Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  49

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nişte vechituri


Ioana Scoruş

09.09.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am stat preţ de câteva clipe cu mâna pe sertar, gândindu-mă dacă să-l deschid sau nu, de fapt întrebându-mă dacă este sau nu în regulă să-l deschid. Cum n-am găsit nici un motiv pentru care ar fi putut să nu fie în regulă, l-am deschis şi am scos fotografiile. Un teanc întreg, neorânduit. M-am aşezat pe covor, pe burtă şi am început să mă uit la ele. Într-o oră le dădusem gata şi recunosc că nu eram în cea mai bună formă. Cu toate astea, m-am apucat să le ordonez. Trebuiau puse în ordine. Mi-au ieşit cinci teancuri mai mici. Toate cele cinci femei erau roşcate, cu părul lung şi drept, cu sâni opulenţi şi slabe, ca să nu spun slăbănoage. Nu îndeplineam nici un criteriu. Nu eram roşcată, nu aveam părul prea lung, nu aveam firul drept, din contră, aveam părul ondulat, nu aveam sâni opulenţi şi nici slăbănoagă nu eram. În nici un caz nu eram grasă. Consider că eram tocmai bine. M-am dus la bucătărie, am tăiat o felie de pâine, am uns-o cu unt şi cu dulceaţă de vişine şi am mânca-o în sufragerie, în picioare, privind de sus cele cinci teancuri cu fotografii. Când am terminat, în timp ce îmi lingeam buzele de dulceaţă, am luat cele cinci teancuri, le-am aşezat în sertar şi am pus sertarul la locul lui. Nu a mai trecut mult timp şi a apărut.

De cum a intrat pe uşă, l-am luat în braţe şi m-am lipit de trupul lui, încolăcindu-mi braţele pe după gât. I-am simţit mirosul pielii, braţele protectoare răspunzând îmbrăţişării mele, m-a sărutat pe creştetul capului după care a rostit un vers din Cântarea cântărilor. Ne-am sărutat şi în timp ce ne sărutam iar am simţit mirosul aerului tare de munte. Mi-a trebuit vreun an până să-l fac să înţeleagă că manifestările de afecţiune fac parte dintre acele lucruri fireşti la toate cuplurile din lume şi că nu sunt nişte ciudăţenii de-ale mele. Nu sunt obişnuit, mi-a spus la început. Nu-mi place. Ba are să-ţi placă, i-am spus. Nu are cum să nu-ţi placă aşa ceva. Şi ajunsese să-i placă, în sfârşit. Devenise firesc.

În seara aceea am mâncat brânză cu roşii şi cu pâine de casă, am băut un pinot noir Boucharde şi mi-a povestit ultimele bârfe de la universitate. Apoi mi-a spus că ar vrea să lucreze puţin, ceea ce însemna că urma să se retragă două ceasuri, timp în care nu aveam altceva de făcut decât să citesc sau să ascult ştirile de seară. Dar eu nu voiam ca în seara aceea să lucreze, aşa că m-am aşezat în braţele lui şi mi-am încolăcit din nou braţele în jurul gâtului. A înţeles rapid şi aşa am ajuns în dormitor.

A doua zi, după ce a plecat, m-am apucat să strâng toate scrumierele din casă. Şi pe cele din Grecia, şi pe cele din Portugalia, şi pe cele din Franţa, şi pe cele din Italia, şi pe cele din Cehia. Nu le-am aruncat, doar le-am dus în beciul de la subsol, unde se ducea doar în caz de forţă majoră. Şi pentru că rămăsesem fără nici o scrumieră, am ieşit în oraş de unde m-am întors cu o faţă de masă din batist brodat şi cu o scrumieră mare, din porţelan de Limoges, pe care am aşezat-o în mijlocul mesei din bucătărie, peste faţa de masă micuţă, dar elegantă. Nu ştiu de ce, mi-a sărit în ochi ghiveciul cu violete de Parma. De fapt, ştiu de ce, pentru că era pictat cu mov. Colac peste pupăză, mai avea pictat, cu bleu, un ochi. Şi nu era mână de artist. Era un ochi adăugat după ce ghiveciul fusese cumpărat. L-am dus pe balcon, ca să nu-l mai văd. Cu tot cu violetele. Am ieşit din nou în oraş, de unde m-am întors cu prosoape noi de bucătărie pentru că tocmai le aruncasem pe cele franţuzeşti şi pe cele portugheze, cu pahare şi ceşti noi ca să le înlocuiesc pe cele italieneşti şi cu câteva farfurii, punându-le pe cele ceheşti alături de toate celelalte, într-o cutie din carton pe care am coborât-o în beci.

Seara, când a venit acasă, iar m-am lipit de el, iar mi-a spus un vers din Cântarea cântărilor după ce m-a sărutat şi, când s-a retras să lucreze, mi-am luat cartea şi m-am dus după el, să stăm împreună. Nu-l deranjam cu nimic, puteam fi silenţioasă. Când ne-am băgat în pat, am ştiut că a doua zi voi schimba lenjeria de pat şi prosoapele şi mă întrebam ce gamă de culori să folosesc. Vizualizând mental dimensiunile beciului, mi-am dat seama că va face faţă şi covoarelor. M-am ghemuit în braţele lui, pentru că acolo îmi era locul.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer