Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O bucurie naţională servită cu racheta


Ovidiu Miculescu

09.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
V-aţi gândit vreodată de ce vă bucuraţi cel mai mult în viaţă? O să îmi spuneţi că... de sănătate, de copii, de un serviciu bun, de o familie armonioasă, de părinţi sănătoşi, de o casă primitoare, de o maşină nouă, de un cadou scump, de prieteni adevăraţi, de un concediu fabulos, de linişte, de succes, de un câştig la loto, de faptul că v-aţi îndrăgostit... Sunt multe lucruri de care ne bucurăm "cel mai mult". Alegem apoi dintre aceste bucurii şi le transformăm în "cele mai frumoase momente din viaţă". Veţi observa că dacă erau multe bucurii, momentele memorabile sunt... mai puţine: când am fost mire sau mireasă, când s-au născut copiii, când am intrat la facultate, când am ajuns la casa mea... şi sigur mai sunt, dar nu foarte multe.

Printre probleme, necazuri, facturi, tâmpiţi, trădări, nereuşite, boli sau mai ştiu eu ce, avem mereu nevoie de bucurii, trebuie să echilibrăm balanţa. Şi atunci învăţăm să ne bucurăm din orice. Asta ne face bine şi, treptat, fixăm aceste "bucurii" în viaţa şi programul nostru. Ieşim cu băieţii la bere, cu prietenii la mall, cu fetele la o cafea şi o bârfă spumoasă şi secretă, cu familia la film, la teatru sau la un concert, etc.

Dar mai există un fel de bucurii, din acelea care ne umplu sufletul în alt fel, ne fac mândri şi despre care vorbim mult timp după ce se întâmplă. Este acel fel de bucurie de care ne e mereu sete, pe care am dori-o cât mai des posibil şi care ne face să ne adunăm laolaltă, să strigăm fericiţi şi să ne luăm în braţe, să uităm de multe rele, cel puţin pentru moment.

Acestea sunt victoriile sportive româneşti. Nu vorbesc aici despre fotbal, un sport pe care se pare că îl uităm pe zi ce trece şi care de mult, prea mult, timp nu ne-a mai adus bucurii naţionale. A fost handbalul, a fost Patzaichin şi suita de canotori extraordinari, a fost Nadia şi pleiada de gimnaste stelare, au fost Gabi Szabo si Doina Melinte, au fost spadasinii, au fost mulţi, au fost medalii olimpice la multe discipline, titluri mondiale, competiţii la care asistam în faţa televizorului cu pumnii strânşi, cu sufletul la gură şi săream entuziasmaţi în picioare, strigând de bucurie, atunci când ai noştri, românii, învingeau. Şi eram mândri. Şi asta se întâmpla destul de des.

Apoi, încet-încet, aceste bucurii au devenit tot mai puţine. Nu vreau să vorbesc aici despre cauze, pentru că ajungem invariabil la incapacitatea şi incompetenţa statului, la lipsa de viziune, de soluţii, de finanţare, offf....

Ne-a mai rămas o singură bucurie de acest fel, majoră: Simona Halep. Această fată micuţă din Constanţa, cu aer de copil poznaş, dar incredibil de hotărâtă şi luptătoare, a ajuns Numărul 1 mondial la tenis! Fabulos! Au trecut aproape 40 de ani de la Ilie Năstase... De prea mult timp noi, românii, nu am mai fost cei mai buni din lume, chiar şi pentru o clipă, la ceva. Este, cred, un moment magic, de care trebuie să ne bucurăm pe măsură! Şi să nu îl umbrim cu prostiile şi cârcotelile acelea de care unii dintre ai noştri sunt în stare prin presă, pe bloguri sau pe la televizor. Să fim mândri şi să o felicităm, să îi urăm de bine, în gând măcar, acestei româncuţe minunate!

Şi apoi, să revenim la bucuriile şi tristeţile noastre, cele care ne colorează viaţa. Dar să nu uităm acest extraordinar succes românesc şi faptul că o fată de-a noastră, cu racheta ei fermecată, la turneul de la Beijing, a pus tricolorul nostru pe primul loc în lume! Bravo Simona Halep, bravo România!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer