Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Să profităm de Roger! Cât mai putem


Cristian Geambaşu

12.09.2017
Gazeta Sporturilor, septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Federer a părăsit în sferturi US Open 2017, dar gândeşte în perspectivă. Iar perspectiva imediată ne spune că tot ei, bătrânii, se vor bate pentru titluri.


Frumoasă declaraţia lui Federer după înfrângerea în faţa lui Del Potro, în sferturi la US Open. "Ar trebui să doară. Şi chiar doare, dar cu sezonul pe care l-am avut e mai uşor să aşezi totul în perspectivă. Îmi va trece repede".

Îl apără titlurile

Federer vorbeşte despre perspectivă. Când un mare sportiv vorbeşte despre perspectivă şi tocmai a împlinit 36 de ani, te gândeşti că delirează. Pe Federer îl apără însă tocmai cele două Grand Slam-uri câştigate în 2017, Melbourne şi Wimbledon. Dacă nu ar fi fost victoriile din Australia şi din Anglia, plus turneele de la Indian Wells, Miami sau Halle, afirmaţiile elveţianului puteau fi privite ca tentativa demnă de milă a unui imens campion de a nu recunoaşte efectul devastator al trecerii timpului. Nu îşi dă seama că a sosit momentul să se retragă, dom'le! Nu înţelege că a îmbătrânit, se agaţă ca înecatul de singurul lucru pe care ştie să îl facă în viaţă.

Urmaşii căutătorilor de aur

Poate aşa ar fi sunat multe comentarii. Lumea te iubeşte cât eşti în vârf. Iar drumul de la pisc la prăpastie este atât de scurt! 4 seturi de exemplu, cât a avut nevoie del Potro să-l învingă pe Federer. Câţi dintre cei prezenţi miercuri noaptea (6 septembrie 2017) pe arena Arthur Ashe credeţi că au rămas cu sechele emoţionale după înfrângerea lui Roger? Spectatorii l-au salutat pe învins şi l-au uitat în clipa următoare. Apoi l-au îmbrăţişat pe învingător. Sunt aceiaşi oameni care întârzie în pauzele dintre game-uri pentru că au fost să-şi cumpere un burger, sunt cei care se bucură când le aterizează vreo minge în mâini, de parcă au pescuit vreo perlă în adâncurile oceanului. Sunt urmaşii căutătorilor de aur, în stare să facă moarte de om pentru bunul lor. Este inocenţă pură şi cinism veritabil în acest tip de comportament al americanilor. Dar să nu intrăm prea departe pe un teritoriu doar în aparenţă simplu de înţeles.

Delpo, erou sau actor? Sigur, subiect de film

Să ne întoarcem la Roger, la Rafa, la Delpo. Care Delpo vine de undeva de foarte departe. Din suferinţa care l-a aruncat de pe traiectoria succesului. Nu a fost o revenire ca în filme. Realitatea este prozaică, iar urcuşul argentinianului a fost anevoios şi dureros, presărat cu nenumăratele intervenţii chirurgicale pe care le-a suportat. Cariera lui chiar este un bun subiect pentru scenariul unui viitor film şi dacă semifinala cu Rafa Nadal va fi prilej pentru încă o victorie, avem asigurat şi happy end-ul made in Hollywood. Interesant ce se va întâmpla în acest meci. Spaniolul revenit în fruntea ierarhiei ATP arată reîncărcat şi ceva pe deasupra, iar Del Potro şi-a regăsit echilibrul la serviciu, dar peste toate şi-a recuperat fluenţa loviturii de dreapta, probabil cea mai de temut din circuit. Nu am înţeles totuşi ce s-a întâmplat la meciul contra lui Dominic Theim. Dacă eşti bolnav, victimă a unui virus, cu respiraţia diminuată, cum poţi reveni de la 0-2 la seturi jucând din ce în ce mai bine? A fost teatru sau eroism acolo?
(Notă: Rafa Nadal - Juan Martin del Potro 4-6 6-0 6-3 6-2)
Nu plânge nimeni după Nole sau Andy

Din partea cealaltă a tabloului nu vine nimeni. De fapt, vine negreşit un outsider. Spaniolul Pablo Carreno Busta sau sud-africanul Kevin Anderson sunt jucători harnici şi disciplinaţi, dar sub nicio formă vedete potenţiale sau în devenire. Ar fi aici momentul să observăm că marile absenţe ale lui Djokovici, Murray sau Wawrinka nu au provocat suspine la US Open 2017. Foarte ciudat, dar nu am auzit pe nimeni să plângă după ei. Asta apropo de recunoştinţa cu totul perisabilă a publicului. De pretutindeni, nu doar american. Ar mai fi fost şi prilejul ca în acest articol să vorbim de tineri, dacă tinerii nu şi-ar fi rupt dinţii în carnea tare a bătrânilor. Denis Şapovalov şi Andrei Rubliov pot fi nume importante mâine, foarte importante.

Tineri, nerăbdători şi necopţi

Deocamdată le lipseşte ceva, acel ceva pe care acum foarte mulţi ani îl aveau Borg, Wilander, McEnroe, Chang ori mai încoace Agassi sau Sampras. Acei copii minune aveau de partea lor nu doar forţa nestăvilită a adolescenţei, ci şi mintea unui om trecut prin greutăţile vieţii. Şapovalov şi Rubliov sunt copii ai timpului lor, foarte talentaţi, dar, mi se pare, imaturi. Necopţi nu atât în joc, cât la minte. Ar fi timpul să ne obişnuim cu asta şi să profităm cât mai este timp de dorinţa lui Federer de a juca în continuare. Asta ca perspectivă, vorba lui.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer