Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Este o bucurie entuziasmul tinerilor care participă la cursuri de pregătire alături de cei mai importanţi muzicieni români


Oltea Şerban-Pârâu, un interviu cu Marin Cazacu

11.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În această perioadă, la Sinaia are loc, ca în fiecare lună august din anul 1999 şi până în 2017, Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, ce propune turiştilor aflaţi la Sinaia dar şi locuitorilor oraşului un afiş an după an mai complex. Ediţia a XVlII-a a festivalului, ce se desfăşoară între 8 şi 30 august 2017 la Sinaia şi Buşteni, are în program nu mai puţin de 18 concerte şi recitaluri, cele principale găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia. Avându-l ca iniţiator şi director artistic pe violoncelistul, profesorul şi directorul Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română" Marin Cazacu, Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii atrage la Sinaia nu mai puţin de 4 orchestre, compuse din tineri şi foarte tineri muzicieni.


Oltea Şerban-Pârâu: Vorbim cu Domnul Marin Cazacu la începutul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Enescu şi muzica lumii de la Sinaia. Acest festival care a debutat în preajma anului 2000, a ajuns la... majorat. Să ne gândim puţin la începuturi.
Marin Cazacu: La Sinaia, în anul 1999, am înfiinţat un festival Enescu şi muzica lumii, cu sprijinul Primăriei din Sinaia. El a crescut, în aceleaşi spaţii, s-a dezvoltat an de an, de la prima ediţie cu 4 concerte care au avut loc doar în Casa memorială "George Enescu" din Cartierul Cumpătul din Sinaia, în anii următori am trecut în oraşul Sinaia la Cazinoul din Sinaia, la Centrul Cultural Carmen Sylva, Castelul Peleş, Biserica Catolică. Am dezvoltat festivalul în câteva săli emblematice pentru cultura oraşului Sinaia. Din experienţa festivalului a apărut firesc în peisajul oraşului Sinaia, Orchestra Română de Tineret. Sigur că, în momentul în care a apărut proiectul cu orchestra, festivalul s-a dezvoltat mult mai mult.

Trebuie să spun câteva lucruri despre de ce Sinaia şi nu alt oraş. Este important pentru mine. Când am gândit acest proiect, primul lucru care a fost esenţial pentru mine a fost George Enescu, l-am legat de numele lui. Sigur că toţi românii ştiu că George Enescu este simbolul naţional în domeniul culturii. Este între primele nume româneşti care ne reprezintă în lume, dar are legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Sinaia datorită lui. George Enescu este cel care a fost sprijinit de Familia Regală acolo la Sinaia. George Enescu a fost cel care şi-a construit o casă la Sinaia şi oferea lecţii de muzică, de vioară, unor tineri din întreaga lume. S-a creat un circuit, putem să îi spunem de generozitate, putem să îi spunem de preocupare pentru viitor. George Enescu era unul dintre personajele poate cele mai generoase din cultura română, iubea oamenii cu un entuziasm de nedescris. Am aceste opinii de la profesorul meu Serafim Antropov, profesor de violoncel care a concertat, care l-a cunoscut, cei doi având o bună colaborare în domeniul muzicii de cameră. Deci, ceea ce a însemnat Enescu la vremea respectivă şi ce a făcut George Enescu pentru tânăra generaţie de compozitori, de muzicieni români este extraordinar. De exemplu Valentin Gheorghiu şi Ştefan Gheorghiu cei doi, să spunem interpreţi emblematici ai culturii române, au beneficiat de sprijinul lui George Enescu, pentru că i-a ascultat, le-a compus câteva scrisori de sprijin şi le-a oferit câteva burse la Paris. Iată cum George Enescu acolo, la Sinaia, a oferit acel flux de ajutor de care avem nevoie şi astăzi. Trebuie să adaug că proiectul, când l-am început, l-am intitulat Spirit enescian şi tradiţie europeană, spiritul enescian era acel tip de generozitate, chiar să spunem de "ofertă unilaterală de ajutor". Aşa l-am pornit şi eu. Şi l-am legat de tradiţia europeană, pentru că aveam nevoie de o legătură cu ceea ce se întâmplă în lume, care la noi era uşor necunoscută. Aşa am gândit corelarea dintre aceste două dimensiuni culturale: unul este generozitatea excesivă, să te dăruieşti într-un proiect de genul acesta, al doilea se referă la menţinerea unor coordonate foarte clare referitor la ce se întâmplă, la motivaţia pentru care conduci oameni într-o direcţie şi nu în alta. Ideea era să ne raportăm la ceva.


O.Ş-P.: Ce ne puteţi spune despre actuala ediţie?
M.C.: Într-adevăr în 2017 am ajuns la a 18-a ediţie a festivalului, aşadar la... majorat. Este o vârstă care ne onorează, care ne provoacă. Înseamnă că trebuie să ne dezvoltăm şi mai mult, să putem să dovedim prin ceea ce am realizat până acum că acest festival are viitor şi, mai ales în prezentul pe care l-am construit de ceva timp, reuşeşte să genereze pentru următoarele ediţii un festival veritabil care să poată să continue şi, mai ales, să convingă şi să atragă în zona Sinaia, acolo unde George Enescu a oferit, personal, ajutor pentru tânăra generaţie de muzicieni şi şi-a construit o casă. Asta aşteptăm şi noi de la societatea românească, implicarea în promovarea tinerilor, în educaţia lor şi, de ce nu, şi a publicului.


O.Ş-P.: Festivalul a început pe 8 august 2017 şi va ţine până pe 30 august 2017. Ca de obicei, avem concerte orchestrale şi concerte camerale. Ce ne puteţi spune despre concertele orchestrale? Cum vor fi ele pregătite? Ce este nou? Ce s-a maturizat în evoluţia acestui sistem de lucru pentru orchestrele de tineret?
M.C.: Festivalul a început în anul 1999 ca un eveniment restrâns. La început ţinea 4 zile şi în mod special erau organizate recitaluri de muzică de cameră, dar din anul 2008, în cadrul festivalului, s-a dezvoltat o adevărată şcoală de vară pentru tineri muzicieni, prin înfiinţarea primelor Orchestre Naţionale de Tineret ale României iar etapele lor au fost următoarele: 2008 - Orchestra Română de Tineret, 2010 - Romanian Sinfonietta Orchestra, cu o altă categorie de vârstă, mult mai tânără, iar în anul 2013, cea mai tânără orchestră, Orchestra Junior, cu copii între 12 şi 15 ani. Sunt prezente şi în această ediţie aceste trei orchestre naţionale de tineret la Sinaia, la care se adaugă Orchestra Naţională de Tineret a Olandei. În total vor fi peste 300 de tineri muzicieni, 3 orchestre româneşti şi una olandeză plus câţiva artişti invitaţi care nu fac parte din orchestră şi care participă la recitalurile camerale. Este o bucurie să vedem entuziasmul acestor tineri care participă la această serie de cursuri, într-un fel, de pregătire alături de cei mai importanţi muzicieni români - aici mă refer la dirijorii care vor pregăti aceste orchestre de tineret şi îi numesc pe maeştrii Cristian Mandeal, Horia Andreescu şi tânărul Gabriel Bebeşelea şi Orchestra Naţională de Tineret a Olandei care vine cu unul dintre cei mai reputaţi dirijori de orchestră din lume, este vorba de englezul Mark Wigglesworth. Solişti de marcă sunt prezenţi în 2017 la Sinaia. Este vorba de una dintre cele mai mari pianiste ale lumii - Elisabeth Leonskaja, de violonista olandeză Simone Lamsma, de ce să nu spunem pentru că de la începuturi, din anul 2008 au fost prezenţi la concertele noastre, muzicieni de anvergura maestrului Liviu Prunaru, unul dintre cei mai importanţi violonişti ai României, care vine la primul concert de deschidere al festivalului, oferind un concert cameral de excepţie.

 

O.Ş-P.: Fac o paranteză aici pentru a vorbi despre modul în care a fost pregătită Orchestra Română de Tineret încă de la prima apariţie, în 2008.
M.C.: Să ne gândim că o orchestră simfonică cuprinde în general între 70-100 de muzicieni. Să pregăteşti o orchestră de asemenea anvergură timp de 8 sau 10 zile la Sinaia, mai ales că pregătirea pe care ne-am imaginat-o şi care a fost pusă în practică oferea altceva faţă de ceea ce oferea statul român. Adică, pe categorii de grupuri de instrumente muzicale, am invitat profesori din afara României, români de origine care au trăit aceeaşi experienţă, au fost pregătiţi în sistemul de educaţie românesc, dar emigrând în alte ţări şi ajungând în poziţii extrem de importante în orchestre de top europene au trecut între timp prin alt tip de experienţă. Si aici trebuie să amintesc ajutorul pe care ni l-a oferit violonistul Liviu Prunaru, care a ajuns între timp concertmaestru al Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam, prima violă de la Orchestra Radio Hamburg - Marius Nichiteanu, la contrabas - Dorin Marc, prim contrabasist al Filarmonicii din Munchen, primul trombonist de la Hamburg, prim oboistul de la Scala din Milano, la violoncel am fost eu alături de ei şi iată pregătirea devenea diferită pentru că aceşti tineri nu fuseseră suficient direcţionaţi în zona orchestrală.

O.Ş-P.: Iar toţi aceştia pe care i-aţi pomenit, erau persoane care majoritar îşi petreceau timpul în activitate de orchestră la momentul la care au ajuns alături de proiectul Orchestrei Române de Tineret. Chiar dacă şi-au continuat activitatea solistică sau camerală, în principal au activat sau activează încă în calitate de muzicieni de orchestră, în poziţii de lider de partidă.
M.C.: Aşa este şi de fapt a contat foarte mult, pentru că ei toţi au fost pregătiţi în sistem românesc, dar transformându-se, schimbând mentalitatea pe parcurs în cadrul orchestrelor în care activau la vremea respectivă, beneficiau de o experienţă foarte preţioasă. Pentru mine a însemnat foarte mult ca schimbarea lor de mentalitate să fie povestită şi tinerei generaţii de muzicieni.

O.Ş-P.: Festivalul se va încheia pe 30 august 2017 cu Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal cu un program care apoi conduce către Festivalul Enescu. Aşadar, 30 august 2017, la Sala Cazino din Sinaia, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, cu Andrei Licareţ solist. Ce apariţii va avea Orchestra Română de Tineret în Festivalul Enescu 2017, pentru că este vorba despre mai multe?
M.C.: În primul rând, multe dintre evenimentele pe care noi le producem la Sinaia cu orchestrele de tineret au fost exportate dintotdeauna şi către alte oraşe. În 2017, în afara de prezenţa la Festivalul Internaţional "George Enescu" de la Bucureşti, va mai fi şi un concert cu un program asemănător la Timişoara, tot în deschiderea Festivalului Internaţional "George Enescu", în data de 2 septembrie 2017, şi pentru că vorbim de programul pe care îl pregătim la Sinaia în cadrul Festivalului Enescu, el va fi prezentat ulterior în două seri la Sala Palatului. Este vorba de concertul din 2 septembrie 2017 - Timişoara în care componenţa orchestrei este identică, iar dirijorul este maestrul Cristian Mandeal şi solist Andrei Licareţ la pian, urmând ca în cadrul festivalului de la Bucureşti în data de 6 septembrie 2017, un concert în seria Mari Orchestre ale Lumii, orchestra să fie dirijată de dirijorul venezuelan Domingo Hindoyan, iar solist să fie pianistul Sergio Tiempo. Programul este alcătuit din Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Beethoven, iar în partea a serii se va cânta Simfonia a IX-a a aceluiaşi compozitor. La Timişoara vor fi pe scenă, alături de noi, Corul Filarmonicii din Timişoara, şi patru solişti români de anvergură europeană. Este vorba de soprana Mirela Bunoaică, mezzosoprana Aura Twarowska, tenorul Cosmin Ifrim şi basul Marius Boloş. La Bucureşti, distribuţia solistică este diferită, iar dirijorul şi solistul, aşa cum am spus, sunt alţii.

Un al doilea eveniment pe care noi îl pregătim la Sinaia şi la care Orchestra Română de Tineret va fi parte este unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care le-am văzut eu, pe care o orchestră profesionistă le oferă unor orchestre de tineret. Este vorba de proiectul Orchestrei Royal Concertgebow Amsterdam şi acest lucru s-a întâmplat în ţările unde ei au fost prezenţi în cadrul unor turnee organizate în ultimii ani. Iată, acum se află la Bucureşti şi dorinţa lor a fost să includă în programul de închidere al Festivalului "George Enescu" din data de 24 septembrie 2017, în prima lucrare pe care o prezintă publicului - este vorba de Uvertura Euryanthe de Carl Maria von Weber, o orchestră combinată. Jumătate sunt muzicieni din cadrul Orchestrei Concertgebow Amsterdam şi jumătate vor fi muzicienii din cadrul Orchestrei Române de Tineret. Este un proiect cu totul şi cu totul special, pentru că şansa tinerilor români de a fi prezenţi pe scenă, în primul rând în cadrul unui festival de talia celui de la Bucureşti, în al doilea rând alături de o orchestră de talia Concertgebow Amsterdam, cu unul dintre marii dirijori ai lumii - este vorba de Daniele Gatti, şansa acestor tineri muzicieni de a crea alături de această orchestră este fabuloasă. Este minunat ceea ce le oferă ei tinerilor muzicieni din întreaga Europă şi nu numai, iar noi suntem printre privilegiaţii acestui proiect.

O.Ş-P.: Am înţeles că este vorba despre 27 de astfel de întâlniri.
M.C.: Nu cred că s-au întâmplat toate în mod asemănător, pentru că nu toate ţările membre ale Uniunii Europene au orchestre de tineret conturate. Multe dintre ţările respective nu au entităţi care să le ofere o participare jumătate-jumătate. In unele dintre cazuri, din ţările respective au participat doar câţiva tineri muzicieni la proiectele lor, dar noi avem şansa, împreună cu foarte puţine orchestre de tineret din Europa, să participăm chiar jumătate-jumătate, aşa cum şi-au dorit ei şi cum au lansat acest proiect.


O.Ş-P.: După Festivalul "Enescu" urmează toamna şi iarna. Mai există proiecte importante ale orchestrei?
M.C.: Tot ceea ce va urma după festivalul "Enescu" depinde de fondurile pe care le vom putea obţine pentru respectiva perioadă, după rectificarea bugetară care va avea loc în septembrie 2017. Avem proiecte pe care ni le-am propus şi care aşteptăm să se împlinească şi este vorba de participarea la un proiect extrem de important pe data de 4 octombrie 2017, când va avea loc proiecţia filmului Octav al regizorului Serge Celibidache. Muzica acestui film este semnată de Vladimir Cosma care va veni la Bucureşti cu această ocazie. În preambulul proiecţiei va avea loc un mini-concert în care vor fi interpretate părţi din muzica filmului, la Sala Mare a Palatului. Este un eveniment care se anunţă de mare anvergură şi mi-aş dori foarte mult să putem participa la acest proiect. În afara acestui proiect, mai avem în plan o deplasare la Istanbul cu ocazia Zilei Naţionale a României, în data de 5 decembrie 2017 şi în data de 29 noiembrie 2017 un concert cu totul special la Ateneul Român în care va debuta, într-un fel, proiectul naţional dedicat Centenarului Marii Uniri din anul 2018, un concert care va anunţa deja ceea ce se va întâmpla în anul 2018.

O.Ş-P.: Dar toate acestea depind de modul în care se va rezolva financiar susţinerea acestor ultime luni ale anului 2017. Mult succes!

(foto: Virgil Oprina)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Clickantabil


0 comentarii

Spacer Spacer