Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Desfăşurarea Revoluţiei Franceze


Francisc Nopcea

01.09.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Prin decretele din august, sistemul feudal francez a dispărut. S-a instaurat o nouă societate bazată pe egalitate. Aceste schimbări vor deschide drumul adoptării mult doritei Constituţii. Până la adoptarea Constituţiei, deputaţii au adoptat Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului. Documentul prevedea drepturi şi libertăţi pentru toţi cetăţenii Franţei, fără deosebire. Aceste principii vor sta la baza noii legi fundamentale.

Regele nu împărtăşea entuziasmul general pentru schimbările care se desfăşurau. I-a scris arhiepiscopului din Arles că nu va consimţi niciodată la spolierea clerului şi nobilimii şi că nu va ratifica decretele prin care sunt jefuite. Nu putea utiliza forţa împotriva Adunării, pentru că nu mai putea conta pe armată. A adoptat astfel o politică necooperantă, refuzând să promulge decretele din august şi Declaraţia drepturilor omului. Noua atitudine de opoziţie a regelui faţă de deciziile Adunării Naţionale va duce la necesitatea abordării problemei drepturilor regelui. Deputaţii au decis că regele putea să aibă drept de vot suspensiv şi că va putea întârzia cu până la patru ani legile votate de Adunare.

Deputaţii au decis următoarele: puterea legislativă va aparţine Adunării Naţionale; nici un impozit sau împrumut nu poate fi ridicat fără aprobarea Adunării Naţionale; puterea executivă supremă se află exclusiv în mâinile regelui, acest drept fiind declarat inviolabil şi sacru.

Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului a condamnat practicile Vechiului Regim. Totodată a fost exprimat acordul cu privire la solicitările tuturor categoriilor sociale cuprinse în caietele de doleanţe. Declaraţia cuprindea un preambul şi 17 articole, care combină dispoziţiile privind drepturile a trei categorii de persoane: "drepturile oamenilor", francezi, străini sau inamici - articolele 1, 2, 3, 4, 7, 9 şi 10; "drepturi ale cetăţenilor", cetăţeni francezi- articolele 6 şi 14, care reamintesc şi întăresc libertăţile civile; "drepturi ale societăţii", ale naţiunii franceze - articolele 13, 15 şi 16, care sunt componente constituţionale.

Declaraţia stabilea drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului.  Art. 1 prevedea: oamenii se nasc liberi şi egali în drepturi. Art. 2 stipula apărarea drepturilor fireşti şi inalienabile ale omului: dreptul la libertate, la proprietate, siguranţă şi rezistenţă la opresiune. Art.3 conţinea principiul suveranităţii. Art. 4 consemna că libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. Art. 7 stipula că nici un om nu poate fi acuzat, arestat sau reţinut decât în cazuri prevăzute de lege.

Declaraţia mai stipula: art. 10 - nimeni nu trebuie sancţionat pentru opiniile sale, convingerile sale religioase, dacă exprimarea lor nu tulbură ordinea publică şi sunt în conformitate cu legea; art. 11 - libera exprimare a ideilor şi opiniilor; art. 13 - impozitarea generală indispensabilă pentru întreţinerea armatei şi a cheltuielilor administrative trebuie suportată în mod egal de toţi cetăţenii, proporţional cu veniturile lor; art. 14 - cetăţenii au dreptul ca, personal sau printr-un reprezentant, să stabilească necesitatea unui impozit şi să consimtă liber la aceasta; art. 17 - dreptul la proprietate este inviolabil şi sacru. Declaraţia avea să dureze mai mult decât Constituţia căreia îi va fi ataşată. Această Declaraţie va deveni totodată sursa de inspiraţie pentru liberalii din întreaga Europă.

La scurt timp după începutul revoluţiei, regele Ludovic al XVI-lea se va răzgândi în privinţa susţinerii Adunării Naţioanle şi a deciziilor acesteia, datorită faptului că a pierdut mare parte din putere. Schimbarea de atitudine a regelui s-a datorat dispariţiei dreptul divin. Ca urmare a acestui fapt, regele va deveni răspunzător mai întâi în faţa poporului, conform principiului suveranităţii naţiunii, apoi în faţa Adunării şi abia apoi în faţa lui Dumnezeu. Regele nu împărtăşea entuziasmul general pentru schimbările ce au avut loc. Acesta va refuza să aprobe decretele Adunării, precum şi Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului. Va fi forţat să o facă datorită unei noi manifestări revoluţionare, aceentuata de nemulţumirea femeilor ca urmare a crizei alimentare.

Regele va fi iar pus la zid în urma unui banchet, prin care garda regală sărbătorea la Versailles sosirea regimentului din Flandra. În timpul acestuia, se vor desfăşura demonstraţii antirevoluţionare. Ofiţerii prezenţi la acest banchet au călcat cocarda tricoloră şi au înlocuit-o cu o cocardă albă a Bourbonilor. Vestea a ajuns la Paris, iar spiritele s-au inflamat. S-a cerut ca regele să fie adus înapoi în capitală. Cererea reîntoarcerii regelui în capitală a coincis cu lipsa de alimente în Paris. Ca urmare a acestei crize alimentare, o mulţime de femei au năvălit la Hôtel de Ville, sediul Comunei, cerând pâine. Ele au fost convinse să se ducă la Versailles, să se plângă regelui şi Adunării.

Aproximativ 7.000 de femei nemulţumite şi furioase au pornit la un drum de cinci ore până la Versailles. 20.000 de soldaţi din Garda Naţională, conduşi de generalul La Fayette, le-au urmat. Ajungând la palat, au pătruns în sala în care se desfăşura şedinţa Adunării. Au reuşit astfel să trimită o delegaţie la rege, cu care să poarte negocieri pentru rezolvarea nemulţumirilor lor. Acesta, forţat de împrejurări, a consimţit să aprovizioneze capitala cu cereale şi să aprobe decretele din august şi Declaraţia drepturilor omului.

La cererea mulţimii, regele şi regina au apărut într-un balcon şi au fost întâmpinaţi cu strigătul: "La Paris". În aceeaşi după-amiază, familia regală a plecat de la Versailles spre Tuileries. Un mit susţine că Maria-Antoaneta, pe când privea mulţimea de parizieni răsculaţi adunaţi sub ferestrele palatului de la Versailles, a declarat: "Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!". Ajuns la Paris, regele s-a considerat prizonier al gloatei pariziene şi, prin urmare, dezlegat de tot ce fusese silit să accepte. Când parizienii s-au răsculat, ei considerau Adunarea ca pe un aliat. Ulterior, Adunarea a fost ignorată şi umilită.

Când deputaţii l-au urmat pe rege la Paris, unii dintre ei s-au simţit în aceeaşi măsura prizonieri ca şi regele. Cei mai mulţi doreau să ajungă la un compromis cu regele. Era însă dificil, deoarece erau înconjuraţi de o populaţie care-şi putea impune voinţa proprie Adunării, stârnind o răscoală. Majoritatea moderată a deputaţilor nu mai aveau încredere în populaţia Parisului şi nici în rege.

După octombrie 1789, mulţi francezi credeau că revoluţia s-a terminat. În decursul anului următor, a existat un larg consens între diferitele grupări din Adunare, care s-au apucat să reorganizeze total Franţa. S-a reorganizat administraţia financiară, legile, finanţele şi economia, prin aplicarea principiilor Declaraţiei drepturilor omului. Se încerca să se ofere Franţei un sistem uniform, descentralizat, reprezentativ şi umanist. Deputaţii se considerau descendenţii Iluminismului. Ca urmare, intenţionau să încheie ostilităţile, cruzimea şi să pună capăt superstiţiei şi sărăciei. Erau puţini care regretau dispariţia Vechiului Regim, deoarece deputaţii, influenţaţi de iluminism au fost adepţii unei monarhii limitate.

În această perioadă, Franţa a suferit o schimbare fundamentală. Au luat naştere instituţii şi atitudini noi, care supravieţuiesc până în prezent.

Mai multe informaţii şi fotografii găsiţi aici: https://ro.historylapse.org/revolutia-franceza/desfasurarea-revolutiei
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer