Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Subiectul artei: eliberarea subiectului sub-pus (Ion Grigorescu)


Bogdan Ghiu

22.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ulei pe hîrtie fotografică; tempera cu ou pe lemn; ulei pe două bucăţi de pînză cusute pe spate; păpădie pe pînză afumată cu lumînări (Lumînări şi umbreluţe de păpădie, 2016); lînă pe canava (Ce este pictura? (Mîntuitorul), 2004); lut, ulei şi smoală pe pînză de sac (Basarabia, 1999); ulei pe pînză de sac şi foiţă de aur (Iisus Hristos Mîntuitorul, 1998); ulei pe tablă zincată, vernisată cu ceară (Vindecarea epilepticului, 1997); ulei pe pînză şi cadru de fereastră (Patru scene biblice, 1999); ulei pe pînză de sac (Cum să-ţi imaginezi răul, 1996); ulei pe pînză de sac (Chalabre - rînd de case, 1995); fotografie caşetată pe placaj scrisă în tempera cu litere de cauciuc (provenite dintr-o mini-tipografie (Hora, 1993); Portret(e) cu Buddha pe faţă (1993); ulei, lac de bronz şi staniol pe hîrtie fotografică lipită pe pînză (Sufletul bun, sufletul rău (Lupta cu Dragonul), 1986). Etc.

Ceea ce în limbajul "tehnic", "de specialitate", al artei şi al criticii aferente este expediat, îndeobşte, prin formula "tehnică mixtă", la Ion Grigorescu devine o epopee: însăşi povestea - de luptă - a artei. De aceea, în cazul lui, lucrurile trebuie (cel puţin pentru început) inversate (pentru a fi echilibrate). Or, critica de artă nu putea să nu vadă asta: lucrul cu mediile şi (mai ales) cu "suporturile". Ca elaborare a unor tehnici de luptă ale picturii, a picturii ca luptă de eliberare, însă, ceea ce poate nici nu este de datoria criticii curente, specializate, de artă să expună.

De prima parte se achită foarte bine, excepţional chiar, Erwin Kessler în adevărata retrospectivă (calitativă şi intensională în primul rînd, nu doar cantitativ-extensională) Opera pictată 1963-2017 pe care i-a dedicat-o lui Ion Grigorescu la Muzeul Naţional de Artă al României, şi care se închide, hélas, taman azi, 22 octombrie 2017. (Nu ştiu ce pornire răutăcioasă mă împinge să scriu despre evenimente artistice abia atunci cînd acestea nu mai pot fi consultate. E un fel, poate, de a-i face să se oftice şi de a-i blama, blînd public, pe cei care nu-şi acordă timp pentru lucrurile importante şi ajung să le rateze. Pedagogie, deci. Implicită şi intimă, însă.)

Arta lui Ion Grigorescu este o artă politică şi chiar una războinică, revoluţionară. Şi asta deoarece, simplu spus, el propune şi operează (ca exemplu), o răsturnare, prin care suportul sau "trama", "urzeala", devin, adică sînt arătate, dez-văluite ca fiind adevăratul subiect.

În capodopera Ce este pictura? (Mîntuitorul), de exemplu, portretul, figura, Faţa, adică tocmai pictura (supra-adăugată) se şterge ca în frescele exterioare, expuse, lăsînd să se vadă canavaua care induce ideea că ştergerea e, de fapt, neterminare şi infinitudine a lucrării, lucrare în lucru. La fel, în Basarabia, descălecarea fără faţă, fără portret, fără eroizare pare a fi în curs, abia urmînd, poate, să vină. Şi tot aşa.


(Ce este pictura? (Mîntuitorul), 2004, lînă pe canava - colecţia artistului)

De unde preferinţa artistului pentru pînza de sac. Deoarece, nu doar etimologic (adică istoric), subiectul este ceea ce a se află, ceea ce a fost azvîrlit sub: supus, asuprit, subjugat (sub-jectum, sub-jacere), sub-pus. Dar - spune, arată, face Ion Grigorescu - ceea ce se află sub este ceea ce ţine (orizontal şi în profunzime, sintactic şi semantic, ca urzeală şi ca fundament) lucrurile, materii umile, altfel spus comune întregii lucrări, clădirii întregii societăţi. Comunul e dedesubt, ascuns, ocultat, aservit, sub-pusul este adevăratul subiect, însăşi transcendenţa Chipului divin fiind "dizolvată" şi regăsită sub pictură, în abia-desenul imanent al "suportului"neterminat, infinit.

Or, cînd este vorba de faţă, de feţe, acestea nu se pot rezuma la desen, contur şi culoare (colorare), ca în toată pictura, ci trebuie să primească ajutorul de dedesubt, tocmai din fondul sub-pus, subjugat, de subiectivitate comun-subterană, al artei. Feţele vor fi, prin urmare hiperbolizate, accentuate imanent, dinăuntru, umflate, de-formate de un impuls de nestăvilit, de o adevărată revoltă şi răscoală, revoluţie, tocmai atunci cînd e vorba de eroi revoluţionari precum Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, în care efectul este de măşti populare, de kitsch autentic, intim folcloric. Desenul suprapus, "pătura superpusă" (cum spunea Eminescu) a desenului şi a picturii nu numai că nu este de-ajuns, ci este de-a dreptul nepotrivită, contrară chiar reprezentării adecvate, autentice, a unor eroi revoluţionari.



(
Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, 1973, colecţia artistului)

În Portret(e) cu Buddha pe faţă, însăşi figura artistului, glorificată superficial (linie, contur, culoare) de egoitatea artei occidentale, ca Subiect-Erou al epopeii auto-reflexivităţii întemeietoare, este făcută să devină suport ambiguu al... buddhismului extra-european. Un (auto)portret-luptă al artei, lupta de eliberare a subiectului sub-pus fiind acceptată, proiectată şi purtată chiar pe supra-faţa glorificată a Artistului, ca o ispăşire. Dar unde altundeva ar putea fi ea purtată decisiv, cu şanse de izbîndă?


Portret cu Buddha pe faţă (II & III), 1993, colecţia artistului

Pe/Sub: aici se desfăşoară tragedia artei ca pictură, arta este în întregime "pictată", adică acoperită, pictură (contur şi colorare) adăugată şi supra-pusă peste subiectul sub-pus. Şi tocmai aici trebuie să intervină, şi chiar intervine, aşadar, revoluţia la care cheamă, îndeamnă şi pe care o efectuează, deja, Ion Grigorescu.
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer