Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Blestemata fericire de a fi trăit


Oxana Kopas

02.09.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Oameni ai extremelor, niciodată iubiţi, niciodată străini, niciodată aproape, mereu departe şi întotdeauna o singură fiinţă scindată între apus şi răsărit, între miezul nopţii şi prima oră a zilei...

Dragul meu prieten,

Mă întrebi ce fac la orele acestea târzii din noapte şi vreau să-ţi mulţumesc pentru grija pe care mi-o porţi. Abia am ajuns acasă şi am pus de un ceai de iasomie, mă calmează aproape imediat aroma lui puternică... Te-am simţit de multe ori aproape, în gând, iar prezenţa ta îmi alungă sentimentul inconfortabil al singurătăţii absolute... scriu, şi, cum se întâmplă de obicei, lucrul acesta mă epuizează. Ca şi primăvara asta, nervii ei, vântul răcoros care inevitabil îmi dă chinuitoare dureri de cap, treburile din jurul casei care niciodată nu par a-şi găsi liniştea, atmosfera asta încărcată de lumină şi energie a mugurilor care pleznesc şi înverzesc privirea... nu-ţi pot ascunde faptul că nu sunt bine deloc, nici nu are vreun sens disimularea. La început scriam să nu înnebunesc, acum scriu să epuizez orice resursă vitală a poveştii mele fără sfârşit, dar vezi tu, nu fac decât să mă epuizez pe mine însămi, ca şi când aş face drum anevoios din răsuflarea mea pe care tot singură îl străbat. Nu e tot timpul aşa, dar probabil funcţionez pe principiul prea-plinului: când se umple recipientul, surplusul de apă se scurge, altfel inundă totul în jur. Eu am supapa aceasta prin care, din când în când, mă eliberez. Dacă vrei o comparaţie, e ca atunci când faci dragoste: orgasmul aduce cu sine nu numai plăcerea absolută, inexprimabilă în cuvinte, transfiguratoare până la ultimul nerv din corp şi suflet, dar şi compensaţia lui vinovată, epuizarea, pulsaţia dureroasă din centrele vitale, conştiinţa neputinţei de a reîntoarce clipele, somnul monstruos care şterge din carne amintirea pasiunii. Aşa e scrisul meu, un fel de partidă amoroasă cu amintirile mele, cu acele cuvinte care mi se rotesc în minte, cu umbre de parfum rătăcite prin clipe niciodată definitiv pierdute... nu pot să scriu decât atunci când sufăr, paradoxal, e singura stare care mă face creativ, ce trist, dragul meu prieten, scrisul acesta cu propria fiinţă e însă cel mai autentic - nimic fals, nimic edulcorat sau disimulat. Cărţile pe faţă, cum s-ar spune, şi apoi la ce bun să fugi mereu de ceea ce simţi? Vezi tu, capacitatea asta, blestemată câteodată, de a simţi o au şi plantele, şi animalele, dar ceea ce ne desparte de lumea lor e puterea de a conştientiza şi de a exprima în cuvinte fericirile şi plângerile noastre. Lacrimi au şi ele, dar ale noastre se vindecă prin cuvintele în care le turnăm ca într-o magmă, uneori fierbinte, alteori pietrificată, rece, dar păstrând în ea energia dezlănţuită a vulcanului din care a luat formă. Ce folos să iubeşti de unul singur, să suferi în tăcere, când ştii că dincolo, nu mai departe de o întindere de mână, stă omul de care depinde toată lumea simţirii tale, Infernul şi Paradisul ei? În lipsa lui, nu mai ajunge nici un semn până la tine şi ai impresia că lucrul acesta pur şi simplu te despică în două, o parte rămâne în suferinţă, iar cealaltă oglinda ei vie, în care se zbate căutându-şi vindecarea. E ca durerea de cap: poate că n-ar fi dacă n-am conştientiza-o, dacă n-am privi în ea ca într-o ceaşcă de cafea pe care s-a zvântat zaţul, trasând urmele simbolice ale unui destin imprevizibil. Deşi ne afectează întreaga dispoziţie, n-o dispreţuim, pentru că ne face să ne simţim vii, antrenează în noi acea putere a lucidităţii care scoate la iveală resursele de apărare ale corpului şi ale minţii. Ne deşteptăm pe măsură ce suferinţa pătrunde tot mai adânc în noi, până la limita omenescului. Acolo abia se cern oamenii, în straturile cele mai puţin accesibile ale fiinţei, unde nu poate pătrunde oricine, ci doar acela care are puterea de a se scufunda cât mai mult în necunoscutul care zace latent în propriul sine.

Mă întrebi dacă am inspiraţie... ştii tu, eu şi această parte a fiinţei mele n-am fost niciodată mai mult decât amanţi disperaţi şi nenorociţi de prea multă depărtare. Am iubit-o până la limita nebuniei şi n-am avut-o niciodată total, complet, să mă satur de ea. Am căutat-o mereu, înnebunit după parfumul ei cu note fine de mosc şi privirea cu irizaţii verzi, de mare înspumată, mi-am răscolit mintea şi sufletul spumegând de neputinţă... şi atunci apărea, nu ştiu de unde, atât de sinceră, de caldă şi de primitoare, de parcă n-ar fi încetat niciodată să mă iubească, de parcă nu m-ar fi părăsit niciodată. Pentru că nici nu mă părăsea, în fapt, niciodată, ci doar se pierdea în faldurile mintii mele bolnave de atâta căutare, ascunzându-se atât de bine doar ca să n-o găsesc uşor. O simţeam în mine, înţelegi, cum simţi o aşchie care ţi s-a înfipt în creier, în suflet, în inimă, şi atunci când respiri, locul care s-a umflat între timp devine din ce în ce mai dureros, de fiecare dată când tragi aer în piept... şi te lasă când îl dai afară, ca apoi să te apuce iarăşi şi iarăşi... era atât de bine încarnată (sau mai bine zis întrupată) încât nu puteam s-o trag afară, orice-aş fi făcut, aşa că sufeream, sperând să nu cangreneze, să fie nevoie cumva de amputare. Pentru că nu puteam trăi fără ea.

Aveam senzaţia că îşi bate joc de mine câteodată şi răbufneam, mă răzbunam, când o prindeam o strângeam aşa de tare, lipind-o de pieptul meu, încât îi auzeam oasele trosnind, ca într-o încleştare furibundă. Atunci voiam să fie toată a mea şi mă aruncam cu disperare, sărutându-i mâinile, pielea albă a umerilor dezgoliţi, gâtul prelung şi îi striveam buzele într-un sărut mortal, să-i simt gustul de sânge primenit. Nu spunea nimic, nici măcar nu respira, îmi calcula fiecare mişcare, ca şi când ar fi fost luată prin surprindere de fiecare atingere şi o aştepta cu o curiozitate infantilă pe următoarea, simţeam că durerea îi făcea plăcere şi mi-ar fi plăcut s-o torturez cu dragostea mea, aşa cum făcea ea, dispărând cu zilele, cu săptămânile, cu lunile... O singură dată am posedat-o deplin, bărbăteşte, şi nu s-a mai împotrivit - nu ştiu dacă se aştepta să recurg la gestul acela final sau pur şi simplu s-a lăsat în mâinile mele din dragostea ei înaltă de dincolo de ceruri. Mi-am împlântat mâinile în coapsele ei şi am tras-o spre mine ca un sălbatic, ca un nebun... iar ea... nu mai ştiu, cred că se pierduse cu totul, căci repeta obsesiv te iubesc, te iubesc - şi în respiraţia ei agitată simţeam o sinceritate mai dezvelită decât carnea ei fierbinte ce răspândea în jur o patimă nespusă, mocnind din străfunduri... eram amândoi aceeaşi poveste, acelaşi povestaş, din dragostea noastră se năştea cea mai frumoasă epopee a lumii şi eram încredinţat că vom dăinui mereu, fără să mai ştim de spaţiu sau timp, eram într-o continuă renaştere, într-o perpetuă metamorfoză, ne reinventam, creşteam unul din celălalt, întrebându-ne cum am ajuns acolo noi şi pentru ce am suferit, pentru ce alergam întruna spre celălalt fără a ne putea găsi vreodată în aceeaşi fiinţă... răspunsuri nu aveam, era doar căutarea şi dorul, ţinând loc de întrebări niciodată istovite care-mi ardeau creierii... cuvintele mele trăiesc ticăloase din tăcerile iubirii mele, cresc haotic precum lianele ancorând arborii ca nişte imense parâme, ţintuindu-i la pământ cu greutatea lor... niciodată n-am dispreţuit ceva aşa cum am făcut-o, de fiecare dată, cu muţenia lor neclintită, cu buzele veşnic împreunate. Parcă m-am născut în miezul lor şi acolo sunt blestemat să-mi petrec tot restul vieţii, fără să pot vreodată măcar să pronunţ silabele vreunui "mi-e sete", "mi-e foame", "unde sunt", sau pur şi simplu să mă şterg la gură de vreo savoare a lor, dacă ar avea vreuna.

Vezi tu, m-ai întrebat de multe ori de ce îmi ia atât de mult să scriu şi am evitat răspunsul, ca să nu mă crezi ipocrit - nu, nu sunt perfecţionist, nu sunt omul revenirilor, sunt omul amintirilor şi al necredinţei, al trecutului care-şi păstrează în mine sadicele rădăcini, întinse prin tot corpul, ameninţând cu sufocarea. Sunt într-o luptă continuă cu scrisul, aşa cum te lupţi cu nesomnul când ştii că mai ai puţin de trăit şi-ai vrea să faci altceva în afară de a te relaxa înaintea morţii. Sunt îndrăgostit şi starea asta mă predispune la veghe, încercând din răsputeri să păstrez în minte ceea ce nu mai pot retrăi cu nici un preţ. Clipe unice care s-au şters de pe cadranele ceasului şi s-au prelins în mine, ca nişte picături de cianură care, insuficiente pentru a distruge, lâncezesc în celule, cauzându-mi nesuferite spasme - nu pot nici să trăiesc, nici să pun capăt în vreun fel acestei lupte a mea contra propriului eu. Ce se va alege de mine nu mă mai întreb, sau poate nu mă mai interesează. Tot ceea ce am scris va servi, desigur, vreunui analist care să mă disece şi să descopere cu stupoare vreo nouă boală, total necunoscută până acum, dar atât de molipsitoare încât întreaga umanitate va resimţi flagelul ei... s-o numim dependenţă, ar fi prea mult, şi apoi dependenţa nu doare... malformaţie a sufletului, permanent contorsionat în carapacea de os a trupului, sau mai bine o boală rară a sângelui, care nu se mai opreşte din curs, antrenând în drumul lui sinuos toate venele, de lungimea Căii Lactee...

Iată, s-a făcut miezul nopţii, scrisoarea asta sper că te va face să nu-ţi doreşti niciodată să cazi pradă sentimentelor pe care nu le poţi vedea, auzi, pipăi, acele sentimente, repet, care te întorc pe toate feţele şi te lasă complet dezgolit, fără pic de compasiune. Când ne vom revedea, să nu te miri că am îmbătrânit, mi-am lăsat barba să crească şi părul de la tâmple a început să se rărească drastic, am rămas acelaşi însă, în mine s-au scris atât de multe poeme încât n-am loc de moarte şi nici nu mă mai tem de ea. Stau în acelaşi loc, în oraşul acesta pe străzile căruia s-a lăsat acum întunericul sunt ultimul rătăcit bezmetic în căutarea ei, dar paşii nesiguri mă duc mereu în derivă, când mai aproape de femeia pe care am iubit-o, atât cât să-i simt urma de viaţă în mâini şi s-o duc la gură cu lăcomia depărtării, când mai departe de mine, purtând cu ei, dincolo de lumea asta trecătoare, blestemata fericire de a fi trăit cu ea, din toate vieţile mele, cea mai frumoasă poveste de amor a tuturor timpurilor...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Coborâre în adâncuri, Ana-Maria Androne-Bouman (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Opriţi timpul!, C.D. Zeletin (3.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ce-a fost la început, oul sau maşina?, Mediana Stan (4.0/5 - 4 voturi)
Sageata Priveghi / Însemne, Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sfârşitul bunătăţilor / O despărţire curată, Ana-Maria Androne-Bouman (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer