Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Publicaţii


Augustin Ioan

21.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Revista Igloo ne propune un proiect editorial dedicat publicaţiilor dedicate arhitecturii în România după 1989, cu expoziţie la Palatul Universul, cu tot ce trebuie ca dichis de promovare. Un gest absolut necesar de recapitulare, cu bunele şi cu relele perioadei. O mică problemă terminologică: prin publicaţii trebuie înţeles orice fel de mesaj făcut public, la limită; dintre ele, periodicele apărute în print reprezintă o fracţie, din toate punctele de vedere. Poate că, numeric, vor fi fiind mai multe decât, să spunem, cărţile dedicate domeniului, care, de asemenea, sunt publicaţii, dar, cu siguranţă, nu sunt mai importante decât acestea în modelarea unei receptări de o anumită formă a gustului - cui? Al arhitecţilor, al publicului mai larg? Rubricile mele din Tineretul Liber, Libertatea, Dilema şi, din 2004, aici, pe www.liternet.ro, contează ca publicaţii?

Acest eveniment Igloo vine la scurtă vreme după un număr recapitulativ de istorie a revistei Arhitectura, unde am povestit scurta istorie a perioadei cât i-am fost redactor şef (1992-2000). Nu mai reiau povestea unui deceniu lipsit de bani, măcinat de schimbarea de statut a arhitectului şi lipsit de cultură arhitecturală, la fel ca şi următoarele, numai că mult, mult mai agresiv împotriva acesteia.

La întrebarea mai generală despre publicaţii, adică despre orice expresie arhitectonică făcută publică, ex-pusă, de la catalogul de expoziţie la blog, trecând prin cărţi şi reviste, lucrurile se mai echilibrează, atunci când privim retrospectiv. Cred că anii de după 2010 văd resurgenţa unui mod de a cerceta serios şi aplicat, cu studii semnificative, în detrimentul oricărei forme de critică arhitecturală de substanţă.

Revistele de profil nu sunt reviste de direcţie, sau nu explicit. Igloo este revistă de life-style privind dinspre arhitectură către potenţialii clienţi, pe care şi-i formează & cultivă, dinspre potenţialii sponsori. Are publicul său, o echipă inteligentă şi evenimente pe măsură. Arhitectura 1906 este revista UAR şi reflectă acest lucru deopotrivă în tematică şi în ton. Pare că sfidează criza şi vremurile, apărând elegantă, chiar dacă uşor nostalgică. Nucleul de la Zeppelin îşi face propria treabă în propria ogradă, cu câţiva autori de valoare care scriu bine, dar nu par să mişte marea masă (mă rog, câţi sunt), de arhitecţi din România. Revista De Arhitectură, de la Timişoara, elegantă, este parohială (atunci când apare), căci franciza Octogon nu mai apare deloc, demult şi nici nu era clar de ce apărea, ca să fiu sincer.

În linia a doua sunt revistele care parazitau pe boom-ul imobiliar şi publicau planuri de case, de parcă internetul n-ar fi deja plin de ele şi de parcă nu ar exista legile copyright. Gustul lor e(ra) îndoielnic, redacţia, dacă exista, nu era de meserie, de nicio meserie, cu rezultatul că majoritatea au murit în criza de după boom, nu înainte de a fi creat o seamă de tineri potenţiali doritori de case, care ştiu ei mai bine decât arhitecţii ce trebuie şi ce nu (nu fără să aibă şi oarece dreptate).

Pe bloguri şi pe grupuri de chat şi pe FB arhitecţii dezbat, mai ales când le este ameninţat statutul câştigat, dar discuţia degenerează de la al treilea rând de schimburi de reguli, căci nu ne-a învăţat nimeni nici Chatham Rules şi nici debate nu am făcut în şcoală, iar vremurile îndeamnă la agresivitate. Tot la agresivitate îndeamnă şi fragila cultură de specialitate acumulată în toţi aceşti ani, prea puţină indigenă şi prea multă de împrumut, dar fără distanţa critică.

Am încercat să constituim, profesorul Cezar Radu şi cu mine, un corp de autori de text de arhitectură în a doua jumătate a anilor nouăzeci. Cu excepţia lui Cosmin Caciuc şi, ocazional, a lui Cătălin Berescu şi Costel Goagea, nu am izbândit, iar ei erau deja gata făcuţi; am trimis un număr de foşti studenţi cu burse Fulbright în SUA, dar puţini s-au întors şi aceia nu sunt activi în câmpul dezbaterilor de idei, care, oricum, nici nu există.

Pe scurt, publicaţiile dedicate arhitecturii au fost, după 1989, acestea care au fost şi sunt cele care sunt, prezentate de Igloo; ele reflectă şi prin numărul redus şi prin suprafaţa culturală, aproape plată, autismul breslei în relaţia ei cu cultura şi cu societatea autohtone. Nu au cum să fie nici mai multe, nici mai bune decât realitatea pe care o descriu şi ca puţinii autori, cam aceiaşi, pe care îi cultivă. Încă o dată, arhitectura (inclusiv prin publicaţiile despre ea) dă seama despre timp şi despre societate, în felul, contorsionat şi fără aspiraţii sau identitate clare, cu ocazii ratate şi erori de parcurs, cu nestinsă lăcomie imobiliară şi ticăloşie împotriva monumentelor, în care acestea ni se vădesc acum...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer