Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Grafia cărămizii aparente


Radu Părpăuţă

31.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Motto:
Apoi au zis unul către altul:
"Haidem să facem cărămizi
şi să le ardem cu foc
!"
(Facerea, 11,3)

Ce avem concret?

Una bucată cărămidă aparentă de culoare roşu ocru, un roşu devenit întunecat odată cu trecerea anilor. Pe o latură are imprimată emblema: o roată de vagon / locomotivă flancată pe stînga şi pe dreapta de cîte o aripă. Este emblema CFR-ului, existentă şi astăzi, dar mai stilizată.

Cărămida a fost lucrată la Fabrica de cărămizi şi ţiglă din Babeleşti, unitate înfiinţată în 1891 din iniţiativa Domnului Gheorghe Gh. Duca, Directorul General al Căilor Ferate Române. Fabrica a fost ridicată de compania industrială Danelin, iar unele utilaje au fost aduse din Germania, însoţite de specialişti nemţi.

Atît.

Ca să construim istoria cărămizii aparente, trebuie să amestecăm bine-bine adevărurile cu presupusurile şi închipuirile sau, cum se zice îndeobşte, cu minciunile. Mixtura rezultată nu face decît să împuţineze viaţa şi să umfle minciuna literară. Aşa că aveţi dreptul să mă credeţi sau să nu mă credeţi. Dar am speranţa că o să mă credeţi (altfel, nici nu m-aţi citi), deoarece cărămida mea e frumoasă tare, ce nu s-a mai văzut. Pun deci mîna ca Manole pe "mistria" ultraslim A+KO2 Wireless şi cuget la facere. La facerea cărămizii.

N-am fost de faţă, dar aşa trebuie să fi fost. Asta a fost de demuuult! Aşa de demult, încît, dacă ar fi să socotim anii pe degete, nu ne-ar ajunge toate degetele de la amîndouă mîinile de la toţi ţiganii din şatră, de la bulibaşă şi pînă la ultimul puradel.

Mai întîi şi mai întîi a fost un morman mare de lut, aşteptîndu-şi rostul. Şi liota de ţigani babeleşteni pricepuţi la făcut chirpici. Aşteptînd, trudiţi şi năduşiţi, după ce toată dimineaţa au săpat şi cărat lutul, cum le-a zis Domnul Hans. Că e barosan neamţul, baro-baro! Are o ceapă de aur, o trage din lănţişor din pozunar şi spune cît e vremea. N-are nevoie de soare pentru asta. Aşa că au venit ţiganii să facă cîrpici şi să cîştige lovele. Cine n-are nevoie de biştari, praleo, fără mardei nu poţi, trebuie te căres love.

Neamţul o rupe pe româneşte, dar lutului îi zice argil, se miră ţiganii. Bun şi argil. Dar ei ştiu că pămîntul de humă e cel mai cel. Ăsta-i pămîntul de pămînt - pămîntul de humă. Cu alte pămînturi nu poţi să faci chirpici, că crapă şi degeaba, e muncă aiurea.

Dis-de-dimineaţă se adunase toată şatra - din Hlincea, din Chicioru lupului, de pe Curături, din Slobozia, Todirelu, şi tomnai din Baba Nicula au venit vreo trei, ba şi din Curgoleşti ce-i zice mai nou Dumbrava. "Haide, că-ţi arătăm noi, domnu' Ans, care-i pămîntul bun", a zis Iorgu ăl bătrîn, bulibaşa, bunicu' lu' Iorgu Stănescu, bulibaşă mai încoa', după război, că mai tîrziu i-au zis Stănescu în bolitin. "Trebuie să alegi un pămînt bun-bun, să se lege cu paiele. Să nu crape, să nu se facă zob, cînd ajungi la arie cu el. Dacă-i pămîntu' bun, nu se face zob."

Şi merge domnul Hans cu toată liota. Rupţi, cu căciulile desfundate, cu bărbile arse, dar toţi cu pieptul dezvelit, aşa e şucar, praleo, să te bată vîntul, ploaia, sfîntu' Soare, Khama pe ţigăneşte, e sfînt mare, baro, da! Parcă-i hoastea lui Papuc Hogea Hogegarul.
"Haoar de, domnu' Ans, vină-ncoa, că ştim noi unde-i pămînt bun" şi să-l scoată ţiganii noştri, zice Iorgu, bulibaşa. Mergem şi încolo, pe cîmp, luăm paie de pe cîmp ş-aducem paie cu spinarea. Dar Domnul Hans dă din mîini parcă să scape de muşte: "Nein paie, fără paie, verboten paie!" "Cum "fără paie", Domnu' Ans? Nu se poate fără paie! Apă cu pămînt şi paie - asta trebuie. Nu enteresează ce fel de paie sunt. Nu enteresează, de orz, de grâu. Uscate. Să fie uscate. Nu grîu verde, nu orz verde. Cînd îi paiul bun, vara, cum e acuma pe cîmp, Domnu' Ans. Numai vara. Se toacă paiele cu toporaşu', că ţiganii noştri are toporaş, le toci, nu le bagi aşa mare. Nici o legătură n-are, dacă le toci mari. Dacă le toci paiele mărunte-mărunte şi le amesteci, le bagi în pământ şi baţi cu picioarele. Aşa, Domnu Ans."
"Nein, paie, nein!" Domnul Hans învîrte de lănţişor ceapa de aur şi se face roşu la faţă cum îi harbuzul copt. Dă din mîini şi tot zice în nemţeasca lui: hanţ-branţ-cotobranţ. "Bine, Domnu Ans, dacă nain, lua-m-ar benga, că io nu mai pricep nimic.

Buuun! Vasăzică dis-de-dimineaţă iei pămîntul bun la sapă. E muncă foarte, e chin mare. Şi după ce-l iei la sapă, cum scoţi pământu', iese bolovani, iese cutare, trebuie fărîmat. Cînd îl aduci la arie, îl fărîmi. Aşa faci. Aşa ştie Iorgu ăl bătrîn şi burtos, mai burtos ca Iorgu ăl tînăr, zis Stănescu după aceea, aşa ştie ţiganii, aşa ştie toţi. Pe urmă trebuie udat şi amestecat. Te bagi cu picioarele să-l amesteci. Numaidecît te bagi cu picioarele în pămînt! Ş-acuma vine tot neamul dancilor să frămînte, să bătucească, să amestece pămîntu', să joace tananica, praleo, în pămînt. Haideo, Ileană, haideo Mariţă, haide pirando, sumete fusta, suflecă nădragii, Gheorghe, şi bătuceşte-bătuceşte, că-i greu să faci pămîntu', e-he! Iar la urmă îl moi, îl pui în tipare şi-l torni; pă urmă tragi cu sfoară, îl pui să se usuce, să-l faci baghete. Trei zile stai să se usuce, nu-l atingi, îl înveleşti să nu-l uză ploaia, îl păzeşti să nu-l strice vitele, de!
"Asta-i treaba cu cîrpicii şi cu lutul, Domnu' Ans. Poţi să-i spui şi argil, dar asta-i treaba! Ascultă-l pă mandea. Să chiorăsc eu, să moara mama, dacă nu-i aşa. Nu fac mişto!"

Dar Domnul Hans nu şi nu! "Nein cîrpici!" ţipă Domnul Hans. "Face cărămizi!" Iar grupul de domni care-l însoţeşte, toţi cu cepe de aur şi de argint, zîmbeşte, dînd din cap aprobator. "Maşin mărunt-mărunt argil pac-pac! Maşin presat pac-pac! Usucat şi arde cuptor cărămizi. Nein cîrpici. Face alt cîrpici. Tare. Habt ihr Verstanden?" îşi rostogoleşte Domnul Hans ochii de un albastru-cobalt.

Au rămas ţiganii cu gurile căscate. Ce să verştaden? Sînt traşi în piept, asta-i! Uite-al dracu' neamţu! A făcut mişto, iar ei nu giniseră. Cacu-i norocu' lui! Lua-l-ar benga! Şi l-au făcut albie de porci pe neamţ. "Haida care, Iorgule!" l-au îndemnat pe bulibaşă. "Nu vezi că neamţu-i diliu? San dilo? Eşti prost, nu pricepi? Te-ai machit, ce-i cu tine?"

Ş-au plecat buluc cetele ţigăneşti. Cei bătrîni pîrţîiau puturos înspre domni. Iar pirandele ridicau fustele şi se băteau cu palma peste partea femeiască de ruşine: Has me mij!
Aşa trebuie să fi luat fiinţă fabrica de cărămidă şi ţiglă de la Babeleşti.

Bucata de cărămidă aparentă de culoare roşu ocru, imprimată cu o roată de vagon / locomotivă flancată pe stînga şi pe dreapta de cîte o aripă, a fost dusă la Atelierele CFR Frumoasa, redenumite mai tîrziu Atelierele CFR Culina. Aici s-a construit un zid de cărămidă aparentă în jurul atelierelor în lungime de 2.637 metri. Acesta a fost destinul ei. Alte cărămizi aparente au ajuns în zidurile multor gări din zona Moldovei. Îmi închipui că au lucrat meşterii zidari cei mai vestiţi la acest zid, dar lucrarea era neimportantă pentru ei, care zidiseră Mitropolia, Universitatea sau Vama. Aşa că aceştia nici n-au pus mîna pe cărămida noastră, ci nişte băieţi calfe, care au mînjit-o puţin cu mortar şi au aşezat-o în pripă alături de celelalte. Cărămida noastră va fi intrat în burta zidului împrejmuitor al atelierelor undeva pe la capătul pieţei alimentare Culina, într-un loc unde ţăranii opreau pe timpul nopţii căruţele cu marfă. Stăteau nopţile pe frig, pe ploaie. Alteori tuna şi fulgera. Ţăranul şedea pe gînduri, îndesîndu-şi căciula în cap, calul necheza neliniştit, iar bucata de cărămidă din zid pîlpîia sub lumina fulgerului.

Mai tîrziu parcau aici maşinile cu pepeni de la Galaţi, se jucau copii la umbra zidului, se mai rezema cîte-un beţiv de zid... şi cam atît

Stă cărămida acolo, îngrămădită în zid, integrată în ordinea acelui zid, căci ăsta-i rostul ei, înţelesul ei - de zid şi de ordine. Şi timpul n-o atinge în curgerea lui - nici cele două războaie mondiale, nici schimbările politice, nici trufiile oamenilor, nici ploile sau ninsorile, nici cutremurele. Dar toate-s aparenţă!

Cîteodată, cînd iau foc zările, zidul e orbit de soarele ce se scaldă nepăsător în limpiditatea imensă a cerului. O gîndăcică gri cu dungi negre urcă peretele de cărămidă, depănînd din cele şase picioruşe cît firul de aţă. Se agaţă de orice protuberanţă a zidului neclintit. Se opreşte chiar pe cărămida noastră aparentă. E obosită? Nu - pipăie, bîjbîie tremurător cu antenele-radar viitorul traseu. Apoi se caţără repede-repede în lumina orbitoare a soarelui. Mereu de la capăt. Mereu de la început. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă.

Au trecut anii. Energia vitală inclusă la construirea fabricii din Babeleşti, precum şi cea constituentă a zidului de la Atelierele Culina (iar cărămida noastră aparentă stătea în ordinea acelui zid) pare că s-a scurs. Comunismul s-a făcut praf şi pulbere, iar din zidul împrejmuitor de cărămidă de la Atelierele CFR, cel de 2.637 metri, la fel s-a ales praful. Zidul nu-şi mai avea rostul, aşa că a fost dărîmat. Cărămizile aparente au ajuns care pe unde. Un directoraş la aprovizionare de la Ateliere a trimis şcolii din satul Mălăieşti o maşină de cărămidă. Îl rugase primarul din Mălăieşti, care, la rîndul lui, fusese "rugat" de directorul de la aprovizionare să-i emită un titlu de proprietate pentru 500 metri pătraţi în vatra satului. Operaţiunile fiind efectuate, ambele părţi au fost mulţumite: primarul că a primit de la director o sumă (care rămîne secretă) şi că a scăpat de gura directorului şcolii, cum că n-are fonduri pentru reparaţia şcolii generale din Pîrceni; iar directorul de la aprovizionare că a obţinut teren pentru ridicarea unei case de vacanţă cu livada aferentă într-o "locaţie" mirifică.

În maşina trimisă la Pîrceşti se afla şi bucata de cărămidă aparentă, culoarea roşu ocru, acum avînd nuanţe mai întunecate, cu sigla CFR-ului - o roată de vagon / locomotivă, flancată pe stînga şi pe dreapta de cîte o aripă. Cărămida noastră a zburat cu tot cu aripi într-un morman de cărămizi din curtea şcolii. A stat acolo mult şi bine, fiindcă directorul fusese dat afară pentru matrapazlîcuri, deşi se înscrisese în ultimul moment în PSD; iar cel nou avea alte proiecte. A plouat, a nins, a tunat şi a fulgerat, vara a crescut printre cărămizi o recoltă record de urzici, iar toamna s-a uscat fără să fie recoltată. Iar cărămida a rămas în virtualitatea ei. O vreme o luau elevii, cînd dom' profesor de sport bea cafea cu doamna secretară toată ora de educaţie fizică, şi făceau din cărămidă semn de poartă la fotbal. Iar nopţile şedea pe ea paznicul de noapte şi fuma ţigări pînă la unghie. Într-o zi, cîţiva elevi dintr-a opta au învelit bucata de cărămidă aparentă într-o pungă de detergent Ariel şi au aşezat-o pe aleea profesorilor. Domnul profesor Cucuteanu a apărut cu expresia lui imperturbabilă, cu nasul în vînt şi maxilarul umflat înainte, de parcă tocmai venea de la dentist. Şi a tras cu sete un şut în punga pe care o crezuse goală. S-au crăcănat de rîs dracii de copii, văzîndu-l cum sare într-un picior. În altă zi, doi colegi ai domnului profesor Macovei au luat bucata de cărămidă şi i-au pus-o în mapă. Domnul profesor Macovei căra cu mapa asta tezele, lucrările de control, chestii de astea. Şi se tot plîngea în cancelarie că nu mai termină de corectat lucrările, deşi lucrează în fiecare zi la ele. Aşa, şi cîţiva colegi, cum spuneam, care mai mergeau şi la cîte "una mică", i-au scos în secret lucrările din mapă şi i-au pus în loc cărămida aparentă. Vreo lună a cărat-o fără să ştie. De prisos să mai spun că domn' profesor nici măcar nu a deschis mapa. Cînd şi-a dat seama în sfîrşit, a aruncat cărămida în nişte bălării din curtea şcolii. Nea Grigore, omul de servici de la şcoală, a luat-o şi a azvîrlit-o la loc, peste mormanul de cărămizi.

Pe urmă, nea Grigore s-a rugat de domn' director să-i dea cîteva cărămizi, ca să-şi facă un coteţ pentru porc. "Ia cîte vrei, nea Grigore, şi fă curat acolo", a zis directorul, bucuros să se spele pe cap cu mormanul ăla de cărămizi. Nea Grigore a cărat acasă cărămizile cu roaba şi a construit coteţul îndelung proiectat în minte în nopţi de insomnie. Şi va face un coteţ înalt, cum n-a mai fost alt! Pesemne cam aşa cugeta. Mai precis, aşa gîndesc eu că gîndea. Şi astfel a integrat cărămida aparentă într-o altă ordine, care se repetă, sub altă înfăţişare, dar cu acelaşi înţeles - de zid şi de ordine. Dar asta în vraiştea vremii!

N-a avut ciment nea Grigore, ca "să lege" cărămizile, a folosit lut, ca şi altădată ţiganii din Babeleşti. La vreo săptămînă înainte de Ignat, porcul a început să se agite, probabil că presimţea apropiata sacrificare. A izbit cu rîtul în zid şi l-a spart chiar în locul în care se afla micuţa noastră cărămidă aparentă. Astfel, porcul s-a trezit în curtea vecinilor şi a început să alerge bezmetic, mînat de sentimentul electrizant al libertăţii. Dar n-a apucat să se bucure mult de aceasta, fiindcă au început să-l latre cîinii. Speriat, porcul alerga năucit de ici-colo. A ajuns gîfîind pe fosa septică a vecinului, fosă care avea un capac de scînduri putrezite. Sub greutatea porcului, capacul s-a rupt, iar porcul a căzut în rahat. Atunci... dar asta-i altă poveste, a porcului. Aparent!

Să ne întoarcem iarăşi la cărămida noastră aparentă. A rămas acolo unde a trîntit-o porcul, dar ea e gata să o ia din nou la drum, să se pună din nou în coasta unui zid. Căci istoria nu se isprăveşte, se ridică din praf şi începe iarăşi, în pofida eşecurilor constante. După fiecare scădere de elan, ne reînsufleţim şi batem din nou pămîntul ca dancii bulibaşei Iorgu. Venim iarăşi şi iarăşi, haoar de! întreg neamul omenesc: să frămîntăm, să bătucim, să amestecăm pămîntul, să jucăm tananica, praleo, în pămînt. Iar cărămizile şi ele, eh, bată-le pustia de cărămizi! intră, flancate de aripi, în ziduri. Stau cărămizile în ziduri ca într-o bibliotecă - nişte cărţi aparente, cu texte indescifrabile.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cînd luna delira peste acoperişuri (I), Radu Părpăuţă (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Petrecere cu fanfară, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colaborarea mea cu Securitatea (II), Radu Părpăuţă (4.3/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colaborarea mea cu Securitatea (I), Radu Părpăuţă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patimi, Radu Părpăuţă (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer