Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Imperiul Bizantin înainte de Restauraţia Comneniană


Francisc Nopcea

27.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Domnia împăratului Isaac al II-lea Komnenos a reprezentat o încercare de restabilire şi securizare a frontierelor imperiale contestate în egală măsură în Vest cât şi în Est. A fost o domnie scurtă, a unui împărat bine intenţionat. Acesta a încercat să elimine din corupţia generalizată ce începea să pună stapânire pe funcţiile imperiale. Împăratul Isaac I Komnenos a ajuns pe tronul basileilor constantinopolitani prin înlăturarea de la putere a împăratului Mihail al VI-lea Stratiotikos Bringas. Domnia lui, deşi de doar doi ani, a reprezentat o victorie a "partidei militarilor" pe care acesta a simbolizat-o. Comandant al trupelor din Est, Isaac I Komnenos avea vârsta de 50 de ani în momentul în care a fost încoronat împărat. În linii mari, imperiul avea încă întinderea teritorială cuprinsă de împăratul Vasile al II-lea Bulgarochtonul.

Împăratul Isaac I Komnenos a reprezentat primul caz de uzurpare reuşită a tronului imperial din ultimele două secole. Monedele emise de acesta, în care este înfăţişat ţinând în mână o sabie, simbolizează acest fapt. Accesul la tron s-a produs prin dreptul cuceritorului. Însă, deoarece dinastia Macedoneană s-a stins, noul împărat era conştient de instabilitatea puterii lui. El n-a putut fi în poziţia de a desfăşura o alianţă matrimonială pentru a-şi legitima conducerea imperiului. Basileul Isaac I Komnenos a încercat să pună ordine în administraţia imperială, deopotrivă militară şi civilă. Corupţia generalizată, ulterioară domniei lui Vasile al II-lea a fost dublată şi de promovarea extinsă în funcţii a unor persoane slab calificate. Principala lui grijă a fost reorganizarea armatei precum şi creşterea veniturilor tezaurului imperial. În acest sens a micşorat cuantumul plăţilor către funcţionarii civili şi a standardizat emiterea monedei cu formă concavă, histamenon.

Una dintre măsurile luate de împăratul Isaac I Komnenos a fost să plafoneze plăţile către armată. Majoritatea soldaţilor, după anii de devalorizare a monedei şi implicit a scăderii veniturilor, se aşteptau la măsura exact contrară. Împăratul a intrat în coliziune cu reprezentanţii Bisericii şi cu patriarhul Mihail Keroularios, pe care l-a exilat în insulele Prokonessos. El a anulat actele împăraţilor predecesori de punere în posesie a Bisericii cu proprietăţi funciare extinse şi le-a confiscat. Împăratul Isaac I Komnenos a încercat să facă faţă provocărilor militare de la frontierele imperiului. Normanzii, conduşi de Robert Guiscard în alianţă cu papalitatea, au cucerit mare parte din Italia bizantină. În Est, într-o incursiune in imperiu, turcii selgiucizi au jefuit şi cucerit cetatea Sebastea. Conflictul cu regele Ungariei, Andrei I, din Peninsula Balcanică s-a încheiat printr-o pace. Ungurii păstrau cetatea Sirmium, Sremska Mitrovica de azi, din Serbia.

Planurile împăratului Isaac I Komnenos au prevăzut creşterea veniturilor vistieriei imperiale şi apoi dezvoltarea şi reorganizarea armatei. El şi-a îndepărtat conducerea acesteia prin faptul că a confiscat o mare parte dintre proprietăţile dobândite de generali, sub împăraţii predecesori. În thema- provincia-Traciei, basileul bizantin s-a confruntat cu pătrunderea masivă a pecenegilor. Acest popor era originar din stepele nord-pontice, din nordul Mării Negre. Împăratul Isaac I Komnenos şi-a dat seama de rezistenţa înalţilor funcţionari imperiali, militari şi civili, contra măsurilor administrative pe care le-a adoptat. El a observat că poziţia sa de împărat a fost tot mai instabilă. Sfătuit, se pare, de Mihail Psellos, a abdicat şi s-a retras la Mănăstirea Studion din capitala imperială, Constantinopol. Cel în favoarea căruia a abdicat, a fost unul dintre susţinătorii săi în momentul în care el a uzurpat tronul, Constantin Doukas.

Domnia basileului Constantin al X-lea Doukas a reprezentat segmentul de timp în care armata imperială a fost neglijată tot mai mult. Fondurile i-au fost tăiate masiv iar cheltuielile au fost îndreptate mai mult spre Constantinopol decât spre apărarea frontierelor. Din cauza acestor fenomene, interesul pentru apărare - în rândul soldaţilor - a scăzut. În Est, turcii selgiucizi au devenit tot mai ofensivi. Originar dintr-o familie aristocratică din Paflagonia, Constantin al X-lea Doukas a fost parte din conspiraţia celor nemulţumiţi de reformele impuse de fostul împărat, Isaac I Komnenos. În vârstă de 53 de ani în momentul încoronării, Constantin a fost prea puţin interesat de armată şi de chestiunile militare. El a fost concentrat mai mult pe aspecte financiare, filozofice şi retorice. S-a căsătorit cu Evdochia Makrembolitissa şi, la scurt timp după încoronare, a scăpat cu viaţă dintr-un complot.

Împăratul Constantin al X-lea Doukas a împărtăşit temerile financiare ale subţirimii tezarului imperial, exprimate şi de antecesorul său, Isaac I Komnenos. A încercat sa crească nivelul de colectare a taxelor. În acelaşi timp, a devalorizat moneda şi a recurs la stimulări masive financiare pentru clientela funcţionarilor imperiali. Unii istorici au considerat că această domnie a fost o reacţie a capitalei împotriva provinciilor. Majoritatea resurselor erau strânse şi redistribuite în jurul Constantinopolului.

Perioada domniei basileului Constantin al X-lea Doukas a însemnat neglijarea capacităţii militare şi de răspuns a armatei monarhiei. Împăratul era fidel principiilor sale de a orienta resursele mai mult către capitală şi mai puţin către armatele greu încercate de la frontierele imperiale. Drept urmare, acestea au făcut faţă tot mai greu atacurile constante ale rivalilor monarhiei. Politica împăratului Constantin al X-lea Doukas în privinţa raportului de distribuţie a resurselor între capitală versus armatele de la frontierele imperiului s-a dovedit dezastruoasă. "Partida civililor" a câştigat lupta împotriva "partidei militare". În cuvintele istoricului Heinrich Gelzer, această domnie a fost: "vremea nefericită de dominaţie a birocraţilor, retorilor şi erudiţilor". Caracterul pacificist al conducerii s-a dovedit total nepotrivit în contextul în care, turcii selgiucizi atacau constant imperiul.

Neglijarea forţelor armate de către împăratul Constantin al X-lea Doukas s-a manifestat, în primul rând, prin scăderea finanţării acordate acestora. Moralul trupelor era extrem de scăzut iar dezinteresul acestora foarte accentuat. Administraţia imperială şi-a manifestat preferinţa tot mai accentuată pentru soldaţi mercenari în detrimentul soldaţilor locali. Armata a decăzut: în Italia, normanzii au redus posesiunile bizantine a ceea ce a fost cândva, katepanatul Italiei.

Situaţia politică a împăratului Constatin al X-lea Doukas s-a înrăutăţit. În anul 1064 d.Hr, turcii selgiucizi conduşi de Arp Aslan au invadat Armenia, Karsul şi au cucerit cetatea Ani. Normanzii au avansat tot mai mult în posesiunile bizantine, din Italia. Ca situaţia dezastruoasă să fie completă, împăratul a condus o armată împotriva tribului uzilor care pătrunseseră din nordul Dunării, dar a făcut figuraţie. Uzii s-au retras din cauza bolilor şi foametei, nu datorită atacurilor împăratului. Împăratul Constantin al X-lea Doukas a murit în anul 1067 d.Hr, ceea ce a fost o uşurare pentru mulţi dintre generalii săi. Neglijarea armatei de către acesta, chiar şi pentru un pacifist ca Mihail Psellos, a reprezentat un pericol. Psellos obişnuia să spună: "Armata este coloana vertebrală a statului roman". În orice caz, o conspiraţie era pe cale să se producă în ajunul morţii împăratului şi era dirijată de ducele Serdicăi, Sofia de astăzi, Romanos Diogenes.

Membru al unei vechi familii cu tradiţie militară din Cappadocia, Romanos al IV-lea Diogenes şi-a îndreptat privirea şi interesul, în mod natural, către sporirea capacităţii militare de reacţie ale trupelor imperiale. A încercat să rezolve definitiv problema turcilor selgiucizi de la frontierele orientale, dar campania a sfârşit prin capturarea sa de către turcii lui Arp Aslan. Constantin al X-lea Doukas a dorit să păstreze tronul în cadrul familiei. Fiul său, Mihail era minor iar regenţa urma să fie condusă de soţia împăratului, Evdochia Makrembolitissa. Pentru a o împiedica să se recăsătorească şi, în felul acesta, să cedeze preogativele imperiale către viitorul ei soţ, a forţat-o sub jurământ să admită că nu se va recăsători. Patriarhul Ioan Xiphilinos a dezlegat-o de jurământ şi au consimţit împreună asupra persoanei potrivite pentru căsătorie: generalul Romanos Diogenes.

Aflat în mijlocul vârstei de treizeci de ani, energic şi înzestrat fizic, împăratul Romanos al IV-lea Diogenes se bucura de sprijinul armatei şi de cel al soţiei, Evdochia Makrembolitissa. Proclamându-se protector al împăratului legitim minor, Mihail al VII-lea, Romanos a fost primul împărat după Vasile al II-lea ce şi-a îndreptat atenţia către armată. S-a consultat cu generalii săi şi a mutat trupe şi mercenari din Balcani către partea orientală a Asiei Mici pentru a opri raidurile turcilor selgiucizi. Anii în care trupele imperiale orientale au fost subfinanţate şi neantrenate au fost observate de împăratul Romanos al IV-lea Diogenes în campania din Asia Mică, din anul 1068 d.Hr. Trupele bizantine au eşuat în a intercepta şi anihila raidurile tucilor selgiucizi asupra Armeniei şi Anatoliei. Mercenarii din armata imperială - spre exemplu aventurierul normand Robert Crispin - s-au răsculat şi au jefuit teritoriile pe care trebuiu să le apere. Ei erau nemulţumiţi de cuantumul plăţii militare.

Împăratul Romanos al IV-lea Diogenes a încercat să împingă războiul din Est în teritoriul turcilor selgiucizi. A condus împreună cu generalul Philaretos Brachamios expediţia peste Eufrat împotriva acestora. L-a lăsat pe acesta cu o armată să apere linia Mesopotamiei, iar trupele lui au început să asedieze cetatea Chliat de pe frontieră. Philaretos a fost înfrânt iar turcii au jefuit Ikonion. Împăratul a fost forţat să se retragă şi s-a întors la Constantinopol, lasând problema orientală nerezolvată. Cetatea imperială din Italia, Bari, a fost asediată de normanzii conduşi de Robert Guiscard. Împăratul Romanos al IV-lea Diogenes a trimis o flotă în ajutor, dar aceasta a fost interceptată şi distrusă de de fiul lui Robert, Roger. Resemnându-se cu pierderea oraşului Bari, împăratul s-a decis pentru o ofensivă definitivă in Est împotriva selgiucizilor lui Arp Aslan. În acest sens, a micşorat cheltuielie inutile din ceremonialul şi fastul curţii, precum şi cele pentru petrecerile organizate în Hipodromul capitalei.

Mai multe detalii şi fotografii aici: https://ro.historylapse.org/imperiul-bizantin-inainte-de-restauratia-comneniana
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer