Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tablouri pe alese, sau Despre libertatea de circulaţie


Alexandru-Radu Săvulescu

17.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Din loc în loc, pe pereţi rămăsese câte un loc gol. Hoţul alesese tablourile după un anumit algoritm. Le luase numai pe cele vechi, ale casei, pe care noi, diletanţii, le iubeam, şi pe care Carla, mai expertă, le dispreţuia. Interesant, cele două-trei tablouri aduse de ea la căsătoria cu Tata erau la locurile lor, nemişcate, ca şi când splendoarea lor presupusă nu l-ar fi emoţionat deloc pe hoţ. Desigur, un hoţ cu gusturi mediocre, burgheze. Nu aşa fine ca ale Carlei.

Adevărul este că hoţul nu avusese nici un rol în alegerea făcută. Furtul fusese comandat, el venise cu lista în buzunar, şi alesese strict tablourile ce figurau la patrimoniu, unde fuseseră înscrise cu sila, de teama confiscării, lucru nu chiar aşa rar în comunism. Dar cum de ce ţi-e frică nu scapi...

Spargerea avusese cel mai probabil loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Niciunul dintre vecini nu auzise nimic, chiar dacă hoţul pătrunsese pe intrarea principală, aflată la vedere. Tata şi Carla se aflau, ca de obicei, la ţară. Lăsaseră casa singură, nepăzită.

Nu mai fusesem de mulţi ani în casă, relaţiile mele cu Tata, niciodată prea bune, se răciseră până aproape de îngheţ după ce se recăsătorise. Îmi aminteam însă perfect tablourile. Toţi autorii lor - Schweitzer-Cumpăna, Artachino, Enea - fuseseră colegi de belle-arte cu Tătuţa. De asta şi erau atât de importante pentru casă, iar Carla le ura aşa de mult.

Revenirea în casă a fost un şoc, nu-mi venea să cred cum arătau pereţii pe jumătate goliţi, ca o gură ştirbă.

Deşi ştiam că rar se mai recuperează ceva dintr-un furt, l-am întrebat pe Tata ce veşti mai are de la poliţie. Mi-a spus că după ultima discuţie a renunţat să-l mai caute pe ofiţerul care se ocupă de caz. Acesta îi mărturisise că astfel de furturi făcute la comandă beneficiază de un aliat neaşteptat în această perioadă postcomunistă - libertatea de circulaţie: "Cel mai probabil tablourile dumneavoastră au trecut de mult graniţa, şi nu le veţi mai vedea niciodată. Vă sfătuiesc să vă obişnuiţi cu ideea."

(Bucureşti, octombrie 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer