19.10.2017
Prinţul cabaretului
Bine apretat. Educat, manierat, citit şi dezinhibat.
Obsedat însă de ideea propriei reflexii, pierzându-şi astfel nopţile-n depresii în suburbii urbane. Alcool şi foame. Săracul prinţ ştiut de nimeni. Locuieşte prin ruine, scotoceşte prin ţărâne.
Cam plin de sine. Caută şi scotoceşte bine.
Porneşte-n aventuri printre cotloane din betoane şi-şi umple foame cu nimicuri. Bucăţi pătrate de cartoane dezmembrate. Totuşi plin de sine. Mesaje Prinţului către adresa greşită. Şi tot trimite scrisoarea - nefericită -
În care anunţă decesul propriei iubiri - de sine - persoanei diferite.
O adresă din trecut unde a locuit şi dânsul. Cu sinele - ne-împăcat dezlănţuie adevăratul ansamblu neîncetat. Pierderi de memorie şi probleme de târguială - ce prosteală -
Şi tocmai a uitat ce-a scris şi uită a citi.
Dar scrie
Şi scrie
Şi scrie numai pentru dânsul
Şi-l bufneşte plânsul şi scrie:
"te rogu a m-ă uita femeie. Declar război şi moarte supremă. Urlaţi cu mine de războaie şi durere şi şiroaie de noroi. Anzamble, grele şi zăbrele, şi minţi pe mine şi pe sine tu cu mine. Niciodat. Eu fiu de împărat.
aaaaaaaaaaaaaaaaa"
Şi iar o duşcă din pahar.
Ţigar după ţigar.... şi prinţul pleacă iar
Ruine.
- totuşi plin de sine -

0 comentarii

Publicitate

Sus