Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (XXIX)


Dan Recheşan

17.09.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Filimon e un orfan ciudat. Corpul lui nu are miros şi nici boala, nici jegul nu se prind de el. Privirea sa neliniştitoare îi face pe unii să îl creadă posedat. Trece de la un tutore la altul şi învaţă să scrie, să citească, să ţină contabilitatea. De la începutul vieţii îşi descoperă o pasiune pentru mirosuri şi îşi rafinează mereu capacitatea de a le deosebi. Se angajează la spiţeria Jupînului Heilung şi îl uimeşte pe acesta cu capacitatea de a crea pomezi doar cu ajutorul mirosului şi intuiţiei. Cucerit de o mireasmă dintr-o casă alăturată, Filimon se îndrăgosteşte de Adnana Kevrosian, fata unui văduv. Spiţeria prosperă, iar Filimon e făcut partener egal în drepturi, dar inima sa e rănită de căsătoria Adnanei cu un vînător de zestre pe nume Ianis Saramandru. Izbucneşte ciuma şi Adnana moare împreună cu tatăl ei. Filimon o îngroapă, păstrînd doar o şuviţă din părul ei. Heilung moare şi el de ciumă. Deşi spiţeria şi o sumă semnificativă de bani îi rămîn ca moştenire, Filimon pleacă la drum cu o mică parte din bani. Iese din oraş şi se îndepărtează cît poate de tare de orice aşezare omenească, dornic să trăiască singur, căutînd să se împace cu trupul şi cu mirosul său. Stă singur, în pustietate, timp de mai bine de un an, apoi se alătură unei şatre de ţigani lăutari, pe care îi părăseşte pentru a intra în slujba vel-pitarului Negreanu. O ceată de haiduci, condusă de Anghel Gealantaru, îl jefuieşte şi omoară pe Negreanu. Filimon fuge în pădure ca să nu fie acuzat de moartea acestuia şi e capturat de haiduci, care îl obligă să le devină ucenic. Fuge după un atac eşuat al acestora, se întoarce şi redeschide spiţeria, devenind vindecătorul săracilor din cartier. Are o aventură de o noapte cu Eufrosina, ibovnica lui Gealantaru, care pleacă apoi să îl găsească pe acesta şi să reorganizeze ceata de haiduci. Ianis Saramandru se dă bine pe lângă Vodă Şuţu şi Alexandru Ipsilanti şi ia de la amîndoi bani pentru a trăda secretele celuilalt. Filimon îl caută şi îl tocmeşte pe Fanache Cotoşmanul, maimarele codoşilor şi stăpînul curvelor din Bucureşti, să-l ajute. Se reîntâlneşte cu Gealantaru şi îi dă nişte bani. Se apucă să fabrice parfumuri şi prosperă. Îl vindecă de o rană purulentă pe Iordache Olimpiotul, un prieten al lui Vladimir Iosupov, fost pacient al Jupînului Heilung.

29.

În ultima vreme, fiindcă nu i se lipea somnul de gene decît spre dimineaţă, Filimon îşi făcu un obicei. Strecura două-trei parale în palma paracliserului de la biserica sfîntul Gheorghe cel Nou, ultima ctitorie a martirului Constantin Brîncoveanu, şi urca în turla mare a clopotniţei. De la înălţimea de douăzeci de stînjeni vedea mahalalele Bucureştiului ca-n palmă, iar aerul răcoros al nopţii purta un noian de miresme nenumărate, de la mirosul amărui al mugurilor de plop pînă la damful înecăcios al vetrelor. Din fiecare pală de odoare alegea pe cea care-i plăcea, o răsucea, o pipăia cu inefabilul său simţ, degustînd-o şi îmbogăţind-o cu altele asemănătoare scoase din sertarul amintirilor. Nu rămînea pe dinafară nimic, nici izul de pîine mucedă cu care se hrănise atîta amar de ani, nici aroma dulceagă a tufişurilor de iasomie înflorite pe care o simţise prima oară în copilărie, într-o seară caldă de mai pe cînd scurma cu un băţ în ţărînă căutînd gîndaci şi rîme. Pentru cîteva ceasuri uita de suferinţe, de dorul inimii rănite şi se simţea împlinit şi bogat, nu prin banii strînşi în sertarele comptoarului, ci prin iscusinţa cu care isca o vijelie nemaiîntîlnită de miresme, un tărîm magnific al simţurilor de neînchipuit pentru semenii lui. Într-o noapte ceţoasă adulmecă atît de puternic o duhoare stătută de smîrc trecînd aproape, atingîndu-i toţi porii, de credeai că se revărsaseră toate mlaştinele din jurul Bucureştilor pînă la poarta sfîntului lăcaş. Coborî repede scările şi se repezi în uliţă ca să vadă ce se întîmplă. Lîngă gardul bisericii dădu peste un bărbat slăbănog cu straiele peticite, care purta în spinare o desagă mare, mînjită de mîl, iar pînza aceea se mişca şi se zbătea, orăcăind de parcă ar fi fost vie.
- Unde duci broaştele astea, omule? îl descusu el.
- Le duc unui sudit, talian de neam... pe fiecare broscoi îmi dă un firfiric! Nuş ce face cu broaştele, da' să ştii că nu-i un ban cîştigat uşor, fiindcă le ia numai pe alea mari, verzi şi fără negi!

Se luă după ciudatul pescar pe-o uliţă ce se înfunda în cheile Dîmboviţei şi ajunse astfel la uşa casei în care locuia jupîn Simone Balsamo, de baştină din Turin. Era o coşmelie mare, cu un singur cat, cu ferestre mici, oblonite şi fărbăluită într-un galben urît ca pucioasa. Le deschise o slujnică ciufută care, fără să-i întrebe nimic, îi duse într-o sală mare, podită cu marmură şi pèreţii acoperiţi cu plăci de malachit şi perdele întunecate la ferestre. În mijlocul ei se afla o cadă mare din aramă, iar pe o masă fel de fel de ustensile: un alambic, un mojar mare din aramă, oale din tuci, o lampă cu untdelemn pentru distilare, damigene din sticlă fumurie, boluri de porţelan, ace, cleşti şi cuţitaşe de chirurg. În timp ce se mirau ei de talmeş-balmeşul de lucruri aflate acolo, în peretele opus intrării se deschise o uşiţă tainică şi se ivi un bărbat scund, burtos, îmbrăcat într-un caftan din brocart negru cu înflorituri din fir de aur şi o tichie mică, tot neagră, pe creştetul chelios. Avea un nas coroiat mult spre gură, o pereche de ochi mici, verzi-cenuşii, iar barba lungă, roşcată şi presărată din belşug cu fire albe era pieptănată cu grijă. În timp ce păşea spre ei zîmbind larg şi frecîndu-şi mîinile mici şi albe, împodobite de ghiuluri cu nestemate, Filimon simţi un miros ciudat, greţos în care se topeau izuri felurite: piele solzoasă, pene de bufniţă, maţe putrede, cenuşă de oase, pulbere din seminţe de mac, usturoi şi mastică.
- Ahaaa, exclamă cel care emana urîtul miros, mi-aduce le rane, broasca frumos! Va bene, molto bene...

Desfăcu sacul şi deşertă broaştele în cada mare din aramă, apoi îi numără pescarului în palmă doisprezece firfirici. Acesta plecă fără să dea bună ziua, pesemne se grăbea spre o cîrciumă să-şi cumpere o cincizeacă de rachiu, iar straniul personaj se întoarse spre Filimon:
- Voi, che mi-aduce?

Acesta ridică din umeri:
- Nimic, domnule, am avut curiozitatea să vă cunosc! Eu sunt spiţer, am o apothekă în Lipscani şi prepar multe leacuri...
- Aaaa, va bene, molto bene, farmacista un lavoro meraviglioso!
- Ce faceţi cu broaştele? întrebă Filimon, privind jivinele care se chinuiau să scape dar oricît se străduiau nu izbuteau, lunecînd pe pereţii înalţi şi lucioşi înapoi pe fundul căzii.

Balsamo îl luă de braţ, sporovăind vesel şi amestecînd toate graiurile pe care le ştia:
- Voi sei un homme cultivé, un confrere, voi capirai. Le sang de grenouille si tratta di un fluido vitale... es iz a vital flisik. Mélangé avec mumia in polvere dà l'immortalità, mescolato con cinabro tsu transmute in ekt rubinz et purifier le vitriol bleu... ecco!

Înşfăcă un broscoi mare din cadă, îl ţintui în patru ace pe-o scîndurică şi-i despică burta cu un cuţitaş din argint. Culese sîngele într-o fiolă, o scutură adăugîndu-i un dram de pulbere albastră care mirosea tare a pucioasă şi i-o arătă. Sîngele apos al broaştei se preschimbase din roşu limpede într-un verde întunecat ca otrava. Fără să-i fie silă, italianul luă o duşcă mare din şip, plescăind din limbă de parcă ar fi gustat cine ştie ce elixir. Îi întinse şi lui fiola însă el refuză această neobişnuită trataţie. După ce încercă să afle ce fel de leacuri prepară, dar nefăcîndu-se deloc înţeles în idiomul său ciudat, messer Balsamo îi întinse mîna sa mică, ca de femeie:
- Voi să revăd la domnia ta. Ora, sta lavorando... arrivederci!

Ieşi nedumerit din casă şi o luă spre mahalaua Grabovenilor. Dintr-o dată îi venise pofta să-şi astîmpere setea cu un vin de Drăgăşani. În timp ce grăbea pasul nu observă o umbră pitită sub un calcan. Era un vătăşel al agiei care pîndea la uşa italianului, căci Şuţu se temea de tot felul de boscoane şi blesteme. Aflase că "broscarul" se îndeletnicea cu lucruri necurate şi dăduse poruncă ca acesta să fie mereu privegheat, zi şi noapte. În fapt, Balsamo făcea şi el joc dublu: era trimis de Marea Lojă a anticului şi primitivul rit de Misraim şi de Memphis ca să iscodească ce pun eteriştii la cale în ţinuturile dunărene, iar apoi vindea tainele aflate cancelarului Metternick. De pildă, aflase că-n urmă cu o lună, doi fruntaşi ai Eteriei, Iorgu Farmachis şi Iordache Olimpiotul se întîlniseră cu slugerul Tudor din Vladimiri şi-l atraseră de partea lor.

Filimon bău repede, trei căni de vin, una după alta, şi ieşi ameţit din cîrciumă. Zorii puţeau a fum de lemn verde şi a fiertură leşioasă şi grasă venind dinspre mahalaua casapilor, acolo unde nevestele acestora făceau săpun, fierbînd resturile rîncede de untură în cazane mari de tuci. Se îndreptă spre casă, cu paşi clătinaţi căci nu era obişnuit cu băutura şi vinul prost i urcase la cap. Cînd deschise uşa o văzu pe Eufrosina rezemată de tăblia comptoarului. Purta o mantie lungă cu glugă, albăstrie ca oţelul, iar chipul ei dalb şi gingaş, încadrat de buclele arămii era palid şi încercănat.
- Ce faci, spiţerule? Ţi-a fost dor de mine?

Îşi stăpîni greu imboldul s-o cuprindă în braţe:
- Mi-a fost... dar ţie ţi-a fost dor de mine?

Ea făcu un pas înainte şi îi încolăci grumazul cu braţele:
- Fireşte, spiţerule, că mi-ai lipsit cum îi lipseşte setosului apa, orbului lumina şi beteagului de moarte leacul!

Vru să o poarte pe sus în iatac, dar ea se desprinse din braţele lui şi zise:
- Stai cuminte că n-avem vreme de drăgosteli... ascultă-mă bine, că mare primejdie atîrnă deasupra capetelor noastre. Dacă află vodă de noi, cum am haiducit şi cum i-am batjocorit gealaţii, ne pune laţu-n gît şi ne urcă în furci cît ai zice peşte. Trebuie, musai, să-l lovim noi primii, înainte să prindă de veste!

Vinul băut îi fierbea în cap, iar cel al dorinţei îi clocotea mai abitir în vene şi bîigui ameţit:
- Să-l lovim, dar cum? Că eu, puşca şi pumnalul nu le ştiu mînui!

Buzele ei moi şi gingaşe ca petala de trandafir se întredeschiseră într-un zîmbet larg:
- Eşti spiţer, arma ta e otrava! Fă-mi o otravă pe măsura priceperii tale şi de rest mă grijesc eu, că paharnicul Korlaţaki e la cheremul meu, îmi mîncă din palmă!
"Să nu ucizi" auzi el glasul firav al ieromonahului Paisie şi-apoi, deîndată cel mai gros al meşterului Heilung: "Caută să faci bine şi să lecuieşti, aceasta este credinţa noastră, de mii de ani încoace, de la Hipocrat citire!" Glasul dorinţei fu însă mai puternic. Eufrosina îi cuprinse din nou grumazul cu braţele lipindu-şi de el trupul ei zvelt, amirosind tare a coajă de naramză şi-i şopti la ureche:
- Ajută-mă, Filimon, fă o otravă puternică şi ucigătoare şi mă jur pe mormîntul mamei mele c-am să fiu pe vecie a ta!

Dimineaţa, de cum răsări soarele, se puse pe treabă. Într-o carte scrisă de Galenus găsi sursa de inspiraţie pentru ceea ce năzuia să facă. Era o veche formulă pentru prepararea unui leac împotriva durerilor de pîntece: "bulbi de hyosciamus niger (măselariţă) uscaţi şi pisaţi- cinci drame amestecaţi cu seminţe de strichnos nux-vomica (turta-lupului) - două drame, ulei din frunze de oleandru, tot două drame şi scoarţă de soc excipiens, toate amestecate bine cu rachiu rafinat. Se administrează dimineaţa înainte de prînz, cîte cinci picături într-un pahar cu apă, altfel provoacă ulceraţii şi sîngerări grave ale stomacului." Făcu repede rost de toate şi, pentru întîia oară de cînd lucra ca spiţer, se folosi de balanţă ca să cîntărească ingredientele. Îşi aduse aminte că într-un dulăpior se afla un şip cu suc de cucută preparat pe vremuri de Heilung care vroise să stîrpească şoarecii. Îl adăugă şi pe acesta în alambic şi potrivi focul ca să se întrepătrundă mixtura. Eufrosina îl urmărea curioasă, uimită de cît de sigure îi erau toate gesturile. Munci cu spor trei-patru ceasuri, iar după ce se evaporă tot alcoolul din alambic şi rămase o uncie de pulbere albă, fină şi fără miros, pentru un nas obişnuit, ea îl întrebă:
- Crezi că "leacul" ăsta e ucigător?
- Pe papa Ioan al optulea l-au otrăvit duşmanii dîndu-i să bea o poţiune din diamante pisate care i-a tăiat maţele. Cel care va înghiţi pulberea asta va muri în 2-3 zile vărsîndu-şi măruntaiele!

Ea puse praful otrăvitor într-o punguţă din velur pe care o ascunse într-o năframă şi-i pecetlui buzele cu un sărut dogoritor:
- Să nu-ţi pară rău, Şuţu e un ticălos cu sufletul negru care va ajunge acolo unde-i locul, în iad!

Odată Eufrosina plecată, şterse toate urmele muncii, spălînd bine alambicul, aruncînd fiolele şi arzînd resturile de plante nefolosite. Rămase doar un firicel de miros, amar şi îngheţat ca îmbrăţişarea morţii care, în mod curios, acoperea parfumul dogoritor de naramză.

Dacă s-ar fi luat pe urmele ei ar fi fost tare nedumerit să vadă că se îndrepta spre casa cu storuri verzi din capătul uliţei Marchitanilor. Acolo o aştepta, rozîndu-şi unghiile de nerăbdare, Ianis Saramandru. Împreună cu el se afla palicarul Iordache Olimpiotul. Acesta avea o însărcinare clară din partea lui Ipsilanti: "Dacă vodă Alexandru Şuţu nu se va alătura Eteriei, el va trebuie să piară de pumnal sau de otravă."

Mult mai isteţ decît el, văru-su, Mihail Şuţu, domn în Moldova se alăturase Eteriei, nădăjduind că după alungarea turcilor din Balcani va rămîne pe tron pînă la sfîrşitul zilelor sale.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer