Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ghena sau Un mesaj cifrat


Alexandru-Radu Săvulescu

31.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cineva lăsa din când în când câte un mesaj pe scări. În acelaşi loc, în faţa uşii vecinei mele, la intervale destul de regulate. Mie mi-a luat ani de zile până să-l descifrez.

Abia mă mutasem în bloc, ea era o mai veche locatară. Apartamentele noastre erau vecine, eram doar noi doi la etajul întâi, aşa încât ar fi trebuit să ne întâlnim destul de des, dar asta nu se întâmpla mai deloc. Multă vreme n-am ştiut nici măcar cum o cheamă. Apoi am auzit pe cineva vorbind de ea. Îi spunea Ghena. Probabil un nume de alint, de la Gherghina. Când am văzut-o, mi s-a părut o persoană absolut banală, cât se poate de ştearsă şi de plicticoasă - genul contabil de întreprindere comunistă, aproape de pensie, dacă nu chiar pensionar. Mai era şi membru în comitetul de bloc. Mi-am propus să am cât mai puţin de-a face cu ea, cum n-am vrut să am de-a face nici cu restul blocului, evitam chiar şi şedinţele, în zilele când se organizau lipseam cu totul de acasă.

Dar pe Ghena dacă n-o vedeam, o auzeam. De fapt nu chiar pe ea, ci radioul ei. Nu mereu, doar câteodată, când îl uita deschis peste noapte. Era vremea când Radio România mai emitea încă noaptea, peste câţiva ani, când au apărut restricţiile, n-a mai fost cazul. În aceste nopţi cu radio mă perpeleam când pe o parte când pe alta, mai aţipind, mă trezindu-mă, şi asta până la imnul naţional de dimineaţa. Când la ora şase se auzea "Trei culori cunosc pe lume", Ghena se trezea, şi închidea radioul.

Multă vreme a fost un mister pentru mine de ce auzeam radioul ei atât de tare. N-am aflat decât întâmplător - venisem în bloc după consolidarea din 1977-1978, aşa încât n-aveam cum să ştiu că muncitorii care au lucrat atunci la zidărie dăduseră peste un strat de plută naturală, aşa cum se punea pe vremuri, pe care l-au scos, crezând că fac bine, neştiind că acela era un izolator fonic...

Au trecut mulţi ani de când Ghena nu mai e. Îmi amintesc că ultimele zgomote din camera ei n-au mai fost ale radioului, ci chiar ale ei. Strigătele de durere ale unui om grav bolnav. Apoi linişte. La scurt timp s-a mutat în locul ei un nepot. Acum îmi pare rău că n-am stat de vorbă cu ea cât încă se mai putea, pentru că nu cred că era chiar personajul plicticos pe care-l mi-l închipuiam eu. Trebuie să fi fost capabilă să provoace sentimente intense. Cel puţin unora.

Prima dată când am dat peste o baltă de urină pe treptele din faţa uşii ei nu mi-a venit să cred. Nu mai locuisem la bloc, şi nu mai văzusem niciodată scări de acces transformate în WC. Cineva urinase pe zid, de unde balta se întinsese din treaptă-n treaptă până jos. Primul meu gând a fost că numai un om al străzii ar fi putut face asta - a urcat până la etajul întâi, într-un punct de unde nu putea fi văzut de jos, mascat de casa liftului, şi şi-a dat drumul. Nu eram chiar mulţumit de explicaţie, pentru că blocul nostru era totuşi vizavi de un parc cu WC public (pe vremea aceea, şi încă mulţi ani după aceea, funcţional, apoi, după 1990, închis pentru renovare, şi redeschis ca... restaurant). Mi-am zis că e un accident, şi am şters mizeria cu un mop şi cu apă caldă. Dar "accidentul" s-a repetat. Nu foarte frecvent, ci la intervale destul de mari de timp. Dar mereu în acelaşi loc. Între timp am început să încuiem uşa de la intrare, dar asta n-a rezolvat problema. Ba, mai mult, o dată am găsit acolo şi un morman de fecale. Fie eu, fie Ghena, fie femeia noastră de serviciu, care dintre noi ajungea primul, curăţam locul. Curios totuşi cum nimeni nu vedea nimic niciodată.

M-am gândit că omul străzii care-şi făcuse nevoile acolo le mai spusese şi altora, şi că acum aveam nu numai un vizitator, ci mai mulţi. Nu mi-a trecut niciodată prin gând că de fapt totul i se datorează unui singur vizitator misterios, care încerca să spună ceva în acest fel.

După ce Ghena a murit, nimeni nu şi-a mai făcut nevoile în faţa uşii ei. I-am povestit despre asta noului meu vecin, nepotul Ghenei. Mi-a spus: "Cum, n-aţi ştiut? Avea un văr care era supărat pe ea, pentru că-l exclusese de la moştenire. Apartamentul ar fi trebuit să fie pe jumătate al lui. De câte ori trecea prin Bucureşti, venea până la tanti Ghena să-i aducă aminte că l-a furat."

Acesta era deci mesajul.

(Bucureşti, octombrie 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer