Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Imperiul Bizantin în secolele VIII - IX


Francisc Nopcea

13.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dinastia Isauriană a intrat în istoria Imperiului Bizantin punând capăt unei perioade de timp în care împăraţii s-au succedat la tron într-un ritm alert. Cele două decenii de anarhie au fost denumite de către o parte a istoriografiei "Anarhia de douăzeci de ani". Ceea ce va reuşi dinastia isauriană e să reaşeze statul bizantin pe noi baze politice şi militare.

După mai mulţi ani de anarhie, monarhia bizantină se afla într-un moment de cumpănă în momentul instaurării pe tron a dinastiei isauriene. Aceasta mai este cunoscută şi cu numele de dinastia siriană, termen mai potrivit de folosit, tocmai datorită originii acesteia. Trecutul acestei familii poate fi urmărit până în timpul lui Iustinian al II-lea. În cadrul transferului de populaţie pe care acesta l-a efectuat, fenomen generat de războaiele cu arabii, această familie dinastică a ajuns din zona siriană în Tracia. Împăratul Leon al III-lea Isaurianul a fost primul reprezentant al dinastiei isauriene proaspăt instaurate pe tronul imperial. Konon, după numele familiei, el s-a făcut remarcat în momentul în care l-a ajutat pe împăratul Iustinian al II-lea să îşi recapete tronul în anul 705 d.Hr. Acest aspect i-a favorizat ascensiunea militară, devenind comandant al provinciei Anatolikon din Asia Mică. Apoi, acesta s-a aliat cu generalul Artabasdos, comandantul provinciei Armeniakon, şi a reuşit să acapareze tronul bizantin.


Debutul domniei împăratului Leon al III-lea a fost marcat de un eveniment cu un puternic impact în epocă. Arabii reuşiseră să ocupe oraşele Pergam şi Sardis şi se pregăteau să atace Constantinopolul. Marele asediu condus de trupele lui Maslamah a durat 12 luni, între anii 717-718 d.Hr, dar a eşuat. Motivele au fost diverse: excelenta pregătire a capitalei efectuată de către împărat, proviziile suficiente adunate în oraş, utilizarea "focului grecesc", precum şi atacul terestru al bulgarilor împotriva arabilor. Împăratul Leon al III-lea s-a confruntat cu mai multe tentative de uzurpare a tronului. El însuşi a ajuns să conducă imperiul în urma unei astfel de manevre. A suprimat o tentativă în Sicilia, organizată de Vasile Onomagoulos, iar apoi o alta, orchestrată de fostul împărat Anastasios al II-lea. Cea mai curioasă dintre toate a fost cea a lui Tiberius Petasius, din Italia. Acesta a avut chiar îndrăzneala să emită monedă. La ordinele împăratului Leon al III-lea, acesta a fost atacat şi înfrânt de exarhul Ravennei.

Arabii au fost înfrânţi la Niceea şi Akroinon de către trupele imperiale. Împăratul Leon al III-lea a reuşit să diminueze fluxul raidurilor arabe asupra imperiului. Frontiera a fost stabilizată pe linia munţilor Taurus. O mare flotă imperială a fost asamblată pentru a aduce ordinea în Exarhatul Ravennei din Italia, dar o furtună catastrofală a distrus cea mai mare parte din ea. Operaţiunea a eşuat, iar exarhatul devine tot mai independent şi periferic în raport cu puterea centrală de la Constantinopolul. Reformele introduse de împăratul Leon al III-lea au avut rolul de a reorganiza imperiul. Slavii au fost invitaţi în zonele depopulate ale imperiului şi totodată, o alianţă cu hazarii a fost încheiată. Hazarii, seminomazi ce trăiau la nord de Marea Neagră, au intervenit în războaiele bizantinilor cu arabii, plasându-se de partea împăratului. Leon al III-lea a micşorat dimensiunea theme-lor (provinciilor). În cazul unei tentative de uzurpare, comandantul themei dispunea de forţe armate mai mici.


Al doilea copil al împăratului Leon al III-lea, Constantin, a ajuns pe tronul imperial şi a continuat revigorarea imperiului începută de tatăl său. Sub acesta, dinastia isauriană a atins apogeul iar imperiul se comporta sigur şi întărit în relaţiile cu rivalii săi.

Născut la Constantinopol, împăratul Constantin al V-lea, deşi descris drept o persoană hotărâtă şi inteligentă, a beneficiat de o "presă" nefavorabilă în timp. Reputaţia lui negativă a fost o creaţie ulterioară domniei lui şi se datorează în mare parte Bisericii cu care s-a aflat în conflict. Se spune că acesta a defecat în cristelniţă şi în hainele imperiale în timpul botezului, ceea ce a dus la porecla de Kopronymos. Etimologia este dată de cuvintele din greacă: kopra - fecale şi onoma - nume. În cadrul aranjamentelor politice instituite de împăratul Leon al III-lea cu khagan-ului (căpetenia) hazarilor, se stabileau şi raporturi matrimoniale între cele două părţi. Moştenitorul tronului imperial Constantin al V-lea s-a căsătorit cu fiica khaganu-ului Bihar. În urma căsătoriei şi a botezului, fiica lui Bihar, Tzitzak a primit numele Irina. În limba greacă termenul eirine semnifică "pace". Irina "Hazara" a fost prima dintre cele 3 soţii al împăratului şi, totodată, ea a fost şi mama moştenitorului acestuia.


Împăratul Constantin al V-lea s-a confruntat în momentul urcării pe tron cu o rebeliune susţinută de comandantul provinciei Armeniakon, Artabasdos. Acesta îi era cumnat, fiind căsătorit cu sora mai mare a împăratului, Ana. Profitând de deplasarea lui Constantin al V-lea spre poziţiile arabe din Amorion, Artabasdos a cucerit capitala şi s-a proclamat împărat. După doi ani de lupte însă, Constantin a reuşit victoria finală, securizându-şi tronul. Artabasdos şi fiii săi au fost orbiţi şi exilaţi în mănăstirea Chora.

Domnia împăratului Constantin al V-lea  Copronimul a fost marcată de conflicte în partea occidentală a imperiului cât şi în cea orientală. Exarhatul Italiei a fost pierdut acum, fiind desfiinţat de către longobarzi. În Peninsula Balcanică bulgarii s-au dovedit un adversar dificil de înfrânt iar în estul Asiei Mici arabii presau constant frontiera monarhiei. Talentul militar al împăratului Constantin al V-lea a fost pe măsura provocărilor adresate imperiului.


Un val de ciumă bubonică s-a abătut asupra Imperiului Bizantin. Constantinopolul a fost depopulat în urma ravagiilor făcute de ciumă şi, pentru protecţia lui, împăratul s-a retras în provincia Bitinia. Constantin al V-lea a relocat populaţie din spaţiul Greciei spre capitală. În această perioadă, Exarhatul Italiei a fost cucerit de către regele longobard Aistulf, ultimul exarh Eutychios fiind ucis în luptă. Împăratul nu s-a implicat, deoarece intenţiile sale erau îndreptate către frontiera orientală a imperiului. Împăratul Constantin al V-lea a obţinut victorii importante împotriva bulgarilor. Aceştia au fost înfrânţi în bătălia de la Anchialos de către o armată bizantină de aproximativ 9000 de cavaleri. Succesele s-au înlănţuit în următorii ani împotriva acestora. În acelaşi timp, conflictele cu arabii au transformat frontiera orientală a imperiului într-una fluidă. Laodiceea a fost cucerită şi recucerită, când de arabi, când de bizantini. Altfel, împăratul şi-a căsătorit unul dintre fii, pe Leon, cu prinţesa Irina Ateniana.

Pregătind o campanie împotriva bulgarilor hanului Telerig, împăratul Constantin al V-lea s-a îndreptat spre Arcadiopolis. S-a îmbolnăvit şi a decis să se întoarcă spre Constantinopol, dar pe drum a murit. Imaginea lui negativă a fost alipită postum de persoana sa. Oamenii de rând l-au privit drept un salvator al imperiului. El a reuşit să facă faţă militar tuturor provocărilor la care acesta era supus.

Succesorii împăratului Constantin al V-lea s-au confruntat cu probleme apărute la toate frontierele imperiului. Împotriva bulgarilor, în Tracia, s-au dus campanii militare în timp ce arabii erau ofensivi în partea orientală a Asiei Mici. În Italia, dispariţia Exarhatului Ravennei a lăsat Roma şi pe episcopul acesteia, papa, fără protecţie militară imperială. În faţa longobarzilor ce cuceriseră exarhatul şi ameninţau Roma, papa s-a reorientat, ca punct de sprijin, către regele francilor. Devenit împărat la vârsta de 25 de ani, Leon, fiul lui Constantin al V-lea, a fost cunoscut sub numele de Leon al IV-lea Hazarul, datorită originii mamei sale, Irina Hazara. Spre deosebire de tatăl său a cărui relaţie cu Biserica era încordată, acesta s-a dovedit mai moderat în acţiuni.


Împăratul Leon al IV-lea Hazarul şi-a numit fiul, pe Constantin, drept co-împărat. Nikephoros, fratele împăratului nefiind de acord, a pus la cale un complot. El deţinea titlului de Caesar şi era îndreptăţit pentru a accede la tronul imperial. Leon, abil, a solicitat acordul comandanţilor trupelor palatului pentru acţiunea de reprimare a mişcării. Nikephoros a fost deposedat de titlul imperial iar complotiştii exilaţi în Chersones, Crimeea de astăzi, loc preferat de împăraţi pentru deportarea indezirabililor. Împăratul Leon al IV-lea s-a dovedit eficient în operaţiunile militare desfăşurate împotriva rivalilor imperiului. A organizat expediţii în califatul arab. Cetatea Samosata pe Eufrat a fost prădată iar o armată comandată de strategul Traciei, Mihail Lachanodrakon s-a opus cu succes unei invazii arabe în imperiu. Captivii creştini luaţi de trupele imperiale din Germaniceea şi Adata au fost relocaţi de către împărat în Tracia. Motivul relocării ţine de combaterea unul val de ciumă care depopulase spaţiul balcanic.

Împăratul Leon al IV-lea a continuat reformele instituite în armată de către tatăl său, Constantin al V-lea. A mărit contingentului gărzii imperiale de elită. numită tagmata. Staţionată în proximitatea Constantinopolului, în Bitinia sau Tracia, aceasta a fost o unitate de cavalerie grea. Loială împăratului, avea un efectiv ce putea ajunge la câteva zeci de mii de soldaţi. Deţinea un dublu rol: reprezenta grosul armatei şi forţa de impact pe câmpul de luptă şi totodată suprima tentativele de uzurpare a tronului.

Moartea împăratului Leon al IV-lea Hazarul s-a produs în timpul campaniei împotriva bulgarilor, din anul 780 d. Hr. Cauza decesului acestuia, survenit la numai 30 de ani, încă nu este bine elucidată. Partizanii soţiei sale, împărăteasa Irina, au răspândit ideea potrivit căreia acesta ar fi murit în urma unei infecţii cauzate de o bacterie. Leon al IV-lea ar fi contactat-o în urma purtării unei coroane luate din catedrala Sfânta Sofia. Coroana fusese dăruită catedralei de unul din împăraţii Mauricius sau Heraclius.


Fiul împăratului Leon al IV-lea a ajuns pe tronul basileilor, tronul împăraţilor bizantini, sub numele de Constantin al VI-lea. Acesta a fost minor şi prin urmare, în decada următoare urcării pe tron, regenţa a fost asigurată de mama acestuia, Irina. Împreună cu unul dintre miniştrii săi, Staurakios, ea a condus de facto imperiul. Succesele s-au alternat cu înfrângerile. Victorii au fost obţinute împotriva bulgarilor şi arabilor, dar un corp expediţionar trimis în Italia a fost înfrânt. Staurakios era mâna dreaptă a Irinei. Susţinut de o parte a armatei, Constantin al VI-lea a preluat efectiv tronul imperial. Mamei sale Irina i-a oferit titlul oficial de împărăteasă. Şi-a repudiat soţia, s-a recăsătorit şi prost sfătuit s-a comportat abuziv faţă de o parte a armatei. Înfrângerile suferite împotriva arabilor, apoi a bulgarilor la Marcellae, i-au grăbit căderea. Constantin al VI-lea a fost prins de partizanii mamei sale şi orbit. La scurt timp a murit în urma rănilor provocate. Nu se cunoaşte exact gradul implicării împărătesei Irina în acest caz.

Mai multe detalii şi fotografii aici: https://ro.historylapse.org/imperiul-bizantin-in-secolele-VIII-si-IX
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer