Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un roman întunecat şi provocator - Dulce răzbunare


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Joe Abercrombie

01.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Joe Abercrombie
Dulce răzbunare
Editura Nemira, 2017

traducere din limba engleză de Ruxandra Toma


Citiţi un fragment din această carte.

***

O să încep prin a vă face o mărturisire: Joe Abercrombie este autorul meu preferat de romane fantasy. L-am descoperit acum ceva ani când căutam să citesc ceva care să mă scoată din lumea lui R.R. Martin. Terminasem primele volume ale seriei sale Cântec de gheaţă şi foc, devenită între timp celebră datorită serialului Game of Thrones realizat de HBO. Voiam ceva la fel de bun, la fel de întunecat şi provocator. Aşadar, am descoperit seria Prima lege şi nu am mai putut-o lăsa din mână. Şi atunci, ca şi acum, am aşezat seria lui Abercormbie deasupra celei a lui Martin în lista preferinţelor mele poate şi din simplul motiv că aceasta este terminată, ceea ce trebuie să recunoaştem este un mare atu atunci când vine vorba de romanele de dimensiuni respectabile pe care le scriu autorii de fantasy. De altfel, spaima cea mai mare a fanilor lui R.R. Martin este, din câte ştiu, aceea de a nu păţi acelaşi lucru cu fanii seriei Roata timpului a lui Robert Jordan. Acesta nu a mai reuşit să îşi finalizeze seria, ştafeta fiind preluată cu succes de Brandon Sanderson care a finalizat-o (unul dintre puţinele cazuri fericite). În plus, distanţa mare dintre publicarea volumelor face obligatorie reluarea cărţilor deja citite pentru a îţi aminti personajele, conexiunile dintre ele şi evenimentele.

Un alt motiv pentru care Joe Abercrombie a urcat în capul listei este faptul că reuşeşte nu doar să creeze o lume unică şi originală ci şi personaje care ajung să te bântuie, să te trezeşti gândindu-te la ele şi la ce ar spune într-o situaţie dată mult timp după ce i-ai terminat de citit cărţile. Cei mai dragi îmi sunt Sand dan Glokta şi Logen Nouă Degete. Antieroi prin definiţie, oameni cu defecte, autori de fapte reprobabile, cei doi au, în lumea plină de violenţă şi intrigi în care trăiesc, un compas moral care poate părea ciudat privit din afară, dar care îşi găseşte justificarea atunci când poveştile lor ţi se derulează în faţa ochilor. Loiali cauzei lor, trecuţi prin experienţe care ar doborî aproape pe oricine, Glokta şi Logen sunt genul de oameni care fac ceea ce trebuie pentru ca toţi ceilalţi să poată dormi în siguranţă.

Celor două personaje pomenite mai sus li s-a adăugat de curând şi un personaj feminin, Monza Murcatto. Monza este personajul central al romanului Dulce răzbunare apărut de curând la editura Nemira. Dacă aveam vreo îndoială asupra inspiraţiei lui Abercrombie şi a ideii de a scrie un nou roman plasat în lumea seriei Prima lege, după ce am citit cartea m-am liniştit. Autorului i-a mai reuşit o dată. Din nou te prinde, te poartă prin lupte, intrigi şi cetăţi, te face să îi porţi de grijă lui Murcatto, să suferi alături de ea şi să o vezi că reuşeşte să îşi ducă la capăt răzbunarea. Monzcarro este dovada faptului că atunci când ai un caracter puternic şi o voinţă de fier şi eşti mânat de dorinţa de răzbunare, nimic nu este imposibil. Odată general vestit, cunoscută sub numele de Măcelareasa din Caprile sau Şerpoaica din Talins, Monza este trădată de ducele Orso cel care o angajase să îi conducă armatele în campaniile de cucerire ale cetăţilor vecine. Acesta, invidios pe succesul şi faima femeii, pune la cale asasinarea ei şi a fratelui de care Murcatto era nedespărţită. Ghinionul lui Orso este faptul că, deşi desfigurată, dependentă de droguri care îi devin necesare pentru a îşi alina durerile, Monza nu moare şi hotărăşte să se răzbune pe toţi cei care au luat parte la conspiraţie. În acest scop îşi alege câţiva oameni cu reputaţii îndoielnice care să o ajute să îşi ducă planul la bun sfârşit. Un nordic, un specialist în otrăvuri, o fostă membră a Inchiziţiei şi un fost puşcăriaş sunt cei pe care Monza îi recrutează şi care îi vor deveni parteneri atât ei cât şi cititorului în aventurile care urmează. Lor li se adaugă Shenkt, un personaj misterios care are propriile motive pentru a o ajuta pe Monza.

Deşi roman fantasy, cartea lui Abercrombie nu aduce magia în prim plan ci, dimpotrivă. Dacă în celelalte romane, magia este ceva care există, vrăjitorii joacă un rol important în construcţia cărţilor, aici pare un lucru rar cu care personajele nu vor şi nu prea au de a face. Lumea lor este puternic ancorată în realitate. De asemenea, ca de obicei, lipsesc personajele absolut pozitive şi cele absolut negative şi nu există nici o urmă de romantism. În lumea personajelor lui Abercrombie griul este culoarea dominantă. În trecut sau în prezent, fiecare actor al poveştii poate să fi făcut lucruri condamnabile, dar acest lucru nu îl opreşte să arate compasiune, milă sau să sară în apărarea cuiva care consideră că merită atunci când este cazul. Este o lume aspră, în care greşelile au consecinţe, o lume în care bunătatea şi frumuseţea sunt rareori răsplătite. Cinismul este parte din structura personajelor. Monza ştie pe de rost fragmente din cartea lui Stolicus, un mare strateg al timpurilor trecute şi nu ezită să îl citeze ori de câte ori are ocazia. Acest lucru de oferă informaţii şi despre modul în care gândeşte şi planifică personajul nostru. Stolicus scrie: "Animalul se luptă ca să obţină victoria, generalul doar merge în marş până acolo" sau "Am văzut iadul. Este un oraş sub asediu" sau "Un conducător bun nu trebuie să se simtă niciodată în largul lui".

Abercrombie nu scrie fantasy pentru copii, pentru romantici sau pentru cei cu urechi şi ochi sensibili. Limbajul pe care îl folosesc personajele sale se mulează perfect pe experienţa şi caracterul lor. Mi se pare şi normal să fie aşa, pentru că nu poţi construi o lume aspră, plină de conflicte folosind un vocabular de domnişoară de pension. Cred că acesta este un alt motiv pentru care îmi plac romanele sale. Dulce răzbunare poate fi citit ca un roman de sine stătător, dar ar fi preferabil să citiţi mai întâi seria Prima lege. Având loc în acelaşi univers, în romanul de faţă se fac referiri la oraşe, personaje şi evenimente din seria principală. Pentru a înţelege exact implicaţiile fiecăruia merită, aşadar, ca prima oară să puneţi mâna pe trilogie. Promit că nu o să vă pară rău.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer