Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Societatea franceză şi Revoluţia Franceză


Francisc Nopcea

11.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Societatea franceză a secolului al XVIII-lea era împărţită în ordine sau stări. Clerul forma prima stare, nobilimea starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populaţiei, alcătuită din burghezie, ţărani şi muncitori urbani. Franţa a înregistrat o importantă creştere demografică, de la 14 - 22 milioane, spre 23 - 28 milioane de locuitori. Cu toate acestea, s-a aflat sub media europeană a acelei perioade.

Producţia agricolă a fost într-o creştere continuă, deşi nu erau folosite tot timpul tehnologii sau unelte noi. Industria a excelat îndeosebi în domeniul textil. A fost puternic susţinută de construcţia de drumuri.

Catolicismul era religia de stat. Existau 130.000 de clerici, dintre care, 60.000 erau membri ai ordinelor monahale, iar cei 70.000 de clerici seculari lucrau în parohii. Conducătorii clerului erau numiţi din rândurile marii aristocraţii. Preoţii aveau însă origine burgheză sau ţărănească.

Numeroşi episcopi deţineau mai mult decât o singură episcopie. Nu erau văzuţi însă niciodată în vreuna dintre ele. Clerul avea multe privilegii. Scutirea de impozite era însă cel mai important privilegiu. În locul impozitelor, Adunarea Clerului, dominată de episcopi, a convenit împreună cu regele să plătească anual coroanei o sumă de "don gratuity", adică dar gratuit. Această sumă se situa sub 5% din venitul clericilor. Însemna cu mult mai puţin decât plătirea impozitului. Funcţiile Bisericii se extindeau dincolo de practicarea religiei. Preoţii aveau atribuţii extinse de cenzori. Se ocupau de săraci, de spitale şi de şcoli. Preoţii ţineau locul oficiilor moderne de stare civilă, notând în registrele parohiale toate naşterile, căsătoriile şi decesele. Biserica acţiona ca un minister al informaţiei.

Averea Bisericii provenea din pământul pe care îl deţinea şi din dijme. Biserica deţinea circa 10% din pământ. Ponderea pământului deţinut de Biserică varia de la o zonă la alta. Biserica deţinea până la o treime din pământ în nord, iar în Auvergne numai 3%. Impozitul datorat Bisericii, dijma, era o parte din recolta fiecărui an. Era plătită Bisericii de către deţinătorii de pământ, neexistând uniformitate. În anumite zone din Dauphine, ea nu constituia o povară mare, ridicându-se numai până la a 50-a parte din recoltă. În Bretania însă, era de un sfert. Teoretic, dijma trebuia să asigure întreţinerea preoţilor, a localului bisericii şi sprijinul săracilor. Practic însă, cea mai mare parte din ea ajungea la episcopi şi abaţi. Aceasta a stârnit nemulţumiri în rândul clerului inferior şi al ţăranilor.

A Doua Stare era cea mai puternică dintre stări. Estimările făcute asupra numărului nobililor şi familiilor lor din acea perioadă nu sunt exacte. Existau între 100.000 - 300.000 de nobili, adică între 0,5-1,5% din totalul populaţiei franceze. Nobilimea era împărţită în trei categorii, în funcţie de averea deţinută: nobilimea de curte, nobilimea de robă, ambele ducându-şi traiul în mediul urban şi nobilimea de provincie, mai săracă. Puterea cea mai mare era deţinută de cei 4.000 de nobili de la curte. Această categorie se limita teoretic la cei a căror ascendenţă nobiliară data încă din secolele XIV-XV. Dintre aceştia însă făceau parte toţi cei care îşi permiteau costul vieţii la Versailles.

Nobilii de la curte erau urmaţi în ierarhie de nobilimea de robă. Această categorie era formată din nobilii care lucrau în administraţie şi justiţie, în special magistraţii din parlamente. Restul nobilimii, nobilimea săracă de provincie, care nu văzuse niciodată Versailles-ul, trăia în mediul rural. Marea majoritate se lupta cu sărăcia. Cum funcţiile costau mult şi un sfert dintre nobili erau prea săraci, trebuia să se înroleze sau să-şi muncească micile proprietăţi. Ordonanţa Segur, a fost emisă pentru a sprijini nobilimea săracă de provincie împotriva bogaţilor "anoblis", adică cei recent înnobilaţi. Aceştia puteau să-şi cumpere grade militare, dar pentru nobilimea săracă, armata era singura slujbă. Abatele Sieyès scria că nobilimea a monopolizat şi uzurpat Biserica, justiţia şi armata. Un spirit de fraternitate îi făcea pe nobili să se favorizeze unul pe celălalt în detrimentul restului naţiunii.

Informaţiile despre a treia stare şi fotografii interesante sunt disponibile aici: https://ro.historylapse.org/revolutia-franceza/societatea-franceza
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer