Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Începe războiul!


Alexandru-Radu Săvulescu

08.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
August 1968. Ca în fiecare vară, cu Mamaia, la munte. De astă dată la Bran, nu la Sinaia, ca de obicei.

Abia ne instalasem. Începusem să identificăm locurile unde se puteau face excursii, ce ar mai fi interesant de văzut. Odată cu noi mai venise o familie de cunoscuţi, cu o motocicletă cu ataş. Domnul mă lua cu el la plimbări, în ataş. Numai noi doi, "bărbaţii". Eram entuziasmat.

Şederea ne-a fost însă întreruptă de venirea intempestivă a lui Tata. I-am auzit claxonul de la maşina, o Dacia 1100, pe care o lăsase în faţa casei unde stăteam în gazdă, cu cheile în contact, ca să putem pleca mai repede.
"Repede, făceţi-vă bagajele. Plecăm imediat. Începe războiul!"
"Care război?", întreabă bunica mea, mirată.
"Cum, n-aţi auzit? S-a dat la radio şi la televizor. Discursul lui Ceauşescu contra ocupării Cehoslovaciei. Sigur vin ruşii peste noi. Dar ne vom apăra. Avem o armă extraordinară, cu laser, ruşii nu ne pot învinge."

Mamaia a încercat să-l calmeze, dar n-a fost posibil, Tata era într-o stare de surescitare nemaipomenită. Curios, părea aproape fericit că începe războiul.

Mamaia a strâns atunci totul, ne-am luat la revedere de la gazde şi ne-am întors în grabă la Bucureşti. Tata s-a dus a doua zi la muncă, la dispensarul de ţară unde lucra. Eu cu bunicii am aşteptat războiul, care, evident, n-a început. Şi nici n-am mai auzit nimic vorbindu-se despre asta, mult timp. Şi nici despre "marele patriot" Ceauşescu.

E drept, subiectele politice erau evitate cu grijă în casa bunicilor. Nici eu nu-i întrebam niciodată nimic, ca să nu-i supăr, fiindcă ştiam că e un subiect care nu le place, nici măcar despre "clasicii marxism-leninismului" - Marx, Engels şi Lenin - ale căror portrete tronau la şcoală, ca mai peste tot, de altfel. Nu i-am întrebat nici despre portretele celelalte, care apăreau alăturate - ştiam că primul era Gheorghiu-Dej, după care urma Chivu Stoica (chelul), apoi alţii şi alţii. Un lucru mi-era clar, toţi erau comunişti. Dar lista de portrete s-a mai schimbat, cu timpul au mai dispărut din figurile vechi, iar altele noi au apărut. La un moment dat a rămas doar Ceauşescu, toţi ceilalţi s-au evaporat. Până şi Lenin sau Marx.

Mă pregăteam pentru clasa întâi în anul când a murit Gheorghiu-Dej. Tot ce-mi amintesc este că am văzut la televizor o emisiune foarte tristă, cu o muzică tristă, cu mii de oameni trişti trecând prin faţa unui catafalc cu un sicriu. În tot timpul ăsta, singurii care nu păreau deloc afectaţi erau bunicii mei. Şi-au văzut de treabă ca şi cum moartea lui Gheorghiu-Dej nu i-ar fi privit în nici un fel.
Era felul lor de "finlandizare", ceea ce eu n-am înţeles decât mulţi ani mai târziu.

Tataia, în tinereţe simpatizant socialist, fusese crunt deziluzionat de comunişti. Îşi găsise refugiul în medicină, pe care a practicat-o în acord cu principiile sale de tinereţe, ca pe fel de apostolat, până în ultima lui zi de viaţă. Iar Mamaia, mare admiratoare a Franţei republicane, se dedicase întru totul creşterii mele şi întreţinerii gospodăriei. Din perspectiva asta, trăiam ca şi cum comunismul nici n-ar fi existat.

Doar Tata, care nu trăia cu noi, s-a entuziasmat pentru politică: "Ceauşescu m-a convins. E un mare patriot. Am făcut cerere să intru în partid". Bunicilor nu le-a venit să creadă când l-au auzit.

N-a fost singura dată când Tata, iremediabil idealist, s-a năpustit înainte cu ochii închişi, lăsându-se atras de himere. Avea s-o mai facă şi altă dată. Chiar şi când s-a recăsătorit. Ca în bancul despre "socialismul triumfător": "Din greşeală-n greşeală, spre victoria finală!".

(Bucureşti, august 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer