Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Totul pe alb

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sfârşitul lumii (II)


Laurenţiu Orăşanu

16.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Anul acesta, prin noiembrie, am ajuns cu toţii să bifăm aproape toate căsuţele. Aproape întreaga listă. Bryan terminase cu lista încă din septembrie. Ar fi terminat mai repede, dar el mai bifase, în aceşti doi ani, încă vreo sută de tipe care habar n-aveau de computere. Era tot într-o joi, tot la Dublin, la masa de joc, când Bryan a scos lista. Rămăseseră căsuţe goale, nebifate, numai în dreptul Cezarei, şefa de la Marketing; la mine, la Adi şi la Ştef. Bryan o bifase, ultima în coloana sa, prin septembrie.
- E greu cu ultima redută, m-am scuzat, ca şi cum m-aş fi scuzat că nu sunt gata la timp cu un proiect. Văd că şi voi aţi lăsat-o la urmă. A mai încercat cineva?
- Mie mi-a râs în nas, s-a plâns Adi. Fata asta râde tot timpul. Mi-a aruncat o replică dintr-un film: Mă vezi atât de disperată încât să mă culc cu tine?
- Şi pe mine m-a refuzat. Mi-a zis să-i arăt cometa uneia care vrea să o vadă chiar când nu e. N-a ştiut ce pierde! s-a plâns Ştef. Şi, pentru a-şi întări spusele, şi-a pipăit bicepşii prin cămaşă.
- Prieteni! Lista e listă şi planul e plan. Cezara e singura la care niciunul n-aţi înscris. N-am stabilit un termen de finalizare dar, mai devreme sau mai târziu, toţi trei trebuie să o bifaţi şi pe Cezara. Altfel, ne facem de râs. Toată munca noastră de doi ani de zile va fi în zadar. Credeţi că mie mi-a fost uşor? ne-a întrebat, de parcă s-ar fi plâns de efort, Bryan.
- Chiar aşa, cum de ţi-a cedat? Detalii, am sărit eu, curios.
- Trei asalturi. La primele două - eşecuri catastrofale. Ce a păţit Ştef a fost nimic, pe lângă ce mi-a servit mie. Dar n-am renunţat. Al treilea asalt, mai bine pregătit, a dat roade. Mai multe nu pot să vă spun.
 
Am fost dezamăgit, dar un gentleman e un gentleman: nu se apucă să povestească cum şi în ce poziţie, de câte ori şi chestii din acestea. Nu povestise niciunul dintre noi, despre niciuna dintre colege, nu era să-l forţăm pe Bryan să o facă tocmai el.
 
Asta era. Bryan reuşise să termine lista, trebuia să reuşim şi noi.
 
Se făcuse aproape două noaptea. Din local nu se mai auzea niciun zgomot, semn că plecaseră toţi clienţii. Mia a intrat cu berile. Am rememorat de câteva ori tot ceea ce a urmat din acel moment. Şi nici până astăzi n-am înţeles. Deşi, totul s-a petrecut în acea cămăruţă, sub ochii mei.
- Mia, pot să te rog să faci ceva pentru noi? a întrebat Bryan.
- V-am spus încă de acum doi ani: orice, a glumit Mia.
- Uite, vorbind serios. Ai zis: orice. Eu tot nu m-am lămurit dacă sânii tăi sunt naturali sau sunt puşi. Ni-i arăţi, ne lămurim şi ai pentru asta două mii de euro.
 
Zicând asta, Bryan a scos din buzunarul de la vestă un teanc de sute de euro. Cu o mişcare precisă, aşa cum ar fi pus miza la joc, a pus banii pe masă.
 
Noi trei am amuţit. Bryan înnebunise. Mia nu era o chelneriţă pe care s-o ciupeşti de fund sau pe care s-o înghesui în maşină pentru cincizeci de euro. Pe Mia o consideram ca pe egala noastră. Propunerea lui Bryan era, fără doar şi poate, jignitoare. Naturali sau nu, erau sânii ei, erau frumoşi şi nimeni n-avea ce căuta pe acolo fără voia ei.
 
Mia însă s-a ţinut tare. Ştia precis cât băuse americanul. Era doar la a şasea bere. Aşadar, nu era beat, dar nici treaz nu mai era.
- Numai atât? Pentru două mii de euro?
- Păi, a rostit tărăgănat Bryan, n-ar fi numai atât. Chiar dacă sunt convins că sânii tăi merită - numai ei - două mii de euro, ar fi ceva mai mult. Adică, până la capăt, cu fiecare dintre noi. Pe rând, ca să fie clar.
 
Am crezut că n-am auzit bine, încă mă întrebam dacă am înţeles sau nu ce voia el să spună, când, fără o pauză prea mare, năucitor, a venit răspunsul Miei:
- O.K. Aşteptaţi să închid în faţă, să fac un duş şi să mă schimb. O.K., dar cu o condiţie: dumneavoastră să fiţi primul.
 
Răspunsul Miei mi s-a părut şi mai neaşteptat decât propunerea lui Bryan. După ce a spus asta pe un ton cât se poate de normal, Mia a luat liniştită tava cu paharele goale, s-a îndreptat spre uşă şi, de acolo, a vorbit din nou, parcă explicându-ne nouă, mie, lui Ştef şi lui Adi:
- Eu, domnilor, fac ăştia două mii de euro în trei luni. Aşa că nu e vorba de bani, deşi nici banii nu strică. Dar ne ştim de mult prea mult timp, ca să stricăm prietenia tocmai acum. Şi, deşi mă tem că o stricăm oricum, prefer să o stricăm făcând ce a propus mister Bryan, decât să o stricăm dacă vă refuz.
 
Şi a ieşit.
 
Completarea mi-a sunat şi mai ciudat. Deşi nu cred că ne-a bănuit că am plănuit treaba asta cu Bryan, nu am înţeles de ce a simţit nevoia să se explice faţă de noi. Faţă de noi trei, de parcă Bryan n-ar fi fost acolo. De parcă ideea aceea tâmpită n-ar fi venit de la el.
- Fără întrebări, ne-a luat-o Bryan înainte. Cine nu vrea, uşa e deschisă. Banii îi dau numai eu.
 
N-am plecat. Nici eu, nici Ştef, nici Adi. Şi nici măcar nu ştiu de ce n-am plecat. Poate că mă gândeam că, rămânând, puteam să fac ceva pentru ca lucrurile să nu ia o întorsătură urâtă. Rămânând, aveam însă de rezolvat o problemă de nerezolvat: voi face sau nu sex cu Mia? Nici nu-mi doream, nici nu mă vedeam făcând sex cu ea, acolo, la pub. Nu în contextul stabilit de propunerea americanului. Orice bărbat ar fi dorit să o aibă, dar cred eu că pe Mia n-ar fi putut să o aibă nimeni pe bani. De aceea spun acum, că n-am înţeles atunci şi nu înţeleg nici acum, de ce a spus ea da.
 
N-a durat mult. Am auzit apa la duş. După câteva minute, Mia a intrat în cămăruţă. A păşit firesc. Se uita la noi, dar cred că nu ne vedea.
 
Bryan s-a retras pe canapea, luând poziţia spectatorului. Noi trei am rămas pe scaune, lângă masă. Fiecare s-a sucit doar puţin, astfel încât să nu fie cu spatele la Mia.
 
Şi-a scos, cu o mişcare scurtă, tricoul. Parcă voia să ne spună că ea nu face striptease. Că e cu totul altceva. Altceva, dar ce?
 
Sutienul şi l-a scos tot repede. L-a depus pe o etajeră. Şi-a dat părul lung, negru, pe spate, ca să lase sânii la vedere şi şi-a lipit braţele de coapse. Parcă aştepta într-un cabinet radiologic, pregătită pentru o radiografie.
 
Sânii, cu sfârcuri lunguieţe, aproape negre, erau, aşa cum bănuisem: sută la sută naturali. Trupul ei fiind înalt, dar destul de slăbuţ, cu un mijloc minuscul, efectul era devastator.
 
Nimeni n-a scos vreun sunet. Chiar dacă n-o doream, simţurile mele erau năucite.
- Merg mai departe? a întrebat Mia, adresându-se lui Bryan.
 
Americanul n-a zis nimic. Părea că nu participă la spectacol. De parcă nu el îl comandase.
 
Mia şi-a scos fusta şi a depus-o tot pe etajeră. Ansamblul era perfect. Odată cu tanga, a aruncat şi balerinii. Nu mai avea nimic pe ea.
 
Cu pas firesc, ca şi cum ar fi mers singură prin casă, s-a apropiat de canapea. Ajunsă în faţa lui Bryan, s-a lăsat pe genunchi.
 
Mă pregăteam să ies. Le-am făcut semn şi lui Adi şi lui Ştef. Adică, să-l lăsăm pe nebun să-şi facă damblaua.
 
În acel moment, Bryan s-a ridicat, brusc, de pe canapea. Atât de brusc, încât aproape că a răsturnat-o pe Mia. S-a repezit la scaun, şi-a luat geaca de pe spătar şi s-a năpustit spre uşă. Mia nici nu apucase să se ridice, când s-a auzit uruitul Corvettei. Dus a fost.
- Ce-a fost asta? am spus, în sfârşit. Mia, mă crezi sau nu, habar n-am avut de ideea lui Bryan. Niciunul dintre noi. Chiar dacă el rămânea, noi plecam, să-ţi fie clar.
 
Mia n-a părut surprinsă de plecarea americanului. S-a îmbrăcat încet, cu faţa la noi, de parcă i-am fi fost surori. Parcă îi părea rău că ne ascunde, din nou, sânii. S-a aşezat pe scaun, lângă Adi.
- Eu ştiu că n-aţi ştiut de propunerea lui Bryan. Cred că atunci când aţi intrat aici, nici el nu ştia ce va face. E greu de înţeles de ce v-a băgat şi pe voi în chestia asta. Eu cred că a vrut să mă umilească.
- Dacă-i aşa, de ce ai acceptat? a întrebat Adi. Puteai să-l refuzi, nu?
- Nu mi-e nici mie clar de ce, a spus Mia. Poate că am vrut să-l umilesc şi eu. Să-i arăt că se înşală atunci când crede că poate face orice cu mine. Adică, poate să mă plătească, la fel ca pe cea din urmă prostituată, poate să mă dea şi la alţii, ca orice peşte. Poate că am sperat ca toată întâmplarea asta să-l vindece. Pentru că mie mi-e clar că Bryan e bolnav.
- Bryan, bolnav? a sărit Ştef. Omul ăsta numai bolnav nu e. Că e trăznit, că viaţa lui e tot o distracţie, asta da. Dar bolnav nu e. Ce-ar fi să luăm totul ca pe o glumă? Ca şi cum noi trei am fi nişte adolescenţi care n-au mai văzut sâni de fată şi tu, colega noastră de clasă, te-ai milostivit de noi sau ai pierdut la gajuri - ori una, ori alta - şi ni i-ai arătat. Ce ziceţi?
- În privinţa voastră, lucrurile sunt clare. N-aţi avut niciun amestec. Mâine vom fi în aceleaşi relaţii ca şi ieri. Dane, iei banii şi-i duci lui Bryan. Cu Bryan e problema. Voi nu ştiţi, dar e bolnav. Şi nu ştiu dacă întâmplarea din cămăruţa asta l-a vindecat.
- Mai explicit, te rog, că zău dacă înţeleg. A fost ceva între voi doi? Înainte de seara asta? am întrebat-o.
- Da, Dane, a fost ceva. Credeam că n-o să aibă urmări, dar văd că a avut.
- Uite ce e, ceva-ul acela e treaba voastră, a zis Adi. Dar, tu ştii cum e: când ţi-e rău, nu-ţi revii până când nu vomezi tot. Noi nu plecăm de aici până când nu te linişteşti.
 
Mia, calmă cât timp Bryan fusese acolo, resimţea abia acum, când el era departe, şocul prin care trecuse. A luat paharul meu cu bere şi l-a sorbit până la fund.
- Pe la începutul toamnei să fi fost. A venit aici cu o tipă, într-o duminică, pe la 7 seara. Tipa cred că era de la voi. Nu aveam prea mulţi clienţi.
- Cum arăta tipa? s-a interesat Ştef.
- Minionă. Părul tuns scurt, blond cu şuviţe. Are ea o faţă care parcă zâmbeşte mereu: din ochi, din buze. Zâmbeşte toată. Cum ai spune, luminoasă. Radiantă.
- Cezara! am sărit toţi trei. Descrierea Miei i se potrivea perfect.
- Da, aşa îi spunea. Drăguţă fată! De cum au intrat, Bryan m-a luat deoparte şi m-a întrebat dacă e liberă cămăruţa. Era liberă. Au stat la masa aceea, din colţ. El a băut vreo trei beri, ea s-a drăgostit cu o Piña-Colada. I-am auzit, de la bar, râzând de nu ştiu ce listă. Fata părea că nu vrea să se înscrie. Îl tachina în fel şi chip: că vine cometa Halley, că vine Sfârşitul lumii. Zburau şi nume de fete de pe la voi: Adina, Felicia, Sanda, le ştiţi voi.
- A dus-o în cămăruţă? m-am interesat eu. De fapt, cred că toţi eram interesaţi. Asistam, cu oarecare întârziere, la asaltul ultimei tipe de pe coloana lui Bryan. Care dintre cele trei asalturi, nu ştiam exact.
- Nu, n-a dus-o în spate, în cămăruţă. Au stat vreo oră, o oră şi ceva. V-am spus cât au băut şi ce au băut. Apoi au plecat împreună. Am crezut că au plecat de tot, numai că Bryan s-a întors după vreo zece minute. Probabil că a condus-o doar.
 
Am tras concluzia că a fost primul sau al doilea asalt. Unul dintre cele două asalturi eşuate. Ar fi fost mai interesant al treilea, cel reuşit.
 
Povestind, Mia s-a mai liniştit. Adi i-a întins pachetul şi tot el i-a aprins o ţigară. A tras din ea cu sete.
- S-a aşezat la bar, aproape de mine şi a început să bea. Gospodăreşte. Americăneşte. Bere cu shot-uri între. A băut aşa, în tăcere, căzut parcă pe gânduri, până pe la 11. Până când a plecat ultimul client. Am rămas numai noi doi. Eu mi-am făcut de lucru cu paharele, cu pusul sticlelor de băutură la loc. El a început să turuie. Cine s-o fi crezând? Marea doamnă? Sfânta imaculată? Să-mi strice mie duminica! Să mă fac de râs cu lista! Păi mie nu mi-a rezistat niciuna. De la L.A. la San Francisco, pe toate le-am...Chiar dacă a mai scăpat câte un fuck you, la două fraze revenea la echivalentul românesc. I se părea, probabil, mai puternic. I-am replicat anemic, dar asta parcă i-a sporit îndârjirea. Toate femeile sunt la fel. Nişte... Şi iar, cuvântul neaoş. Mi-am dat seama că a deraiat, că nu era la mijloc numai berea, era şi supărarea. Tipa aceea, poate. Am încercat să-l temperez, să-l fac să plece acasă. Nimic. Mia, eu vreau să te... Pe şleau, ca şi cum aş fi fost una de pe stradă sau vreo fufă de la Bamboo. Mister Bryan, nu. Nu există nu. Toate vreţi, pentru asta sunteţi făcute. N-o să vă redau toate mizeriile pe care le-a pus pe seama femeilor. Noroc că atunci când a devenit fizic, când a încercat să mă atingă, era prea beat pentru a mai face ceva. L-am sprijinit şi l-am dus la toaletă. L-am ţinut de tâmple cât timp a vomat. Apoi l-am adus, mai mult l-am târât, în cămăruţă. L-am întins pe canapea. A delirat acolo încă vreo două ore, până când a adormit. Delir a fost. Printre înjurături, blesteme, horcăieli şi sughiţuri, Bryan a spus o poveste. Nu ştiu dacă e întreagă, nu ştiu dacă am înţeles-o bine, dar povestea asta explică multe. Explică poate şi ce s-a întâmplat în joia aceea, şi ce s-a întâmplat astăzi.
 
Mia a sorbit şi din berea lui Adi. Ştef a dat fuga la bar şi a venit cu patru Heineken. Mia a aşteptat, ca Ştef să nu piardă povestea. Am deschis berile.
- Povestea lui Bryan e cu iubita lui din liceu. Sweethart-ul lui, cea cu care făcuse dragoste prima dată în viaţă - prima dată şi pentru el, şi pentru ea. Amy. Amy era frumoasă, Amy era sportivă, era campioană la softball, prima în clasă, premiantă regională la eseuri, calină, grijulie cu toată lumea. Numai că, scurt timp după ce au ajuns la colegiu, unde împărţeau camera din campus, Bryan s-a îndrăgostit de computere şi Amy de droguri. Se iubeau ei ca în liceu, numai că, de multe ori, Amy nu mai ştia de ea. Bryan a încercat s-o dezveţe, i-a spus că în felul ăsta merge sigur spre prăpastie. Dar ea n-a avut puterea să le lase. Nu s-a lăsat dusă nici la dezintoxicare. Lucrurile s-au târât aşa un timp, până când, într-o seară, venind de la un laborator, Bryan a auzit-o, din uşă, strigând, printre gemete de plăcere: Bryan, Bryan. Când a aprins lumina, Bryan a văzut mai întâi spatele unui bărbat şi apoi picioarele ei, care îl încolăceau. Cu toate că o iubea, Bryan n-a mai putut răbda. S-a mutat în alt campus. S-a cufundat în studiu, uitând, pentru multă vreme de Amy şi de orice altă fată. A mers la MIT, şi-a luat diploma în ingineria calculatoarelor cu Magna Cum Laudae. Chiar atunci când a terminat facultatea, Amy l-a sunat la telefon. Era pe moarte, într-un pat de spital. Tot ce au mai putut face a fost să-şi ia adio unul de la celălalt.
- Tristă poveste, a mormăit Adi. Te lasă fără suflu numai ascultând-o, d-apoi să treci prin ea. Mia, cum crezi că se leagă cu tot ce face Bryan? Cu joia despre care ne povesteşti, cu joia de azi? Zău dacă pricep.
- Nici eu nu prea înţeleg, i-a răspuns Mia. Atunci, după moartea lui Amy, Bryan a lucrat ca nebunul. Asta i-a fost strategia de supravieţuire, pentru un timp. Într-un an a ajuns şef de nu-ştiu-ce la Microsoft. A ajuns vestit şi pentru că rezolva orice problemă, dar şi pentru că nimeni nu-l vedea ieşind cu vreo fată.
- Nu-mi vine să cred! Bryan şi călugăr! Cum o fi ajuns la petrecăreţul şi Don Juanul de azi?
- Dane, am încercat şi eu să-mi explic, a spus Mia. Chiar în noaptea aceea, când n-am dormit o clipă. Mi-era teamă să nu i se întâmple ceva. Am pus cap la cap frânturi din aiurelile lui. Se pare că, după un timp, s-a gândit să schimbe strategia. Nu putea să fie, toată viaţa, cu Amy, marea lui dragoste, atunci n-o să fie cu nici o altă femeie. Pe care altă femeie ar fi putut s-o iubească la fel cum o iubise pe Amy? Şi, presupunând că ar fi iubit din nou, n-ar fi fost asta trădarea marii lui iubiri? Ar mai fi fost, acea iubire, unică? Aşadar, ca să nu o trădeze cu una anume, a ales să fie cu toate. Mai bine zis, să facă sex cu toate, dar să nu se ataşeze de niciuna. Într-un fel, le pedepseşte pe toate femeile cu care se culcă, pentru că nu sunt Amy. Pentru că ele trăiesc şi Amy nu mai este.
- Un misogin special, a adăugat Adi. Un misogin care nu evită femeile; din contră, le caută şi se poartă bine cu ele. Doar că nu se ataşează...
- Şi totuşi se răzbună pe ele, în felul lui, a spus Ştef. Un fel de răzbunare a fost şi atunci când mi-a făcut figura, culcându-se cu Felicia. Da, se comportă corect cu femeile! Fără ca să le producă mari daune... Şi totuşi, a ieşit din rutina lui prin comportarea faţă de tine, Mia, în acea seară. Şi acum. Atunci ţi-a făcut o propunere grosolană. Acum, una şi mai jignitoare.
- De aceea cred că astăzi mi-a oferit bani ca să mă culc cu el şi cu voi. Ca să se răzbune pentru că nu l-am consolat atunci. Refuzul colegei voastre îl dăduse peste cap.
- După cum ne-a spus el, l-a refuzat numai pe moment, am lămurit-o pe Mia. A înscris ceva mai târziu.
- Ce vină aveam eu că ea îl refuzase?
- O fi fost prima şi prima dată, a zis Adi. Primul refuz absolut. În stare de şoc, a tăbărât pe tine, cu măscări.
- Să vă fie clar, domnilor, eu nici dacă ar fi fost treaz şi politicos, nici atunci nu m-aş fi culcat cu Bryan. Eu văd lucrurile altfel. Cred că mă cunoaşteţi destul de bine. Nici el n-a încercat vreo pasă până atunci. Deci şi el mă evaluase cum trebuie. Repet, refuzul tipei îl dăduse peste cap...
- Aşa par lucrurile în privinţa serii de atunci, am gândit cu voce tare. Atunci când s-a dat la tine şi a sfârşit, beat, pe canapea. Dar cum se leagă întâmplarea de atunci cu nebunia lui de azi. Atunci, când s-a trezit, şi-a dat seama că ţi-a spus, în delirul lui, povestea cu Amy?
- Cred că da, a spus, gânditoare, Mia. Sunt aproape sigură. Dimineaţa, când i-am făcut o cafea, n-a scos o vorbă. În timp ce o bea, s-a uitat la mine de parcă i-aş fi deschis un seif plin cu secrete. Mi-a fost clar că se urăşte pentru vorbăria generată de beţie. Mai adaug la asta faptul că l-am refuzat. Două motive suficiente ca să se răzbune. Sau, măcar, să mă umilească. De aceea mi-a pus banii pe masă azi, ca unei târfe, la bordel.
- Foarte probabil, a aprobat-o Adi. Dar, să nu te superi, ce era în capul tău atunci când ai fost de acord cu propunerea? Că doar nu erai gata să faci sex cu noi patru! Asta exclud. Te cunoaştem prea bine. Şi atunci când, goală, te-ai pus în genunchi în faţa lui? Nimeni nu ştia că Bryan se va ridica şi va pleca, nu? Ce ar fi urmat, în mintea ta?
 
Mia a tăcut un minut. S-a uitat în gol, de parcă de-acolo ar fi pus, cap la cap, răspunsul.
- Nu-mi era deloc clar ce va urma. Nu-mi era clar nici ce va face el, nu-mi era clar ce gândeaţi şi ce veţi face voi şi nu-mi era clar, în primul rând, ce aveam să fac eu. Poate că m-aş fi jucat cu el, aţâţându-l, pentru ca apoi să-l resping şi să-i arunc banii în faţă. Sau, poate că aş fi mers până la capăt şi m-aş fi lăsat posedată: inertă, ca o scândură. Şi, la sfârşit, aş fi luat banii şi v-aş fi salutat, ca o profesionistă. Şi într-un caz, şi în celălalt, eu cred că i-aş fi întors jignirea. Bryan ar fi primit palma pe care o merita. În oricare dintre scenarii, ceea ce urmăream era o terapie prin şoc: omul ăsta este bolnav. Trebuie să se trezească. Modul lui de a a-şi trăi viaţa nu-l duce nicăieri. Poate că nu va înţelege că asta am vrut, astăzi: să-l vindec. Poate că şi voi ar trebui să-l ajutaţi să înţeleagă. Eu sau colega voastră sau cine ştie care altă femeie - tot îl va refuza, cineva, odată. Şi chiar dacă nu l-ar refuza nimeni, ce demonstrează el dând iama prin toată tabăra feminină? Poate că una dintre cele pe care le trimite la plimbare, în dimineaţa de după, este chiar o altă Amy. S-o caute, s-o găsească şi să-şi trăiască viaţa cu ea. O viaţă adevărată, nu surogatul ăsta îmbibat doar cu alcool şi cu sex.
 
Dacă mama sau oricine altcineva în vârstă mi-ar fi spus chestiile astea, le-aş fi considerat morală ieftină. Şi ar fi trecut pe lângă mine aşa cum trece morala pe lângă orice tânăr la 28 de ani. Dar, spuse de o fată de 22-23 de ani, câţi avea Mia, cuvintele ei mi s-au lipit în minte.
 
Adi a dat semnalul de plecare:
- Mia, hai să închizi şi să mergem la casele noastre. O să vedem ce putem face pentru Bryan. Povestea cu Amy şi întâmplarea din seara asta le punem toţi în seif, nu?...
 
Şi uite că mai aveam câteva ore până să vină Sfârşitul lumii şi nu rezolvasem cel puţin două chestii mari: vindecarea lui Bryan şi căsuţa goală de pe coloana mea. Pentru boala americanului, tratamentul nu era uşor de găsit, oricum nu căzusem de acord asupra lui. Ne hotărâsem să nu-l lăsăm singur şi să acţionăm, uşor-uşor, întru recuperarea pacientului. De aceea Ştef şi Adi erau cu el în Centrul vechi. Azi, în mod excepţional, îl tratau numai ei doi.
 
Oare pe unde or fi hălăduind? Pe la a câta bere vor fi fiind? Era abia nouă seara. Probabil că erau pe la prima. Poate că numai Bryan să fi fost pe la a doua, a treia.
 
Am luat telefonul şi l-am sunat pe Adi.
- Amigo, mi-a răspuns el, vesel. Dacă te răzgândeşti, noi suntem la Charles. Pe Blănari. Au băgat suedeze. Ştef s-a ales cu un surplus. Zice că să vii, că nu-i plac sanvişurile. Dane, aici e potop, e Sfârşitul lumii! Ziua în care vin peştii! Mă rog, peştoaicele...
- Bătrâne, pupă-le şi din partea mea. Se descurcă el Ştef şi fără mine. Bryan cum e?
- E bine. Nu-i aşa Bryan? Vezi, Dane, că eşti pe speaker.
- Hello,My friend, s-a auzit, răcnind, Bryan. Auzi cum sună Sfârşitul lumii? Vrei să mori treaz?
- Take it easy, man. Ia-o încet că luni avem predare, am glumit eu. Have fun! Distracţie plăcută!
 
Am închis. Am deschis calculatorul şi am intrat pe site-ul firmei. M-am dus la lista angajaţilor, am notat telefonul Cezarei şi imediat, ca să n-apuc să mă răzgândesc, am sunat-o. Cezara, şefa de la Marketing. Căsuţa mea goală din lista To-Do.
- Bună, Cezara. Dan de la Testare, la telefon.
- Ce-i, Dane, e Sfârşitul lumii de mă suni? Ţi-e frică? Dă pe Cartoon Network, sunt filmuleţe cu Tom şi Jerry. Eu la asta mă uit. Mori cu zâmbetul pe buze.
- Eu mă gândeam la Dublin. La 10. Vii?
- Dacă m-ai luat aşa de repede, zic da. Ca să n-am timp să zic nu.
- Da şi Nu sunt la fel de lungi. Tot doi digiţi, am glumit.
- Numai că o femeie îl are pregătit pe Nu, ca să nu comită vreo greşeală spunând, prea repede, Da.
- Sunt gata să aflu şi alte trăsături ale genului feminin. Dar, la Dublin, la un drink. Voi fi acolo la zece, i-am spus.
- N-o să întârzii mai mult decât întârzie, de obicei, o femeie.
 
Se alinta. La zece fix a fost la Dublin. Radia. Toată un zâmbet.
- Cine te vede poate să parieze că nu va veni nici un sfârşit. De la Tom şi Jerry ţi se trage zâmbetul? am întrebat-o.
 
Mia ne-a adus băuturile. Mie - Heineken, ei - Piña Colada. Am ciocnit.
- Nu mă gândeam la Tom şi Jerry. Am zâmbit gândindu-mă la lista voastră.
 
Atac direct. Excludea ocolişurile. A continuat, aplecându-se spre mine ca şi cum n-ar fi vrut să audă nimeni. Sau poate pentru a fi sigură că o aud, în zgomotul barului plin ochi:
- Mai ai numai o zi şi tu ai rămas în urmă! Şi nici n-o să ai timp să recuperezi! Îţi mai lipseşte vreun nume? s-a interesat, grijulie.
- Niciunul, în afară de al tău. Tu îmi lipseşti. Nu ştiu dacă merit. Adică, dacă te merit. Dar ai tu inima atât de rece încât să mă laşi să mă petrec din lumea asta cu temele nefăcute?
- Dane, inima mea e largă, dar e greu pentru oricine să se strecoare în ea. Apoi, e greu să mai iasă. Nu-i mai dă drumul. Ori tu, după ce-mi vei arăta cometa Halley, îmi vei chema un taxi şi mă vei lăsa să petrec Sfârşitul lumii cu Tom şi Jerry.
- Cezara, povestea cu lista a fost o prostie. Ne-a luat valul.
- Mie îmi spui? Curat prostie. Ţi-a trebuit mult ca să-ţi dai seama?
- A trebuit să-mi dau seama că n-am nici o şansă la tine după chestia cu lista. Dar lasă-mă să încerc.
- Încearcă, Dane, încearcă. De aceea sunt aici.
- Uite cum pledez. Dacă greşesc pe undeva, să mă corectezi. Mayaşii nu prezic pentru mâine Sfârşitul lumii, ci sfârşitul unui ciclu. Ciclurile astea sunt lungi, sute sau mii de ani. Fiecare ciclu e altfel. E ca un salt calitativ, după ani şi ani de acumulări.
- Vrei să spui că vrei să vii la mine cu acumulări cu tot? s-a încruntat ea.
- Nu, vreau să spun că mâine e un început. Poate că nu toţi îl vor simţi ca atare, dar eu sunt pregătit să încep ceva împreună cu tine. Ceva care să dureze mai mult decât o noapte, un weekend sau o săptămână. Ceva ce n-are nici o legătură cu lista aceea cretină. Cât despre cometa Halley...
- Aşa, zi şi despre cometa Halley...
- Îmi doresc s-o privim împreună, de la balconul nostru, peste exact 49 de ani, atunci când are următorul rendez-vous cu Pământul.
- Frumos. Noi doi? Numai noi doi, Dan?
- Bănuiesc că vor fi cu noi şi copiii, şi nepoţii.
- Şi mai frumos. Îţi place Tom şi Jerry?
- Îmi place tot ce îţi place şi ţie, Cezara.
- Broccoli?
- Şi broccoli.
- Asta e bine, Dane, poate mă convingi şi pe mine să mănânc aşa ceva. Ce faci cu gaşca? Te pierd de joi până vineri?
- Ai vrea tu. O să ies cu ei mai rar, iar când ies, ieşim de fapt. Vom fi cinci.
- Nu te deranjează faptul că Bryan m-a bifat?
- Câtă vreme n-ai plâns după el a doua zi dimineaţa, nu mă deranjează, i-am răspuns, prompt.
- Nici n-are ce să te deranjeze. Pe Bryan l-am refuzat. De două ori. Când a încercat a treia oară, chiar aici, la Dublin, şi-a dat seama că n-are rost să mai încerce. Ca să nu se simtă prost, i-am dat voie să vă spună că a înscris, cum ziceţi voi, şi să mă bifeze pe lista aceea blestemată.
 
Aha, misterul se lămurea. Bryan trişase. Bryan fusese respins definitiv în seara aceea, de aceea se îmbătase crunt şi o jignise pe Mia.
- Nu i-am dat permisiunea asta doar aşa, din milă, a continuat Cezara. M-am gândit nu numai la el, dar şi la mine. Nu voiam să rămân singura tipă din firmă care n-are nici măcar un X! s-a alintat ea. Ar fi zis lumea că am vreun defect, că sunt frigidă sau cine ştie ce. Aşa că de înţelegerea cu Bryan am profitat şi unul şi altul.
 
Ne-am sărutat. Un sărut lung, ca de final de film. Un sărut ca de început de ciclu mayaş.
- Unde e gaşca? Poţi să-i suni? Am să le spun ceva.
 
Zâmbea. Precis că omora bancurile. Precis că râdea înainte de a spune poanta. Acum râdea de parcă avea de gând să facă o şotie.
 
L-am sunat pe Adi.
- Te-ai răzgândit, amigo? s-a bucurat el. Suntem alături, la Bon-Ton. Tot pe Blănari. Le arătăm suedezelor tot Centrul vechi.
- Zi-i să pună telefonul pe speaker. Şi să i-l dea lui Bryan. Pune-l şi tu, pe al tău, pe speaker, îmi ordonă Cezara. Şi dă-mi-l să vorbesc eu.
 
M-am executat.
- Adi, pune pe speaker şi dă-mi-l, te rog, pe Bryan. Şi staţi aproape de el; ieşiţi în stradă dacă e prea mult zgomot. Vrea cineva să vorbească cu voi.
 
I-am dat telefonul Cezarei. M-a tras lângă ea, trecându-mi braţul pe după mijloc. Zâmbea cu toată faţa.
- Bryan? Aici e Cezara. Trece în listă un X în dreptul meu şi al lui Dan. Da, ai înţeles bine. O bifare adevărată, nu din aceea, ştii tu. Au auzit şi Adi, şi Ştef? Bun. Consideră lista închisă. Îmi pare rău, dar Dan v-a luat faţa. Nu-l întrebaţi cum, că nici el nu ştie. Nu ştiu nici eu. Poate că pentru că vine Sfârşitul lumii, cine ştie?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer