Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Influenţa Iluminismului asupra Revoluţiei Franceze


Francisc Nopcea

04.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Iluminismul a fost o mişcare filosofică. Adepţii acesteia considerau că raţiunea umană este singura în stare să "ilumineze" calea către realizarea fericirii umane. Iluminismul a adus trecerea de la teorie la practică, de la critică la acţiunea amelioratoare, reformatoare, atât în educaţie, cât şi în administrarea gospodăriei, în reacţiile sociale şi în politică.

Lumières este noţiunea franceză folosită pentru acest curent. Provine de la cuvântul lumière (lumină) şi înseamnă "inteligenţă, cunoaştere şi claritate a spiritului". Iluminismul este o reacţie faţă de baroc, dogmă şi contrareformă. Curentele care supravieţuiau încă în epocă şi care au favorizat trezirea gândirii critice sunt: Umanismul de factură erasmică, curentul vorbirii şi scrierii deschise, critica influenţată de Antichitate. Se căuta o nouă stabilitate după crizele secolului al XVII-lea. Tocmai au luat sfârşit ultimele epidemii de ciumă şi ultima izgonire în masă a celor neconvertiţi. Societatea blama luxul, risipa şi mai ales trândăvia paraziţilor de la curţile regale. Aceştia duceau o viaţă foarte plăcută, fără a presta vreo muncă propriu-zisă. Se întreţineau din dările unui principat.

Monarhul se dedica tot mai mult amuzamentelor vieţii de curte şi vânătorii, neglijând treburile statului. O mare parte dintre monarhi aveau doar funcţia de reprezentare. Trăiau însă departe de treburile guvernării şi de poporul care trebuia condus. Se realizase şi o înrudire de tronuri, având caracter intereuropean.

Reşedinţa monarhilor se schimbă şi vechiul castel din capitală este părăsit. Principii vor să se poată mişca mai liber şi preferă natura de la ţară în schimbul oraşului sufocant. Astfel, regele francez părăseşte Palatul Luvru şi se mută la Versailles. Curţile acestor somptuoase reşedinţe erau locuri de cultură rafinată, dar şi cadrul unor afaceri extrem de penibile şi ale unor intrigi dezgustătoare.

Este surprinzător că în acest secol, prin hazardul succesiunilor la tron, în multe monarhii au ajuns pe tron femei, precum: Maria Tereza în Austria, Ecaterina a II-a în Rusia, Regina Ana în Marea Britanie sau Regina Maria în Portugalia. Femeile au jucat dintotdeauna un rol important în monarhii, ca soţii de regi, ca metrese ale acestora sau ca regine văduve.

Europa era dominată de coroane regale. Dinastia de Bourbon se extinsese şi în Spania şi în Regatul celor două Sicilii. Parisul şi Viena rămăseseră incontestabil marile curţi ale unor state puternice. Cei mai mulţi dintre monarhi cedaseră puterea Primului lor Ministru, sau chiar metreselor lor, sau, după caz, favoriţilor acestora. Situaţia este prezentă şi în Franţa, în timpul lui Ludovic al XV-lea, unde se putea vorbi despre domnia marchizei de Pompadour. Distracţia a devenit mai rafinată. Se bea mai puţin decât în secolul anterior. Plăcerea este mai subtilă, nu doar se joacă, ci se şi citeşte. Existau principi culţi şi mai ales principese culte. Este de bonton pentru orice principe din acest secol să întemeieze o academie.

Filosofii iluminişti încep să conteste dogmele Bisericii Catolice, care considera viaţa pământească o simplă trecere spre viaţa veşnică. Erau contestate: învăţătura clerului, revelaţia divină şi tradiţiile Bisericii. Se admitea existenţa unui Dumnezeu creator al Universului, dar se nega intervenţia Sa în istoria umanităţii. Creaţia se supune doar legilor naturii, este concepţia ce va fi cunoscută sub numele de "deism".

Deismul dorea să minimalizeze rolul Bisericii, care era considerată sursă de fanatism şi ignoranţă. Pentru deişti, Dumnezeu s-a implicat doar în crearea lumii, lăsând-o apoi să funcţioneze după propriile reguli. Nu se mai acceptă interpretarea ad litteram a Bibliei. Se respingea tot ceea ce nu putea fi explicat de raţiune. Miracolele, de exemplu, erau considerate superstiţii. Iluminiştii condamnau Biserica Catolică pentru că era bogată, coruptă şi intolerantă. Au preluat exclamaţia lui Voltaire: "Zdrobiţi-o pe infamă!", cu referire la Biserică. Religia era privită ca un garant al ordinii sociale. Era necesară oamenilor de rând, în lipsa unei educaţii raţionaliste, care să ilumineze mintea şi sufletul omului.

Diderot afirma că "nu există decât o singură datorie a omului, aceea de a fi fericit". Ţelul iluminist era acela de a aplica analiza raţională în toate domeniile. Deşi filosofii criticau unele instituţii ale Vechiului Regim, ei nu se opuneau regimului în sine şi nu se considerau revoluţionari.

Iluminiştii acceptau două forme de guvernare: monarhia şi republica. Ei vor ataca despotismul monarhic. Acţiunea a fost declanşată în principal de Montesquieu în cartea Spiritul Legilor. Statul monarhic nu mai era un stat la dispoziţia regelui, ci trebuia condus după principii şi reguli de guvernare.

Principiile cele mai importante care modificau în mod fundamental concepţia despre exercitarea puterii într-un stat erau: regimul constituţional, separarea puterilor în stat, respectarea drepturilor naturale ale oamenilor, proprietatea privată şi egalitatea în faţa legilor şi a justiţiei.

Mai multe informaţii şi fotografii găsiţi aici: http://ro.historylapse.org/revolutia-franceza/influenta-iluminismului-asupra-revolutiei
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer