Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Poveştile Petrícicăi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Greşeala lui Toma


Ioana Scoruş

18.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Lucrurile s-au petrecut cât se poate de simplu şi s-au înşiruit într-o ordine incredibil de logică dar abia acum, privind în urmă, Toma Universalul realiza toate astea, drept care nu se mai mira pentru că nu mai avea de ce să se mire. Dacă atunci când făcuse 15 ani nu ar fi plecat de-acasă şi nu s-ar fi oprit la Niculaie Frânghie care vindea peşte pe stradă, nu ar fi ajuns în satul Petrícica, dar Niculaie îi propuse să meargă să-l ajute la prins peşte în schimbul a o treime din câştig, lucru care pe Toma, la vârsta aceea, îl încântă peste măsură, drept care acceptă. Şi dacă n-ar fi ajuns în satul Petrícica nu ar fi avut cum să-l cucerească farmecul ancestral al locului aproape pustiu în care trăia după legile ei o mână de familii, nu ar fi întâlnit-o pe delicata Dalia a lui Strâmbu şi nu s-ar fi îndrăgostit de ea la doar 16 ani, nu ar fi muncit zece ani ca să-şi poată înălţa casa pentru a o putea lua pe delicata Dalia de nevastă şi nu l-ar fi pus dracu' să-şi construiască o aripă nouă la casă după fix alţi zece ani, timp în care i se născu un copil, aripă la care azi stătea şi privea prostit, nevenindu-i să creadă că tocmai se dărâmase. De ce se dărâmase, nu prea putea pricepe, ce era clar era că se dărâmase şi el nu putea pricepe de ce. Drept care lui Toma Universalul îi venea să-şi ia câmpii, aşa cum mai făcuse o dată la 15 ani, când nimerise în Petrícica. Dar nu avea unde să se ducă, acesta fiind sigurul lucru care-l împiedica să dea cu căciula de pământ şi apoi să plece. În plus, ţinea şi la copil şi avea gânduri mari cu el, să meargă la liceul de marină din Constanţa, apoi la facultatea de marină măcar aşa, să le vadă pe din afară, pentru cultura lui generală. Pe delicata Dalia, era clar, nu o mai iubea, iubirea se dusese de mult, de când cu construirea aripii noi a casei, eveniment care-l disperase de viaţă. Delicata Dalia, care între timp îşi pierduse delicateţea feciorelnică, voia musai baie în casă şi bucătărie, drept care omul se puse a le construi doar ca să scape de gura ei, însă ceva fusese greşit construit, asta din greşeala ei care voise baie şi bucătărie în casă.

- Bucătăria mă-tii azi şi mâine, că te-a născut mă-ta în casă cu baie şi bucătărie şi nu mai puteai fără ele. Da' gondolă nu vrei? Da' cuptor cu micronde?
- Microunde, dragă, spuse oarecum delicat Dalia.
- Micronde, microunde, tot aia-i, nu se vede? Da' şaretă la poartă nu? Şi poate niscaiva ţoale de Bucureşti? Da' unde poala mă-tii te trezeşti, la Paris? Ia uite ce făcurăm cu fasoanele tale, că se dărâmară casa.

Femeia privea şi ea la fel de uimită aripa nouă căzută la pământ şi nu voia să fie de acord în ruptul capului că era vina ei. Se gândea tot mai serios să-şi ia catrafusele şi copilul şi să se mute la mă-sa şi să-l lase pe Universalu' de care între timp se cam săturase, însă copilul nu era de acord iar ea fără copil nu voia să plece, drept care se gândea cu groază că iar va fi nevoită să facă un compromis pentru a-şi duce mai departe traiul cu omul ei. Dacă stătea bine să se gândească, totul începuse în ziua când prinsese o revistă cu pagini colorate tare. Nu ştia să citească, dar ştia să vadă şi ceea ce văzuse o înnebunise. Femei cu rochii din materiale incredibile, cu pantofi şi sandale cu tocuri înalte şi subţiri, cu părul aranjat nebuneşte şi vopsit în nuanţe neînchipuite, chiloţi şi sutiene din dantele şi mătăsuri de se şi ruşinase privindu-le cu atâta plăcere, camere cu mobile de care nu auzise, bucătării şi băi îmbrăcate în faianţe lucitoare, într-un cuvânt, totul o înnebunise şi, în taină, începuse să viseze la ele. Le voia pe toate, şi rochiile, şi pantofii cu tocuri înalte şi subţiri, şi chiloţii din dantelă roz, şi faianţa îmbrăcând baia şi bucătăria, şi părul vopsit, numai că nu ştia cum ar putea obţine toate astea. Un prim pas îl făcuse, îl convinsese pe Universalu' să construiască aripa nouă, care acum sta prăbuşită din neghiobia bărbatului, care crezuse că poate înlocui cimentul cu ipsos. De supărare, îi ceru omului bani pentru coafor, spunându-i că e singurul lucru care ar putea-o reechilibra psihic. De spaimă să nu facă vreo depresie, omul îi dădu iar Dalia plecă la Mangalia cu căruţa cu măgar şi scrumbie a lui Ilie Caşcaval şi ajunsă acolo mai rău se otrăvi când descoperi că şi la Mangalia existau rochii frumoase, chiloţi din dantelă şi faianţă de zeci de culori. Stătu la coafor trei ore, timp în care coafeza se strădui să împlinească dorinţa Daliei de a avea părul ondulat, blond şi cu breton, cu toate că încercase s-o convingă de faptul că blondul nu e cea mai potrivită alegere pentru o femeie de 40 de ani cu tenul închis, ceea ce nu reuşi, aşa că îi făcu pe plac. Când ieşi din coafor, după ce cheltuise o sumă nimicitoare de bani, Dalia plutea de fericire şi nu observă când Ilie Caşcaval se sperie de-a binelea, sincer, când o văzu cu noua înfăţişare. Până şi măgarul dădu doi paşi înapoi, după care o luă la fugă, noroc că femeia apucase să urce în căruţă. Ajunsă în sat, toţi petrícienii se îngrămădiră a o privi şi nimeni nu scotea nici o vorbă pentru că nimeni nu reuşea să realizeze dacă ceea ce vedeau le plăcea sau nu. În cele din urmă, se auzi glasul înţeleptei Maria Luiza.
- Fă, Dalio, te-a prostit Dumnezeu de tot. Ce naiba ai în cap, Doamne, iartă-mă? Parcă eşti sperietoare de ciori. Cum îţi făcuşi păr blond la piele smeadă, fato? Şi ce-i cu bretonul ăla retezat în ochi?

Dar Dalia mai că nu auzi, atât de mândră era de noul ei look.
- Sunteţi invidioşi cu toţii, asta e. Mie-mi place şi numai asta contează. Mai citiţi şi voi reviste de modă, mai informaţi-vă, mai mergeţi la oraş şi apoi vorbiţi, şi întoarse spatele şi plecă.

Când ajunse acasă, copilul începu să plângă la vederea maică-sii iar Universalul rămase privind-o mut, fiind din ce în ce mai convins că s-a însurat cu dracul. Spre seară, când Dalia le povestea oamenilor la „La cocoşul galic" ce îi făcuse la păr coafeza, omul îşi strânse câteva lucruri într-o boccea şi părăsi satul, aşa cum făcuse la 15 ani, când plecase de-acasă şi merse la piaţă unde dădu de Niculaie Frânghie care vindea peşte, ajungând, astfel, în Petrícica. Numai că pe drum, întuneric fiind, căzu în groapa în care căzuse şi Băşcuţă, peste care statul voia să construiască un pod după ce avea să devieze cursul unui râu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer