Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Totul pe alb

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La film


Laurenţiu Orăşanu

21.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul urmator din rubrică
Georgică a venit cu ideea. Georgică - prietenul şi colegul meu de bancă.
- La "Fane Patriotu'" rulează Laleaua neagră. E cu Alain Delon mascat, care-i bate pe toţi.

Liviu face lista şi mergem toată clasa. Mâine, de la 9:30. La matineu.
Ce uşor e să ai idei! Liviu face lista şi noi mergem! M-am încruntat la el, dar Georgică a ridicat din umeri:
- Nu eşti tu şeful clasei? Premiantul clasei? Dacă mă duc eu la secretariat, îmi pune doamna Ştefania ştampila?
 
Asta cam aşa era. Dacă nu mă duceam eu, doamna Ştefania nu numai că nu punea ştampila, dar ne trimitea la Pe Donul liniştit sau cine ştie ce porcărie de film cu nemţi proşti care iau bătaie de la viteaza Armată Roşie.
 
Mă încrunt eu în situaţii din astea, dar n-aş putea spune că nu-mi place. Mai bine zis, nu mi-ar plăcea ca altul să facă lista. Nici chiar Mihaela, cu care mă lupt la Premiul I. Îmi place al naibii să dau absenţii, să aduc harta la geografie sau broaşte şi alte materiale didactice. Nu mai spun de elevii de serviciu. Tot eu îi programez şi îi controlez.
 
Cea mai bună oră de făcut liste e ora de Zoologie. Profesoara are prostul obicei să ne pună să desenăm, în caietul de notiţe, obiectul lecţiei. După poza din carte. La început, cred că la broască, eu am protestat, dar m-am ales cu un "Tocmai tu, Liviu!" Aşa că am renunţat. Ne grăbim, şi eu, şi George, desenăm cum putem, şi îi dăm drumul la vaporaşe.
 
Ora asta avem porumbelul. Doamna de Zoologie îşi scoate trusa şi îşi pileşte unghiile. Eu scot o foaie A4 pe care scriu, sus, în colţul din stânga: "Şcoala generală nr. 1, Ploieşti". Şi, puţin mai jos, pe mijloc, pe trei rânduri: "Lista elevilor clasei a VI-a B care vizionează filmul Laleaua Neagră la Cinematograful Cinemascop "Ştefan Gheorghiu" în data de 15 mai 1965". Mă trec pe mine, se trece şi George, şi dăm lista în spate, să circule.
 
Apuc să desenez numai capul porumbelului. Ciocul îmi iese strâmb, pentru că tocmai atunci când îl conturam cu grijă, mă bate pe umăr, din spate, Dorina. Treaba asta, cu bătutul pe umăr, se întâmplă de obicei pe la teze şi pe la extemporale. Nu că Dorina n-ar învăţa, dar vrea să se verifice, cum zice ea. Să vadă cât mi-a dat la Mate, dacă n-a greşit anii la Istorie. Mă rog, chestii din astea. În astfel de situaţii, eu mă aplec spre stânga şi ea are câmpul vizual liber.
 
Numai că acum nu suntem la teză. Doar n-o vrea să copieze, după mine, porumbelul! Îl are în carte. Mă întorc ca să văd ce vrea.
- Liviu, mă laşi să stau lângă tine, la film? Că altfel nu vin.
 
Auzi, pentru atâta lucru m-a bătut ea pe umăr şi mi-a strâmbat ciocul porumbelului! Şi doar ştie că urăsc ştersăturile, chiar dacă e vorba de caietul de notiţe! Iau guma ei şi i-o arăt, ca şi cum aş ameninţa-o.
- Georgică, ai auzit? Când intrăm în sală, eu o să fiu ultimul, cu lista şi cu numărătoarea. Tu te repezi şi ţii trei locuri: două pentru noi şi, între ele, unul pentru Dorina. Că, altfel nu merge, ai auzit.
 
Sunt mulţumit că i-am întors-o lui Georgică. A dat el indicaţii, am dat şi eu.
Se pare că şi Dorina e mulţumită. Se trece pe listă.
 
Lista se întoarce la mine chiar când sunt gata cu haşurarea penajului. Sunt toţi. Doar Sile lipseşte. Dar Sile lipseşte astăzi de la şcoală. A trimis vorbă că are oreion. Dacă nu l-aş cunoaşte, m-aş abate pe la el, după ore, să-i duc lecţiile. Dar ştiu că n-ar avea rost: niciodată nu şi le face. Nici când e sănătos, nici când are oreion sau varicelă sau tuse măgărească. A făcut, din nou, toate bolile copilăriei. În două trimestre şcolare. Dar, chiar de-ar fi bolnav la pat, Sile va veni la Laleaua Neagră; chiar şi în pijamaua sau în halatul de spital. E devotat colectivului clasei. Clasei a VI-a, pe care o repetă. Am auzit că a repetat-o şi pe-a V-a. Are deja buletin. Aşa că îl trec pe listă, cu de la mine putere. O să mă duc pe la el ca să-i spun să vină la film.
 
În ora următoare, la Istorie, iau un 10 la Imperiul Otoman în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. N-a ştiut nimeni în ce an a fost lupta de la Mohaci. Nici măcar Mihaela. Trebuia să salvez onoarea clasei, nu?
 
După ora de Istorie, în pauză, trece pe la noi diriginta. Astăzi n-avem româna, dar o dirigintă trece pe la clasa ei şi când n-are ore. Are treabă cu mine. Mereu are treabă cu mine.
- Am auzit că mergeţi mâine la film, Liviu. Vezi să ştampilezi lista la secretariat. Şi să ai grijă, să n-aud că aţi făcut năzbâtii pe-acolo. Se întâmplă ceva, vii şi-mi spui mie. Nu ca atunci...
 
Îmi arată, din priviri, tabloul Tovarăşului. Deasupra catedrei. Tabloul, ca şi Tovarăşul, e nou. Tabloul nou e acolo de vreo două săptămâni. Tovarăşul cel nou a apărut după ce Tovarăşul cel vechi a murit acum vreo două luni. Cam atât a întârziat Gazeta Matematică pe martie. Au trebuit să pună, la început, poza lui Gheorghiu-Dej, Tovarăşul cel vechi, în chenar negru şi cu tot ce a făcut el până să moară. Mie mi-a părut rău că a murit. Era cât pe-aci să-i dau flori, când ne-a scos, cu şcoala, pe Bulevard, în octombrie. Era cu Şahinşahul. Venise să-i arate ce sonde grozave facem noi la Uzina 1 Mai. Puţin după vizita aceea - la care eu şi Mihaela n-am dat flori, că s-au oprit, ghinion, nu la noi, ci în dreptul Şcolii nr. 4 -, cam pe la ultima oră de Sport pe care am avut-o afară, atunci s-a întâmplat. Întâmplarea mi-o amintea diriginta, privind spre tabloul sub care scria acum Nicolae Ceauşescu. Tovarăşul cel nou.
 
Când avem ora de Sport afară, ne echipăm în clasă. Separat. Pe rând: întâi fetele, apoi băieţii. Atunci, în octombrie, Lolo, care e la handbal, la Şcoala Sportivă nr. 1, şi Sile, care e înalt de 1,80, s-au găsit să arunce cu tenişii, de la unul la altul. Meciul s-a încins, Sile a aruncat, cu forţă, ca de la şapte metri, de la cuiere; Lolo n-a prins şi tenisul de Drăgăşani a zburat drept în tabloul Tovarăşului. Tovarăşul cel vechi. Zob s-a făcut. Geamul. Tovarăşul cel vechi a continuat să zâmbească blând. Ce era să facem? Am strâns cioburile şi Sile le-a ascuns în servieta lui, împachetate într-un ziar. Am făcut legământ, cu toţii: Fermoar! Care spune ceva, nu mai pupă suflat la tablă, nu în echipă la fotbal, nimic.
 
Când au intrat fetele, şi-au dat coate, au şuşotit între ele, dar n-au întrebat nimic. O săptămână întreagă am stat cu toţii cu frica în sân. De fiecare dată când intra profesorul în clasă eram cu inima cât un purice. Dar nimeni n-a întrebat unde e geamul de la tablou. Nici diriginta n-a zis nimic. Aşa că uitasem că tabloul avusese geam. Consideram cu toţii că aşa fusese de când lumea.
 
Nenorocirea a fost că tovarăşul Gheorghiu-Dej a murit. Unii spuneau că îl otrăviseră ruşii. Unii îl plângeau. Mulţi pomeneau de nu ştiu ce Canal. Georgică mi-a povestit despre un unchi de-al său pe care Gheorghiu-Dej îl pitise, vreo 12 ani, la gherlă. Sigur că Georgică l-a plâns mai puţin atunci când a venit diriginta în clasă, a pus o bandă de hârtie neagră pe colţul tabloului şi ne-a spus cât suferise Tovarăşul cel vechi, în ilegalitate, şi că ţara noastră nu s-ar afla acolo unde e acum, dacă n-ar fi fost conducerea sa înţeleaptă. A mai zis diriginta, aşa în treacăt, ca pentru ea: Ce s-o fi întâmplat cu geamul? Dar părea că nu aşteaptă răspuns la întrebare.
 
Pe Tovarăşul cel nou, pe Nicolae Ceauşescu, l-am auzit vorbind la televizor, la funeralii. La televizor la Georgică, căci noi n-avem televizor. Parcă avea prune în gură. Se mai şi bâlbâia. Spunea că va continua munca plină de abnegaţie şi politica tovarăşului Gheorghiu-Dej. Glumind, i-am spus lui Georgică: "Unchi-tău să se pregătească de alţi 12 ani la gherlă." Noroc că unchi-său nu m-a auzit. Chiar în momentul acela l-a apucat un acces de tuse. "Are tuberculoză, amintire de la Gherla, mi-a şoptit Georgică."
 
Acuma eu înţeleg că oamenii se mai bâlbâie. Dar nu-l pui, domnule, pe unul ca ăsta, şef. Ce-ar fi să-l pui Radu Vasilescu - şeful clasei? Până ar da ăsta absenţii, s-ar termina ora. Dar, asta e treaba lor, a mai marilor ţării, nu e treaba mea. Eu am destule pe cap cu şefia clasei a VI-a B.
 
În timp ce eu îmi aminteam întâmplarea cu geamul spart, diriginta tot privea tabloul. Nu conta cine era în ramă. Părea că se bucura că are din nou geam.
- Şi, să nu crezi, Liviu, că nu ştiu cine a spart geamul. Unde e Sile? Că nu-l văd.
 
Vasăzică ştia. Ştia că Sile l-a spart. Cum-necum, cineva trădase. Oare de când ştia? Dinainte de moartea lui Gheorghiu-Dej? Posibil. Dar, uite că nu ne luase la întrebări, nu ne pedepsise. Ne pune să ne tundem la zero pentru o nimica toată, dar nu mişcase un deget pentru chestia cu geamul.
- Sile lipseşte, are oreion. Trec pe la el să-i duc lecţiile.
- Are pe naiba! A avut oreion şi în primul trimestru. Voi nu vă daţi seama ce-ar fi fost pe capul vostru pentru spartul geamului de la tabloul Tovarăşului? Rămâneam în clasă doar cu fetele. Şi, să ştii, mie îmi pasă de toţi. Vreau să vă duc pe toţi până într-a opta. Şi pe Sile, chiar dacă ne-am procopsit cu el pe drum. Să-l mai ajuţi şi tu.
 
Îmi cam dădeam seama. Pentru chestia cu geamul, poate n-ajungeam la gherlă, dar şefia clasei s-ar fi dus naibii. Mihaela n-ar mai fi avut concurenţă la Premiul I. Cred că aş fi luat şi bătaie acasă.
 
Bine că diriginta apucase să semneze lista pentru film. Nu văzuse că e şi Sile pe listă...
 
La 9:15 dau lista şi banii la casă şi mă postez lângă tanti care rupe biletele. Ne numără, ieşim la socoteală. Toţi 25. Cu Sile, cât o prăjină, cu tot.
 
Georgică, băiat deştept, că doar e colegul meu de bancă, a ocupat locuri pe rândul de după interval, la mijlocul sălii. În faţa noastră e spaţiu cât un rând liber. Poţi să-ţi întinzi picioarele. Şi nici nu te deranjează cei din faţă. La matineu nu e cu locuri. Şi nici sala nu e plină. Gaşca de la a VII-a trece pe lângă noi fără să ne dea nicio atenţie.
 
Mă aşez lângă Dorina, aşa cum i-am promis. În dreapta mea, după ea, e Georgică. În stânga mea, Lolo şi apoi Radu Vasilescu. În spate, puţin în dreapta noastră, e Mihaela. În stânga ei s-a aşezat Sile, în dreapta e colega ei de bancă, Irina.
 
Jurnalul de actualităţi e plin de realizări: care măreţe, care mai micuţe. Dar tot realizări se cheamă. E bine că avem numai şi numai realizări. S-a terminat construcţia barajului de la Vidraru. Însămânţările de primăvară s-au desfăşurat în ritm susţinut, compensând întârzierea cauzată de vremea friguroasă din martie. O secvenţă cu Margareta Pâslaru în co-producţia sovieto-română Tunelul. La care, cum ne spune comentatorul, se trag ultimele tururi de manivelă. Plictiseală mare. Dorina face să circule o pungă cu bomboane cubaneze. Noroc că la Sport ne dau câteva faze din Petrolul - Rapid. 1 - 0, gol Dridea. Păcat că nu mă văd în tribună. Am fost la meci, cu "Ia-mă nene".
 
Pauză. Punga de bomboane se întoarce, aproape goală, la Dorina. Dorina are chef de vorbă.
- Liviule, cum de ţii tu minte toate datele, la Istorie? Ai fost mare cu lupta de la Mohaci! Cred că a crăpat de invidie Mihaela că numai tu ai ştiut.
 
Asta, cu Mihaela şi cu invidia, o spune mai încet, la urechea mea.
- Simplu. Pun nişte steguleţe în minte. Steguleţe mai mari pentru sute de ani - de exemplu, 1300, 1400, 1500. Între ele, steguleţe mai mici - 1301, 1302 ş.a.m.d.
- Simplu o fi pentru tine. Eu repet lecţia de trei ori şi tot mai greşesc. Dar tu eşti bun, aşa-i că nu te deranjează să te dai într-o parte, la teză? Că doar nu copiez, nu? Uite, mai e un lucru pe care nu-l înţeleg. Poate-mi explici tu. Cum se face că Ştefan cel Mare i-a bătut pe turci la Podul Înalt - asta la Istoria patriei -, iar la lecţia cu turcii, tot la Istorie, învăţăm că turcii au învins, tot atunci, şi au obligat Ţările române să le plătească tribut? Cum vine asta?
- Ştefan bate la Podul Înalt, dar în anul următor turcii vin câtă frunză, câtă iarbă, cu Mahomed al II-lea în frunte, taman când răzeşii moldoveni sunt la treierat. Aşa că, la Războieni, Ştefan se retrage, pârjoleşte totul în urma lui şi otrăveşte fântânile. Apoi bate la castel în poartă, că-i rănit şi i-e frig. Poezia de la română ne spune că maică-sa nu-i deschide. Îl trimite la luptă. Mai strânge el niscaiva răzeşi, de prin Vrancea, îi mai hărţuieşte pe turci, se mai plictisesc şi ăia, mai dă peste ei şi o molimă şi, una peste alta, cad la pace. Haraciul acela îi aduce lui Ştefan liniştea absolut necesară pentru a se hărţui cu leşii şi cu ungurii. Din când în când, şi cu tătarii. Turcii au şi ei pacea necesară pentru a asedia Viena. Ce-ar fi făcut dacă moldovenii i-ar fi hărţuit în continuare?
- Măi, toate le ştii.
 
Georgică ne lasă să sporovăim numai până când începe filmul.
- Băi, să n-aud nici musca! Vreau să văd filmul. Dacă vreţi să vă faceţi lecţiile, duceţi-vă în hol.
 
Dorina mă ia de mână, ca şi cum ar spune: "Aici sau în hol, sau în banca din spate, eu tot lângă tine o să fiu."
 
Dacă asta o face să stea liniştită, atunci să mă ţină de mână. Nu moare nimeni din asta.
 
Lui Alain Delon nu-i trebuie prea mult timp ca să intre în acţiunea filmului. E nobil, contele Guillaume de Saint-Preux, sau ceva pe-acolo, dar pradă la drumul mare ca un tâlhar de rând. Laleaua neagră. La prima trăsură prădată, Dorina mă strânge de mână şi se lipeşte de scaunul meu. Ca şi cum i-ar fi teamă că rămâne fără cercei. Apare şi amanta lui Alain Delon. Georgică se simte dator să informeze toată clasa. Aud şi cei de la a VII-a:
- E gagica din Romulus şi Remus. Aia care nu ştia pe care să-l aleagă. O chemă Virna Lisi.
- Parcă ziceai că vrei linişte, îl împung.
- Mamă, ce ţâţe mişto, se aude, din spate, Sile.
 
Ne întoarcem toţi trei. Şi Georgică, şi Dorina, şi eu. Sile a trecut un braţ pe sub subţioara Mihaelei şi îşi face de lucru pe la pieptul ei. Mihaela se uită la noi ca şi cum ar spune: "Ce pot să fac? Doar îl ştiţi pe Sile."
 
Georgică nu scapă ocazia s-o necăjească:
- Oreionul e contagios, nu?
- Nu, că mi-a zis că are otită, se apără Mihaela. Otita nu se ia.
 
Mă rog, dacă merge pe încredere, treaba ei. Pe de altă parte, Sile e atât de liniştit, încât transmite şi altora din liniştea aia. Ştie el ce ştie. Ne întoarcem din nou capetele la film, mai ales că dinspre a VII-a se aude un "Pst! Linişte, puştilor! Nu puteţi să vă pipăiţi în linişte?"
 
La Mouche, un fel de poliţist de pe timpuri, pune o poteră pe urmele lui Guillome. Prins la înghesuială, Guillome se alege cu o rană urâtă pe obraz.
 
Dorina alege tocmai momentul ăsta pentru a-mi lua mâna şi pentru a mi-o pune după umărul ei. Decât să pornesc discuţia, o las în pace. Dar asta se pare că nu e de-ajuns. Îmi şopteşte la ureche:
- Ia-mă pe după piept. Aşa, ca Sile.
- Păi tu n-ai sâni, ca Mihaela. V-am văzut la ora de sport.
- Ce dacă? Dacă mă ţii de-acolo, o să creadă toţi că am.
 
Mă execut, de dragul filmului. Guillome, adică Laleaua neagră, dat în vileag că e conte de Saint Preux, îl pune pe fratele lui geamăn, Julien, să-i ia locul. Să fie el, Julien, Laleaua neagră. Bineînţeles că tot Alain Delon e Julien. Doar că n-au aceeaşi iubită. A lui Julien e brunetă, o cheamă Caroline, dar nu e măritată, ca iubita lui Guillome. Guillome nu poate deci s-o ia de nevastă. Dar Julien poate s-o ia de nevastă pe Caroline.
 
Prins de acţiune, îmi plimb palma pe pieptul Dorinei. Ea se cuibăreşte, se strânge în mine, de parcă ar vrea să-mi înlesnească explorarea. N-am ce face, explorez. Ea se întinde, ca o pisică: "Mai caută, poate că, totuşi, găseşti ceva." Dau de o rotunjime, ca o jumătate de piersică. Dau şi de un fel de codiţă.
 
Sile, din spate, îmi şopteşte:
- Mihaela îi are cam cât ai Carolinei. Dorina?
 
Mă înfurii. Mă întorc la el. Mihaela e pierdută la pieptul lui.
- Sile, dacă nu aduci scutire, ai încurcat-o cu diriginta. Ştie că ai mai avut oreion şi în toamnă.
- Otită, mă corectează Mihaela. Lasă, Sile, îţi aduc eu de la mama.
- Parcă mama ta era la adulţi, la Ginecologie, o reped.
- Ştampila contează, nu-i aşa, Sile?
- Îhî! Am adus eu scutire şi de la Reumatologie! Poate să scrie că am gonoree.
 
Asta, cu gonoreea, m-a băgat în ceaţă. Mai mare ruşinea. Să ştie Sile ceva ce eu nu ştiu! Dar se pare că nici Mihaela nu ştie. Întreabă:
- Ce-i aceea gonoree?
 
Din grupul celor dintr-a şaptea se ridică unul şi vine la noi. Sile se ridică şi el, ameninţător, aşa că respectivul bate în retragere.
 
Julien începe să prade. Spada lui Alain Delon nu stă o clipă. Numai că el, spre deosebire de Guillome, face ca haiducii noştri: ia de la bogaţi şi dă la săraci. Reunite, clasele a VI-a şi a VII-a de la Şcoala generală nr. 1 aplaudă. Fin.
 
Dorina, suspinând, îmi eliberează mâna. În drum spre ieşire, Georgică îmi spune la ureche, dar se aude în toată sala:
- O pipăişi bine, colega! Cum stă cu sânii?
 
Dorina aude, se înroşeşte şi se face mică, mică de tot.
 
O iau de mână şi strig tare, ca să audă şi Sile, şi Mihaela. Să audă toată clasa. Să audă şi a şaptea:
- Georgică, Dorina are nişte sâni ca nişte cupe de lalele. Şi, cine se va lega de ea, va avea de-a face cu tăişul sabiei mele.
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • cum trec anii.....
    joenegut, 22.11.2017, 09:38

    frumos! şi ca în Caragiale, geniul tutelar al tiuturor ploieştenilor
    Eu sunt Georgică, nene Iancule!

Spacer Spacer