Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Se deschid stagiunile


Oltea Şerban-Pârâu, Virgil Oprina

07.10.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Ultimele zile au însemnat pentru lumea muzicală clasică deschiderile stagiunilor principalelor instituţii de concert şi spectacol bucureştene. Ne vom opri în cele ce urmează asupra a două dintre aceste evenimente, petrecute la Ateneu şi la Sala Radio.

Farmecul muzicii “pe viu"


Felix Mendelssohn-Bartholdy, cel căruia îi datorăm scoaterea din uitare a unor mari compozitori ai trecutului prin marile lor opere vocal-simfonice precum Patimile după Matei, în cazul lui Bach, sau oratoriul Israel în Egipt, în cazul lui Handel, a fost şi el atras de spectaculosul şi amplul aparat constituit de orchestră, cor şi solişti.

Dintre creaţiile monumentale ale lui Mendelssohn, Filarmonica “George Enescu” şi dirijorul Cristian Mandeal au ales pentru deschiderea stagiunii 2004-2005 oratoriul Paulus. Construit cu o stricteţe ce-şi revendică rădăcinile de la şcoala polifoniei handeliene, oratoriul Paulus are totuşi multiple elemente care îi certifică apartenenţa la curentul romantic.

Oratoriul s-a bucurat de un mare succes, iar în cei doi ani ce au urmat primei audiţii (1836) a fost cântat de mai bine de 50 de ori în diverse ţări, ceea ce era cu totul excepţional în epocă pentru o lucrare de asemenea ample dimensiuni. În pofida acestei popularităţi, Mendelssohn şi-a retuşat de mai multe ori lucrarea în care dorea să-şi afirme credinţa protestantă şi să îmbine vechea tradiţie a oratoriului, mai ales a celui handelian, cu achiziţiile scriiturii moderne. Se pare că figura paternă a lui Abraham Mendelssohn, care a părăsit religia iudaică pentru a îmbrăţişa religia reformată, a jucat un rol important în alegerea acestui subiect, consacrat evreului convertit. Au existat şi critici în epocă la adresa lui Mendelssohn, conform cărora lucrarea era mai mult consacrată concertului decât cultului, printre cei care au luat apărarea lucrării aflându-se şi Schumann. Acceptând ideea că lucrarea este uşor dezechilibrată în favoarea primelor două părţi, el aprecia îmbinarea intimă între cuvânt şi muzică, prospeţimea instrumentaţiei şi măiestria componistică.

Scriitura dramatică a oratoriului Paulus le-a oferit atât dirijorului Cristian Mandeal cât şi muzicienilor din orchestră şi cor posibilitatea de a-şi face auzite calităţile în sala care i-a consacrat, Ateneul Român. Astfel, evoluţia dezavantaja(n)tă de la Sala Palatului din recentul Festival al Artelor a fost uitată de toţi cei prezenţi în ambele ocazii. Remarcabila percutanţă a partidelor de coarde, corul pregătit de Iosif Ion Pruner aflat într-un evident vârf de formă, garnitura de solişti dominată de Mihaela Stanciu, Călin Brătescu şi George Emil Crăsnaru au asigurat cursivitatea naraţiunii muzicale de aproximativ două ore a oratoriului.

Dacă foyerul de marmură al Ateneului n-ar fi amplificat supărător concertul pop-rock din Piaţa Revoluţiei, atmosfera ar fi fost poate şi mai convingătoare (aşteptăm şi legea plafonului maxim de intensitate sonoră permis în aer liber în centrul Bucureştilor, pentru că poluarea sonoră se pare că e cel puţin la fel de perfidă ca aceea a aerului). Oricum, ceea ce ne-au propus Cristian Mandeal şi ansamblurile Filarmonicii bucureştene a fost un concert cu o muzică pe care este preferabil să o asculţi în sală, ea pierzându-şi mult din efect şi din forţa de convingere la o eventuală audiţie acasă, pe CD.

Specialitatea” Enescu

Leif Segerstam este un şef de orchestră charismatic. Acelaşi Leif Segerstam este şi unul dintre marii dirijori ai acestei epoci. Iar faptul că o orchestră românească reuşeşte să-l invite în stagiune este o realizare pe care nu mulţi o percep ca atare. Aşadar deschiderea sezonului muzical la Radio se anunţa a fi un eveniment, iar realitatea a confirmat şi chiar depăşit aşteptările oferite de afiş.

Pe de altă parte, publicul nostru conservator nu se dezminte. Alăturarea pe afişul deschiderii de stagiune a Orchestrei Naţionale Radio a numelor compozitorilor Jan Sibelius, Leif Segerstam şi George Enescu a făcut ca studioul “Mihail Jora” al Radiodifuziunii să fie plin, dar nu arhiplin, aşa cum ar fi justificat realitatea sonoră ai cărei martori aveam să fim. Se pare că tot ceea ce s-a scris după Brahms solicită receptorului un grad de cultură muzicală şi de deschidere pe care o parte dintre cei care frecventează concertele simfonice la noi nu îl au. În consecinţă, sala a fost populată preponderent de melomani experimentaţi, cei care au acceptat realitatea unui program exclusiv de secol XX şi, în principiu, ştiu să aprecieze nuanţat o prestaţie artistică.

Solistul serii a fost violonistul angajat al Radioului, Alexandru Tomescu. Acesta a etalat, ca de obicei, o tehnică briliantă, un sunet strălucitor, maniera sa interpretativă strictă, evitând licenţele, potrivindu-se parcă mai bine ca oricând cu muzica nordicului Sibelius, al cărui Concert pentru vioară şi orchestră oferă protagonistului posibilitatea de a impresiona publicul.

Trei lucrări simfonice compuse în secolul XX, extrem de diferite în spirit, au reprezentat alegerile lui Leif Segerstam pentru întâlnirea cu Orchestra Naţională Radio. O simfonie pentru orchestră mare (chiar foarte mare – cu o percuţie abundentă şi două piane), pentru care dirijorul să stea la pian în interiorul orchestrei, recunosc că nu am mai ascultat. Lucrare mizând pe coloristic, pe exuberanţă timbrală, o creaţie de atmosferă, Simfonia nr. 97 “Violaelina“ a lui Leif Segerstam nu a convins reticentul public despre care vorbeam, deşi s-a plasat extrem de armonios în contextul serii. Urcând pe scala popularităţii, tabloul simfonic “Finlandia“ de Sibelius, la fel de sonor şi de spectaculos, dar mai accesibil unui auz dornic de consonanţe, ne-a fost servit pe post de aperitiv, oferind suflătorilor orchestrei ocazia de a-şi pune în valoare calităţile.

Deşi se spune că specialitatea lui Leif Segerstam este Sibelius, aş îndrăzni să spun că la ora actuală, cel puţin prin prisma melomanului român, specialitatea sa pare să fi devenit Enescu. După fabuloasa versiune la poemul Vox Maris din Festivalul “Enescu” de anul trecut, ne-a oferit acum, la Bucureşti, o dramatică şi pasională versiune a Suitei I pentru orchestră de Enescu, potenţând nuanţele extreme şi sugestivele acumulări de tensiune care abundă în această suită, dacă ştii să le descoperi şi dacă îţi doreşti să faci din fiecare nouă piesă abordată un eveniment.

Se pare că Orchestra Naţională Radio are un an fast. Turneele în mari oraşe europene se ţin lanţ, iar ultimele săptămâni i-au oferit ocazia să cânte împreună cu mari muzicieni ai lumii precum Mstislav Rostropovici, Vadim Repin la Festivalul Artelor şi acum Leif Segerstam. Putem spune că Orchestra Naţională Radio a fost ireproşabilă în acest concert (şi sperăm că nu doar din cauză că, tehnic, programul nu a fost foarte dificil). Un astfel de contact susţinut cu valori de prim eşalon ale lumii muzicale, dacă îşi va păstra o oarecare continuitate, ne dă speranţa că se va putea ajunge din nou la faima justificată a Orchestrei Radio din perioada interbelică şi din cea imediat următoare.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer