Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cele mai frumoase momente sunt când se termină un eveniment, am hălăduit pe străzi noaptea şi ne adunăm să vorbim


Oltea Şerban-Pârâu, un interviu cu Mihaela Pâun

25.08.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Oltea Şerban-Pârâu: Stăm de vorbă cu doamna Mihaela Păun, director al Centrului de proiecte culturale al Municipiului Bucureşti, la final de vară 2017, când multe instituţii de cultură sunt încă în vacanţă. Este vreodată ARCUB-ul în vacanţă?
Mihaela Păun: Nu. Am şi spus la un moment dat că o să scriem ARCUB non-stop.

"B-FIT in the street a avut un an de foc, ca să spun aşa, pentru că e prima ediţie în care festivalul a durat cinci week-end-uri"

O.S.-P.: Într-adevăr, vara lui 2017 a avut ca punct culminant festivalul B-FIT in the street, care a fost în luna iulie...
M.P.: B-FIT in the street a avut un an de foc, ca să spun aşa, pentru că e prima ediţie în care festivalul a durat cinci week-end-uri şi se pare că a fost bine, pentru că a avut timp să fie comunicat, lumea a avut timp să afle de el, n-am mai trăit frustrarea aceea că a ieşit un lucru minunat şi lumea a auzit de el, dar foarte multă lume nu l-a văzut, pentru că de obicei era programat într-un week-end prelungit, de joi până duminică şi te întâlneai cu multă lume, prieteni, cunoscuţi, le povesteai şi mulţi spuneau... unde, când a fost... Păi, week-end-ul trecut. Acum au avut timp, cinci week-end-uri la rând, oamenii practic au avut de cinci ori festivalul. Au fost programe diferite în fiecare week-end, au fost artişti diferiţi care au participat în paralel, care au avut evenimente în Piaţa Constituţiei, în Piaţa Universităţii, pe Calea Victoriei, în Centrul Istoric. La fiecare sfârşit de săptămână au fost spectatori fideli care au putut vedea de fiecare dată altceva, artişti care au venit din Italia, Franţa, Spania, Olanda, Luxemburg, o gamă de extrem de variată de spectacole.



(foto: Adi Bulboacă)



(foto: Mihai Paraschiv)

O.S.-P.: Au fost şi trupe din România?
M.P.: Teatrul Masca e singurul teatru care produce astfel de spectacole de teatru de stradă, dar nu acele spectacole mari, care implică mecanisme uriaşe, artişti agăţaţi la 40 - 50 de metri înălţime... Ei nu merg în zona de acrobaţie, dar e foarte bine că îi avem şi încurajez Teatrul Masca să continue. Ei deja şi-au făcut un spectacol foarte interesant numit Invazia cu insecte, cu nişte... oameni-insectă. Eu visez la o producţie românească pentru B-Fit, am cinci ani de când visez la o producţie românească de teatru de stradă, am aproape totul în cap, vizualizez povestea deja, ştiu cum arată, ştiu care sunt personaje-mecanism, care sunt personaje umane, care ar trebui să fie pe catalige... trebuie să iasă la un moment dat, pentru că prea se mişcă prin capul meu...




(foto: Alberto Grosescu)

O.S.-P.: Aşadar s-a dovedit o reţetă bună această formulă cu cinci week-end-uri succesive.
M.P.: Da, mărturisesc însă că mi-a fost un pic frică, a fost o idee care a venit dinspre doamna primar general, am avut o discuţie la care iniţial am avut unele reţineri, pentru că m-am temut în primul rând că e prea lung, că se diluează, că lumea nu va înţelege ce festival e ăsta, dacă e un festival, că e mai bine să fie concentrat... dar trebuie să mărturisesc că a avut dreptate, adică, în felul ăsta lumea a putut să primească mesajul, festivalul a fost mai prezent şi mai viu ca niciodată. Încă odată se dovedeşte, ca şi atunci când era doar un week-end, că este un eveniment iubit, un eveniment care s-a potrivit mânuşă cu Bucureştiul, pentru că au fost câţiva ani buni în care am încercat să aduc festivalul acesta în Bucureşti şi m-am lovit de rezistenţa altor administraţii care spuneau că nu e cazul, că e bâlci, că nu e ce trebuie pentru Bucureşti... Iată că am avut dreptate şi mă bucur, îl iubesc foarte tare.





(foto: Octav Drăgan)

"Mai am un vis: văd o Piaţă muzicală a Bucureştiului... permanentă"

O.S.-P.: Acum suntem în august 2017, în pline pregătiri de toamnă, pentru că luna septembrie 2017 este întotdeauna foarte bogată în evenimente, pentru că se întâmplă şi Festivalul "Enescu" şi Piaţa Festivalului, iar ARCUB-ul de fiecare dată a fost foarte implicat. Ce va însemna în 2017 Piaţa Festivalului "Enescu", ce pregătiţi publicului pentru Zilele Bucureştiului?
M.P.: Pregătim zece zile de evenimente stradale în Piaţa "George Enescu", în Piaţa cunoscută ca fiind Piaţa Festivalului; e vorba de zece seri de concerte live, este vorba de o piaţă amenajată ca o grădină de vară, ca o grădină înflorită în care publicul se va bucura nu numai de muzică live, dar şi de atmosfera creată de flori, de terasa unde pot să vină să bea o bere, unde pot să socializeze, să asculte muzică, practic ceea ce se întâmplă e că o parcare anostă, urâtă se transformă într-un spaţiu de socializare pe care eu îl visez permanentizat. Şi aici mai am un vis: văd o Piaţă muzicală a Bucureştiului - aici o să mă boscorodească cei care vor mai multe parcări şi au dreptate într-un fel, pentru că trebuie într-adevăr parcări în oraş, dar tare nu aş dori să văd această parcare în mijlocul Bucureştiului - şi aş vedea-o permanentizată ca o Piaţă muzicală. În sensul acesta am să fac o propunere, susţinută în spate de o schiţă de scenograf. Pentru că oricui îi arăţi, vizualizează mult mai bine cum ar trebui să arate această Piaţă, care să arate ca o amenajare semipermanentă. Asta va şi reduce bugetul, pentru că nu va trebui să aduc o scenă de fiecare dată, ci va exista o scenă permanent montată, vom aduce doar luminile şi sunetul, la fel ceea ce înseamnă terasa, nu va fi un cort, ci un pavilion frumos, elegant, cum am văzut la Viena. Şi visez să fie aşa din luna mai până în octombrie, muzică de toate felurile.

(foto: Alexandru Dolea)

O.S.-P.: O încercare de semi-permanentizare există şi acum, pentru că nu doar zece zile va fi Piaţa blocată, ci până la sfârşitul Festivalului "Enescu". Ce va găsi publicul acolo după ce se termină seria de concerte?
M.P.: După ce se termină seria celor zece concerte live, încep preluările din Sala Palatului şi asta e foarte frumos, pentru că cei care nu au reuşit să-şi cumpere bilet, abonament - am fost chiar în miezul acestei probleme cu abonamentele, în jurul meu a fost aproape o isterie, oameni care căutau, care îşi rezervau, care aveau nevoie de cineva care ştie pe altcineva, pentru că nu reuşeau să acceseze site-ul în acele minute... Mă gândesc că aceia care au suferit că nu au reuşit să prindă un bilet sau un abonament, vor putea veni în Piaţa care va rămâne la fel de bine şi frumos amenajată, unde vor fi preluări live din toate marile concerte, care vor fi transmise pe un ecran mare, ca la cinematograf, în Piaţă. Intrarea este evident liberă, ca şi la prima parte a evenimentului, cea cu concertele live. Înainte de lăsarea serii, vom avea un program pentru copii, pe care Piaţa Festivalului l-a avut de fiecare dată însă întotdeauna o problemă cu felul în care reuşeşti să organizezi repetiţiile pentru cei care urmau să concerteze live şi concertele copiilor. În felul acesta am găsit o soluţie foarte bună, am extras din cele zece zile programul pentru copii, l-am mutat în aceste seri înaintea transmisiunilor de concerte pe ecran şi în felul acesta am rezolvat problema şi am mulţumit pe toată lumea. Lucrăm cu şcoli de muzică, sunt foarte mulţi copii talentaţi, dornici să cânte, foarte mulţi părinţi şi mai îndârjiţi şi dornici să-şi vadă copii pe scenă în perioada Festivalului şi în felul acesta cred că vom reuşi să împăcăm mai multă lume şi să facem mai mulţi copii, părinţi şi bunici fericiţi.

O.S.-P.: În mijlocul acestei perioade, sunt Zilele Bucureştiului. Din punct de vedere muzical ştiu că Primăria Capitalei prin ARCUB pregăteşte o surpriză, poate nu fără precedent, dar pe care nu au mai avut-o de mult bucureştenii. Despre ce este vorba?
M.P.: E vorba de un concert cu soprana Angela Gheorghiu o surpriză foarte frumoasă şi pentru noi că a acceptat să vină, pe 15 septembrie 2017, un concert care va fi un mare eveniment, pe care ni l-am dorit mult. Vrem să o punem cât mai bine în valoare; ea e minunată, este o voce extraordinară, va fi pe o scenă superb amenajată, lucrăm cu o scenografă talentată, care deja pregăteşte o scenografie cu artişti vizuali, pentru că vrem cumva să îmbinăm clasicul cu modernul. Foarte tare ne dorim să nu fie un simplu concert. Vrem să rămânem cu totul în zona clasică, aceea cu o scenă amenajată cu flori, cu decoruri de operă, ci să ne ducem puţin în zona modernă, având în vedere că pe scenă avem clasicul în cel mai pur sens al cuvântului. Sper să ne iasă.

O.S.-P.: Pe 15 septembrie 2017, în Piaţa Constituţiei, cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu"...
M.P.: Invitat Teodor Ilincăi şi la pupitru dirijorul Eugene Kohn, care vine de la New York. Vom avea şi o sonorizare pe măsură, pentru că este nevoie de o rigoare de nivel internaţional când vorbim de Angela Gheorghiu.

O.S.-P.: În momentul acesta mi-l imaginez ca pe un pandant al celebrului concert al lui Pavarotti care a avut loc în urmă cu mai bine de... 15 ani cred şi a adunat în acelaşi loc, în Piaţa Constituţiei, foarte multe energii pozitive.
M.P.: Va fi un eveniment frumos, un alt fel de a celebra cei 558 de ani de atestare documentară a oraşului.

"Din octombrie 2017 la ARCUB veţi veni la Clubul de jazz, să ascultaţi jazz"

O.S.-P.: Vor trece evenimentele outdoor din septembrie 2017 şi revenim în săli. ARCUB beneficiază de ceva timp de sediul din Gabroveni, care are o sală de teatru, mai multe spaţii conexe, organizează evenimentele muzicale... Vom avea şi în 2017 - 2018 o stagiune de teatru, una muzicală?
M.P.: Vom avea o stagiune de teatru în continuare, sunt producţiile pe care ARCUB-ul le are deja, sunt două premiere pe care le-am făcut anul acesta - Artists Talk în regia Geaninei Cărbunariu şi Plastic în regia lui Cristi Tudor Popescu -, sunt alte piese pe care le avem de 4-5 ani şi visăm la o continuare. Sper din suflet să avem continuitate în ceea ce priveşte teatrul, să putem produce mai departe spectacole, fără să avem pretenţia că suntem un teatru. Noi suntem un centru cultural, din acest motiv se întâmplă pe scena de la Hanul Gabroveni nu numai teatru, ci şi muzică... Avem o stagiune de jazz care s-a chemat iniţial "Jazzaj la ARCUB", ne-am tot jucat cu cuvintele, am luat de fiecare dată artişti care să fie curatorii acestui eveniment, pentru că nu avem pretenţia că ne pricepem la toate. Până anul acesta - de fapt până s-a încheiat stagiunea - a fost Lucian Ban care a dat titulatura Artist in Residence şi ea va rămâne aceasta, dar din această toamnă continuăm cu Mircea Tiberian. Până în 2018 el va fi curatorul seriei de jazz şi cred că va fi bine, pentru că jazz-ul este un gen muzical iubit, e adevărat că este nişat, dar sunt foarte mulţi iubitori de jazz, care au nevoie să se ducă să asculte nu numai în cluburi. Aici noi oferim alt tip de spaţiu şi este nevoie de acest tip de spaţiu, după cum am văzut.
În 2017 am avut o ediţie extraordinară a Festivalului de jazz, a fost o ediţie foarte bună, cu unii artişti câştigători de premii importanta, şi mai clasici şi mai puţin clasici, adică am avut americani câştigători de Grammy, dar am avut şi artişti care vin din India, am avut brazilieni care au venit cu influenţele lor tradiţionale... Jazz-ul poate fi în toate felurile, am avut şi un concurs de compoziţie pe jazz, dar în 2017 directorul artistic Teodora Enache a vrut un concurs de voci. Mi s-a părut puţin riscant şi m-am gândit că nu vom avea concurenţi, dar am avut inclusiv băieţi... şi fete, dar şi băieţi, şi a fost o surpriză foarte plăcută... S-a întâmplat aici, în subsolul Hanului Gabroveni, avem un spaţiu foarte frumos căruia noi îi spunem Sala bolţilor, pentru că sunt bolţile acelea de cărămidă specifice clădirilor din Centrul Istoric şi am făcut acolo o amenajare, ca un fel de club al festivalului, unde în fiecare seară s-a întâmplat concursul. Am avut o trupă profesionistă care i-a acompaniat, motiv pentru care am zis că ar fi foarte frumos să permanentizăm acest club de jazz şi din octombrie 2017 la ARCUB veţi veni la Clubul de jazz, să ascultaţi jazz.

O.S.-P.: Asta este o noutate. În afară de Stagiunea de teatru care continuă, este şi seria de jazz, iată o noutate... Clubul de jazz, mai sunt şi altele?
M.P.: Continuă, evident, programul expoziţional, care nu e o noutate, avem un program permanent pe care lucrăm cu un an înainte, tot cu un grup de curatori şi am încercat să aducem de fiecare dată lângă noi specialişti care vin cu expertiza lor, să ne sprijine, pentru că noi suntem buni organizatori, gestionăm bugete, facem promovare, dar conţinutul artistic trebuie să vină de la nişte specialişti, pentru că în felul acesta, în afară de faptul că eviţi contestaţiile, într-o oarecare măsură - pentru că întotdeauna e ceva de contestat, întotdeauna cineva vine cu o expertiză sau cu o cunoştinţă sau nişte cunoştinţe - pentru că, până la urmă, cercurile noastre de cunoscuţi sunt limitate şi de fiecare dată va fi cineva care ne va "certa"... Dacă ai în faţă un profesionist care nu poate fi contestat, se poate spune orice, dar faptul că omul acela nu e de meserie, nu poţi să-l spui. Şi atunci lucrurile se opresc şi în felul acesta este puţin mai uşoară viaţa noastră de gestionari de bugete publice, pentru că de fiecare dată apar contestatari... Nu vreau să mă plâng, dar realitatea este că nu toţi oamenii de la stat stau degeaba, se plictisesc sau nu au ce face... noi suntem nişte oameni de la stat care lucrăm în condiţiile unor agenţii sau multinaţionale, non-stop, fără un program, avem unul doar pe hârtie, dar în realitate programul nostru este foarte haotic, artistic şi dens.
Nu ne plângem, ne place, mie personal îmi place foarte tare, nu ştiu când începe ziua şi când se termină şi colegii mei la fel. De fapt, toţi colegii mei sunt într-un fel nişte artişti, inclusiv cei de la contabilitate... adică trebuie să ai o oarecare afinitate cu zona asta ca să îţi doreşti să fii contabil într-o instituţie ca aceasta, care lucrează non-stop, trebuie să fii la fel pe achiziţii publice, chiar dacă în realitate meseria ta este una foarte riguroasă şi într-un fel plicticoasă...

O.S.-P.: În acest domeniu mai puţin plicticoasă, pentru că trebuie să găseşti soluţii spectaculoase şi de moment...
M.P.: Chiar glumeam la un moment dat, spunând: cred că aş putea să fac cel puţin un spectacol de teatru foarte reuşit cu noi, am toate tipologiile, am putea face cu o distribuţie minunată cu colegii din ARCUB, să faci o dată aşa o producţie de teatru...

O.S.-P.: O zi şi o noapte la ARCUB...
M.P.: Apropo de "O zi şi o noapte..." am nişte amintiri simpatice de pe vremea când aveam sediul în partea cealaltă, în Batiştei... Cele mai frumoase momente sunt când se termină un eveniment, am hălăduit pe străzi până la unu-două noaptea şi ne adunăm toţi să vorbim... Era un restaurant la subsolul clădirii ARCUB şi se întâmpla că era o nuntă, noi eram înfometaţi, ne-am dus cu cerşitul şi ne-au dat ce mai rămăsese de la nuntă şi a fost foarte simpatic că ne adunam toţi acolo, să mâncăm şi să ne aduceam aminte ce frumos a fost... cum a fost în Piaţa Constituţiei, ce frumos a fost la evenimentul de la Banca Naţională, dar ce frumos a fost în Piaţa Enescu, dar cum a fost aia... acelea sunt nişte momente extraordinare, când se adună toată lumea, răsufli uşurat că ţi-a ieşit, că lucrurile au fost bine şi se adună toată echipa... Atunci îţi dai seama că de fapt merită, e momentul în care zici "data viitoare voi face aşa...", ai uitat că în urmă cu puţin timp înainte să se petreacă, ai zis că renunţi, că nu mai vrei, că te-ai săturat, că gata, până aici, e ultimul. Şi uite că astea sunt momentele care te fac să continui şi să vrei să mergi mai departe.

"Sper să intrăm în lucrările de reabilitare a clădirii ARCUB din Batiştei, pentru că este o clădire foarte frumoasă, monument istoric"

O.S.-P.: Şi pentru că am amintit de sediul din Batiştei...
M.P.: Sper din tot sufletul şi ţin pumnii şi fac o cruce mare şi mă rog să intru într-un curs normal cu pregătirile pentru a intra în lucrările de reabilitare a clădirii ARCUB din Batiştei, pentru că este o clădire foarte frumoasă, e o clădire monument istoric, pe care o iubesc foarte mult, chiar dacă am plecat de acolo pentru că am născut aici o clădire din temelii. Acolo cumva rămâne începutul, e o chestiune sentimentală, aşa că mi-am dorit de la început să ştiu că mi-am făcut datoria şi faţă de această clădire şi n-am lăsat-o aşa. Acum, e o clădire închisă pentru risc seismic, e o clădire frumoasă, monument istoric, am primit banii de la Primărie şi sunt foarte bucuroasă că deja Consiliul general a aprobat suma pentru reabilitarea clădirii, avem studiile de fezabilitate făcute încă din 2015, pentru că eu de atunci am spus că în momentul în care ne mutăm la Hanul Gabroveni, ne apucăm de cealaltă, iar când terminăm şi această clădire, ne întoarcem în Batiştei. Nu am putut să mă întorc imediat, adică în 2016, dar iată că în 2017 am primit buget, avem studiul de fezabilitate care spune cât costă, cât durează proiectul şi respectiv construcţia şi lucrăm cu o echipă de specialişti, de profesionişti pentru pregătirea concursului de soluţii, cu un juriu format din specialişti...

O.S.-P.: Şi când ar trebui să se încheie această poveste?
M.P.: Până la finalul anului 2017 aş vrea concursul, proiectul în sine poate să dureze undeva cam 6 luni... şi construcţia 18-20 de luni.

O.S.-P.: Deci undeva în 2020.
M.P.: Da, dar e pornită, iar eu merg cumva pe varianta optimistă, că Hanul Gabroveni a fost o clădire mai dificilă, pentru că era monument istoric clasă A, aflat în ruină şi lucrările au durat din martie 2012 până în septembrie 2014. Deci practic doi ani, doi ani şi ceva, ceea ce a fost aproape record şi mă gândesc eu că o lucrare ca cea din Batiştei, unde nu vorbim de o ruină, ci de o clădire cu risc seismic 2, care nu este atât de afectată s-ar putea să meargă mai repede. Merg pe varianta optimistă şi în felul acesta vom mai da în circuitul public o sală de 400 de locuri, ceea ce este foarte bine. Bucureştiul nu are săli, are foarte puţine săli, inclusiv de teatru, deşi variante s-au mai găsit în cluburi, în tot felul de beciuri, pivniţe, garaje... Oricum, Bucureştiul aşteaptă acea minunată sală de 2-3.000 de locuri, aşteaptă sala aceea de 10-12.000 de locuri...

O.S.-P.: Probabil că o să mai vorbim despre asta, pentru că e un subiect discutat de decenii... deja.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer