Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Viaţă, tenis, carte. Cu Horia Tecău


Cristian Geambaşu, pe marginea unei cărţi de Horia Tecău

30.12.2017
Gazeta Sporturilor, septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Horia Tecău
Viaţa în ritm de tenis
Editura Curtea Veche, 2016



*****

Suntem obişnuiţi cu talentaţii, cu fiţoşii. Nu suntem obişnuiţi cu oamenii care se construiesc.

O carte care nu va câştiga nici Goncourt, nici Booker Prize. O carte care nu şi-a propus să câştige ceva. Este o carte care vrea să comunice ceva. Simplu, pe înţelesul tuturor, mai ales al copiilor. Al copiilor care sunt îndemnaţi să viseze.

Viaţa în ritm de tenis a lui Horia Tecău poate fi citită oriunde, nu oricum. Naturaleţea mesajului nu trebuie confundată cu banalul. Ei, hai, ce poate să fie? Încă o carte despre viaţa unui sportiv, veţi spune. Simt toţi nevoia să îşi povestească viaţa, veţi continua. Poate că aveţi dreptate, poate că au devenit o modă aceste cărţi. Poate că unii chiar au ceva de spus. Horia sigur are.

Viaţa în ritm de tenis povesteşte drumul de la copilărie la adolescenţă şi de la adolescenţă la maturitate. Drumul duce mereu spre terenul de tenis. Obsedant? Chinuitor? Să îl lăsăm pe Horia să ne spună.

"Cu geanta în spate, mai mare decât mine, mă duceam la terenurile de tenis care se aflau la fix nouă minute de casă. Număram paşii în gând, mă uitam tot timpul la ceas şi încercam să găsesc cea mai scurtă cale să ajung acolo, ca să nu pierd niciun minut. Pe drum mă întâlneam constant cu vecinii, cu vânzătorul unui magazin care mă ştia şi toţi mă întrebau: «Iar te duci la antrenament? Şi sâmbăta?». Îi salutam, zâmbeam şi mergeam mai departe. Aveam în minte un singur lucru. «Mă duc la joacă». Uneori chiar uitam şi ce zi e."

Tenisul ca joacă. Tenisul ca pasiune, ca meserie. Un copil de 14 ani pleacă de acasă pentru 4 ani. Este adevărat, la Academia Nick Bollettieri, nu în pribegie la Înalta Poartă. Dar singur printre străini, încartiruit într-o cazarmă a tenisului. Marii campioni sunt rodul disciplinei de fier, nu un cumul de toane şi fiţe. Privaţiunile fac parte din această viaţă. Fiindcă este o privaţiune şi să te abţii să înfuleci un burger. "Dacă mâncaţi burgeri, o să jucaţi ca nişte burgeri!", le-a spus copiilor Nick Bollettieri, în trecere prin cantina academiei, să vadă dacă totul este în ordine. Un puşti de 14-15 ani ar mai mânca şi un burger, ar mai bea şi o cola. Poţi să îi ceri autocontrol? Se pare că da.

Cartea are subliniate o serie de cuvinte şi expresii-cheie. "Visam" se repetă obsedant. La fel "pasiune", "credinţă", "mă bucuram", "trebuie să am răbdare", "eram încrezător", "trebuia să fac o alegere", "disciplină", "părinţii", "iubirea". Sunt cuvinte care îl construiesc pe autor, aflat în dialog permanent cu un personaj nevăzut. Cel mai probabil un copil, căruia vrea să îi împărtăşească experienţele lui. Posibil copilul care a fost el. Copilul care a ajuns celebru sacrificându-şi copilăria dând impresia că se joacă.

Interactivă, Viaţa în ritm de tenis propune din loc în loc exerciţii celor care o lecturează. Ilustrate sub forma unor pagini de dictando, întrebările şi îndemnurile sunt cât se poate de simple. "Dacă ai practica un sport, cu cine ţi-ai dori să joci în echipă? Şi de ce?". Sau "Caută în dicţionar cuvântul «respect» şi scrie mai jos definiţia". Sau "O listă cu cele mai mari dorinţe ale tale". Horia însuşi a completat formularul trecând la dorinţele pentru 2017 câştigarea unui turneu de Grand Slam şi citirea a două cărţi pe lună. A câştigat US Open, asta ştiam. Bănuiam că citeşte din felul dezinvolt în care se exprimă şi îşi sintetizează ideile. L-am urmărit la matinalul de pe Digi24 cu sentimentul reconfortant că un mare sportiv poate fi şi un om citit, căruia îi pasă de vocabularul pe care îl foloseşte. Mi-a plăcut că a îndemnat oamenii să citească, să înţeleagă importanţa lecturii în modelarea personalităţii, a felului în care înţeleg tot ce-i înconjoară. Mi-ar plăcea ca şi alţi sportivi să îi urmeze exemplul. Ce, ar fi o utopie ca Alibec să îşi propună să citească o carte pe an?

Viaţa în ritm de tenis a apărut la Editura Curtea Veche în condiţii grafice excelente. Două lucruri m-au impresionat neplăcut. Preţul de nivel ATP al cărţii, 35 de lei, şi penuria de inspiraţie a editorului, care a folosit acelaşi text atât în introducere, cât şi pe contracopertă. În calitate de consumator cu o anume vechime al produselor de la Curtea Veche, sunt sigur că era loc pentru mai bine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer