Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Maria Munteanca


Radu Părpăuţă

04.09.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Azi nu se mai poate zice că femeile fac copii "cum vrea Dumnezeu". Azi femeile fac copii cînd vor ele şi cînd aprobă şi bărbatul. Înainte făceau săracele femei o grămadă de copii, că "aşa a vrut Dumnezeu".

Mi-aduc aminte de Maria Munteanca, era la prăşit la noi la vie, cu Ileana asta... am uitat cum îi zicea. Şi Ileana îi zice Mariţei (aşa-i ziceam Mariei Munteanca), care făcuse vreo doişpe copii.
- Ce-ai făcut, fa, atîţia? N-ai cui să laşi averea?

Ei, vai de capul lor, n-aveau nici de unele. Stăteau vreo paişpe într-o odăiţă, că nici nu ştiu unde încăpeau. Vara mai zic, mai dormeau pe afară, dar iarna? Cum, Doamne, stăteau? Avea o vorbă bunica mea: cică ţiganii, dacă nu-s paişpe-cinşpe în odaie, nu se simt bine, se simt părăsiţi. Şi mai venea şi Costică Munteanu beat mort peste ei. Era muncitor, ţiganul, ce-i drept, dar şi beţiv. Bea tot ce cîştiga cu munca. Rar dacă mai reuşea Lelea, mă-sa, să scoată ceva bani de la el. Mariţa, săraca, nici nu îndrăznea să se apropie de bărbatu-său.

Mariţa era o femeie tare de treabă, cuminte şi zîmbăreaţă. Toată ziua zîmbea. Şi, să mă întorc, Mariţa îi răspunde Ilenei:
- Păi, zice, dacă aşa a vrut Dumnezeu!
- Ei, "aşa a vrut Dumnezeu"! O vinit noaptea Dumnezeu şi s-o suit pe tine, a?

Costică Munteanu muncea pe la oameni, făcea chirpici, că era haidău tare. Avea şi-o tobă, o bătea pe la nunţi şi cumătrii, pînă ce s-o spart toba şi-o aruncat-o. Pe vremea ceea, cu toba lui Costică, cu acordeonul lui Dumitru, iar dacă mai era şi-o vioară era prea de ajuns, se petrecea, frate, pînă dimineaţa.

Şi venea ţiganul beat acasă şi-o bătea pe Mariţa. I se părea lui că, vezi Doamne, nu mai scapă de necazuri şi nevoi din cauză că Mariţa i-o făcut doişpe plozi. Azi aşa, mîine aşa, pînă ce, săraca, fugea de acasă la mă-sa peste deal, la Goroni. Costică se ducea după ea - cu rugăminţi, cu amăgeli - şi se întorcea Mariţa acasă. După o vreme iar o bătea şi iar pleca Mariţa. Aşa s-a întîmplat de cîteva ori, pînă ce, ultima dată, Mariţa a zis că nu se mai întoarce orice ar fi. El s-o dus la Goroni, la părinţii ei, era seara tîrziu, şi-o chemat-o la poartă, că, cică, să vorbească pentru ultima oară. Ea, săraca, n-o vrut să iasă. Frica care intrase în sufletul ei îi spunea că nu trebuie să iasă. Dar mamă-sa, înmuiată de glasul lui ugilit şi de faptul că tremura de frig la poartă, i-a zis Mariţei:
- Mai du-te o dată, Mariţă, spune-i că nu se mai poate şi gata.

Şi Mariţa s-o încrezut în mă-sa. Ş-o tras peste cămaşă un cojoc flendurit de-al lui taică-său şi-o ieşit la poartă. Şi tot strîngea cojocul ceala la piept.

Costică avea un cuţit ascuns în mîneca hainei. Îl luase de acasă.
- Hai, vină ici-şa, i-o zis Costică. Să ne auzim.

Că era iarnă, bătea vîntul şi viscolea. Ea s-o apropiat, fără să ştie ce negură-i în sufletul lui, că ce-i în sufletul omului nu se vede. Atuncea el o scos cuţitul şi zvînc! i l-o băgat în piept, drept în inimă.
- Ha! o făcut Mariţa. Pe loc o murit.

Mare jale o fost! Era un suflet aşa bun! Noi am fost în aceeaşi clasă la Goroni, cînd eram mititele. Parc-o văd: slabă ca un ţîr, cu cozi împletite şi cu ochi verzi. Cînd te vedea, rîdea cu toată faţa, cu ochii ceia verzi, bucuroasă că te vede. Aşa era ea: fără picătură de venin în suflet.

Pe Costică l-o luat la puşcărie. Copiii, vai de capul lor, numai ei ştiu cum o crescut. Lelea cea bătrînă, mama lu' Costică, s-o ocupat de ei. Cît putea şi ea. Lelea se ducea şi la puşcărie la el. Pe urmă o murit, n-o mai apucat să-l vadă liber.

Costică o venit după vreo doişpe ani. Copiii erau mari acuma şi nu l-o mai primit acasă. Atuncea s-o luat c-o ţigancă din Chicirea. O fost odată la noi şi-o cumpărat vin. Şi i-am spus ţigăncii celea:
- Nu ţi-i frică că te-a omorî şi pe tine?
- E om bătrîn de-acuma. Ce să mai omoare el! Nu mai vrea să taie nici un pui de găină. Eu tai puii acasă.

Iar Costică rînjea cu nasu' în jos.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer