecte mai mici, cum ar fi cele legate de experienţa noastră profesională, gentrificare, piaţa de artă, faza la care suntem în carierele noastre, orientarea noastră sexuală ş.a.m.d. Restul subiectelor din celelalte trei capitole - Sălbăticie, Război şi Dincolo de mine şi de tine - s-au conturat natural pe parcursul conversaţiei... Prin urmare, am numit aceste trei capitole după ce-am încheiat săptămâna de conversaţii, în timpul editării mai mult sau mai puţin, mai degrabă decât să pornim din start de la ele.

S.N.: Acelaşi spectacol a avut loc şi la Amsterdam. Cum a fost atmosfera? (Care au fost reacţiile publicului? Au fost diferite faţă de cele ale publicului român?)
L.M.: În primul rând, depinzând de locul prezentării, există, să spunem, un "lider" diferit al ei. În Cluj, acesta eram eu, de vreme ce eu aveam contact direct cu publicul, iar Astrit era pe Skype. În Amsterdam, a fost invers... Da, cred că în Amsterdam, fiindcă era deja a doua prezentare şi Astrit era cel care o conducea, n-a fost atâta conţinut explanatoriu în afara textului în sine şi totul a fost ceva mai strâns, mai compact. Apoi, publicul a fost mult mai numeros în Amsterdam, ceea ce a făcut ca energia noastră să fie ceva mai directă decât în România. Dar, per ansamblu, prezentarea a fost bine primită în ambele locuri. Am avut un public generos.

S.N.: Au conversaţiile voastre o tentă de joc de rol cu scop terapeutic? (Şi dacă este aşa, cum crezi că ţi-au schimbat rutina emoţională?)
L.M.: Nu, n-aş zice asta. S-ar putea să fi devenit aşa ceva pe alocuri, dar n-am intenţionat-o. Faptul că într-un moment sau altul, membri ai publicului sunt rugaţi să citească conversaţia în locul nostru, să intre adică în rolurile noastre - e doar o găselniţă dramaturgică; n-am vrut decât să diversificăm un pic modul de prezentare al scriiturii, în aşa fel încât să nu fie o prea lungă lectură făcută doar de mine şi de Astrit.

S.N.: Cât din viaţa ta personală devine parte din creaţia ta artistică?
L.M.: Primul meu one-woman show, numit 10 studii despre iubire cu i mic a apărut ca rezultat al despărţirii mele de prietena mea la momentul acela, iar conţinutul e destul de explicit în acest sens. Apoi Parallel e un proiect care adresează direct orientarea mea sexuală, iar acum Great Again e transcrierea propriu-zisă a unei conversaţii între doi oameni despre poveşti intime ale vieţii lor. Aparent, deci, destul de mult...

S.N.: Intenţionezi să continui acest proiect?
L.M.: Da, în acest moment căutăm fonduri ca să putem transforma materialul scris într-o publicaţie digitală.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer