Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Blues-ul renaşte pentru că este un înlocuitor al rock-ului creativ


Andrei Vornicu, un interviu cu Mike Godoroja

01.12.2017
Zi de zi, Tg. Mureş, noiembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Muzicianul Mike Godoroja, unul dintre cei mai importanţi promotori ai jazz-ului şi blues-ului din România, a concertat alături de trupa Blue Spirit în cadrul celei de a treia ediţii Freedom Blues Festival, 2017, la cunoscutul Jazz&Blues Club din Târgu-Mureş.

Artistul a realizat cu sprijinul actorului Eugen Cristea un concert-biopic al legendarului muzician Robert Johnson, mort la doar 27 ani, al cărui talent extraordinar pentru blues l-a făcut, în epocă, subiectul unor zvonuri care îl acuzau că a pactizat cu Diavolul în schimbul harului muzical. Viaţa şi muzica acestuia au fost prezentate în cadrul concertului
Diavolul şi Robert Johnson care a demonstrat abilităţile de organizator şi de showman ale lui Mike Godoroja.

Cunoscut realizator radio şi TV, solist şi compozitor, liderul formaţiei Mike Godoroja & Blue Spirit a stat de vorbă cu mine la finalul concertului. Deşi era trecut bine de ora 1 noaptea, artistul nu dădea semne de oboseală şi a vorbit cu elanul şi carisma caracteristice
.


Andrei Vornicu: Îmi puteţi spune cum aţi demarat acest spectacol-concept despre Robert Johnson?
Mike Godoroja: Spectacolul a fost gândit acum doi ani, când ţineam nişte serate despre istoria muzicii jazz şi blues, şi m-am gândit într-o seară că ar fi mai bine să cântăm live piesele decât să venim cu discuri. Atunci am observat că publicul a perceput mesajul educaţional cu mult mai multă pasiune, şi aşa s-a născut ideea acestui spectacol, Diavolul şi Robert Johnson.

A.V.: Văd că aveţi o înclinaţie către zona de spectacol şi inclusiv faţă de teatru. Aveţi o pasiune pentru artele vizuale în mod special?
M.G.: Da, am. Se trage de la maică-mea, care a fost profesoară, şi întotdeauna a fost o mare iubitoare de teatru. M-a dus de mic la spectacole. Vedeam în perioada şcolii generale cam 4-5 spectacole pe săptămână şi probabil că de atunci a intrat în venele mele această bucurie.

A.V.: Aţi avut câteva modele care v-au ghidat pe plan artistic, precum Johnny Răducanu sau Florian Pittiş. Sunt şi artişti tineri care v-au inspirat?
M.G.: Din generaţia post-Pittiş aş putea spune că există o formaţie din Timişoara care se numeşte Survolaj. A fost o formaţie care mi-a dat foarte multe învăţături şi a cărei spirit hippie a fost vădit, a venit cu o încărcătură Zeppelin şi Purple, şi a fost originală în acelaşi timp. A fost un mare pas înainte în rock existenţa acestei formaţii. Şi ca să numesc o altă formaţie, ceva mai tânără, voi menţiona Grimus.

"Mă consider un om care se simte împlinit aici, în România."

A.V.: Aţi avut mai devreme în 2017 un spectacol numit Născut în România. Dacă aţi fi fost născut în SUA, cum spune celebrul titlu al lui Bruce Springsteen, credeţi că v-aţi fi dezvoltat mai bine ca muzician?
M.G.: Nu ştiu ce să spun. Eu trăiesc în România şi nu mă interesează să fac supoziţii imposibile. Am umblat în toată lumea, am cântat afară, şi m-am simţit destul de european, destul de internaţional, fiindcă îmi e uşor să comunic cu lumea. Am cântat în Extremul Orient şi în Indonezia. Lumea e la fel, doar vorbeşte o limbă diferită, dar simte, plânge, iubeşte şi dansează aidoma, numai noi ne închipuim că americanii au mai multe boaşe decât noi, dar nu e adevărat. Cum ar fi fost ca Jim Morrison să se fi născut la Craiova, de exemplu? Who cares? Probabil că ar fi fost un excelent poet care ar fi cântat şi ar fi fost iubit cum este Mircea Florian la noi, care este un fel de Tom Waits / Peter Gabriel al României, sau Peter Gabriel este un fel de Mircea Florian al lumii. Mă consider un om care se simte împlinit aici şi nu simt deloc frustrarea unei situaţii economice precare faţă de Europa, aşa cum nu o simte nici francezul care nu poate să treacă deloc de piaţa britanică şi de piaţa americană. Acesta cântă, însă ceva mai mult decât românii, el cântă şi în Belgia, cântă şi în Olanda, dar nu izbândeşte la Londra.

A.V.: Aţi declarat într-un interviu că o zi pierdută este o zi fără Dumnezeu. Îmi puteţi detalia puţin această idee? Mi s-a părut semnificativă.
M.G.: Cred că teoretizarea unei discuţii despre Dumnezeu este sortită eşecului pentru că gândurile şi cuvintele în sine, pragmatic expuse, n-au cum să cuprindă esenţa. Ca să fac o mică paralelă, tu vrei să faci o declaraţie de dragoste iubitei tale, şi începi să-i spui scorurile la pauză la meciurile din etapa a 16-a. Nu ai cum să o convingi. Trebuie să fii poetic. Trebuie să recurgi la un limbaj situat deasupra existenţei omului. Iar asta se obţine printr-o stare de graţie care, în pastile mici, se numeşte rugăciune. În doze mai mari le iau pustnicii şi marii preoţi care susţin ritualuri. Dar gândesc că noi, care suntem existenţiali, atunci când am uitat de unde ne vine forţa şi inspiraţia, se cheamă că am pierdut ziua aceea.

A.V.: I-am spus azi bunicului meu că o să mă văd cu dumneavoastră şi m-a întrebat de ce-aţi ales numele Mike. N-am ştiut ce să-i răspund.
M.G.: E foarte simplu: n-am ales eu. În 1994 făceam emisiuni de jazz şi de rock la TVR şi în paralel se organiza Festivalul Cerbul de Aur. La un moment dat, am auzit discutându-se în redacţia mare şi pompoasă a Cerbului de Aur că nu au artişti. Şi am întrebat: ce-ar fi să-l aducem pe Ray Charles? Ei au rămas: "Wow! Pe bune?" Şi eu le-am zis: Pe bune. Apoi mi-am suflecat mânecile şi am început să ajung la managementul lui Ray Charles, şi l-am adus în România. În departamentul de varietăţi în care era inclusă şi redacţia de jazz şi rock era un singur fax şi mereu veneau faxuri care începeau cu "Dear Mike". Eu scrisesem iniţial Mihai, dar mi-am dat seama că americanii nu ştiau să-l pronunţe, aşa că am ales o variantă mai familiară lor. Şi când primeam câte un mesaj, colegii au început să mă strige: "Mike, ţi-a venit un fax pentru James Brown! Mike, ţi-a venit un fax pentru Ray Charles!" Şi aşa l-am adus şi pe Kenny Rogers, şi pe Steve Howe de la Yes, şi pe alţii. Am transformat Cerbul de Aur într-un festival de muzică bună, cel puţin pentru doi ani. Şi m-am pricopsit şi cu numele Mike după ce am fost strigat atâta timp în acest fel.

"Jazz-ul este o artă deschisă în continuare, cu teritorii noi şi propuneri noi."

A.V.: Nu credeţi că jazz-ul, după anii '60-'70 ai secolului trecut, a început să îşi epuizeze resursele de expresie şi să îşi piardă din spiritul imaginativ?
M.G.: Nu. Jazz-ul rămâne în continuare o formă de artă deschisă. Şi-a epuizat resursele de expresie muzica pop, de exemplu. Rock-ul este într-o criză. Blues-ul renaşte pentru că este un înlocuitor al rock-ului creativ. Dacă te uiţi atent, compară Rammstein cu Jethro Tull, ambii populari în perioadele lor. Compară muzica: una este marş german, alta este simfonie rock. Asta vorbeşte despre ce fel de public înghite în anii aceştia muzica de stadioane, şi atunci muzicienii buni de rock s-au refugiat în blues, care a renăscut. De aceea există Black Country Communion sau Audioslave sau Santana ş.a.m.d. Ca atare, jazz-ul este o artă deschisă în continuare, cu teritorii noi şi propuneri noi, ceea ce e foarte OK.

A.V.: Sunt genuri muzicale de succes care nu vă plac deloc?
M.G.: Nu-mi place absolut deloc muzica chiloţarelor de pe Kiss FM. Mă indispune. Nu-mi plac mitocănia şi vulgaritatea din manele, deşi multe manele sunt făcute de oameni foarte profesionişti, educaţi, absolvenţi de Conservator, şi care orchestrează interesant, dar din punct de vedere estetic, sunt sub orice critică. Nu-mi place metal-ul actual. Îmi place heavy metal, adică cel clasic, precum Black Sabbath, dar grohăielile astea de acum, "growl", cum le zice, mie mi se par doar o declanşare de energie, bună şi ea la o adică, dar total inestetică.

A.V.: V-aţi temut vreodată că sintetizatoarele şi muzica electronică, în genere, va substitui instrumentele şi vocea umană?
M.G.: Nu, absolut deloc. Mie îmi plac sintetizatoarele şi am multe sintetizatoare şi, după cum ai văzut şi pe scenă în această seară, cred că sunt singurul din România care are celebrul sintetizator al lui Emerson, Lake & Palmer, e vorba de Moog. După cum ştii, muzica cu sintetizatoare a fost practicată de mari artişti precum Herbie Hancock, Keith Emerson sau Rick Wakeman. Dacă mă întrebi ce se întâmplă la Untold, acolo nu se face cu sintetizator, ci cu sunete sintetice realizate pe calculator. Acolo au loc petreceri, nu concerte.

A.V.: Dar îmi puteţi numi nişte festivaluri meritorii?
M.G.: Festivalul de la Gărâna e number one. Un alt festival grozav e Panorama Blues Festival sau Festivalul Brezoi care este o revelaţie. Aş mai menţiona Festivalul de Folk de la Padina.

A.V.: Nu pot, la final, să nu vă întreb de proiectul pe care îl aveţi acum în lucru.
M.G.: Este vorba de proiectul Născut în România, care este un album nou şi care reprezintă, ce spuneai tu de Born in the USA, cumularea unei vieţi petrecute aici, între prietenii mei, între părinţi, fraţi, bunici, colegi şi mulţi alţi oameni dragi. Consider că experienţa mea personală este sub semnul legii universale, la fel ca şi cea a lui Dave Grohl de la Nirvana, care cântă pe stadioane.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer