Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bucureşti, vara


Alexandru-Radu Săvulescu

25.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Duminică foarte devreme, când noaptea se îngână cu ziua. E ora cea mai liniştită în acest oraş altminteri destul de zgomotos. Profitând de răcoarea de dinainte de răsăritul soarelui, aproape toţi vecinii mei ţin geamurile deschise. Speră să prindă puţin aer proaspăt. Mai târziu le vor închide, pentru că peste zi nu mai intră pe ele decât praf şi aer cald.

Doi trecători puţin "afumaţi" vorbesc cam tare. Îi aud ca prin vis. Se opresc sub ferestrele deschise ale unei case. O clipă de linişte, apoi se aude un strigăt inuman, urmat de râsete isterice.

M-am speriat. Sunt treaz de-a binelea, ies la balcon.

La casele următoare, scenariul se repetă. Cei doi strigă cât pot de tare de câte ori ajung în dreptul unui geam deschis. O dată sau de două ori fluieră în loc să strige. Dar fluieratul lor nu e destul de puternic, nu sunt mulţumiţi. Revin la ţipete.

Mă uit la cele două umbre care se depărtează încet, oprindu-se în dreptul fiecărei case. Experimentează ţipetele pe diverse tonuri. Râd apoi ca de o glumă bună, şi se urnesc până la ţinta următoare. Pe măsură ce se depărtează, zgomotul făcut de ei devine tot mai slab, până ce dispare cu totul.

A-nceput să se lumineze de ziuă.

*
Ies dimineaţa devreme, cât încă nu e aşa cald, ca să verific ceva la maşină. O salut pe vecina de la parter, care s-a trezit şi ea. Tocmai îşi scoate pe geam aşternuturile la aerisit. Face asta în fiecare dimineaţă de când are copil mic.

Doi tineri trec pe stradă. Păşesc foarte viguros, şi vorbesc între ei într-un fel ciudat, răstit. Îi urmăresc o clipă curios cu privirea.

Când au ajuns în dreptul geamului vecinei, unul dintre tineri se opreşte. Îl priveşte cu subînţeles pe celălalt. Acesta se opreşte şi el, câţiva paşi mai departe. Primul îşi mişcă cumva ciudat capul, nu înţeleg de ce. Apoi îmi dau seama că-şi strânge salivă sub limbă, ca să poată scuipa în direcţia cearceafurilor. Nu nimereşte. Cei doi râd. Tânărul se pregăteşte din nou, şi mai scuipă o dată. Nu nimereşte nici acum. Ambiţionat, face atunci doi paşi în spate, îşi ia avânt, şi sare cu picioarele pe zid, scuipând o ultimă dată înspre aşternuturi.

Celălalt a plecat deja mai departe. Cel care a scuipat îl urmează în fugă. Când îl ajunge din urmă, râd scurt, după care îşi reiau discuţia. Au un ton răstit, aspru, dar nu se ceartă.

*
Troleibuzul cu care călătoresc a oprit în staţie.

Văd pe geam cum doi băieţei mici, în sandale şi pantaloni scurţi, se aşază la coadă la îngheţată. Primului îi vine rândul, îşi ia îngheţata. Îi vine rândul şi celui de-al doilea. Primul muşcă din îngheţata lui. Al doilea se pregăteşte şi el să muşte dintr-a lui, dar nu mai apucă.

Un puradel murdar, care l-a pândit din spate, i-o smulge din mână, şi o duce la gură. Se vede surpriza în ochii băieţelului rămas cu mâna goală. Reacţionează însă imediat, îl prinde pe puradel de mână, ţipând: "E a mea, dă-mi-o înapoi!". Puradelul se zbate, dar e cam slăbănog şi cu un cap mai mic, aşa că nu poate scăpa. Găseşte însă soluţia să-şi păstreze prada: scuipă de mai multe ori pe îngheţată. Cu o faţă lungă, băieţelul păgubit îi dă drumul. Priveşte cu ochii în lacrimi cum puradelul pleacă la pas, muşcând din îngheţată.

Uşile se închid. Troleibuzul porneşte spre staţia următoare.

(Bucureşti, iulie 2017 - prima versiune 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer